ICCJ. Decizia nr. 6541/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6541/2010
Dosar nr. 5556/121/2009
Şedinţa publică din 03 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1688 din 4 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia civila, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor - Ministerul Internelor şi Reformei Administrative în contradictoriu cu paratul B.G. prin care s-a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulaţie al pârâtului in Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani, în temeiul Legii nr. 248/2005 şi art. 2 lit. d) H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor romani aflaţi în Italia, ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către statul italian a unor reglementări ce vizează îndepărtarea de teritoriul statului respectiv.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a avut în vedere următoarele motive:
După data de 1 ianuarie 2007 când România a devenit membră a Uniunii Europene, dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiei acestora a fost reglementat de Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, conform căreia cetăţenia Uniunii conferă fiecărui cetăţean al Uniunii un drept fundamental şi individual la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi a măsurilor adoptate în scopul aplicării acesteia.
Potrivit normelor comunitare, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
Măsura de returnare a cetăţeanului român nu este suficientă prin ea însăşi pentru luarea măsurii solicitate, urmând a se aprecia în funcţie de situaţia concretă a cetăţeanului în cauză. Or, în cauză nu s-a făcut dovada că pârâtul, prin conduita sa, reprezintă o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
Prin decizia civilă nr. 55A/22 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei primei instanţe, pentru următoarele motive:
Normele comunitare, prioritare faţă de dispoziţiile interne, prevăd situaţiile de excepţie în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulaţie, respectiv ordinea, siguranţa sau sănătatea publică, iar din actele dosarului nu rezultă că vreuna din aceste situaţii poate fi reţinută.
În cererea de chemare în judecată şi în cererea de apel se invocă încălcarea acordului de readmisie încheiat cu Italia prin aceea că pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul acestei ţări conform Decretului Prefecturii Provinciei Campobasso, iar din acest document rezultă că pârâtul a avut un comportament antisocial. Cum nu există dovada unei condamnări definitive pentru aceste fapte se constată că nu s-a făcut dovada că intimatul din prezenta cauză reprezintă o ameninţare reală şi suficient de gravă la adresa ordinii publice.
Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs reclamantul-apelant, în motivarea căreia s-au arătat următoarele:
Potrivit art. 2 lit. d) H.G. nr. 1347/2007 autorităţile judecătoreşti urmează a pronunţa o decizie vizând interzicerea deplasării cetăţenilor expulzaţi în Italia pe o perioadă determinată.
Pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei la data de 5 august 2009, conform Decretului Prefecturii Provinciei Campobasso, Din conţinutul acestui act rezultă că pe timpul şederii pe teritoriul Italiei pârâtul a avut un comportament antisocial, motiv pentru care îndepărtarea sa a fost necesară în vederea menţinerii ordinii şi siguranţei publice. Acesta nu a respectat o interdicţie anterioară de a intra pe teritoriul statului italian şi a muncit fără forme legale.
Situaţia în care se află pârâtul se încadrează în dispoziţiile art. 27 Directiva 2004/38/CE. Conduita pârâtului reprezintă o ameninţare reală, prezentă şi suficient de serioasă la adresa interesului fundamental al societăţii statului italian - ceea ce atrage incidenţa alin. (2) al normei comunitare, care prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.
Conform decretului emis de autorităţile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o anumită perioadă.
Potrivit art. l pct. 1 din Acordul dintre România şi Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părţi contractante şi fără alte formalităţi, orice persoană care nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru intrare sau nu mai îndeplineşte cerinţele pentru şederea pe teritoriul părţii contractante solicitante.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Tribunalul a reţinut că dreptul cetăţenilor la liberă circulaţie este un drept garantat de legea naţională, dar şi de convenţiile internaţionale la care România este parte şi că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în ceea ce priveşte motivele şi condiţiile acestor limitări, dreptul comunitar este prevalent în raport cu cel intern, neputând fi reţinute ca fiind întrunite cerinţele normelor comunitare.
Curtea de apel a constatat, cu referire la aceleaşi norme comunitare, că dreptul la liberă circulaţie poate fi limitat, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.
Contrar susţinerilor recurentului, simpla returnare a pârâtului nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acestuia la libera circulaţie în acest stat al Uniunii Europene, instanţa verificând dacă sunt întrunite cerinţele normelor incidente pentru a se lua măsura solicitată.
Deşi potrivit art. 38 lit. a) Legea nr. 248/2005 returnarea cetăţeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiţie suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulaţie a respectivului cetăţean, o asemenea aplicare a normei interne ar contraveni Directivei 2004/38/CE care prevede că o astfel de măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.
Or, în speţă, chiar dacă instanţa nu poate cenzura măsura returnării pârâtei din Italia, luată în baza acordului de readmisie şi a dispoziţiei Prefectului Provinciei Campobasso, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtului la liberă circulaţie pe viitor, câtă vreme reclamantul nu a dovedit cele susţinute inclusiv în faţa instanţei de recurs şi încălcarea astfel de către pârât a uneia dintre valorile mai sus menţionate.
Devenind membră a Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene.
Dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităţilor europene, precum şi prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European şi a Consiliului, care în speţă a fost corect aplicată de instanţe, din moment ce au fost chemate să soluţioneze un litigiu purtat între stat - printr-un serviciu al Ministerului Administraţiei şi Internelor - şi un particular.
De altfel, împotriva pârâtului s-a luat deja de către autorităţile italiene măsura interzicerii accesului pe teritoriul Italiei, după cum susţine reclamantul-recurent, ceea ce înseamnă că se solicită aplicarea unei duble sancţiuni pentru aceleaşi fapte imputate.
Faţă de cele reţinute mai sus, se constată că recursul declarat este nefondat şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respingerea nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de date împotriva deciziei nr. 55/A din 12 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6559/2010. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6539/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
