ICCJ. Decizia nr. 6319/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6319/2010
Dosar nr. 2787/329/2008
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 11 decembrie 2008, reclamanţii B.E., N.S. şi N.A.P. au chemat în judecată Primăria Turnu Măgurele reprezentată prin Primar solicitând instanţei să constate dreptul de proprietate asupra imobilelor situate în Turnu Măgurele, strada Independenţei nr. 93, compus din 443,60 mp, suprafaţă construită şi 278,80 mp, teren în strada Cavaleriei, compus din 171,37 mp, construcţii şi 590 mp, curte.
Prin civilă nr. 73 din 4 mai 2009, Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a respins ca nefondată cererea de repunere în termenul de formulare a notificării formulată de reclamanţi şi pe cale de consecinţă, a respins acţiunea ca tardiv formulată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, a reţinut că prin acţiunea lor aşa cum a fost precizată, reclamanţii au solicitat să fie repus în termen pentru a se putea constata că sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 pentru imobilele preluate abuziv de la autorul lor şi să le fie restituite în natură sau prin măsuri echivalente.
Conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, unitatea deţinătoare, solicitând restituirea imobilului.
Acest termen a fost prelungit cu trei luni prin O.U.G. nr. 109/2001 şi cu încă trei luni prin O.U.G. nr. 145/2001.
Cum Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la 14 februarie 2001 rezultă că persoanele îndreptăţite puteau formula notificările până la 14 februarie 2002.
Potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii.
Reclamanţii au solicitat repunerea în termen motivat de faptul că autorul lor nu a avut o atitudine pasivă, solicitând relaţii la Arhivele Naţionale, care ar fi trebuit interpretate de pârâtă ca fiind formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi nu a legii fondului funciar.
Nu a putut complini cerinţele prevăzute de Legea nr. 10/2001, deoarece s-a îmbolnăvit de cancer şi după două luni a decedat.
Cât priveşte cererea formulată la data de 20 noiembrie 2005 şi cea din 21 septembrie 2005, indiferent de calificarea dată de către Primărie, nici acestea nu au fost făcute în termen, întrucât Legea nr. 247/2005 nu a adus modificări Legii nr. 10/2001, în ceea ce priveşte termenul de formulate a notificărilor.
Cât priveşte susţinerea că autorul părţilor s-a îmbolnăvit grav de cancer şi după două luni a decedat, conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., părţile trebuiau să dovedească cum că au fost împiedicate de o împrejurare mai presus de voinţa lor să formuleze cererea în termen, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol notificarea trebuia făcută în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.
După cum reiese din certificatul de deces autorul părţilor a decedat la data de 7 decembrie 2005 la peste 3 ani de la împlinirea termenului înlăuntrul căreia trebuia să formuleze notificarea.
Presupusul caz de forţă majoră vizează ultimele luni din viaţa defunctului care a decedat în decembrie 2005 şi nu în intervalul 14 februarie 2001 - 14 februarie 2002 când trebuia formulată notificarea.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, criticând-o ca nelegală şi netemeinică întrucât autorul lor a fost internat în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central „Carol Davila” - Clinica Chirurgie 1 în perioada 22 decembrie 2001 - 31 ianuarie 2002, după externare urmând foarte multe proceduri medicale ce nu i-au permis să se deplaseze.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 530/ A din 28 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut, că în mod corect prima instanţă, a respins cererea reclamanţilor de repunere în termenul de formulate a notificării, întrucât aceştia nu au dovedit că ar fi fost împiedicaţi să exercite actul dintr-o împrejurare mai presus de voinţa lor.
Aspectul referitor la internarea în spital, nu reprezintă, în sine, o împrejurare mai presus de voinţa părţii, reclamanţii nereuşind să facă dovada în acest sens.
Prin cauze temeinic justificate, trebuie să se înţeleagă acele împrejurări care nu pot fi imputate unei culpe a titularului dreptului de opţiune şi care au făcut ca acesta să nu cunoască o anumită situaţie de fapt sau să nu poată acţiona într-un anumit termen prevăzut de lege, ceea ce nu se poate reţine în speţă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanţii, invocând cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor, repunerea în termenul de formulare a notificării pentru a obţine drepturile succesorale ale defunctului B.F.
Dezvoltând criticile formulate recurenţii - reclamanţi au susţinut că, instanţa de apel nu a analizat îndeajuns înscrisurile doveditoare (certificate medicale ale defunctului) care dovedesc starea gravă a sănătăţii care l-a împiedicat să îşi solicite drepturile şi a minimalizat starea de sănătate a acestuia.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată (fost art. 21), de notificare a deţinătorului imobilelor pentru măsuri reparatorii este de decădere.
Sancţiunea nerespectării termenului pentru înregistrarea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii sau prin echivalent.
Sancţiunea decăderii constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege.
Termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 este incompatibil cu instituţia repunerii în termen.
Pe de altă parte, autorul recurenţilor putea mandata o persoană care să formuleze demersurile necesare pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat în cauză va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii B.E., N.S. şi N.A.P. împotriva deciziei civile nr. 530/ A din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6315/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6310/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
