ICCJ. Decizia nr. 6240/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6240/2010
Dosar nr. 17431/1/2005
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Olt, sub nr. 235/2003, reclamanţii P.G. şi P.E. au chemat în judecată pe pâri SC A. SA Slatina şi au solicitat instanţei să dispună evacuai pârâtei de pe terenul şi imobilele pe care le ocupă abuziv, situate comuna Brâncoveni, sat Văleni, judeţ Olt.
Tribunalul Olt, prin sentinţa nr. 378/2003 a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.
Cauza a fost reînregistrată la Judecătoria Slatina şi la prim termen de judecată reclamanţii şi-au precizat acţiunea, în sensul că i chemat în judecată pe pârâţii SC A. SA şi Statul Român prin A.D.S., solicitând instanţei să constate că ultimul pârât ar deţine titlu asupra imobilelor, că bunurile nu au trecut în proprietăţi statului şi să oblige ambii pârâţi să le predea, în deplină proprietate paşnică posesie, imobilele cu valoarea de 2.500.000.000 lei, valoare ca a atras competenţa materială a tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit). C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 4174 din 25 septembrie 2003, Judecătoria Slatina admis excepţia invocată de reclamanţi privind necompetenţa materială acelei instanţe şi, în baza art. 2 pct. 1 lit. b) şi art. 158 C. proc. civ., a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Olt.
Prin sentinţa nr. 77 din 18 februarie 2004 Tribunalul Olt a respins acţiun reclamanţilor P.G., P.E. şi cererea de interveni formulată de P.C. şi P.I., ca inadmisibile, susţinând i reclamanţii au posibilitatea formulării cererii de restituire în baza Legii nr 10/2001 şi că o astfel de cerere a şi fost formulată şi că atâta timp cât procedura specială nu a fost definitivată nu se poate formula o acţiune dreptul comun.
Împotriva aceste hotărâri au declarat apel reclamanţii intervenienţii, solicitând schimbarea în tot a acesteia şi, pe fond, să i admisă acţiunea în revendicare.
Apelanţii au susţinut că indiferent de dispoziţiile Legii nr. 10/200 ei, în calitate de proprietari ai imobilului, au dreptul oricând să revendice în condiţiile art. 480 C. civ., acţiunea lor fiind admisibilă.
Mai susţin că imobilul a fost preluat în septembrie 1944 şi că, raport de data deposedării, nu sunt incidente dispoziţiile acestei legi.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr 260 din 25 ianuarie 2005, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanți şi intervenienţi.
În considerentele deciziei s-a reţinut că susţinerile reclamanţii sunt contradictorii. în acest sens, se menţionează că, pe de o parte acest afirmă că imobilul a fost rechiziţionat în anul 1944, situaţie în care poate fi aplicată Legea nr. 10/2001, iar pe de altă parte au refuzat timbreze acţiunea la valoare, afirmând că deposedarea abuzivă s-a făci după 6 martie 1945 pentru a putea beneficia atât de scutirea de plata taxei de timbru prevăzută de Legea nr. 10/2001, cât şi de cea prev. de art. 1 lit. r) din Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare.
Reclamanţii susţin că au demarat şi procedura de restituire imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001, că apoi, ulterior formulă: notificării, au introdus separat acţiunea în revendicare pe calea dreptul comun.
În realitate, reclamanţii nu au făcut nicio dovadă şi nu au fost măsură să depună acte cu care să dovedească afirmaţiile făcute conform celor arătate mai sus.
De asemenea, nu există nici un act care să ateste preluarea abuz a imobilului şi nici data presupusei preluări.
Nu există dovezi din care să rezulte că antecesorul lor, I.I., ar fi fost proprietarul imobilului ce a purtat denumirea „Topitoria de in" şi că acest imobil ar exista şi în prezent cu destinaţia secţie Vinalcool a SC A. SA Slatina, iar actul depus de reclama nu are nicio relevantă.
Nu s-au elucidat nici aspectele privind calitatea reclamanţilor succesori ai defunctului ca şi nepoţi, certificatul de moştenitor prezen având un conţinut incomplet, neflind însoţit de acte de stare civilă care lămurească ce fel de nepoţi sunt reclamanţii faţă de defunct şi dacă această calitate pot să-l succeadă pe defunct.
S-a reţinut cu evidentă că Iancu D.I. a decedat în 19 ( fără a se face vreo dovadă că ar fi pretins vreun drept cu privire imobilul în litigiu, în condiţiile în care ar fi putut uza de acea; posibilitate legală.
Faţă de soluţia instanţei de fond, prin care acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, hotărârea s-a apreciat ca fiind legală şi în perfect acord cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Această lege specială a creat un cadru favorabil proprietari deposedaţi abuziv, dispoziţiile ei fiind obligatorii în toate situaţi prevăzute în conţinutul ei. După apariţia acestei legi, propriets deposedaţi nu mai au nici un drept de opţiune între calea dreptu comun şi legea specială, dispoziţiile speciale având tocmai rolul substituirii dispoziţiilor comune.
De altfel, reclamanţii au şi demarat formalităţile prevăzute de Leg nr. 10/2001, soluţionarea lor continuând în paralel cu acţiunea revendicare. Această acţiune a fost formulată ulterior apariţiei Legii nr. 10/2001 şi ulterior formulării notificării Legii nr. 10/2001.
În aceste condiţii, corect s-a reţinut inadmisibilitatea acţiunii revendicare, până când nu este finalizată procedura Legii nr. 10/2001.
În acelaşi sens s-a menţionat că este inadmisibilă folosirea căii drept comun, atâta timp cât există dispoziţii speciale şi inadmisibilă e: şi folosirea celor două căi concomitent şi paralel.
Pentru aceste considerente, criticile formulate în apel s-au reţinut nefondate.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamanţii P.G. și P.E. şi de intervenienţii P.C. şi P.I., ale căror cri: de nelegalitate au vizat următoarele aspecte:
Susţin recurenţii că, niciuna dintre cele două instanţe nu au cercei fondul cauzei, refuzând judecarea în fond, sub pretextul lipi competenţei generale pe care nu au invocat-o ca excepţie de procedeul folosind termenul de inadmisibilitate şi că întreaga critică în apel s-a admis exclusiv pe problema admisibilităţii acţiunii pe calea dreptului corni respectiv a competenţei instanţei.
Cu privire la critica întemeiată pe motivul prev. art. 304 pct. C. proc. civ., se arată că admisibilitatea acţiunii vizează de fapt competen instanţei în raport cu competenţa şi procedura prevăzute de Legea nr. 10/2001, aspect ce avea caracter primordial şi exclusiv.
Susţin recurenţii că instanţa de apel a reţinut odată, că demersul reclamanţilor nu este admisibil până când nu se finalizează procedura prevăzută de legea specială, situaţie în care trebuia invoca prematuritatea acţiunii şi nu inadmisibilitatea.
Pe de altă parte, s-a reţinut că acţiunea este inadmisibilă pe calea dreptului comun, în condiţiile existenţei unei legi speciale.
În al treilea rând, s-a arătat că este inadmisibilă folosirea concomitentă şi în paralel a celor două proceduri de restituire, situaţie care se impunea punerea în discuţie a acestui incident şi necesitaţi suspendării uneia dintre cele două proceduri.
Faţă de aspectele reţinute de instanţa de apel, cu privire nedovedirea calităţii procesuale active (pentru nedovedirea faptului i antecesorul reclamanţilor a fost proprietarul bunului revendicat şi faptului că nu s-a probat calitatea de succesori legali ai reclamanţilor) susţine că instanţa nu a pus niciodată în discuţie calitatea procesua activă.
Mai mult decât atât, se impută faptul că recurenţii nu au dovedit serie de aspecte ce au legătură cu fondul cauzei, în condiţiile în care li au respins toate probele solicitate.
O altă critică privind nelegalitatea hotărârii instanţei de apel, întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest sens, se învederează că potrivit art. 3 C. civ., judecătorul nu poate refuza judecata sub pretext că legea nu prevede un anumit lucru, caz contrar devenind culpabil de denegare de dreptate.
Menţionează reclamanţii că acţiunea nu putea fi respinsă și inadmisibilă, în condiţiile în care această excepţie nu este prevăzută în codul de procedură, ci putea fi respinsă pe excepţie, reţinându-necompetenţa generală a instanţelor de judecată în favoarea competent de soluţionare dată persoanelor juridice deţinătoare a imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 - decembrie 1989.
Reţinând totuşi necompetenţa instanţelor judecătoreşti de a judeca pe calea dreptului comun acţiunea în revendicare, cele două instanţe de fond şi apel au încălcat art. 3 din C. civ. şi art. 6 din Legea nr. 304/2005 privind organizarea judiciară, referitoare la accesul liber la justiţie.
Acest principiu este consacrat în Consituţie prin art. 21, iar pe principiul internaţional prin art. 6 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omul şi a Libertăţilor Fundamentale, care de asemenea au fost ignorate.
Susţin recurenţii că, instanţele judecătoreşti au un drept de jurisdicţie generală în raport cu oricare alte autorităţi ale statului, pe care le conferă competenţa de a judeca fără distincţie, toate conflicte deduse judecăţii, orice acţiune prin care se reclamă încălcarea dreptului de proprietate.
Astfel, instanţele de judecată nu pot lipsi o persoană de posibilita de a uza de cele mai eficiente mijloace procedurale de apărare a dreptului de proprietate, respectiv acţiunea în revendicare.
Se precizează că, în mod greşit referitor la procedura stabilită prin Legea nr. 10/2001 această procedură se substituie acţiunilor pe ca dreptului comun, în condiţiile în care intenţia legiuitorului nu este de limita în vreun fel accesul liber la justiţie, ci acela de a oferi alternative cale mai lesnicioasă şi mai rapidă printr-un act normativ reparator.
Conform dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 se po; acredita ideea că acţiunea în justiţie este admisibilă, numai cu condi notificării persoanei deţinătoare a imobilului şi că persoana îndreptat trebuie să opteze între cele două proceduri şi să solicite suspendai uneia dintre ele, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 ( împrejurare ce s-a şi produs în cauză.
În ceea ce priveşte calitatea de moştenitori legali a recurenţilor, precizează că aceasta este pe deplin dovedită, conform certificatului moştenitor de calitate anexat, care nu a fost contestat şi nici desfiinţ act ce face dovada calităţii respective. în acest sens se învederează certificatul de moştenitor este un instrument probator, constată calitat de moştenitor şi are această putere doveditoare până la anularea sa cale judecătorească.
Referitor la susţinerile potrivit cărora recurenţii nu au probat aspectul de fond privind imobilul revendicat, se susţine că instanţa de judecată: se putea pronunţa în acelaşi timp şi pe excepţie şi pe fond, cu atât n mult cu cât a respins tocmai probele ce urmau să lămurească ace; aspecte fără nicio motivare.
Prin întâmpinarea formulată de intimatul Statul Român prin A.D.S. s-a solicitat respingerea recursurilor, motivat faptul că recurenţii nu au uzat de procedura administrativă a notifice prealabile, ceea ce atrage, potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001 pierderea dreptului de a se solicita în justiţie măsuri reparatorii în nati; sau prin echivalent pentru un imobil.
Examinând criticile formulate, Înalta Curte urmează să consulte caracterul nefondat al recursurilor, în sensul următoarelor considerente.
Prin acţiunea formulată de reclamanţii-recurenţi în anul 2003 şi prin cererea de intervenţie în contradictoriu cu pârâţii din cauză, s-a soliei predarea în deplină proprietate şi paşnică posesie a imobilului preluat mod abuziv de stat, situat în comuna Brâncoveni, sat Văleni, judeţ Olt (construcţii şi terenul aferent reprezentând „Topitoria de in„ în care, prezent, funcţionează secţia Vinalcool a SC A. SA Slatina).
Prin notificarea din 11 februarie 2002, recurenţii au solicitat de intimata-pârâtă SC A. SA Slatina restituirea aceluiaşi imobil natură, dată la care societatea era proprietatea statului, iar ulter notificării această societate s-a privatizat prin contractul din 18 februarie 2002.
Cele două cauze s-au judecat de către instanţele de judecată, paralel, până la data de 17 aprilie 2006 când prima se afla în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, potrivit încheierii de şedinţă din acea dat în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001, anterior modificării, s-a suspendat judecata recursului.
Prin sentinţa civilă nr. 1757 din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Olt, secţia civilă, definitivă şi irevocabilă, a fost admisă contestaţia formulată ( reclamanţii P.G., P.E., P.I. şi P.C.: contradictoriu cu pârâta SC A. SA prin lichidator judiciar P. S.P.R.L. şi s-a dispus retrocedarea în natură a imobilului - Topitorie de in secţia Vinalcool, situat în comuna Brâncoveni, sat Văleni, judeţ O precum şi a suprafeţei de teren de 18.770 mp aferentă construcţiilor.
La această dată instanţa de recurs constată că cele două acțiuni respectiv în revendicare întemeiată pe art. 480 C. civ. şi cea întemeiată pe Legea specială nr. 10/2001, au vizat redobândirea aceluiaşi imobil.
Imobilul fiind restituit recurenţilor din cauza de fată în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile ce a finalizat procedura Legii nr. 10/2001, se constată că recursul de faţă nu mai are obiect şi, pe cale c consecinţă, este nefondat.
Pentru considerentele expuse, reţinându-se că bunul în litigiu a fost restituit prin sentinţa civilă nr. 1757 din 11 noiembrie 2008, analiza criticilor din recurs este de prisos, recursurile fiind fără obiect urmează să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii P.E. şi P.G. şi de intervenienţii P.C. şi P.I. împotriva Deciziei civile nr. 260 din 25 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6242/2010. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6239/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
