ICCJ. Decizia nr. 6234/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6234/2010
Dosar nr.2059/62/2008
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 229/2008, Tribunalul Braşov, a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul P.E. în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Codlea.
A anulat dispoziţia nr. 419 din 25 iulie 2005 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 de intimat.
A obligat pe intimat să emită o nouă dispoziţie prin care să propună acordarea către contestator de despăgubiri în condiţiile legii speciale de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul înscris în C.F. 9491 Codlea, nr. top 1443/2 şi 1445/2, situat în Codlea, jud. Braşov, compus din casa de locuit cu anexe gospodăreşti în suprafaţă totală de 225 mp, reprezentând diferenţa dintre valoarea actualizată cu indicele de inflaţie a despăgubirii primite de antecesorii contestatorului şi valoarea corespunzătoare a imobilului.
Au fost respinse celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunţa această sentinţă au fost reţinute următoarele:
Din copia cărţii funciare nr. 9491 Codlea rezultă că imobilul înscris sub nr. top 1443/2 si 1445/2, situat în Codlea, compus din casa de locuit cu anexă şi seră, în suprafaţă de 225 mp a aparţinut defuncţilor P.D. si P.R. (filele 6, 7).
Prin Decizia nr. 162 emisă la data de 12 martie 1981, de Biroul Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Braşov, s-a decis, în temeiul dispoziţiilor Decretului nr. 223/1974 preluarea în proprietatea statului a imobilului mai sus descris, cu plata către antecesorii contestatorului a sumei de 80 000 lei, cu titlu de despăgubiri (f. 8).
Urmând procedura prealabilă obligatorie reglementată de Legea nr. 10/2001, contestatorul a transmis, prin intermediul executorului judecătoresc, o notificare prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris sub nr. top 1443/2 si 1445/2, situat in Codlea, compus din casă de locuit cu anexă şi seră, în suprafaţă de 225 mp, ce a aparţinut antecesorilor săi.
Municipiul Codlea prin Decizia nr. 419 din 25 iulie 2005 a respins notificarea contestatorului motivat de faptul că antecesorii săi au fost îndestulaţi rezonabil la momentul preluării imobilului de către stat cu suma de 80.000 lei, acordată cu titlu de despăgubiri (filele 3, 4), făcându-se referire la prevederile cap. II, pct. 1.4, lit. B) din HG nr. 498/2003.
Aşa fiind, instanţa de fond a apreciat că în mod greşit intimatul a reţinut prin Decizia contestata că imobilul pentru care contestatorul a formulat notificare nu face parte din domeniul de aplicare a Legii nr. 10 / 2001, această statuare eludând prevederile art. 1 alin. (1) şi pe cele ale art. 2 alin. (2) din Lege, precum şi forţa juridică superioară a acesteia faţă de HG nr. 498/2003, care a fost emisă pe baza şi în vederea executării legii.
Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, pentru valorificarea tuturor pretenţiilor de restituire prin echivalent, recunoscute în procedura administrativă de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001, se impune a fi urmată o procedură administrativă, reglementată în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, potrivit căreia evaluarea pretenţiilor de restituire în echivalent, având ca obiect imobilele demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, va fi atributul evaluatorilor autorizaţi, desemnaţi în mod aleatoriu de către Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Ulterior acestei operaţiuni, respectiv în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire, ce se va transmite în termen de 10 zile de la emitere Societăţii de Administrare a Fondului Proprietatea şi entităţii de depozitare şi înregistrare a acţiunilor acestui fond, decizie ce poate fi atacată cu contestaţie, în condiţiile Legii Contenciosului Administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu Statul, ca reprezentant al acestei comisii.
Potrivit art. 18 ind. 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în cazul în care titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularul acestuia are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acţiuni, parte în numerar.
Prin urmare, reţine instanţa de apel, doar după parcurgerea etapei administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005 se va putea definitiva natura măsurilor compensatorii oferite, acestea putând fi şi băneşti în limita sumei de 500.000 lei iar persoana îndreptăţită, în cazul în care este nemulţumită de Decizia emisă de Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor, ce reprezintă titlul de despăgubire, o va putea ataca cu contestaţie, în condiţiile Legii Contenciosului Administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu Statul, ca reprezentant al acestei comisii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul P.E. iar prin Decizia civilă nr. 19 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Braşov s-a respins ca tardiv apelul reţinându-se următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul P.E. şi înregistrată la Tribunalul Braşov sub nr. 1618/C/2005, s-a menţionat domiciliul acestuia din Germania, unde a fost citat până la termenul de judecată din data de 22 mai 2006, când s-a depus procură de reprezentare din partea acestuia, împuternicindu-o pe d-na avocat P.S. să îl reprezinte în faţa organelor judiciare. De la termenul din 22 mai 2006, comunicarea actelor de procedură, s-a realizat la sediul ales al reprezentantei contestatorului, respectiv la adresa din Iaşi.
Contestaţia a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 283/S/2005 a Tribunalului Braşov, în sensul respingerii acţiunii formulată de contestatorul P.E. precum şi respingerea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâţii P.A. şi P.G., fiind soluţionate şi excepţiile lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Consiliului Judeţean, a Primarului Municipiului Codlea, precum şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâţii P.A., P.G. şi SC C. SA.
Sentinţa a fost comunicată către contestator la sediul ales din Iaşi, jud. Iaşi.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurentul P.E., prin mandatar, recurs finalizat prin Decizia civilă nr. 32/2007, a Curţii de Apel Braşov, în sensul admiterii în parte a apelului declarat de apelantul P.E., desfiinţării în parte a sentinţei, numai cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Primarului Municipiului Codlea şi trimiterii spre rejudecare a cauzei sub acest aspect, aceleiaşi instanţe, păstrându-se dispoziţiile referitoare la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Consiliului Judeţean Braşov, şi respingerii acţiunii în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare.
Pe parcursul soluţionării apelului la Curtea de Apel Braşov, la termenul de judecată din 27 februarie 2007, s-a prezentat în instanţă pentru apelantul P.E., avocat D.T., cu delegaţie de reprezentare în instanţă, fără a învedera instanţei de judecată vreo modificare în ceea ce priveşte sediul ales al apelantului. Decizia astfel pronunţată în apel a fost comunicată tot la sediul ales al mandatarei P.S., din Iaşi.
Pe dovada de îndeplinire a comunicării acestei decizii, există semnătura primitorului actului, în persoana mandatarei P.S.
Susţinerile apelantului potrivit cu care, apelantul a adus la cunoştinţa instanţei de apel modificarea sediului ales nu sunt dovedite, întrucât din cuprinsul încheierii de şedinţă nu rezultă că la termenul din 27 aprilie 2007, a fost adus la cunoştinţa instanţei acest aspect. De altfel acesta este şi motivul pentru care comunicarea deciziei din apel s-a realizat tot la sediul din Iaşi.
Împotriva acestei decizii s-a declarat recurs de recurentul contestator P.E., soluţionat prin Decizia civilă nr. 528/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de intimaţii pârâţi, şi respingem recursului declarat de reclamantul P.E.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Braşov sub nr. 2059/2008, şi a fost soluţionată prin pronunţarea sentinţei civile nr. 229/S/2008 a Tribunalului Braşov, în sensul mai sus arătat.
In ceea ce priveşte cererea de repunere în termen, instanţa apreciază că nu s-a făcut dovada aducerii la cunoştinţa instanţei a modificării sediului la care a fost citat, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 98 C. proc. civ. potrivit cu care schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecăţii trebuie, sub sancţiunea neluării în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, iar părţii potrivnice prin scrisoare recomandată a cărei recipisă de predare, se va depune la dosar odată cu petiţia prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea domiciliului.
Ori în cauză nu s-a tăcut dovada de către parte a comunicării către instanţa de judecată a schimbării de domiciliu, prin petiţie şi nici dovada recipisei de predare a scrisorii recomandate prin care se anunţa schimbarea de domiciliu, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 98 C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.E. solicitând casarea ei cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel recurentul susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii.
Se susţine că noul domiciliu procesual a fost indicat în cererea de recurs şi că după trimiterea cauzei spre rejudecare citarea lui trebuia să se facă la domiciliul procesual astfel indicat.
Cum instanţa de apel a încălcat şi interpretat greşit prevederile art. 98 şi art. 103 C. proc. civ. şi formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. recurentul susţine incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul mai învederează faptul că în mod greşit instanţa de apel reţine că face trimitere la cuprinsul încheierii de şedinţă din 27 aprilie 2007, întrucât nu există în dosarul cauzei nici o încheiere de şedinţă din acea dată de 27 aprilie 2007, la care face referire instanţa de apel.
Altă critică vizează faptul că instanţa de apel nu a verificat şi examinat susţinerile sale în ce priveşte faptul că în primul ciclu procesual şi prin cererea de recurs a indicat noul domiciliul procesual pentru comunicarea actelor procedurale.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este fondat.
Obligaţia judecătorului de a demonstra de ce s-a oprit la soluţia dată pentru care a admis susţinerile unei părţi şi le-a înlăturat ori respins pe ale celeilalte părţi, este o obligaţie esenţială prevăzută de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. a cărei încălcare este sancţionată cu nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Obligaţia de a motiva hotărârea este prevăzută printre altele şi pentru exercitarea controlului judiciar în căile de atac.
Nemotivarea hotărârii în privinţa aspectelor mai sus învederate împiedică exercitarea controlului judiciar privind instanţa de recurs în imposibilitatea de a analiza justeţa soluţiei adoptate în întregul său.
Întrucât legalitatea hotărârii atacate se analizează în funcţie de motivele de fapt şi de drept reţinute de instanţa de apel la adoptarea soluţiei, motive ce trebuie să fie în concordanţă cu actele şi lucrările de la dosar, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanţa de recurs nu poate verifica legalitatea soluţiei instanţei de apel.
Raportând cele expuse la considerentele hotărârii recurate, este de observat că instanţa de apel face referire la conţinutul încheierii de şedinţă din 27 aprilie 2007, încheiere însă inexistentă.
Verificându-se încheierile de şedinţă din anul 2007, în toate dosarele anexate, şi din primul ciclu procesual, este de reţinut, că nu există o astfel de încheiere de şedinţă ce ar data din 27 aprilie 2007.
Cum, instanţa de apel îşi argumentează soluţia pe elemente şi acte străine de cauză (de altfel şi inexistente) această situaţie echivalează practic cu o nemotivare a hotărârii.
Faţă de această situaţie, instanţa de recurs nu poate verifica legalitatea hotărârii fiind astfel în imposibilitate de a exercita controlul judiciar, motiv pentru care în temeiul art. 304 pct. 7 şi art. 312 pct. 5 C. proc. civ. urmează a admite recursul, a casa hotărârea instanţei de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul P.E. împotriva deciziei nr. 19/AP din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 6257/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6217/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
