ICCJ. Decizia nr. 6229/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6229/2010
Dosar nr. 537/3/2007
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 9 ianuarie 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul P.I. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti şi SC T.N. SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie bunurile imobile din litigiu, bunuri care au aparţinut autoarei sale B.M.A., conform contractului de vânzare-cumpărare din 11 decembrie 1936 şi înregistrat la A.F.C. Sector 3 Albastru şi de care aceasta a fost deposedată în mod nelegitim şi fără titlul de statul comunist; obligarea pârâtei SC T.N. SA să îşi retragă certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru amplasamentul în suprafaţă de 55.370 mp situată în sector 3 cu deducerea suprafeţei de 781 rap. ce reprezintă totalul celor 5 corpuri de teren arătate la pct. 1.
În motivarea cererii, reclamantul susţine că este moştenitorul defunctei B.M.A. care, prin contractul de vânzare-cumpărare din 11 decembrie 1936, a cumpărat imobilul situat în Bucureşti, imobil preluat ulterior în proprietatea statului. Autoarea sa a depus notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, notificare ce nu a fost soluţionată.
Prin întâmpinarea formulată la data de 17 aprilie 2007, pârâta SC T.N. SA a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.
Prin sentinţa civilă nr. 1860 din 12 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi s-a respins acţiunea formulată de reclamant, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Tribunalul a reţinut că reclamantul este moştenitorul fostului proprietar al mobilului, însă acesta nu a făcut dovada acestei calităţi, testamentul depus la dosar putând face dovada cel mult a calităţii de succesibil ce ar putea institui temei pentru dobândirea calităţii de moştenitor.
împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul P.I., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, susţinând că din actele dosarului rezultă, fără putinţă de tăgadă, că este nepotul de soră al defunctei B.M.A. titulara dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, şi totodată, legatar testamentar al acesteia în privinţa imobilului în litigiu, aşa cum rezultă din testamentul din 25 octombrie 1995.
În raport de aceste înscrisuri, apelantul-reclamant susţine că instanţa de fond, în mod greşit a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active
Prin Decizia civilă nr. 524 din 28 octombrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.I.I., împotriva sentinţei civile nr. 1860 din 12 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi SC T.N. SA Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că sunt nefondate motivele de apel formulate de reclamant, în mod corect prima instanţă reţinând faptul că acesta este lipsit de calitate procesuală activă, atâta timp cât nu a dovedit că este moştenitorul fostului proprietar al imobilului solicitat, testamentul invocat neputând face decât, cel mult, dovada calităţii de succesibil, dovada acceptării succesiunii urmând a fi făcută doar cu un certificat de moştenitor care nu a fost depus la dosarul cauzei.
S-a reţinut şi faptul că testamentul din 25 octombrie 1995, deşi apare ca înregistrat în opisul actelor autentice, nu se găseşte arhivat în mapa actelor testamentare, precum şi faptul că lipseşte încheierea de autentificare a testamentului, care face trimitere doar la imobilul din București, nu şi la celelalte imobile revendicate.
S-a concluzionat că soluţia de respingere a acţiunii pronunţată de prima instanţă, întemeiată pe lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, este legală şi temeinică, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a făcut nici dovada calităţii de proprietar a autoarei defuncte B.M.A. asupra terenurilor revendicate.
Împotriva deciziei respective, la data de 17 decembrie 2009, a declarat recurs reclamantul P.I.I., criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe, care să fie schimbată în totalitate, admiţându-se acţiunea civilă în revendicare, aşa cum a fost formulată.
Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, a susţinut că decizia recurată este nelegală, întrucât instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra unui înscris esenţial şi determinant, respectiv asupra certificatului de calitate de legatar din 2009 care face dovada faptului că reclamantul din prezenta cauză este moştenitorul autoarei sale defuncte, B.A., proprietar al imobilului aflat în litigiu şi trecut în mod abuziv în patrimoniul statului, anterior anului 1989.
S-a susţinut şi faptul că, dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu a autoarei defuncte a fost făcută prin depunerea contractului de vânare-cumpărare prin care aceasta a dobândit dreptul în litigiu, fiind fără relevanţă considerentele reţinute de către instanţa de apel potrivit cărora, la dosarul cauzei nu a fost depusă schiţa anexă a acestui contract, prin care să se poată identifica vecinătăţile şi să se poată stabili identificarea imobilului, întrucât aceste considerente nu sunt legate de calitatea procesuală activă a reclamantului, fiind vorba de dovezi ce ţin de examinarea fondului cauzei.
S-a mai învederat şi faptul că, dovada calităţii procesuale active nu se justifică nici prin adresele emise de Primăria municipiului Bucureşti, prin care se indică situaţia juridică a imobilului anterior formulării acţiunii în instanţă, întrucât menţiunile privind-o pe numita P.S. face referire la unele dintre parcelele de teren rezultate ca urmare a parcelărilor realizate în timp, iar, pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite că faţă de aceste parcele ce au aparţinut unor terţe persoane nu ar avea calitate succesorală,a cestea însumează doar suprafaţa de 290 mp, or terenul revendicat are suprafaţa totală de 781 mp.
S-a concluzionat că reclamantul-recurent justifică calitatea procesuală activă pentru revendicarea terenului situat în municipiul Bucureşti, aşa cum rezultă din adresa din 2006 a Primăriei municipiului Bucureşti în suprafaţă de 781 mp care a aparţinut autoarei B.A., conform contractului de vânzare-cumpărare din 18 decembrie 1936.
La data de 11 iunie 2010, intimata SC T.N. SA Bucureşti a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat.
A nalizând recursul declarat de reclamant, prin prisma criticelor formulate, Înalta Curte constată că este fondat şi-l v-a admite, potrivit considerentelor ce urmează:
Dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., stipulează faptul că - în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul, fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau altei instanţe de acelaşi grad.
În cauză, sunt aplicabile aceste dispoziţii legale care atrag admiterea recursului declarat de reclamant, modificarea deciziei recurate, cu consecinţa desfiinţării hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea soluţionării, pe fond, a acţiunii în revendicare.
Aceasta, întrucât, în mod greşit, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut hotărârea Tribunalului Bucureşti care a reţinut, în mod eronat, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului P.l.I.
Astfel, instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe pe baza considerentelor, potrivit cărora reclamantul nu a făcut dovada calităţii de succesor al defunctei B.M.A. şi nici dovada calităţii de proprietar a acesteia în ceea ce priveşte terenurile solicitate, la data preluării de către stat, întrucât dovada acceptării succesiunii autoarei nu se poate face cu testamentul depus la dosar, ci numai cu un certificat de moştenitor sau certificat de calitate de legatar.
În cadrul Curţii de Apel Bucureşti, înscrisul invocat a fost însă depus la dosar, la fila 16 aflându-se certificatul de calitate de legatar din 8 septembrie 2009 emis de B.N.P. F.D. cu sediul în municipiul Bucureşti, certificat care atestă faptul că de pe urma autoarei B.M.A., decedată pe 3 septembrie 2002, a rămas în calitate de moştenitor testamentar numitul P.l.I., care a fost instituit legatar cu titlu particular, conform testamentului din 25 octombrie 1995 emis de fostul notariat de Stat Bucureşti.
Se constată astfel, că instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe care a soluţionat cauza, pe excepţie, respectiv cea referitoare la lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, în condiţiile în care a omis să se pronunţe asupra acestui înscris esenţial şi determinant, respectiv asupra certificatului de calitate de legatar din 8 septembrie 2009 care face dovada faptului că reclamantul este moştenitorul testamentar al defunctei sale autoare B.M.A., proprietara imobilului aflat în litigiu, trecut în mod abuziv în patrimoniul statului anterior anului 1989.
Este adevărat faptul că prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul Prunner losef Ion a revendicat o serie de bunuri imobile (terenuri ) situate în municipiul Bucureşti, iar testamentul invocat autentificat din 25 octombrie 1995 emis de fostul Notariat de Stat al Sectorului 4 Bucureşti, face vorbire doar de imobilul situat în municipiul Bucureşti, însă, cel puţin pentru acest imobil, reclamantul face dovada calităţii de moştenitor testamentar şi, implicit, justifică calitatea procesuală activă în promovarea acţiunii civile în revendicare.
Urmează ca, în urma rejudecării după casare, să se suplimenteze probatoriul administrat în cauză, pentru a se verifica susţinerile reclamantului potrivit cărora în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat la fostul tribunal Ilfov prin procesul-verbal din 11 decembrie 1936, autoarea acestuia B.M.A. a dobândit un imobil situat în municipiul Bucureşti, sector 3, precum şi faptul că, ulterior, trupul de teren a fost parcelat în mai multe bucăţi, astfel încât, în prezent, acelaşi teren se află situat la mai multe adrese poştale, respectiv suprafaţa de 113 mp, suprafaţa de 191 mp, suprafaţa de 151 mp, suprafaţa de 138 mp şi suprafaţa de 188 rap.
Urmează, de asemenea, ca pe baza unei expertize tehnice, să se individualizeze cu exactitate terenul respectiv, punându-i-se în vedere reclamantului să depunăl, alături de contractul de vânzare-cumpărare, schiţa de plan unde, potrivit actului autentic, sunt precizate dimensiunile şi vecinătăţile acestuia, pentru a se putea stabili suprafaţa iniţială a terenului cumpărat de autoare în anul 1936.
Prin individualizarea acestui teren, cu precizarea suprafeţei, a vecinătăţilor şi a dimensiunilor laturilor, se va putea stabili dacă terenurile revendicate de către reclamant se suprapun cu terenul ce a făcut obiectul actului de vânzare-cumpărare, prin care autoarea reclamantului a dobândit un imobil situat în municipiul Bucureşti.
Se va reţine astfel faptul că, în baza testamentului din 25 octombrie 1995 emis de fostul Notariat de Stat al Sectorului 4 Bucureşti şi a certificatului de legatar din din 8 septembrie 2009 emis de B.N.P. F.D., cu sediul în municipiul Bucureşti, reclamantul P.I.I. face dovada calităţii de moştenitor a autoarei B.M.A. şi, implicit, a calităţii sale procesuale active în promovarea acţiunii civile în revendicare, cel puţin pentru imobilul situat în municipiul Bucureşti, sector 3, imobil ce apare menţionat în cele două înscrisuri.
La aceasta se adaugă faptul că, de asemenea, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că nu s-a făcut dovada calităţii de proprietar a autoarei B.M.A. asupra terenurilor revendicate, câtă vreme a fost depus la dosar actul autentic care a stat la baza promovării acţiunii în revendicare, respectiv actul de vânzare-cumpărare din 18 decembrie 1936, fiind fără relevanţă, sub aspectul dovedirii acestui drept, faptul că actul de vânzare-cumpărare nu a fost însoţit de schiţa de plan despre care se face vorbire în conţinutul înscrisului.
Această schiţă de plan este necesară numai pentru identificarea şi individualizarea suprafeţei de teren revendicate şi pentru a se putea stabili şi a se putea verifica susţinerea reclamantului, potrivit cărora trupul de teren unitar situat în anul 1936 a suferit mai multe parcelări, iar mai multe bucăţi din acest trup se află situate la adresele poştale indicate în acţiune.
În consecinţă, faţă de cele arătate, se constată că recursul declarat de reclamant este fondat şi se va admite, avându-se în vedere dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborate cu art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., se va modifica decizia recurată, în sensul că se va admite apelul declarat de acelaşi reclamant împotriva sentinţei civile nr. 1860/ F din 12 decembrie 2008 a Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, hotărâre care va fi desfiinţată şi se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal, în vederea soluţionării pe fond a acţiunii civile în revendicare cu care a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul P.I.I. împotriva Deciziei nr. 524 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică decizia în sensul că:
Admite apelul declarat de acelaşi reclamant împotriva sentinţei nr. 1860/ F din 12 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civila.
Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza pentru rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6232/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6210/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
