ICCJ. Decizia nr. 6361/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6361/2010
Dosar nr. 24221/3/2008
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constata următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 25 octombrie 2007, sub nr. 10652/302/2007, pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, reclamantele D.S., S.R.G. şi D.C. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor şi SC C.I. SA, solicitând instanţei pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună, obligarea pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor la plata sumei de 80.000 Euro, echivalentul în RON al acestei sume la data efectuării plăţii, reprezentând preţul încasat de pârâtă pentru apartamentul situat în Bucureşti, sector 3 şi excedentul valoric al bunului imobil de care reclamanţii au fost evinşi total; obligarea pârâtei SC C.I. SA la restituirea sumei ce reprezintă comisionul de 1% din valoarea preţului, sumă pe care această pârâtă a încasat-o cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 31 octombrie 1996 (sumă ce urmează a fi actualizată la zi); obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 38307 din 27 mai 2008, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, cu motivarea că, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, imobilul revendicat are o valoare de peste 5 miliarde ROL, situaţie în care competenţa materială de soluţionare a litigiului în primă instanţă revine, potrivit art. 2 din C. proc. civ., tribunalului şi nu judecătoriei.
La Tribunalul Bucureşti, cauza a fost înregistrată pe rolul, secţiei a V-a civilă, sub nr. 24221/3/2008, iar prin sentinţa civilă nr. 241 din 18 februarie 2009, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Economiei şi Finanţelor şi SC C.I. SA; s-a respins acţiunea, astfel cum a fost completată şi precizată faţă de aceşti pârâţi, pentru lipsă calitate procesuală pasivă, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul General, s-a admis acţiunea reclamantelor, astfel cum a fost completată şi precizată faţă de acest pârât, a fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General să plătească reclamantelor sumele de 760.994 RON, reprezentând preţ restituit şi daune interese şi 12.371 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva SC C.I. SA reţinându-se că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii pârâtului vânzător pentru evicţiune, acesta urmând să restituie reclamantelor, atât preţul plătit, cât şi diferenţa dintre acest preţ şi valoarea de circulaţie a imobilului, diferenţă considerată excedent de valoare şi acordată cu titlu de daune interese, în conformitate cu dispoziţiile art. 1346 din C. civ.
împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel Municipiul Bucureşti prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea deApel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia ciula nr. 77/A din 1 februarie 2010, a admis apelul declarat de apelantul pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General, împotriva sentinţei civile nr. 241 din 18 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-reclamante D.S., D.C. şi S.R.G., intimata -intervenientă SC C.I. SA. şi intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice.
S-a desfiinţat sentinţa apelată şi s-a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea a avut în vedere următoarele considerente:
Prin acţiunea adresată primei instanţe, reclamantele au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor la plata preţului plătit şi a excedentului valoric pentru apartamentul situat în Bucureşti, sector 3 şi obligarea pârâtului SC C.I. SA la plata comisionului de 1% din preţ, reţinut la momentul înstrăinării.
Din probele administrate a rezultat că, prin contractul de vânzare-cumpărare din 31 octombrie 1996 reclamanta D.S. şi soţul acesteia, în prezent decedat, au cumpărat de la pârâtul apelant Municipiul Bucureşti prin SC C.I. SA, în baza Legii nr. 112/1995, apartamentul situat în Bucureşti, sector 3. Ulterior s-a pronunţat decizia civilă nr. 132R din 5 aprilie 2006, irevocabilă, prin care s-a constatat că acest act de înstrăinare este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu eludarea Legii nr. 112/1995 şi cu rea credinţă.
Fiind vorba de un apartament trecut în patrimoniul statului în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001 şi de o acţiune prin care reclamantele urmăreau practic acoperirea prejudiciului suferit prin pierderea dreptului lor de proprietate asupra apartamentului erau incidente în cauză dispoziţiile art. 50 din această lege, invocate şi de reclamante ca temei juridic al acţiunii.
Legea nr. 10/2001 este o lege specială de reparaţie, care se aplică prioritar în concurs cu legea generală, respectiv cu dispoziţiile de drept comun care reglementează răspunderea vânzătorului pentru evicţiune, dispoziţii ce puteau fi reţinute de instanţa de fond numai pentru situaţiile juridice nereglementate în legea specială.
Art. 50 din Legea nr. 10/2001 reglementează modalitatea de despăgubire a chiriaşilor cumpărători ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate în instanţă, iar potrivit alin. (3) din acest articol, restituirea preţului se face în astfel de situaţii de Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Fiind vorba de o normă specială derogatorie de la dispoziţiile de drept comun ce reglementează evicţiunea, aceasta se aplică cu prioritate, iar instanţa de fond ar fi trebuit să constate că pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor are legitimare procesuală pasivă în cauză, chiar dacă nu a fost vânzător în actul de vânzare cumpărare desfiinţat de instanţă.
În condiţiile în care, reclamantele solicitau prin acţiune şi plata excedentului de valoare, iar în Legea nr. 10/2001 nu există o reglementare în acest sens pentru contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, instanţa ar fi trebuit să aplice în completarea legii speciale dispoziţiile de drept comun privind evicţiunea şi să stabilească în ce măsură Municipiul Bucureşti prin Primarul General poate fi obligat, în calitate de vânzător, la acoperirea unui astfel de prejudiciu.
Neprocedând astfel şi reţinând lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, instanţa de fond a nesocotit practic principiile ce guvernează aplicarea legii speciale în raport cu legea generală, situaţie în care Curtea a dispus, în baza art. 297 din C. proc. civ., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceiaşi instanţă de fond.
Împotriva acestei decizii a dedarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti
Recurentul pârât critică hotărârea pronunţată de instanţa de apel numai în parte şi anume, sub aspectul greşitei aprecieri asupra calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice în proces.
În acest sens, se arată că în mod greşit instanţa de apel a desfiinţat sentinţa instanţei de fond, în ceea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât, considerând că sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, fără a se avea în vedere faptul că, reclamantele au invocat ca temei de drept, art. 1337 din C. civ. şi nu legea specială în materie.
Examinând recursul prin prisma criticii invocate şi a motivului de neleşalitate indicat, respectiv art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat.
În speţă, instanţa de apel a calificat în mod corect obiectul acţiunii deduse judecăţii şi temeiul juridic aplicabil acesteea, reţinând incidenţa Legii nr. 10/2001, care se aplică prioritar în concurs cu legea generală, respectiv cu dispoziţiile dreptului comun în materia evicţiunii.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, în speţă, fiind vorba de o acţiune prin care reclamantele urmăresc practic acoperirea prejudiciului suferit prin pierderea dreptului lor de proprietate asupra apartamentului în litigiu, urmare constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu eludarea Legii nr. 112/1995 şi cu rea credinţă, apartament trecut abuziv în proprietatea statului, ce intră în categoria imobilelor la care se referă perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată.
Art. 50 din această lege, reglementează modalitatea de despăgubire a chiriaşilor-cumpărători ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate în instanţă, iar potrivit alin. (3) al acestui articol, restituirea preţului se face în astfel de situaţii de către Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Prin urmare, în mod corect s-a statuat în speţă, că aceasta fiind o normă specială, derogatorie de la dispoziţiile de drept comun în materia evicţiunii, se aplică cu prioritate, potrivit principiului de drept „specialia generalibus derogant", iar instanţa de fond ar fi trebuit să constate, în acest context, că pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor are legitimare procesuală pasivă în cauză, chiar dacă nu a fost vânzător în contractul de înstrăinare desfiinţat de instanţă.
Neprocedând astfel şi reţinând lipsa calităţii procesuale pasive a acestui pârât, prima instanţă a aplicat greşit legea specială, în raport cu legea generală, aspect corect reţinut de către instanţa de apel, care admiţând calea de atac, a desfiinţat sentinţa pronunţată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, în raport de dispoziţiile art. 297 din C. proc. civ.
Soluţia astfel pronunţată este cea legală, context în care, nu este incident în recurs motivul de nelegalitate a hotărârii, reglementat de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Bucureşti împotriva deciziei nr. 77/A din 1 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6360/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6362/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
