ICCJ. Decizia nr. 6290/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6290/2010
Dosar nr. 16/30/2009
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 5 ianuarie 2009 reclamanţii P.G.Z.M. şi K.G.M. au chemat în judecată Primarul municipiului Timişoara, Primăria şi Consiliul local Timişoara, Municipiul Timişoara solicitând obligarea la emiterea dispoziţiei de soluţionare a notificării transmise conform Legii nr. 10/2001 (şi prin care s-au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul din Timişoara, constând din casă, curte de 472 mp şi grădină de 396 mp).
Prin sentinţa civilă nr. 1007 din 24 martie 2009 Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de către reclamantele P.G.Z.M. şi K.G.M. împotriva pârâtului Primarul mun. Timişoara, ca fiind rămasă fără obiect, precum şi împotriva pârâţilor Municipiul Timişoara, Primăria şi Consiliul Local Timişoara, pentru acestea din urmă constatându-se lipsa calităţii procesuale pasive.
Totodată, prima instanţă a obligat pârâtul Primarul municipiului Timişoara să plătească reclamantelor cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 lei - câte 750 lei pentru fiecare dintre acestea, în baza art. 274 C. proc. civ.
Prima instanţă a constatat că prin notificarea din 12 februarie 2002, reclamantele au solicitat retrocedarea imobilului situat în Timişoara, înscris în C.F. Timişoara, constând din casă şi curte în suprafaţă de 472 mp şi grădină de 397 mp.
Nefiind soluţionată notificarea, reclamantele au promovat acţiune la data de 05 ianuarie 2009, constatându-se însă, că la data de 30 decembrie 2008, Primarul mun. Timişoara a emis dispoziţia din 2007, care a fost comunicată mandatarului reclamantelor la data de 12 ianuarie 2009. Ca atare, la data promovării acţiunii, reclamantele nu aveau cunoştinţă de emiterea dispoziţiei, însă cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.
În privinţa pârâţilor Municipiul Timişoara, Primăria şi Consiliul local Timişoara, tribunalul a constatat că aceştia nu au calitate procesuală pasivă întrucât Legea nr. 10/200 nu stabileşte în sarcina acestora atribuţii legate de emiterea dispoziţiei de soluţionare a notificării.
Întrucât reclamanţii nu au cunoscut la data introducerii acţiunii faptul că Primarul mun. Timişoara a soluţionat notificarea, fiind comunicată persoanelor îndreptăţite abia la data de 12 ianuarie 2009 şi cum acesta nu şi-a îndeplinii obligaţia de soluţionare a notificării conform dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, s-a considerat că pârâtul trebuie să suporte cheltuielile de judecată în cuantum de 1.500 lei, cu respectarea principiului divizibilităţii, potrivit art. 277 C. proc. civ. - câte 750 lei pentru fiecare dintre reclamante.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Timişoara, apel care a vizat doar acordarea cheltuielilor de judecată în beneficiul reclamantelor - intimate, susţinându-se că tribunalul a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. coroborat cu art. 277 C. proc. civ.
Apelul a fost admis prin Decizia civilă nr. 283/ A din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara şi în consecinţă, schimbată în parte sentinţa, în sensul înlăturării obligaţiei impuse pârâţilor de a plăti cheltuieli de judecată
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că, deşi reclamantele au formulat notificarea la 12 februarie 2002, iar aceasta şi-a găsit rezolvarea abia la 30 decembrie 2008, când a fost emisă dispoziţia primarului, în acelaşi timp, Legea nr. 10/2001 nu prevede vreo sancţiune privind suportarea, de către autoritatea deţinătoare, a cheltuielilor efectuate de părţi pe parcursul procedurii administrative, chiar în situaţia nerespectării termenului de 60 de zile.
Ca atare, s-a constatat că notificarea adresată conform art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu are caracteristicile unui document de punere în întârziere a debitorului unei obligaţii, care să permită acordarea de cheltuieli de judecată.
Raportat la speţă, s-a reţinut că acţiunea reclamantelor, având ca obiect obligarea Primarului la emiterea şi comunicarea dispoziţiei motivate, a fost înregistrată la Tribunal la data de 05 ianuarie 2009, în timp ce la data de 30 decembrie 2008, a fost emisă dispoziţia, comunicată mandatarului reclamantelor la data de 12 ianuarie 2009.
Astfel, deşi la data promovării acţiunii reclamantele nu aveau cunoştinţă de emiterea dispoziţiei, au cunoscut-o totuşi la data de 12 ianuarie 2009 adică, cu aproximativ 1 lună înainte de primul termen de judecată (10 februarie 2009), care poate fi considerat şi data primei zi de înfăţişare.
De aceea, s-a apreciat că nu există o punere în întârziere a pârâtului, din perspectiva art. 275 C. proc. civ.., care să fie anterioară primei zile de înfăţişare, iar pârâtul „a recunoscut” pretenţiile reclamantelor, prin emiterea dispoziţiei motivate la data de 30 decembrie 2008, astfel că acordarea cheltuielilor cu judecarea cauzei în prima instanţă ar fi excesivă şi în contradicţie cu dispoziţiile art. 275 C. proc. civ.., cu atât mai mult cu cât acţiunea fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamante care, invocând dispoz. art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., au susţinut următoarele aspecte de nelegalitate:
- Hotărârea este lipsită de temei legal, instanţa fiind în confuzie asupra temeiului juridic al cererii vizând cheltuielile de judecată, care nu este reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, ci de prevederile art. 274 C. proc. civ.
- Natura acţiunii a fost greşit determinată de către instanţă, întrucât obiectul pretenţiilor nu l-a reprezentat îndeplinirea unei obligaţii de a da (nefiind o acţiune în plata de despăgubiri ori penalităţi pentru întreaga perioadă în care notificarea nu a fost soluţionată), ci a vizat executarea unei obligaţii de a face.
Ca atare, suma solicitată şi acordată în mod legal de către prima instanţă are natura juridică a unor cheltuieli de judecată, iar nu a unei sume cu titlu de sancţiune civilă întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
- În cauză, se realizase o procedură de punere în întârziere, nu prin notificarea transmisă în 2002 ci prin demersurile efectuate în 2008 potrivit cărora, adresându-se unităţii deţinătoare, reclamantele au solicitat finalizarea procedurii administrative.
- În plus, entitatea învestită cu rezolvarea notificării s-a aflat în mod indiscutabil în culpă, fiind pe deplin incidente dispoziţiile art. 275 C. proc. civ.
Astfel, introducerea acţiunii a fost urmarea atitudinii intimatului care nu s-a conformat dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 şi nici nu a fost respectată durata unui termen rezonabil.
Intimaţii au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului întrucât sunt incidente la speţă dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că până la primul termen de judecată a fost îndeplinită obligaţia de emitere a dispoziţiei, aşa încât acţiunea a fost respinsă ca lipsită de obiect.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:
- Reţinând că intimaţii nu datorează cheltuieli de judecată întrucât Legea nr. 10/2001 nu conţine vreo dispoziţie care să prevadă o asemenea sancţiune cu privire la cheltuielile părţilor pe parcursul procedurii administrative, instanţa de apel se află într-adevăr în eroare, astfel cum susţin reclamantele, asupra temeiului juridic al pretenţiilor formulate cu acest titlu.
Solicitarea cheltuielilor de judecată (constând în onorariu de avocat) s-a făcut nu în legătură cu demersurile părţilor din procedura prealabilă sesizării instanţei, ci în legătură cu procedura judiciară desfăşurată în faţa instanţei de judecată.
De aceea, referirea la Legea nr. 10/2001 care nu ar justifica aceste pretenţii întrucât nu conţine un text care să sancţioneze nerespectarea termenului de 60 zile prin acordarea cheltuielilor de judecată este lipsită de pertinenţă şi lasă hotărârea fără bază legală.
În realitate, temeiul juridic al solicitării cheltuielilor de judecată a fost reprezentat de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., care se fundamentează pe ideea de culpă a părţii în legătură cu declanşarea procedurii judiciare.
În speţă, sesizarea instanţei pentru a tranşa asupra dreptului pretins de către reclamante s-a datorat atitudinii culpabile a intimatului Primarul municipiului Timişoara care, învestit cu notificare în anul 2002 a procedat la soluţionarea acesteia abia în anul 2008, cu nesocotirea flagrantă a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 (care instituie un termen de 60 zile pentru soluţionarea notificării).
Or, în condiţiile în care legiuitorul a stabilit o procedură necontencioasă înăuntrul căreia să se rezolve pretenţiile petenţilor, procedură nefinalizată pe parcursul a 6 ani (faţă de termenul de 60 zile prevăzut de lege) este evident că recursul la instanţă şi la procedura contencioasă în faţa acesteia este imputabil intimatului.
Din acest punct de vedere, apărarea intimatului în sensul că a emis dispoziţia înainte de primul termen de judecată şi că astfel, ar trebui să opereze exonerarea sa de plata cheltuielilor de judecată conform art. 275 C. proc. civ., nu poate fi primită.
Fiind în culpă cu nesoluţionarea notificării şi aceasta pentru o perioadă care depăşeşte cu mult durata oricărui termen rezonabil, intimatul se afla oricum în întârziere înaintea învestirii instanţei (potrivit art. 1079 alin. (1) pct. 3 C. civ., există o asemenea situaţie când obligaţia trebuia îndeplinită într-un anumit termen, pe care debitorul l-a lăsat să treacă).
În aceste condiţii, aplicarea dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ., nu are consecinţa juridică pretinsă de intimat - exonerarea de plata cheltuielilor - întrucât este incidentă ipoteza ultimă a normei legale, de exceptare de la exonerare, pentru existenţa de drept în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Faţă de aceste considerente, se constată că decizia din apel este lipsită de temei legal, astfel încât conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis şi modificată decizia, în sensul respingerii apelului ca nefondat.
Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ. intimaţii-pârâţi vor fi obligaţi şi la plata cheltuielilor de judecată de 2.000 lei (reprezentând onorariu de avocat) datorate în apel şi recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantele P.G.Z.M., K.G.M. împotriva Deciziei civile nr. 283/ A din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Modifică Decizia recurată.
Respinge ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1007 din 24 martie 2009 a Tribunalului Timiş, secţia civilă.
Obligă pe intimaţii-pârâţi la 2.000 lei cheltuieli de judecată în apel şi recurs către reclamante.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6288/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6291/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
