ICCJ. Decizia nr. 6211/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6211/2010
Dosar nr. 2533/87/2009
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Judecata în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată la 26 martie 2008 reclamanta M.D. a chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei Tătărăştii de Jos, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să anuleze dispoziţia nr. 21 din 28 februarie 2008 emisă de primar şi să-i restituie în natură terenul în suprafaţă de 1000 mp situat în satul Negreni, comuna Tărătăştii de Jos, judeţul Teleorman.
Prin sentinţa civilă nr. 197 din 23 noiembrie 2009, rejudecând cauza după desfiinţarea cu trimitere, Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a admis acţiunea, a anulat dispoziţia şi a constatat dreptul reclamantei la despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în litigiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Din extrasul Registrului agricol comunal pe perioada 1959-1963, rezultă că autorul reclamantei, M.C., a fost înscris cu suprafaţa totală de 3 ha şi 15 ari, din care în cadrul rubricii „curţi, clădiri" cu 0,10 ha.
Pentru suprafaţa de 3,05 ha acestuia i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991.
Pentru restul de 0,10 ha nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate, iar această suprafaţă de teren face parte din ternul de 7944,085 mp, aferent atelierului mecanic înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. T.M., la 8 martie 2000, de către fosta SA A. SA Tătărăştii de Jos numitului B.I.
Între timp, societatea comercială vânzătoare a fost lichidată şi radiată din Registrul Comerţului.
Cum terenul care a aparţinut autorului reclamantei a fost preluat abuziv de către Statul român, iar anterior anului 2000 SC A. SA a fost privatizată, SC E.F. SRL devenind acţionar majoritar, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
Întrucât retrocedarea în natură nu mai este posibilă, urmează ca reclamanta să primească despăgubiri în echivalent, chiar dacă mandatarul acesteia, M.P., a declarat că nu doreşte decât restituirea în natură.
Judecata în ape.
Prin Decizia civilă nr. 136 A din 22 februarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut aceeaşi situaţie de fapt şi de drept ca şi tribunalul, în sensul că:
Suprafaţa de teren în litigiu a intrat în proprietatea fostului S.M.A., devenit SC A. SA, în baza HG nr. 834/1991, iar la data de 8 martie 2000, aceasta a vândut-o.
În atare situaţie, restituirea în natură nu mai este posibilă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr.10/2001, în sensul că reclamanta are dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. Conform alin. (2) al aceluiaşi text, dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.
Judecata în recurs
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea dispoziţiei emise de primar în sensul restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 10 ari.
În motivarea cererii, recurenta susţine că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, ci dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 45 alin. (2) din aceeaşi lege.
Aceasta deoarece pentru societăţile comerciale privatizate care mai au cote de capital de stat sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 din lege, în măsura în care valoarea imobilului este mai mică sau egală cu valoarea cotei neprivatizate, cum este cazul în speţă.
Recurenta mai arată că este de notorietate faptul că patronul SC E.F. SRL a păgubit statul cu sume uriaşe, falimentând mai multe A. din ţară.
Dispunând acordarea de despăgubiri, instanţa a încălcat principiul prevalenţei restituirii în natură şi a acordat ceea ce nu s-a cerut, fără a ţine seama de solicitarea mandatarului reclamantei şi de procura specială a acestuia, ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Intimata, deşi legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Pentru ca în cauză să se poată face aplicarea art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi să se dispună restituirea în natură a terenului ar trebui ca instanţele anterioare să fi reţinut că terenul era deţinut la intrarea în vigoare a legii de o regie autonomă, de o societate comercială sau companie naţională, de o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale era acţionar majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public.
Or, ceea ce s-a reţinut ca situaţie de fapt - care nu poate fi reapreciată în recurs, faţă de actuala configuraţie a art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. - este faptul că încă de la data de 8 martie 2000, adică înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, terenul a fost vândut unei persoane fizice, respectiv numitului B.I.
Deşi reclamanta invocă prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, referitoare la nulitatea contractului, aplicabilitatea acestora nu poate fi verificată în speţă.
Din datele dosarului nu rezultă că reclamanta ar fi solicitat şi obţinut, în termenul de prescripţie prevăzut de alin. ultim al art. 45 din Legea nr. 10/2001, constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC A. SA şi B.I., autentificat la 8 martie 2000 de B.N.P. T.M., sub nr. 481 şi că astfel imobilul s-a reîntors în patrimoniul vânzătoarei, care, la rândul său se încadra în prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001.
În atare situaţie, nu se poate invoca pe cale de excepţie, peste termenul legal, nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, instanţele anterioare ţinând seama în mod corect de existenţa acestuia.
De altfel, deşi reclamata insistă pentru restituirea în natură a terenului, face abstracţie de faptul că o atare soluţie nici nu ar putea fi adusă la îndeplinire.
Pârâta Primăria comunei Tătărăştii de Jos, pe care reclamanta a înţeles să o notifice şi, ulterior, să o cheme în judecată, nu ar putea să dispună de un teren pe care nu îl deţine nici în proprietate, nici în posesie, aşa după cum chiar reclamanta prin mandatar a confirmat în faţa instanţei de recurs.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte constată nefondată critica de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, nefiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu este incident, deoarece, pronunţându-se asupra naturii măsurilor reparatorii care se cuvin reclamantei, instanţa nu a nesocotit limitele învestirii.
Constatând că, deşi prevalentă conform legii, măsura restituirii în natură nu este posibilă pentru considerentele anterior expuse, curtea de apel a menţinut soluţia tribunalului, prin care acesta a stabilit dreptul reclamantei la despăgubiri în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Procedând astfel, instanţele anterioare nu au făcut decât să se substituie entităţii sesizate cu soluţionarea notificării, care stabilise în mod greşit că reclamantei nu i se cuvin nici un fel de măsuri reparatorii pentru terenul în litigiu şi a cărei dispoziţie au înţeles să o anuleze.
Anulând dispoziţia şi constatând că restituirea în natură nu este posibilă, instanţele au aplicat dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine Decizia şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.D. împotriva deciziei nr. 136/A din 22 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6217/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 6175/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
