ICCJ. Decizia nr. 6669/2010. Civil. Conflict de muncă. Recurs

ROMÂNIA

 ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6669/2010

Dosar nr. 9241/2/2006

Şedinţa publică din 9 decembrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3 octombrie 2007 contestatoarea N.A.C., prin mandatar I.M. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2889/R din 18 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia în anulare formulată de contestatoare împotriva deciziei civile nr. 1954/R din 29 mai 2006 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Prin Decizia nr. 2446 din 5 martie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea N.A.C. prin mandatar I.M. împotriva deciziei nr. 2889/R din 18 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că, potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea

Hotărârea supusă contestaţiei în anulare a fost pronunţată în recurs şi deci este irevocabilă.

Ca atare şi hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia în anulare împotriva acestei hotărâri este inadmisibilă.

In aceste condiţii, recursul declarat împotriva deciziei pronunţată în soluţionarea contestaţiei este inadmisibil.

La data de 17 iunie 2009 contestatoarea N.A.C. prin mandatar I.M., în temeiul art. 2812 C. proc. civ., a solicitat completarea dispozitivului deciziei nr. 2346 din 5 martie 2009 pronunţată în dosarul nr. 9241/1/2006 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

In motivarea cererii contestatoarea a solicitat să-i fie calificată calea de atac ca fiind recurs, şi completul competent a soluţiona, desfiinţarea hotărârilor atacate, admiterea acţiunii şi obligarea pârâtei să emită o decizie de desfacere a contractului individual de muncă nr. 2241 din 17 septembrie 2001 prin demisie fără preaviz începând cu data de 1 aprilie 2003.

Cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 2446 din 5 martie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, este nefondată.

Potrivit art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casare cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.

În speţă, Înalta Curte nu a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, ci a respins ca inadmisibil un recurs declarat împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs, rămasă irevocabilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 2446 din 05 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de petentele I.M. şi N.A.C.

Irevocabilă

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 decembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6669/2010. Civil. Conflict de muncă. Recurs