ICCJ. Decizia nr. 6175/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6175/2010
Dosar nr. 3291/100/2007
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1151 din 13 octombrie 2008, Tribunalul Maramureş, secţia civilă, a admis cererea formulată de notificatoarele-reclamante T.C. şi L.G. în nume propriu, precum şi în calitate de moştenitoare legale (fiice) ale notificatorului-reclamant F.V., decedat în timpul procesului la data de 10 iulie 2007 în municipiul Baia Mare, cerere înaintată la 15 iunie 2007 împotriva pârâtului Primarul municipiului Baia Mare şi în consecinţă, a fost modificată în parte dispoziţia nr. 11346 din 7 mai 2007 emisă de pârât în baza Legii nr. 10/2001, în sensul că s-a dispus restituirea în natură în favoarea notificatoarelor T.C. şi L.G. a terenului expropriat în suprafaţă de 500 mp, situat în Baia Mare, înscris în C.F. 6168 Baia Mare, nr. top 1593/15 de 500 mp şi transcris în C.F. 10454 Baia Mare.
A fost menţinută dispoziţia atacată nr. 11346 din 7 mai 2007 în ceea ce priveşte despăgubirile propuse conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii pentru casa construită de părinţii reclamantelor în anul 1959 pe terenul menţionat, casă demolată de Statul Român în 1977.
A fost obligat pârâtul la 1500 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantelor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin notificarea din 24 iulie 2001 adresată Primăriei municipiului Baia Mare prin intermediul executorului judecătoresc S.A. notificatorii F.V., F.C. căsătorită T. şi F.G. căsătorită L. au solicitat în baza Legii nr. 10/2001 restituirea terenului expropriat în anul 1977 în suprafaţă de 500 mp, înscris în C.F. 6168 Baia Mare şi apoi în C.F. 10454 Baia Mare nr. top 1593/15 de 500 mp, teren „loc viran" situat în centrul municipiului Baia Mare, în spatele magazinului universal „ Maramureş".
In cuprinsul notificării, petenţii au precizat că în anul 1959 au construit ol casă de locuit, compusă din 2 camere şi dependinţe, având o suprafaţă „desfăşurată" de 136, 47 mp, locuinţa fiind demolată în anul 1977. După exproprierea terenului în baza Decretului nr. 341/1977 şi după demolarea locuinţei au primit suma de 22375 lei, însă valoarea construcţiei la data întocmirii notificării, 24 iulie 2001 au apreciat-o la 600.000.000 lei.
Prin dispoziţia nr. 11346 din 07 mai 2007, Primarul municipiului Baia Mare a propus acordarea de despăgubiri în favoarea notificatorilor F.V., T.C. şi L.G. în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atât pentru terenul solicitat a fi restituit în natură, cât şi pentru casa construită în anul 1959 pe acest teren şi demolată în 1977.
In cuprinsul dispoziţiei privind soluţionarea notificării, emitentul acesteia precizează că, în urma verificării în teren se constată faptul că terenul este ocupat de blocurile de locuinţe situate pe A. din Baia Mare însă tribunalul a reţinut că această constatare nu este confirmată şi în concluziile expertizei efectuată în cauză de inginer P.C.G., expert tehnic în specialitatea topografie-cadastru.
Tribunalul a mai reţinut că terenul ce face obiectul notificării este liber şi poate fi restituit în natură reclamantelor, care au făcut dovada că sunt persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în calitate de moştenitoare legale ale părinţilor decedaţi, F.V. căsătorit cu C.V., care au fost deposedaţi prin expropriere de imobilul dobândit prin cumpărare.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 57/A din 26 februarie 2010, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Baia-Mare împotriva sentinţei civile nr. 1151 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului Maramureş pe care a schimbat-o, în sensul că a respins ca nefondată acţiunea reclamantelor T.C. şi L.G. în nume propriu şi în calitate de moştenitoare ale reclamantului F.V. decedat în cursul procesului, având ca obiect plângere împotriva dispoziţiei nr. 11.346 din 07 mai 2007 emisă de Primarul municipiului Baia-Mare, pe care a menţinut-o.
Instanţa de apel a reţinut că, în urma suplimentării probatoriului în apel, prin solicitarea comunicării de către furnizorii de utilităţi a împrejurării existenţei şi, în caz afirmativ, a amplasamentului reţelelor de furnizare a utilităţilor, precum şi prin completarea raportului de expertiză, a reieşit că terenul în litigiu este traversat de reţele subterane de furnizare a utilităţilor - curent, telefonie, apă şi gaz - totodată pe aceeaşi suprafaţă de teren este edificat un parc de joacă şi o parcare.
De asemenea, s-a reţinut că pe teren sunt amplasate trotuare şi căi de acces spre două blocuri, edificate pe terenul expropriat, acestea fiind necesare exploatării construcţiilor pentru amplasarea cărora s-a dispus măsura exproprierii şi demolării construcţiei vechi proprietatea antecesorilor reclamantelor.
In consecinţă, instanţa de apel a reţinut că terenul în suprafaţă de 500 mp este în totalitate ocupat funcţional atât la suprafaţă, cât şi în subteran de obiective care, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 fac imposibilă restituirea în natură.
S-a mai arătat că, o astfel de măsură nu este posibilă nici din perspectiva Legii nr. 10/2001 şi nici din punct de vedere practic, dat fiind că, aşa cum; a reieşit încă din probele administrate în faţa primei instanţe, din suprafaţa totală de 500 mp doar o mică suprafaţă ar fi eventual liberă, ipoteză care a fost însă răsturnată de probaţiunea administrată în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele T.C. şi L.G., criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:
Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită ] a normelor legale incidente în materie, respectiv a art. 1 alin. (1), art. 7, art. 9 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, recurentele au susţinut că exproprierea terenului şi demolarea construcţiei s-a făcut pentru a se putea amplasa macaraua utilizată la construirea blocurilor de locuinţe din zonă, aceasta fiind demontată la finalizarea lucrărilor.
Au mai susţinut că accesul locatarilor se poate face şi pe alt traseu, că parcul este în realitate un teren viran, pe care s-au amplasat, ulterior înregistrării notificării, un leagăn şi un tobogan, şi că parcarea nu este una amenajată şi semnalizată în scopul destinaţiei corespunzătoare, nefăcându-se dovada că ar face parte din domeniul public sau că ar fi destinată unei utilităţi publice.
Recurentele au mai arătat că nici parcarea şi nici aşa - numitul spaţiu verde nu sunt amenajări de utilitate publică, ci servesc nevoilor unui grup restrâns de persoane, din rândul locatarilor blocului şi, în plus, parcul de joacă nu a fost amenajat de către intimat.
Referitor la servituţile publice, respectiv utilităţile curent electric, gaz, apă şi telefonie, au arătat că reţelele existente pot fi deviate pe cheltuiala beneficiarului şi cu avizul celor abilitaţi.
S-a concluzionat că, faţă de aceste împrejurări, terenul poate fi restituit în natură.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin criticile formulate, susţinând că terenul se poate restitui în natură, întrucât nu este afectat de detalii de sistematizare sau de utilităţi publice în sensul Legii nr. 10/2001, reclamantele au invocat că pronunţarea deciziei recurate s-a făcut cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 7 , art. 9 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Regimul juridic al terenului în litigiu este reglementat de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, iar, potrivit art. 11 alin. (4) din lege „ în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil".
In speţă, scopul pentru care s-a dispus exproprierea, „construirea unor blocuri de locuinţe şi a lucrărilor tehnico - edilitare aferente" s-a realizat, iar terenul în litigiu este ocupat de elemente de sistematizare şi are destinaţia de spaţiu verde aferent blocurilor de locuinţe, trotuar de acces, cale de acces, parcare şi parc de joacă.
Astfel, potrivit situaţiei de fapt stabilită pe deplin în baza probelor administrate în faţa primei instanţe şi completate în apel, s-a stabilit că terenul este afectat de utilităţi publice, atât la suprafaţă, cât şi în subteran, unde există reţele de furnizare a utilităţilor, respectiv două linii electrice subterane de joasă tensiune şi o linie electrică subterană de înaltă tensiune, reţea de telefonie, o conductă de apă şi o conductă de distribuţie gaze naturale.
Prin urmare, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv a art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în raport de starea de fapt ce a fost pe deplin lămurită, stabilind că măsura restituirii în natură a terenului, integral sau parţial, nu este posibila, reclamantele urmând să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent.
Celelalte critici formulate de recurentele - reclamante, ce vizează greşita apreciere a probatoriului administrat de către instanţa de judecată, nu pot fi încadrate în motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. C. proc. civ., sancţiunea fiind neanalizării lor.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele T.C. şi L.G. împotriva deciziei nr. 57/A din 26 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6211/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6156/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
