ICCJ. Decizia nr. 6260/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6260/2010
Dosar nr. 11017/3/2007
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă.
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele.
La 26 noiembrie 2003, reclamanţii P.M., M.I. şi M.G. au chemat în judecată A.P.P.S., contestând legalitatea deciziei nr. 290 din 12 septembrie 2003 emisă de pârâtă, prin care s-a respins notificarea având ca obiect, cererea de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, sectorul 1, solicitând Tribunalului Bucureşti anularea deciziei şi restituirea în natură a imobilului mai sus individualizat.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii autorului M.C. şi M.C.A. şi au susţinut că, cererea de restituire a imobilului le-a fost respinsă pentru nedepunerea actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, însă A.P.P.S., nu le-a solicitat prezentarea înscrisurilor, dând dovadă de rea-credinţă şi de nerespectarea dispoziţiilor legale în materie.
Pârâta R.A.A.P.P.S. a depus o cerere de arătare a titularului dreptului, în speţă a Ministerului Finanţelor Publice, imobilul situat în Bucureşti, sectorul 1 cu terenul aferent fiind proprietate de stat, administrat de R.A.A.P.P.S.
Aceeaşi pârâtă a depus şi întâmpinare solicitând respingerea contestaţiei ca inadmisibilă în principal şi, în subsidiar, ca nefondată, arătând că imobilul a fost preluat de stat cu titlu, iar contestaţia nu a fost formulată de toţi cei 6 moştenitori ai autorilor, încălcându-se principiul unanimităţii, iar cu privire la fondul contestaţiei, pârâta R.A.A.P.P.S. a învederat că acţiunea este neîntemeiată, întrucât nu au fost depuse în termen, actele doveditoare ale calităţii de persoane îndreptăţite.
Prin cererea formulată la data de 4 februarie 2004, reclamanţii au cerut suspendarea cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului nr. 12733/2003 aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, având ca obiect stabilirea calităţii de moştenitori după defunctul M.C., cerere ce a fost respinsă de instanţă, prin încheierea pronunţată la data de 3 martie 2004, fila 75 dosar fond.
Ulterior, la 14 aprilie 2004 şi 12 mai 2004, (filele 108, 112 si 127 dosar fond) au formulat cereri de intervenţie în interes propriu M.G., M.A. şi M.C.R., contestând Decizia nr. 290 din 12 septembrie 2003, solicitând restituirea în natură a imobilului ce a făcut obiectul notificării reclamanţilor.
Prin sentinţa nr. 748/F din 15 septembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată contestaţia şi cererile de intervenţie, reţinând în esenţă că, reclamanţii şi intervenienţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, conform art. 23 (fost art. 22) din Legea nr. 10/2001, care prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare, odată cu acestea sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii P.M., M.I., M.G. şi intervenienta M.G., susţinând că în mod greşit prima instanţă a reţinut că documentele nu au fost depuse în termenul legal şi nu le-a analizat.
Prin Decizia nr. 1338 din 21 septembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul reclamanţilor şi intervenientei, a desfiinţat sentinţa tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a considerat că nicio dispoziţie a legii de reparaţie, nu interzice persoanelor îndreptăţite să facă dovada în instanţă, conform normelor de drept comun.
Decizia sus menţionată a făcut obiectul recursului exercitat de pârâta R.A.A.P.P.S., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu motivarea în esenţă, că prevederile art. 297 alin. (1) din acelaşi cod, au fost greşit aplicate.
Prin dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că prima instanţă s-a pronunţat pe fondul pricinii, atunci când a reţinut netemeinicia contestaţiei pentru motivul că reclamanţii nu au depus certificatele de moştenitor după autorii M.C. şi M.A., precum şi după sora şi fraţii defunctului M.C., care să ateste calitatea de moştenitori legali şi cotele succesorale.
Prin Decizia nr. 757 pronunţată la 3 octombrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta R.A.A.P.P.S. Pentru a decide astfel, instanţa supremă a apreciat că potrivit dispoziţiilor art. 23.1 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, unitatea deţinătoare avea obligaţia să comunice în scris notificatorilor, faptul că documentaţia depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire, obligaţie ce nu a fost îndeplinită de unitatea deţinătoare.
Ca atare, invocarea şi aplicarea alin. (2) al articolului unic din OUG nr. 10/2003 pentru prelungirea termenului de depunere a actelor doveditoare prev. de art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la obligaţiile unităţilor deţinătoare.
Instanţa de fond, după administrarea unui amplu probatoriu, sub aspectele ce au determinat respingerea notificării, a soluţionat cauza fără a analiza pretenţiile deduse judecăţii, respectiv recunoaşterea calităţii de persoane îndreptăţite de a solicita restituirea imobilului.
Modul soluţionării cererii, în sensul inadmisibilităţii completării probatoriului în faza contencioasă a procedurii instituite de legea de reparaţie, valorează cu necercetarea fondului, astfel că dispoziţiile de procedură înscrise în art. 297 alin. (1) prima ipoteză au fost corect aplicate de instanţa de apel, atunci când a dispus desfiinţarea hotărârii atacate.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 1616 din 24 octombrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, a admis contestaţia formulată de P.M., M.I. şi M.G. în contradictoriu cu pârâţii R.A.A.P.P.S., Ministerul Finanţelor Publice şi cu intervenintul M.A.
A admis cererile de intervenţie formulate de M.A., M.G. şi M.D.
A respins cererea de intervenţie formulată de M.R.C.
A anulat Decizia nr. 290 din 12 septembrie 2003 emisă de pârâta R.A.A.P.P.S.
A obligat-o pe aceasta din urmă să restituie contestatorilor apartamentul nr. 1 situat la parterul imobilului din Bucureşti, sectorul 1, compus din 4 camere, hol, vestibul, bucătărie, cămară, baie, culoar, cameră de serviciu la subsol şi cota aferentă de 65, 28 mp teren aflat sub construcţie.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a reţinut că la 21 martie 2008, reclamanţii au solicitat introducerea în cauză a altor persoane, respectiv M.D., întrucât notificarea pentru restituirea imobilului a fost adresată şi de această intervenientă, iar prin cererea precizatoare, depusă la 19 septembrie 2008 (fila 93 dosar nr. 11017/3/2007 al Tribunalului Bucureşti), reclamanţii au indicat că imobilul din Bucureşti, Str. B. nr. 51, parter, apart. 1, sectorul 1, este cel din Intrarea B. nr. 51, apart. 1, sectorul 1 Bucureşti, fiind compus din construcţie în suprafaţă de 110,77 mp şi dependinţe cu suprafaţă de 14,76 mp, precum şi teren aferent construcţiei, în suprafaţă de 65,28 mp.
Instanţa de rejudecare a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, apreciind că regula unanimităţii nu se aplică în cauză şi că nu se impunea formularea notificării de către toţi moştenitorii.
Cu privire la calitatea procesuală activă s-a reţinut că imobilul solicitat a fi restituit, situat în Bucureşti str. B. nr. 51, sectorul 1 este compus din teren în suprafaţă de 300 mp şi construcţie formată din parter, două etaje, pivniţă, pod, garaj şi a fost proprietatea lui C.M. şi A.C.M., dobândită în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 2475/1940 (depus la fila 65 din dosarul nr.4346/2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă).
Acesta a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, unde în anexe, la poz. 5464 a fost menţionată naţionalizarea a patru apartamente, proprietatea lui M.C. (fila 66 acelaşi dosar).
Din actele de stare civilă (filele 31-51 dosar nr.4346/2003) şi adresa întocmită de Biroul Notarului Public V.C., a rezultat că, urmare deschiderii procedurii succesorale de pe urma defunctului M.C., care este una şi aceeaşi persoană cu M.C., potrivit declaraţiei de notorietate dată de P.V. şi A.E., autentificată sub nr. 426 din 20 februarie 2004 au rămas ca moştenitori M.I., M.G., P.M. (născută M.), nepoţi de soră predecedată - M.M., potrivit actelor de stare civilă aflate la dosar şi M.G., nepoată de frate predecedat - M.G., M.A. şi M.D., nepoţi de frate predecedat - M.P.
Din relaţiile depuse de unitatea notificată a rezultat că nu a fost formulată o altă notificarea cu privire la imobilul menţionat, fiind aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, aşa încât contestatorii P.M., M.I., M.G. şi intervenienţii M.A., M.G. şi M.D. au calitate procesuală în cauză.
Referitor la cererea de intervenţie formulată de M.C.R., moştenitor a lui M.G.M.G., Tribunalul a constatat că nici intervenientul şi nici autorul acestuia nu au formulat notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel că nu are calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul acestei legi.
Cu privire la cadrul procesual pasiv, instanţa de rejudecare a apreciat că R.A.A.P.P.S. are calitatea de titular al dreptului de administrare, potrivit hotărârilor de guvern depuse la dosar şi, totodată calitatea de unitate notificată conform art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice are calitatea procesuală pasivă, în calitate de titular al dreptului de proprietate, întrucât Decizia de restituire constituie titlu al dreptului de proprietate, potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, astfel încât dreptul persoanelor îndreptăţite trebuie constatat în contradictoriu cu titularul dreptului.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că, din imobilul proprietatea autorilor contestatorilor şi intervenienţilor, în administrarea intimatei se află numai apart. 1, astfel cum rezultă din relaţiile comunicate, respectiv adresa nr. 688210/21279 din 7 ianuarie 2008 emisă de Primăria municipiului Bucureşti şi adresa nr. 13649 din 3 decembrie 2007 a intimatei.
Identitatea dintre str. B. şi Intrarea B. a fost dovedită cu adresa nr. 732158/7920 din 10 iunie 2000 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, imobilul fiind preluat de la autorii contestatorilor şi intervenienţilor în mod abuziv, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, aşa încât sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (1) din legea specială de reparaţie, impunându-se restituirea în natură a apart. l din imobilul mai sus individualizat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii R.A.A.P.P.S. şi Ministerul Finanţelor Publice.
Apelanta R.A.A.P.P.S. a criticat soluţia instanţei de fond, sub aspectul nedovedirii calităţii de persoane îndreptăţite ale reclamanţilor, care nu au depus toate actele necesare susţinerii notificării şi dovedirii dreptului de proprietate al autorilor, greşitei interpretări realizată de instanţă cu privire la dispoziţiile art. 22.1 din HG nr. 498/2003, precum şi pentru neefectuarea unei expertize de identificare a imobilului, susţinând că imobilul situat în prezent în Str. B. nr. 51, sectorul 1 Bucureşti, nu este acelaşi cu cel identificat prin actele de proprietate ale autorilor reclamanţilor şi intervenienţilor.
În apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, acesta invocă lipsa calităţii procesuale pasive, arătând că raportul juridic în cauză se configurează cu emitentul deciziei a cărei anulare se solicită şi susţine că nu sunt incidente prevederile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, singura dispoziţie prevăzută de actul normativ de reparaţie, care permite Ministerului Finanţelor Publice să stea în judecată, în calitate de reprezentant al statului, atunci când deţinătorul imobilului nu a fost identificat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de RA APPS şi a admis apelul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, schimbând în parte sentinţa nr. 1616 din 24 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în sensul că Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că reclamanţii şi intervenienţii şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite, în sensul legii speciale, probând calitatea de succesori ai autorilor M.C. şi M.A., cărora li s-a preluat abuziv imobilul, sentinţa tribunalului fiind amplu motivată, în sensul celor mai sus reţinute.
Cât priveşte apelul declarat de Ministerului Finanţelor Publice, s-a reţinut corect că acesta nu poate avea calitate procesuală pasivă, conform considerentelor expuse, competenţa de restituire a imobilului în natură, revenind conform art. 21 din Legea nr. 10/2001 unităţii deţinătoare a acestuia, care este R.A.A.P.P.S.
Împotriva deciziei nr. 12/A din 11 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs R.A.A.P.P.S., criticând-o sub aspectul nelegalităţii, în sensul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind eronat că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite, deoarece aceştia nu au făcut dovada calităţii de succesori ai proprietarilor iniţiali şi dovada identităţii imobilului solicitat a fi restituit în natură.
Se susţine că reclamanţii trebuiau să depună actele cu care să facă dovada calităţii de moştenitori la dosarul administrativ, nu în faţa instanţei.
Al doilea motiv de recurs, critică Decizia pronunţată de instanţa de apel, referitor la neidentificarea imobilului situat în str. B. nr. 51, în sensul că nu s-a dovedit ca acesta este unul şi acelaşi cu cel din vechile acte de proprietate, instanţa neadmnistrând proba cu expertiză imobiliară.
Recurenta-pârâtă a mai susţinut că în acţiunea având ca obiect, contestaţia împotriva deciziei emisă de unitatea deţinătoare în temeiul Legii nr. 10/2001, instanţa de fond ar fi trebuit să oblige pârâta la emiterea unei decizii de restituire, iar nu să dispună direct restituirea imobilului.
Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea efectuării unei expertize tehnice de identificare a imobilului solicitat a fi restituit.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Cu privire la primul motiv de recurs, referitor la dovada calităţii de persoane îndreptăţite, instanţele de fond şi apel au reţinut şi apreciat în mod judicios, că la dosar au fost depuse acte de stare civilă care fac dovada calităţii de succesori ai proprietarului iniţial.
De altfel, Legea nr. 10/2001 a stabilit, în alin. (3) al art. 4 o regulă derogatorie de la dreptul comun, dat fiind caracterul său reparatoriu, în legătură cu modalitatea de acceptare a succesiunii, fiind utilizată noţiunea de „succesibili", care diferă de cea de „moştenitori", din alin. (2) al aceluiaşi text.
Legiuitorul a realizat aşadar, o diferenţiere între cei care sunt moştenitori prin acceptarea succesiunii în termenul prevăzut de dreptul comun şi aceia care au doar vocaţie succesorală, iar prin cererea de restituire sunt repuşi în termenul de acceptare a moştenirii.
Art. 23 din Legea nr. 10/2001 limitează durata depunerii probelor necesare evaluării pretenţiilor de restituire a imobilelor la care se referă legea, numai la faza administrativă, până la soluţionarea notificării, fără a obstrucţiona această posibilitate şi în faza contencioasă, supusă dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
Termenul limită prevăzut de art. 23 din actul normativ menţionat pentru depunerea actelor doveditoare, şi anume „data soluţionării notificării" este exclusiv aplicabil pentru faza administrativă de soluţionare a cererilor de restituire în natură a imobilelor ce intră în domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, etapă a cărei finalizare este marcată, conform art. 21, de emiterea unei decizii/dispoziţii motivate, de către organele de conducere ale unităţii deţinătoare a imobilului solicitat.
În absenţa unei reglementări distincte în legea specială, etapa jurisdicţională a contestaţiei, în cadrul căreia se realizează de către instanţă, controlul legalităţii şi temeiniciei deciziei, urmează sub aspectul probaţiunii, regulile procesual civile de drept comun, iar titularul notificării poate complini lipsa actelor doveditoare.
Ca atare, verificarea legalităţii deciziei unităţii deţinătoare nu se face numai în temeiul actelor supuse aprecierii acesteia, ci în contextul tuturor probelor, inclusiv a acelora administrate în faza contencioasă, o atare viziune înscriindu-se în raţiunea legii şi principiului de interpretare a acesteia, în interesul celor îndreptăţiţi la restituirea bunurilor de care au fost lipsiţi în mod abuziv.
S-a reţinut corect că în cadrul procedurii jurisdicţionale, contestatorii (reclamanţii) au depus actele care le atestă calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea imobilului şi dovedirii dreptului de proprietate al autorilor lor asupra imobilului revendicat, prevederile art. 22 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001 urmând a fi interpretate potrivit scopului reparator al acestui act normativ.
Referitor la motivul privind neidentificarea imobilului, nici acesta nu poate fi primit ca fondat, neexistând în realitate vreun dubiu privind identitatea imobilului.
Astfel, din înscrisurile aflate la filele 43-45 dosar fond după casare, primul emis de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Generală de Dezvoltare, Investiţii şi Planificare Urbană a rezultat indubitabil că, în evidenţele cadastrale a fost înscris imobilul cu adresa Intrarea B. nr. 51, sectorul 1 Bucureşti, iar din cel de-al doilea înscris emis de R.A.A.P.P.S. a rezultat că este vorba de acelaşi imobil, identificat la aceeaşi adresă, conform contractul de închiriere nr. 11229 din 10 noiembrie 1981.
Că sunt reale datele privind identificarea imobilului ce formează obiectul litigiului de faţă, o dovedeşte şi adresa nr. 732158/7920 emisă la 10 iunie 2008 de Primăria Municipiului Bucureşti - Serviciul Nomenclatură Urbană, din conţinutul căreia a rezultat că artera de circulaţie situată în Bucureşti, sectorul 1, începând din anul 1943 poartă denumirea de Intrarea B., fiind cunoscută sub această denumire.
Referitor la neadministrarea probei cu expertiză tehnică imobiliară, este de observat că, iniţial aceasta a fost prorogată după depunerea înscrisurilor, iar ulterior, prin încheierea din 19 septembrie 2008 ( fila 111 dosar fond) - faţă de înscrisurile depuse-părţile care au propus-o, respectiv reclamanţii şi intervenienţii au renunţat la administrarea acesteia.
Pârâtă R.A.A.P.P.S. deşi a fost reprezentată de consilier juridic M.A., nu a insistat în administrarea acestei probe, critica nefiind fondată sub aspectul nelegalităţii deciziei atacate, în raport de identificarea corectă a imobilului ce formează obiectului litigiului de faţă.
Nefondată este şi critica potrivit căreia, instanţa putea cel mult să oblige recurenta-pârâtă la emiterea unei decizii de restituire, iar nu să dispună direct, restituirea imobilului.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 1, art. 7 şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, rezultă principiul prevalentei restituirii în natură, în sensul că imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se găsesc în prezent, se restituie în natură în starea în care se află şi libere de orice sarcini.
Aşa fiind, în raport de petitul învestirii, judecătorii hotărăsc numai asupra cererii dedusă judecăţii, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., astfel că se pronunţă asupra capetelor de cerere formulate de reclamant, care fixează cadrul procesual sub aspectul „pretenţiilor" deduse judecăţii.
Ca atare, anularea deciziei nr. 290 din 12 septembrie 2003 emisă de pârâta R.A.A.P.P.S. şi restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, Intrarea B. nr. 51 sectorul 1 au fost solicitate, instanţa soluţionând pe fond contestaţia, pronunţându-se asupra nelegalităţii deciziei prin care a fost respinsă notificarea, dispunând, ca o consecinţă a anulării acesteia, restituirea imobilului preluat abuziv.
De altfel, în cuprinsul Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii s-a reţinut că, din moment ce s-a reglementat că deciziile, respectiv dispoziţiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor, pot fi atacate la instanţele judecătoreşti, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) şi în art. 14 din Legea nr. 10/2001 se fac referiri la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanţa, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziţiei de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deţinătoare să emită o altă decizie/dispoziţie de restituire în natură.
Dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicţie ce i s-a acordat prin lege, instanţa judecătorească, cenzurând Decizia/dispoziţia de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerinţelor legii, o va anula, dispunând ea însăşi, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu.
Ca urmare, în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuţia instanţei judecătoreşti de a soluţiona calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură, nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii sau dispoziţii, în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicţie, nelimitată în această materie prin vreo dispoziţie legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.
Aşa fiind, recursul este nefondat şi urmează a fi respins, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., faţă de considerentele mai sus expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta RA A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 12A din 11 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6258/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6257/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
