ICCJ. Decizia nr. 6293/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6293/2010
Dosar nr. 5907/2/2009
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 75 din 21 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis contestaţia formulată de H.A.L. în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin primar general, S.I., V.V. şi H.G.
A modificat în parte dispoziţiile din 13 martie 2006 şi din 26 martie 2007, emise de Municipiul Bucureşti, prin primar general, în sensul că numărul notificării din 31 iulie 2001, iar contestatorul H.A.L. are calitatea de persoană îndreptăţită şi beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 5, compus din teren în suprafaţă de 222,36 mp şi construcţie demolată, imposibil de restituit în natură.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin dispoziţia din 2006, emisă de Primăria municipiului Bucureşti, s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent notificatorilor S.I. şi V.V. Cererea formulată de H.A.L. şi fratele acestuia, H.G., a fost respinsă, motivat de faptul că autoarea lor, H.E., a renunţat la succesiune după S.A.
Prin dispoziţia din 16 martie 2007 a fost rectificată prima dispoziţie, în sensul că s-au acordat măsuri reparatorii şi pentru construcţia demolată care se afla pe acest teren la momentul naţionalizării şi s-a respins notificarea formulată de V.V., motivat de faptul că autoarea acesteia, H.E., este renunţătoare după defunctul S.A.
Tribunalul a mai constatat că, prin declaraţie autentică, autoarea contestatorului, H.E., a declarat că „până în prezent nu am acceptat sub nici o formă succesiunea (...) şi în conformitate cu dispoziţiile art. 700 C. civ., urmează a fi considerată străină de succesiune", această declaraţie fiind dată după împlinirea termenului de opţiune succesorală.
În aceste condiţii, succesibilul devine străin de succesiune prin neacceptare în termen, iar nu prin efectul renunţării.
A mai reţinut tribunalul, că este fără relevanţă faptul că certificatul de moştenitor emis de pe urma lui S.A. o menţionează pe autoarea contestatorului ca fiind străină de succesiune ca efect al declaraţiei autentificate din 9 mai 1963, deoarece art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că succesibilii care nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii speciale.
Prin Decizia nr. 133/ A din 22 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii S.I. şi Municipiul Bucureşti, prin primar general.
Instanţa de apel a reţinut că tribunalul a constatat în mod corect că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită şi beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent, faţă de împrejurarea că declaraţia dată de autoarea sa nu reprezintă o renunţare expresă la succesiune, care să justifice înlăturarea moştenitorului său de la moştenire.
În cuprinsul declaraţiei, autoarea reclamantului a arătat că până la 9 mai 1963 nu a acceptat sub nici o formă succesiunea, ceea ce nu înseamnă renunţare la succesiune.
Inpotriza acestei decizii, în termen legal, au dedarat recurs pârâţii Municipiul Bucureşti, primarul general şi S.I.
Pârâtul Municipiul Bucureşti a invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat că înscrisurile avute în vedere de instanţele de judecată ca acte doveditoare ale dreptului de proprietate nu se întregesc cu înscrisuri originare, iar obligaţia de a depune actele doveditoare în termenul stabilit de lege revine reclamantului.
Recurentul a mai arătat că reclamantul avea obligaţia de a face dovada că nu a încasat despăgubiri la momentul preluării terenului în proprietatea statului sau să declare pe proprie răspundere că nu a beneficiat de despăgubiri.
Pârâtul S.I. a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6 şi 9 C. proc. civ. şi a arătat, în esenţă, că declaraţia autentificată dată în anul 1963 are valoarea unei renunţări la succesiune, iar certificatul de moştenitor, potrivit art. 76 din Legea nr. 36/1995 face dovada deplină cu privire la calitatea şi cotele moştenitorilor, inclusiv cu privire la menţiunile referitoare la succesibilii care nu au acceptat moştenirea sau care au renunţat la ea.
La data de 28 octombrie 2010, la B.N.P. M.P.A., pârâtul S.I. a dat declaraţia autentificată, prin care a arătat că „recunosc calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, a d-lui H.A.L., fiul lui H.E., acesta dobândind calitatea de moştenitor al lui S.A. prin beneficiul reglementat de art. 4 din Legea nr. 10/2001, prin formularea de notificări în termenul legal prevăzut".
Analizând cele două recursuri declarate, Înalta Curte constată următoarele.
Recursul dedarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin prinnr general, este nul, deoarece, deşi cuprinde critici care ar permite încadrarea în dispoziţiile art. 403 pct. 9 C. proc. civ., acestea nu au legătură cu cauza.
Astfel, problema de drept asupra căreia au trebuit să se pronunţe prima instanţă şi instanţa de apel a fost aceea a calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului la măsuri reparatorii, prin raportare la dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi declaraţia autentică dată de autorul reclamantului în anul 1963.
Criticile formulate de recurent se referă la alte aspecte, cu totul străine de cauză, care vizează aplicarea dispoziţiilor art. 22 şi 5 din Legea nr. 10/2001.
Or, aşa cum s-a arătat nu aplicabilitatea acestor texte a constituit obiect de analiză al instanţelor de judecată, ci aplicarea prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, cuprinzând critici care nu au nici o legătură cu pricina, recursul declarat de acest pârât este nul.
In ceea ce priwste recursul declarat de pârâtul S.l., acesta este nefondat
Astfel, se constată că, prin declaraţie autentificată la notar, S.l. a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii a reclamantului H.A.L.
De altfel, la termenul sorocit pentru judecata cauzei în recurs, apărătorul desemnat de recurent a declarat că nu mai susţine motivele de recurs, în condiţiile în care nu poate prezenta instanţei o cerere de renunţare la judecata căii de atac.
Prin urmare, recursul declarat de recurent va fi respins ca nefondat, reţinându-se că acesta a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului, iar această chestiune este singura în discuţie în recursul declarat de pârât.
Prin urmare, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, împotriva Deciziei civile nr. 133/ A din 22 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S.l. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6291/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6294/2010. Civil. Revendicare ; art. 480 Cod... → |
|---|
