ICCJ. Decizia nr. 6659/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6659/2010
Dosar nr. 20688/1/2003
Şedinţa publică din 09 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 166 din 9 martie 1939 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţii S.I. şi S.S.V. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa prin primar, Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Ministerul Finanţelor prin D.G.F.P. Constanţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, că prin acţiunea formulată de reclamanţi s-a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea în natură, a unui teren în suprafaţă de 5500 mp, în echivalent în municipiul Constanţa.
Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că loturile de teren ce însumează suprafaţa de 5500 mp, sunt afectate de străzi, alei pietonale şi un parc amenajat în cadrul noului ansamblu de locuinţe din zona Faleză Sud.
A mai reţinut prima instanţă că terenul fiind preluat fără titlu, cererea reclamanţilor este îndreptăţită, dar temeiul de drept invocat nu permite atribuirea în echivalent a aceloraşi suprafeţe şi de aceeaşi natură în municipiul Constanţa.
De asemenea, reclamanţii nu au înţeles să administreze proba cu expertiză tehnică pentru a se stabili suprafeţele ocupate, cât şi cele libere, astfel că, potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei incumbă celui ce pretinde un drept.
Împotriva acestei hotărâri reclamanţii au declarat apel criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică întrucât din actele depuse la dosar se putea deduce amplasamentul terenului şi zonele libere neafectate de sistematizarea locului.
Au mai arătat că, în măsura în care proba cu expertiză tehnică este necesară, sunt de acord a se efectua această probă.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia nr. 89/C din 16 septembrie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamanţilor, reţinând în considerentele deciziei următoarele argumente:
Din raportul de expertiză tehnică depus în apel, întocmit de expert S.M., rezultă că suprafaţa reală ce a aparţinut antecesorilor reclamanţilor este de 6000 mp, fiind amplasată la intersecţia străzilor B. şi Z., pe aliniamentul Nord-Vest, fiind compus din 6 loturi care intersectează părţile carosabile ale străzilor B. şi Z. la 30,00 m şi respectiv 56,50 m.
Detaliul de sistematizare întocmit în anul 1977 a avut ca limită de studiu linia triunghiurilor notate cu roşu în planul de situaţie anexat de raportul de expertiză, lăsând în afara zonei situate cea mai mare parte a suprafeţei de trecere revendicată de apelanţi. Suprafaţa de 5130 mp este ocupată de alei pietonale şi spaţii verzi ale parcului amenajat în zonă, iar 370 mp reprezintă detaliu de sistematizare.
A reţinut instanţa de apel că, restituirea în natură a unui teren de 5500 mp, sau în echivalent în intravilanul municipiului Constanţa nu se poate realiza ca urmare a afectaţiunii terenurilor, iar restituirea în echivalent este de atributul legii speciale.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs S.M., S.C. şi S.V. în calitate de moştenitori ai defuncţilor S.I. şi V.S., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct.7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate, recurentele-reclamante au arătat că, în motivarea deciziei, instanţa de apel, a reţinut că loturile de teren ce însumează suprafaţa de 5500 mp, sunt afectate de străzi, alei pietonale şi un parc amenajat, fără a se menţiona că pe terenul în litigiu se edifică o construcţie nouă, aprobată prin autorizaţia nr. 593 din 20 martie 2003, emisă de Primăria Municipiului Constanţa.
În continuarea expunerii criticilor, recurentele-reclamante fac vorbire despre faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unei dovezi administrate, că pe acel teren se edifică o construcţie, ceea ce denotă că terenul nu le va fi restituit în natură conform legislaţiei în vigoare, deşi instanţa le recunoaşte calitatea procesuală activă şi faptul că se legitimează procesual cu titlul de proprietate.
Pentru aceste considerente, recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi în rejudecare admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
La data de 17 noiembrie 1998 reclamanţii S.I. şi S.S.V. au solicitat restituirea în natură a unui teren în suprafaţă de 5500 mp, echivalentul proprietăţii lor, din intravilanul municipiului Constanţa.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat, că terenul ce le-a aparţinut este afectat domeniului public, constituind spaţii de circulaţie, alei pietonale şi spaţii verzi ale parcului.
Întrucât terenul în litigiu nu poate fi restituit în echivalent, acesta fiind atributul legii speciale ambele instanţe au constatat că acţiunea este nefondată.
În calea de atac a recursului, reclamantele au invocat excepţia de nelegalitate a HG nr. 904/2002, prin care a fost atestat domeniul public al Judeţului Constanţa, cu privire la anexa 2.24, poziţia 6.24 care cuprinde inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Constanţa.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 137/CA din 25 martie 2009, a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate invocată de reclamante, reţinând în considerente următoarele argumente.
Hotărârea nr. 122/2000, emisă de Consiliul Local Constanţa nu a fost contestată în procedura specială de control prevăzută de Legea nr. 215/2001, reclamanţii neprezentând o astfel de dovadă în acest sens.
Pe de altă parte reclamanţii aveau deschisă calea contenciosului administrativ în termenele şi în condiţiile prevăzute de legea specială, dar nu au înţeles să-şi valorifice în acest mod drepturile lor, deşi au cunoscut şi recunoscut că terenul face parte din domeniul public.
A mai reţinut instanţa că nu pot fi primite apărările reclamanţilor potrivit cu care statul nu are în patrimoniul său terenul în litigiu şi pe cale de consecinţă Hotărârea de Guvern ar fi fost emisă fără respectarea dispoziţiilor Legii nr. 213/1998.
Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, arată că domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexă ce face parte integrantă din această lege şi din orice alte bunuri care potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrate teritoriale prin modurile dobândite de lege.
Afectarea de utilitate publică reprezintă un concept generic pentru a defini uzul şi interesul public or, în cauză, terenul litigios este un bun care prin natura sa este afectat unui interes public şi se cuprinde în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale.
A mai reţinut instanţa că, actul administrativ contestat corespunde cerinţelor legii, statul dobândind dreptul de proprietate publică prin afectarea la domeniul public prin declaraţia legii, existând totodată şi actul administrativ de declarare a utilităţii publice, iar utilitatea publică a acestui teren persistă.
Sentinţa civilă nr. 137/CA din 25 martie 2009 a Curţii de Apel Constanţa a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de reclamante aşa cum rezultă din Decizia nr. 318 din 26 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cum în speţă este vorba despre un parc, care prin natura sa este afectat unui interes public, cuprins în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale respectiv Municipiul Constanţa, fapt confirmat şi prin expertiza topo întocmită în cauză, în mod corect cele două instanţe au respins acţiunea reclamantelor.
Împrejurarea că reclamantele invocă un titlu de proprietate valabil asupra unei suprafeţe de teren de 5500 mp, îi legitimează procesual, prin incidenţa Legii nr. 10/2001, modificată, de care reclamanţii au şi uzat.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele S.M., S.C. şi S.(D.)V., împotriva deciziei civile nr. 89/C din 16 septembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6668/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6660/2010. Civil → |
|---|
