ICCJ. Decizia nr. 6294/2010. Civil. Revendicare ; art. 480 Cod civil; Legea nr.112/1995. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6294/2010
Dosar nr. 6685/1/2002
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 7/ A din 15 februarie 2002 Curtea de Apel Piteşti a respins apelurile formulate de pârâţii Statul Român reprezentat de M.F.P., prin D.G.F.P. Vâlcea şi Primăria oraşului Călimăneşti împotriva sentinţei civile nr. 621 din 11 noiembrie 1998 a Tribunalului Vâlcea.
S-a reţinut în considerentele deciziei, ca fiind corectă soluţia de primă instanţă de obligare a pârâţilor, la lăsarea în deplină proprietate şi posesie reclamanţilor a celor două imobile, situate în oraşul Călimăneşti, în condiţiile în care s-a făcut dovada preluării abuzive a acestora, precum şi dovada calităţii de moştenitori a reclamanţilor faţă de titularii dreptului de proprietate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Statul Român reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Vâlcea, susţinând caracterul ei nelegal.
Învestită cu judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 30 noiembrie 2005, suspendarea judecăţii în baza art. 47 din Legea nr. 10/2001, până la definitivarea procedurii administrative declanşate potrivit acestui act normativ.
Cauza a rămas în nelucrare până la 3 iunie 2010, când instanţa a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării.
Potrivit verificărilor efectuate asupra stadiului soluţionării notificării, a rezultat că prin dispoziţia din 26 octombrie 2006 a Primarului oraşului Călimăneşti s-a dispus restituirea în natură a imobilelor ce fac obiectul litigiului.
Faţă de situaţia de fapt constatată, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare pe excepţia de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.
În speţă, după definitivarea procedurii în vederea căreia s-a dispus suspendarea judecăţii (conform dispoziţiei din 26 octombrie 2006 a Primarului oraşului Călimăneşti), părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii cererii de recurs.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiaşi text de lege perimarea operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Vâlcea împotriva Deciziei civile nr. 7/ A din 15 februarie 2002 a Curţii de Apel Piteşti - Secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6293/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6296/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
