ICCJ. Decizia nr. 6562/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6562/2010
Dosar nr. 15631/95/2008
Şedinţa publică din 3 decembrie 2010
Asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 309 din 17 noiembrie 2009 pronunţata de Curtea de Apel Craiova, secţia I civila şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au admis apelurile declarate de redamantul I.G. şi de intervenientul P.C.I. împotrivi sentinţei civile nr. 155 din 25 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia civila, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Exploatarea Minieră R.P., Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Exploatarea Minieră M., intimaţii chemaţi în garanţie SC U.M.R. SA Rovinari, SC U. SA prin lichidator S. SPRL şi SC G. SRL; s-a desfiinţat sentinţa ciula atacata şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a avut în vedere următoarele motive:
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că reclamanţii nu au realizat o revalidare a brevetului lor de invenţie şi deci au fost decăzuţi din dreptul lor de inventatori.
Faptul că reclamanţii au realizat o invenţie este necontestat, această invenţie fiind cesionată pentru folosire, iar inventatorii au primit ca urmare a convenţiei sumele stipulate contractual.
În urma acestei cesiuni, pârâtele au folosit invenţia, au achitat sumele datorate cesionarilor conform mai multor hotărâri judecătoreşti pronunţate în perioada 2005 - 2007, brevetul fiind la acea dată valabil.
În lipsa unei brevetări valabile inventatorii nu mai aveau nici un drept al invenţiei, aceasta rămânând neprotejată, iar cel care o folosesc nu mai au obligaţia achitării vreunei sume datorate în urma utilizării procedeului tehnic.
Adresa O.S.I.M. aflată la dosar face dovada că brevetul de invenţie este decăzut cu data de 22 iunie 1999, dar comunicarea decăderii a operat doar la data de 28 martie 2008. Doar la această dată decăderea din drepturi le este opozabilă beneficiarilor de brevet şi doar de la de 28 martie 2008 aceştia sunt decăzuţi din drepturile lor, care de altfel au şi fost achitate continuu în temeiul hotărârilor judecătoreşti până la 01 ianuarie 2008.
Prin acţiune, reclamanţii au solicitat continuarea efectuării plăţi după această dată.
Cum decăderea lor din drepturile de a beneficia de drepturile conferite de brevet au încetat la data de 28 martie 2008, înseamnă că pretenţiile lor ar fi justificate până la acea dată.
În atare situaţie, pentru perioada 01 ianuarie - 28 martie 2008 acţiunea este din punct de vedere procedural admisibilă, iar prima instanţă trebuia să verifice fondul cauzei, respectiv dacă pârâtele au folosit invenţia.
Implicit se va verifica funcţionalitatea contractului de cesiune care devine fără efect doar din data de 28 martie 2008, precum şi ce sume le datorează în temeiul contractului în acel moment.
Împotriva deciziei de apel au formulat cereri de recurs reclamantul, intervenientul şi pârâta.
1.Reclamantul I.G.D. şi intervenientul P.C.I. au criticat decizia cu privire la modul de dispunere asupra pretenţiilor aferente perioadei 01 aprilie - 31 decembrie 2008, subliniindu-se o distincţie făcută de legiuitor între noţiunea de „valabilitate" a brevetului de invenţie şi cea de „menţinere în vigoare".
Potrivit art. 31 alin. (1) Legea nr. 64/1991, un brevet de invenţie este valabil pe întreaga perioadă prevăzută de lege, de 20 de ani, calculată de la data de depozit a cererii de brevetare a invenţiei.
Neplata taxelor de menţinere în vigoare a brevetului are drept efect decăderea din dreptul de protecţie, respectiv pierderea dreptului de exploatare exclusivă. Aceasta nu are drept efect încetarea valabilităţii brevetului, care este în continuare valabil, situaţie în care şi contractul de cesiune îşi produce în continuare efectele, conform art. 969 C. civ..
2.Pârâta Exploatarea de Carieră R.P. a criticat decizia, în principal, pentru greşita apreciere a momentului în care operează decăderea din drepturile asupra brevetului de invenţie, arătând următoarele:
În art. 4 din contractul de cesiune din 1999, pe care este întemeiată acţiunea, se prevede că valabilitatea acestuia este pe toată durata de valabilitate a brevetului de invenţie.
Art. 43 Legea nr. 64/1991 prevede că menţinerea în vigoare a brevetelor de invenţie este supusă plăţii taxelor la termenele şi în cuantumul stabilit de lege.
Titularul brevetului de invenţie este decăzut din drepturile conferite de brevet ope legis, de la data înregistrării neplăţii taxelor de menţinere în vigoare a acestuia, în cazul în speţă de la data de 22 iunie 1999.
De vreme ce contractul de cesiune a încetat de drept odată cu încetarea valabilităţii brevetului prin neplata taxelor de menţinere în vigoare a brevetului de invenţie, nu subzistă nici răspunderea contractuală pe temeiul art. 969 C. civ..
Pârâta recurentă Exploatarea Minieră de Cariere R.P. s-a desfiinţat prin Hotărârea AGA nr. 3 din 15 martie 2010 privind modificarea structurii organizatorice Societatea Naţională a Lignitului Oltenia Târgu Jiu, iar acest lucru a fost adus la cunoştinţa instanţei de Exploatarea de Carieră R.P., care a mai subliniat şi că urmează să fie citată în cauză întrucât obiectul dosarului se află în zona sa de competenţă.
Recurenta- pârâtă a invocat excepţia de necomtitiiţionditate a art. 43 alin. (3) fraza a 2-a şi a art. 45 alin. (3) fraza a 2-a Legea nr. 64/1991.
Deşi a indicat două texte de lege, în realitate este vorba de aceeaşi prevedere legală, care era conţinută în art. 45 din lege în forma publicată în M. Of. nr. 752/15.10.2002 şi care actualmente este conţinută în art. 43 Legea nr. 64/1991, republicată în temeiul art. IV Legea nr. 28/2007 în M. Of. nr. 541/08.08.2007.
Textul de lege vizat prevede că:
„Decăderea titularului din drepturi se înregistrează în Registrul Naţional al brevetelor de invenţie şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială".
Recurenta a susţinut că acest text încalcă art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 44 alin. (1), art. 52 alin. (1) din Constituţia României.
În motivarea excepţiei, recurenta a prezentat pe scurt istoricul litigiului şi a susţinut că publicarea de către O.S.I.M. a decăderii brevetului în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială la aproape 9 ani de la data neplăţii taxelor de menţinere în vigoare a brevetului îi creează un prejudiciu, prin aceea că a fost obligată la plata către inventatori a unor sume de bani pentru un brevet de invenţie decăzut din drepturi, deci nelegal.
Intimatul-reclamant a formulat un punct de vedere scris, prin care s-a opus sesizării Curţii Constituţionale, cu motivarea că excepţia este inadmisibilă, deoarece Curtea Constituţională nu se poate modifica ori completa prevederea legală supusă controlului şi nici nu se poate pronunţa supra modului de aplicare sau de interpretare a legii.
Intimatul-intervenient P.C.I. s-a opus de asemenea sesizării Curţii Constituţionale, arătând că omisiunea din textul menţionat a termenului în care O.S.I.M. trebuie să publice decăderea din drepturi în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială nu face textul neconstituţional.
Analizând cu prioritate cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurenta pârâtă Exploatarea de Carieră R.P., Înalta Curte constată următoarele:
Art. 43 alin. (3) fraza a 2-a Legea nr. 64/1991 este în vigoare, are legătură cu soluţionarea cauzei şi nu a fost declarat neconstituţional, aceste condiţii impuse de art. 29 Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale fiind îndeplinite.
Cu toate acestea, nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece recurenta care invocă excepţia nu arată în ce constă contradicţia dintre textul de lege menţionat şi articolele din Constituţie indicate în cerere.
Ceea ce solicită recurenta este, în realitate, ca instanţa de contencios constituţional să se pronunţe dacă este legal ca ea să fie obligată la plata unor sume de bani către inventatori, în baza unui brevet de invenţie căzut în domeniul public, dar a cărui decădere a fost publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală după aproape 9 ani de la neplata taxelor de menţinere în vigoare.
Or, o atare analiză nu incumbă Curţii Constituţionale, ci instanţei de drept comun sesizată cu judecata recursului declarat de aceeaşi parte care a invocat excepţia şi în cadrul căruia s-a şi formulat o asemenea critică de nelegalitate, adică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A nalizând decizia de apd în raport de criticile formulate, ce se anumscriu dispoziţiilor art304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul dedarat de pârâta estefondat iar celelalte sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:
În speţă s-a reţinut ca situaţie de fapt necontestată de niciuna dintre părţi, că:
Temeiul pretenţiilor reclamantului şi intervenientului îl reprezintă contractul de cesiune din 19 mai 1999 încheiat între inventatorii I.G.D., autorul reclamantului I.G.D., P.C.I.şi S.N., în calitate de cedenţi pe de o parte şi Compania Naţională a Lignitului Oltenia - ale cărei succesoare în drepturi sunt pârâtele, în calitate de cesionară, pe de altă parte.
Prin acest contract, cedenţii au cesionat unităţii ai cărei angajaţi erau, în baza art. 5 alin. (1) lit. b) Legea nr. 64/1991, dreptul la eliberarea brevetului pentru invenţia „Cupa pentru excavator cu rotor", în schimbul unei redevenţe.
În contract s-a mai prevăzut la art. 4 că „prezentul contract încetează odată cu valabilitatea brevetului sau la data convenită de părţi sau în caz de forţă majoră".
În baza contractului menţionat, cesionara a obţinut de la O.S.I.M. brevetul de invenţie.
Ulterior acordării brevetului, părţile contractului de cesiune au mai încheiat un contract, din 2002, prin care au stabilit procentual drepturile cuvenite inventatorilor din exploatarea invenţiei, „pe toată perioada de valabilitate a brevetului de invenţie", cum s-a menţionat în art. 2 lit. d).
Întrucât titulara brevetului nu a achitat taxele de menţinere în vigoare, O.S.I.M. a dispus decăderea din drepturile conferite de brevet începând cu data de 22 iunie 1999, decăderea fiind publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială nr. 3/28.03.2008.
În raport de această situaţie de fapt, curtea de apel a procedat greşit atunci când a considerat că decăderea din drepturile conferite de brevet produce efecte numai pentru viitor, adică începând cu data publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, 28 martie 2008.
Conform art. 43 alin. (2) Legea nr. 64/1991 pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenţie titularul datorează anual taxe de menţinere în vigoare a brevetului.
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet. Decăderea titularului din drepturi se înregistrează în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală.
Din interpretarea textului enunţat rezultă că sancţiunea decăderii operează la data expirării termenului în care titularul de brevet nu şi-a executat obligaţia şi nu la data constatării decăderii de către O.S.I.M. sau, după caz, de către instanţă ori de la data publicării acestei sancţiuni în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, cum a reţinut instanţa de apel.
Măsura decăderii sancţionează nerespectarea termenului de plată a taxelor, taxe care sunt datorate tocmai pentru menţinerea în vigoare a brevetului.
A accepta că decăderea operează de la o dată ulterioară scadenţei de plată a taxelor ar echivala cu menţinerea în vigoare a brevetului pe o perioadă de timp pentru care taxele nu au fost plătite, ceea ce contravine atât literei cât şi spiritului reglementării care prevede obligaţia de plată a taxelor şi sancţiunea nerespectării obligaţiei.
Faptul că data de la care operează decăderea este data limită la care mai puteau fi plătite taxele de menţinere în vigoare rezultă implicit şi din art. 44 al Legii nr. 64/1991, în care se prevede că titularul brevetului care din motive temeinice nu a putut să respecte un termen în procedurile în faţa O.S.I.M. este repus în situaţia anterioară după o anumită procedură, cu excepţia mai multor ipoteze, printre care şi cea de nerespectare a termenelor legale de plată a taxelor de menţinere în vigoare a brevetului.
Singura posibilitatea pe care o oferă legea titularului care nu a respectat termenele de plată a taxelor de menţinere în vigoare este aceea de a solicita revalidarea, conform procedurii din art. 37 al legii.
Cu privire la data de la care se produc efectele decăderii Înalta Curte s-a mai pronunţat în acelaşi sens prin deciziile nr. 3942 din 22 iunie 2010, nr. 4612 din 21 septembrie 2010 nr. 6560 şi nr. 6561 din decembrie 2010.
Faţă de cele arătate mai sus, în speţă, titularul a fost decăzut din drepturile conferite de brevetul de invenţie începând cu data de 22 iunie 1999, aşa cum a comunicat O.S.I.M.
Nu rezultă că s-ar fi cerut şi obţinut revalidarea brevetului şi nici că reclamanţii, ca persoane interesate de menţinerea în vigoare a brevetului, ar fi plătit ei înşişi taxele în conformitate cu art. 39 alin. (3) Legea nr. 64/1991, care prevede o atare posibilitate.
Cum, potrivit voinţei părţilor - care are putere de lege între acestea conform art. 969 C. civ. - durata de valabilitate a contractului de cesiune din 1999 este aceeaşi cu durata de valabilitate a brevetului, cum în contractul din 2002 aceleaşi părţi au convenit că drepturile de autor se acordă pentru toată perioada de valabilitate a brevetului de invenţie, iar această perioadă a încetat la data de 22 iunie 1999, rezultă că nu mai există temei pentru obligarea pârâtelor la plata drepturilor băneşti aşa cum a reţinut prima instanţă în mod corect.
Aceasta deoarece acţiunea reclamantului ca şi cererea de intervenţie principală au fost întemeiate pe răspunderea civilă contractuală, invocându-se nerespectarea contractelor din 1999 şi din 2002.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 şi 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă şi va modifica decizia în sensul că va respinge, ca nefondate apelurile declarate de reclamantul I.G.D. şi de intervenientul P.C.I. împotriva sentinţei primei instanţe, cu aplicarea şi a art. 216 C. proc. civ..
Se vor respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamantul şi intervenientul, menţionaţi mai sus, împotriva deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei invocată de recurenta Exploatarea de Cariera R.P. privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 43 alin. (3) fraza a 2-a şi art. 45 alin. (3) fraza a 2-a Legea nr. 64/1991.
Admite recursul declarat de pârâta Exploatarea Minieră de Cariere R.P. şi continuat de Exploatarea de Carieră R.P. împotriva deciziei nr. 309 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică decizia în sensul că:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul I.G.D. şi de intervenientul P.C.I. împotriva sentinţei civile nr. 155 din 25 iunie 2009 a Tribunalului Gorj.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul I.G.D. şi de intervenientul P.C.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6564/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6563/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
