ICCJ. Decizia nr. 6538/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6538/2010
Dosar nr. 8099/99/2007
Şedinţa publică din 03 decembrie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Prin decizia nr. 37 din 10 martie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul declarat de F.S. împotriva sentinţei civile nr. 348 din 2 martie 2009 a Tribunalului Iaşi.
În motivarea deciziei s-au reţinut următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, contestatorul F.S. solicită modificarea în parte a dispoziţiei din 24 septembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului laşi în sensul acordării măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul din Iaşi, pentru o suprafaţă mai mare decât cea consemnată în dispozitiv. Arată contestatorul că este moştenitorul defunctei F.L. conform Ordinului de succesiune emis de Tribunalul Religios Regional Haita şi a defunctului M.Z.F. potrivit ordinului de succesiune ale aceluiaşi tribunal şi că părinţii săi au dobândit prin actul dotal din 11 mai 1946 dreptul de proprietate asupra imobilului din Iaşi, compus iniţial din două clădiri, magazie, beciuri, curţi şi terenul împrejur şi că imobilul astfel identificat a fost preluat de stat în mod abuziv în baza Decretului nr. 111/1951, construcţia fiind demolată, iar terenul sistematizat, ocupat în prezent de stradă, trotuar, spaţiu verde, căi de acces.
Prin dispoziţia din 24 septembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Iaşi s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, motivat de faptul că imobilul construit a fost demolat, iar terenul este ocupat de stradă, trotuar, spaţiu verde, căi de acces, propunându-se acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247 2005 Titlul VII modificată şi completată prin O.U.G. 81/2007 pentru suprafaţa de 600 mp teren şi construcţia demolată.
Din raportul de expertiză efectuat la instanţa de fond rezultă că din măsurătorile efectuate în teren şi confruntarea planului rezultat cu planul cadastral a Oraşului Iaşi ediţia 1955, fosta proprietate F. cu suprafaţa reală de 1610 mp se situează în Municipiul Iaşi şi că pe fosta proprietate sunt în prezent detalii de sistematizare-străzi şi trotuare ce aparţin domeniului public gestionat de Primăria Municipiului Iaşi şi blocuri de locuinţe proprietate particulară, nefiind posibilă restituirea în natură a imobilului în litigiu.
În apel, la cererea contestatorului s-a dispus efectuarea unei completări la raportul de expertiză întocmit.
Din răspunsul expertului la obiectivele propuse de apelant rezultă că suprafaţa identificată la imobilul situat în Iaşi, (fostă proprietatea F.) este în concordanţă atât cu planul oraşului Iaşi ediţia 1955 şi cu cel realizat în perioada 1960 - 1970 şi că dimensiunile propuse de contestator nu se regăsesc în planurile topografice menţionate anterior, iar dacă se va lua în considerare schiţa anexată ar rezulta suprapuneri cu proprietăţile vecine terenului revendicat. Prin urmare, deşi apelantul a susţinut constant că întinderea proprietăţii autorilor săi a fost cu mult mai mare decât cea pentru care i s-au propus despăgubiri sau cea constatată de expert, acesta nu a făcut dovada întinderii exacte a fostei proprietăţi sau dacă la data preluării suprafeţei de 600 mp, consemnată în actele de preluare, autorii săi aveau în proprietate şi alte suprafeţe de teren; faţă de actul dotal nr. 1407/1946 de înzestrare a mamei contestatorului rezultă că acesteia i s-a constituit dotă în vederea căsătoriei din imobil, fără însă a fi inserate alte elemente de identificare a fostei proprietăţi.
O condiţie esenţială pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 este aceea ca solicitantul sau autorul său să fi avut calitatea de proprietar al bunului preluat de stat.
Dreptul de proprietate poate fi dovedit prin orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ, translativ sau declarativ şi care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă. Legiuitorul a constituit astfel o prezumţie relativă simplă în favoarea persoanelor îndreptăţite prin art. 24, în sensul că în absenţa unor probe contrare se consideră că persoana individualizată în actul normativ a deţinut imobilul sub nume de proprietar, existenţa şi întinderea dreptului de proprietate fiind cele înscrise în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare.
În lipsa altor acte doveditoare a fostei proprietăţi a autorilor apelantului, în mod corect instanţa de fond a reţinut că dispoziţia contestată din 24 septembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Iaşi este temeinică şi legală, în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 republicată, a Legii nr. 247/2005 modificată şi completată prin O.U.G. 81/2007, urmând a fi menţinută.
Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs apelantul-reclamant, criticând-o pentru următoarele motive:
S-au respins în mod greşit obiecţiunile la raportul de expertiză topografică; din schiţele la care se face referire în raportul de expertiză rezultă că dimensiunile imobilului sunt diferite, lungime cât şi ca lăţime, deşi în raport se face trimitere la acestea; nu s-a răspuns la obiectivul nr. 3, prin care a solicitat ca, odată cu identificarea imobilului, să se identifice şi deţinătorii fiecărei construcţii, cu referire atât la construcţiile efectuate cât şi la dotările edilitare gospodăreşti de utilitate publică.
Toate aceste aspecte trebuiau lămurite de instanţă în virtutea rolului activ consacrat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., iar aceasta nu se putea face decât prin intermediul expertului topograf, căruia instanţa trebuia să-i comunice obiecţiunile formulate.
Înalta Curte constată că recursul este nul, motivele formulate neputând fi încadrate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., care reglementează motivele de nelegalitate care pot fi invocate în susţinerea unei cereri de recurs - art. 3021 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. prevăzând că cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul.
Deşi recurentul face trimitere la dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care ar atrage o încadrare formală în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., ceea ce critică de fapt sunt aspecte de temeinicie a hotărârii, respectiv a modului de apreciere de către instanţă a unui raport de expertiză şi a obiecţiunilor la acest raport de expertiză - ceea ce excede dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ..
Constatând, prin urmare, că recursul formulat este nul, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispoziţiilor procedurale susmenţionate şi să dispună în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul F.S. împotriva deciziei nr. 37 din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6539/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6537/2010. Civil → |
|---|
