ICCJ. Decizia nr. 6239/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6239/2010
Dosar nr. 3516/3/2009
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 750 din 27 mai 2009 pronunţată în cauză, s-a respins ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamantul C.V.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că imobilul în litigiu a aparţinut autorilor reclamantului, C.V. şi C.E., în baza chitanţei sub semnătură privată încheiată la data de 24 septembrie 1956, fiind expropriat în baza Decretului nr. 440/1984 cu plata despăgubirilor cuvenite acestora, astfel cum rezultă din adeverinţa emisă de SC H.N. SA.
Chitanţa sub semnătură privată încheiată la 24 septembrie 1956 nu poate fi considerată ca făcând dovada dreptului de proprietate al reclamantului, atâta timp cât aceasta nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, aşa încât, în mod corect pârâta a reţinut că nu sunt aplicabile prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, referitoare la dovedirea acestui drept, motiv pentru care, prin dispoziţia atacată a dispus revocarea primei dispoziţii emisă în anul 2006, prin care reclamantului în cauză i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul expropriat.
Tribunalul a reţinut, de asemenea, că măsura revocării luată de pârâtă nu este condiţionată de respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001, ci doar de împrejurarea dacă în privinţa acesteia s-au efectuat formalităţile de publicitate imobiliară.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel, în termenul legal, reclamantul C.V. iar prin Decizia civilă nr. 73/ A din 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul reclamantului C.V. şi s-a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul admiterii contestaţiei şi anulării Dispoziţiei din 5 ianuarie 2009 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti şi s-a menţinut Dispoziţia din 14 iunie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
În speţă, prin notificarea din 18 iulie 2001 şi adresată Primăriei Municipiului Bucureşti, în temeiul Legii nr. 10/2001, apelantul-contestator C.V. a solicitat emiterea unei dispoziţii prin care să se dispună restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 576 mp, situat în Bucureşti, sectorul 1, iar în caz de imposibilitate de restituire, să se dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc (fila 32 dosar fond).
Prin Dispoziţia din 14 august 2006 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, s-a respins cererea privind restituirea în natură a imobilului notificat, deoarece terenul este afectat, în totalitate, de elemente de sistematizare, iar construcţia este demodată. Totodată, s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil teren şi construcţie persoanei îndreptăţite C.V.
În preambulul acestei dispoziţii s-a reţinut că imobilul situat în Bucureşi, sectorul 1, a fost trecut în proprietatea statului în baza decretului de expropriere din 1984.
La momentul notificării, terenul pentru care se solicita restituirea in natură era afectat în totalitate de elemente de sistematizare, astfel: stradă bloc, alee acces bloc, spaţiu verde afectat blocului, iar construcţia era demolată. Prin urmare, s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil, persoanei îndreptăţite C.V.
Ulterior, prin Dispoziţia din 05 ianuarie 2009 emisă de Primarul General al Municipiul Bucureşti, s-a decis revocarea Dispoziţiei din 14 august 2006 şi s-a respins cererea formulată de C.V., privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, ca nedovedită.
În preambulul acestei dispoziţii s-a reţinut, în esenţă, că notificatorul nu are act de proprietate încheiat în formă autentică, aspect semnalat de A.J.N.L.K.P. prin adresa din 17 iunie 2008.
Împotriva acestei dispoziţii a formulat contestaţie persoana îndreptăţită C.V.
Instanţa fondului a respins contestaţia astfel formulată, ca neîntemeiată reţinând că, actul sub semnătură privată încheiat la data de 24 septembrie 1956 nu poate fi considerat ca făcând dovada dreptului de proprietate al contestatorului, atâta timp cât aceasta nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, aşa încât, în mod corect, entitatea învestită a reţinut ca nu sunt aplicabile prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, referitoare la dovedirea acestui drept.
Considerentele tribunalului reţinute în acest sens, sunt greşite având în vedere următoarele aspecte:
Prin chitanţa din 24 septembrie 1956 de notariatul de Stat al Raionului Orăşenesc Stalin Bucureşti, autorii apelantului-contestator C.V. şi C.E. au cumpărat de la numitul B.Ş. terenul în suprafaţă de 576 mp situat în Bucureşti.
Urmare relaţiilor solicitate de la Primăria Municipiului Bucureşti Direcţia Patrimoniu Evidenţa Proprietăţii, cadastru - Serviciul Nomenclatură Urbană, prin adresa din 25 aprilie 2003, s-a statuat că imobilul la care se referă chitanţa autentificată din 1956 de Notariatul de Stat al Raionului Orăşenesc Stalin Bucureşti, a purtat alt număr,în sectorul 1, Bucureşti, până la nivelul anului 1984, când zona a fost restructurată.
De asemenea, potrivit adresei din 13 februarie 2003, emisă de Direcţia de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 Bucureşti, numiţii C.V. şi C.E. au figurat cu rol fiscal pentru imobilul compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 576 mp, conform chitanţei sub semnătură privată autentificată din 24 septembrie 1956 şi procesului - verbal din anul 1958.
Conform adresei din 4 martie 2003 a Primăriei Municipiului Bucureşti - Direcţia Patrimoniu Evidenţa Proprietăţii -Cadastru, fostul imobil din sectorul 1, a fost expropriat şi trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 440 din 22 decembrie 1984 unde, în anexa nr. 7, sunt trecuţi foştii proprietari C.E. şi C.V., cu suprafaţa de teren expropriată de 225 mp, din care 18,00 mp construcţii.
Conform planurilor cadastrale actuale (adresa din 30 ianuarie 2003), terenul în litigiu se află într-o zonă construită din punct de vedere urbanistic, fosta parcelă având funcţiunea actuală de teren afectat de circulaţie auto şi pietonală, bloc de locuinţe şi spaţii verzi aferente, reţele edilitare subterane.
De asemenea, prin raportul de expertiză evaluatoare -extrajudiciară, întocmit de către SC F. SA, s-a stabilit că „zona în care se află amplasat terenul, este o zonă rezidenţială, ocupată de blocuri de locuinţe", nefiind posibilă astfel restituirea în natură a acestuia.
Prin urmare, constatând imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, prin Dispoziţia din 14 august 2006 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, s-a decis acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent persoanei îndreptăţite - C.V., succesorul legal al foştilor proprietari C.V. şi C.E.
Dispoziţia ulterioară din 05 ianuarie 2009 emisă de Primarul General al Municipiul Bucureşti, prin care s-a revocat dispoziţia mai sus menţionată şi s-a respins cererea apelantului-contestator privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, ca nedovedită, este nelegală şi, în acelaşi timp, abuzivă.
Potrivit art. 23 alin. (4) (actualmente art. 25 alin. (4)) din Legea nr. 10/2001, republicată, decizia sau, după caz, dispoziţia emisă de entitatea învestită, prin care s-a soluţionat notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 şi depusă în termen de către persoana îndreptăţită prin Biroul Executorului Judecătoresc, face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra imobilului solicitat, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executor.
Ca urmare, nu mai poate fi revocată de intimata-pârâtă, întrucât acest act administrativ a intrat în circuitul civil, producând efecte specifice dreptului civil, astfel încât, o revocare (anulare) ulterioară emiterii dispoziţiei, nu se mai poate realiza pe cale administrativă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel, vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel recurentul susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se învederează faptul că imobilul din litigiu a aparţinut autorilor reclamantului, fiind expropriat în baza Decretului nr. 440/1984 iar din adeverinţa emisă de SC H.N. SA rezultă că au fost acordate despăgubiri (pentru imobil) la momentul exproprierii.
Ca atare, consideră recurentul, dispoziţia contestată prin care s-a decis revocarea Dispoziţiei din 14 august 2006 şi s-a respins cererea reclamantului de măsuri reparatorii în echivalent ca nedovedită reţinându-se faptul că notificatorul nu are act de proprietate încheiat în formă autentică aspect semnalat de altfel şi de A.N.R.P. prin adresa din 17 iunie 2008.
Recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Decizia sau după caz dispoziţia prin care se soluţionează notificarea persoanei îndreptăţite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, are forţa probantă a unui înscris autentic.
Ca urmare, revocarea sau anularea ulterioară a deciziei sau dispoziţiei nu se mai poate realiza pe cale administrativă.
Astfel actele emise de Primar, ca reprezentant al autorităţii publice locale în soluţionarea notificărilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, sunt acte juridice civile ce produc efecte în planul drepturilor de proprietate, astfel că dispoziţia emisă iniţial nu mai poate fi revocată printr-o altă dispoziţie.
Revocarea actului juridic civil prin care s-a stabilit îndreptăţirea reclamantului la despăgubiri pentru imobilul notificat, printr-un act ulterior ce desfiinţează drepturi recunoscute iniţial, înseamnă practic o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice.
Din perspectiva celor expuse, pârâtul nu putea proceda la revocarea Dispoziţiei din 14 august 2006, în condiţiile în care prin această dispoziţie, i s-a stabilit reclamantului atât calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii cât şi dreptul său la măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil - teren şi construcţie. Or, faţă de cele expuse, susţinerile recurentului sunt nu numai nefondate dar şi neavenite, şi nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtului urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva Deciziei nr. 73/ A din 29 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6240/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6232/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
