ICCJ. Decizia nr. 6310/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6310/2010
Dosar nr. 34159/3/2008
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 15 septembrie 2008, reclamanţii V.G. şi V.O. au chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti şi M.F.P., solicitând obligarea acestora la plata:
- contravalorii actualizate a sumei de 34.783.310 lei (3.478,33 RON), preţul locuinţei achiziţionate prin contractul din 13 martie 1997;
- contravalorii lucrărilor de îmbunătăţiri care au mărit valoarea apartamentului menţionat;
- 250.000 euro despăgubiri ce reprezintă excedentul de valoarea a imobilului pe perioada evicţiunii;
- cheltuielilor de judecată suportate în litigiul purtat cu revendicatorii B.I. şi N.M.I.
În motivarea acţiunii, întemeiată pe art. 48 şi 50 din Legea nr. 10/2001 şi art. 1337, 1341, 1344 şi 1346 C. civ., reclamanţii au susţinut că:
- prin contractul din 13 martie 1997, încheiat conform Legii nr. 112/1995, au cumpărat de la Primăria Bucureşti locuinţa situată în Bucureşti, str. Maria Rosetti, cu preţul de 34.783.310 lei;
- ulterior, au efectuat o serie de lucrări absolut necesare, care au mărit valoarea locuinţei;
- Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2148 din 13 martie 2006, devenită irevocabilă, a admis acţiunea în revendicare promovată de B.I. şi N.M.I. (ca urmare a comparării titlurilor) şi i-a obligat să lase acestora, în deplină proprietate şi liniştită posesie, locuinţa astfel dobândită;
- hotărârea menţionată a fost pusă în executare şi, drept consecinţă, s-a dispus evacuarea lor necondiţionată.
Pe parcursul procesului, reclamanţii au precizat că:
- potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, obligaţia de restituire a preţului actualizat revine M.E.F.;
- art. 48 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că obligaţia de despăgubire pentru sporul de valoare adus prin îmbunătăţirile necesare şi utile se suportă de stat (prin M.E.F.) sau unitatea deţinătoare (respectiv Primăria Municipiului Bucureşti);
- despăgubirile corespunzătoare excedentului de valoare (prevăzute de art. 1344 C. civ.) sunt datorate de Primăria Municipiului Bucureşti.
Pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor a chemat în garanţie, conform art. 60-63 C. proc. civ., pe SC A. SA Bucureşti, solicitând ca în ipoteza admiterii acţiunii, această entitate să fie obligată la restituirea comisionului de 1% încasat pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 13 martie 1997.
La rândul său, pârâta Primăria Municipiului Bucureşti a chemat în garanţie pe Ministerul Economiei şi Finanţelor, susţinând că această instituţie a încasat efectiv preţul obţinut din vânzarea locuinţei şi, ca atare, trebuie să suporte suma pretinsă de reclamanţi ca excedent de valoare.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin încheierea din 26 noiembrie 2008, a reţinut calitatea procesuală a pârâţilor Primăria Municipiului Bucureşti (pentru contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţire şi excedentul de valoare) şi Ministerului Economiei şi Finanţelor (pentru restituirea preţului actualizat), iar apoi, prin sentinţa nr. 560 din 15 aprilie 2009, a admis acţiunea (în parte) şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti.
Totodată, tribunalul a obligat pe pârâţi să plătească reclamanţilor 551.909,421 lei despăgubiri (Primăria Municipiului Bucureşti) şi 38.948,58 lei preţ actualizat (M.E.F.), iar pe chematul în garanţie M.E.F. să plătească suma de 551.909.421 lei pârâtei Primăriei Municipiului Bucureşti.
În sfârşit, tribunalul a respins, ca neîntemeiate, cererea reclamanţilor cu privire la contravaloarea despăgubirilor, precum şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul M.E.F.
S-a reţinut că:
- potrivit art. 48 alin. (3) şi art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, obligaţiile de a plăti contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţire şi de a restitui preţul actualizat revin Primăriei Municipiului Bucureşti (ca unitate deţinătoare) şi, respectiv, M.E.F.;
- excedentul de valoare este solicitat în baza răspunderii pentru evicţiune şi, ca atare, vânzătorul Primăria Municipiului Bucureşti are calitate procesuală pasivă;
- printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, pusă în executare la 9 iunie 2008, reclamanţii au fost obligaţi să lase locuinţa cumpărată conform Legii nr. 112/1995 în deplina proprietate şi liniştita posesie a descendenţilor proprietarului deposedat abuziv;
- în urma modificării Legii nr. 10/2001, contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţire trebuie suportată de persoana căreia i s-a restituit imobilul, iar preţul actualizat se restituie de M.F.P.;
- excedentul de valoare datorat în baza art. 1344 C. civ. este egal cu diferenţa dintre valoarea actuală (de piaţă) a imobilului stabilită de expert (589.858 lei) şi preţul actualizat (37.948,48 lei).
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 86 din 3 februarie 2010, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţi.
S-a reţinut că:
- potrivit art. 1344 C. civ., împrejurarea că imobilul a fost înstrăinat chiriaşilor la un preţ mai mic decât preţul real nu înlătură obligaţia vânzătorului de a plăti reclamanţilor evinşi excedentul de valoare;
- Primăria Municipiului Bucureşti are calitate procesuală pasivă deoarece a vândut imobilul în discuţie şi, ca atare, răspunde pentru evicţiune;
- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul M.F.P. nu poate fi primită pentru că acţiunea reclamanţilor are un temei mixt, făcând trimitere atât la dispoziţiile legii speciale, cât şi la prevederile C. civ.;
- la admiterea cererii de chemare în garanţie formulată de Primăria Municipiului Bucureşti, instanţa de fond a avut în vedere şi prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001 (în actuala redactare, consecutivă modificărilor operate prin Legea nr. 1/2009), potrivit cărora M.F.P. trebuie să restituie atât preţul actualizat, cât şi preţul de piaţă;
- prima instanţă nu a obligat pe apelantul M.F.P. la plata cheltuielilor de judecată şi, ca atare, critica referitoare la acest aspect este lipsită de obiect.
Pârâţii au declarat recurs, solicitând „admiterea recursului aşa cum a fost formulat” (recurenta Primăria Municipiului Bucureşti) şi, respectiv, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi, pe fond, respingerea acţiunii (A.N.A.F.-D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti pentru recurentul M.F.P.).
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta Primăria Municipiului Bucureşti a susţinut că:
- obligaţia de garanţie pentru evicţiune presupune, între altele, existenţa cauzei de evicţiune anterior vânzării şi necunoaşterea acestei cauze de către cumpărător;
- or, la data înstrăinării a imobilului din speţă erau îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 112/1995, iar cumpărătorii reclamanţi aveau cunoştinţă despre posibilitatea unei acţiuni în revendicare promovate de foştii proprietari, asumându-şi aşadar riscul pierderii posesiei acestui bun;
- pe de altă parte, aplicarea corectă a dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de garanţie pentru evicţiune presupune stabilirea sporului de valoare în funcţie de valoarea imobilului la data înstrăinării (iar nu preţul derizoriu plătit de reclamanţi) şi valoarea de circulaţie din momentul evicţiunii.
Pârâtul M.F.P. şi-a întemeiat recursul tot pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că:
- referitor la restituirea preţului actualizat, în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 deoarece deposedarea reclamanţilor s-a realizat în urma admiterii unei acţiuni în revendicare, şi nu consecutiv desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare a imobilului revendicat;
- de altfel, textul menţionat nu constituie o normă procesuală, ci urmăreşte determinarea în asemenea situaţii, a sursei de restituire a preţului actualizat;
- oricum, faţă de temeiul juridic invocat de reclamanţi, în cauză poate avea calitate procesuală pasivă doar vânzătorul, respectiv Primăria Municipiului Bucureşti.
Primele două critici formulate de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti nu pot fi analizate pentru că au fost invocate pentru prima oară în recurs deci „omisso medio”.
Ultima critică a aceleiaşi recurente nu poate fi primită deoarece modalitatea propusă este contrară art. 1341 pct. 1 şi 4 şi art. 1344 C. civ. care prevăd că, în cazul evicţiunii totale, cumpărătorul are dreptul la repararea întregului prejudiciu, compus, între altele, din preţul actualizat şi daune interese corespunzătoare sporului de valoare.
De asemenea, sunt nefondate şi criticile formulate de pârâtul M.F.P. pentru că, de vreme ce a încasat efectiv preţul obţinut din vânzarea locuinţei revendicate, în urma evicţiunii totale a cumpărătorilor reclamanţi trebuie să le restituie acestora preţul actualizat şi, totodată, să suporte excedentul de valoare.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri declarate în cauză vor fi respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi de pârâtul M.F.P. reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva deciziei nr. 86/ A din 03 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6319/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6300/2010. Civil. Acţiune în constatare.... → |
|---|
