ICCJ. Decizia nr. 668/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr 668/2010
Dosar nr. 77/110/2007
Şedinţa publică de la 4 februarie 2010
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 09 ianuarie 2007 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanţii V.C.,V.G., V.S. şi N.C., în contradictoriu cu preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei din 07 decembrie 2006 emisă de pârât prin care le-au fost respinse notificările din 24 iulie 2001 şi din 30 august 2001 formulate în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1084/D din 20 iunie 2007, Tribunalul Bacău a respins, ca nefondată contestaţia, cu următoarea motivare:
Prin dispoziţia din 07 decembrie 2006 au fost respinse notificările formulate de reclamanţi prin care aceştia u solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a suprafeţei de 26.400 mp. teren situat în Municipiul Bacău în zona Aeroportului, cu motivarea că, la data exproprierii, terenul se afla în extravilanul localităţii Bacău.
S-a reţinut că, din referatul din 30 noiembrie 2006 al Comisiei interne de analiză a notificărilor care a stat la baza emiterii dispoziţiei, rezultă că nu a fost contestată calitatea de persoane îndreptăţite a reclamanţilor-contestatori, şi nici faptul că terenul respectiv a fost preluat în mod abuziv de către stat. În cuprinsul referatului s-a arătat că, întrucât la data exproprierii, terenul se afla în extravilanul localităţii Bacău, cererile de restituire nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a apreciat că din raportul de expertiză topo-cadastrală efectuat în cauză rezultă, de asemenea, că terenul a cărui restituire o solicită reclamanţii se afla, la data exproprierii, în extravilanul localităţii, astfel încât, în temeiul art. 8 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a respins contestaţia ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, iar prin Decizia civilă nr. 63 din 29 mai 2009, Curtea de Apel Bacău a admis apelul declarat, a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea, a anulat în tot dispoziţia din 7 decembrie 2006 şi a obligat pârâtul să emită o nouă dispoziţie prin care să soluţioneze pe fond notificările din 27 iulie 2001 şi din 30 august 2001 formulate de reclamanţi, conform art. 1 din Legea nr. 10/2001, prin restituirea în natură sau în echivalent a terenului, dacă restituirea în natură nu este posibilă în condiţiile acestei legi.
A fost obligat intimatul-pârât să plătească apelanţilor-reclamanţi suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de aceştia la prima instanţă şi în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a a considerat că hotărârea primei instanţe s-a întemeiat pe o greşeală gravă de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate în cauză şi pe o aplicare greşită a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
În mod nelegal, hotărârea primei instanţe reţine caracterul extravilan al terenului în litigiu, bazându-se pe raportul de expertiză efectuat, în condiţiile în care concluziile acestui raport nu sunt justificate în nici un fel de expert şi nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză.
Nici Comisia de analiză a notificării nu a făcut trimitere în concret la nici un mijloc de dovadă atunci când a reţinut în referatul întocmit că terenul expropriat se afla în extravilanul oraşului Bacău, iar faptul că în titlul de proprietate al reclamanţilor se menţionează caracterul arabil al terenului nu este pe deplin concludent în ceea ce priveşte acest aspect.
Mai mult, a reţinut instanţa de apel, în cazul reclamanţilor erau aplicabile dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 în forma de la momentul la care a expirat termenul de depunere notificărilor (14 februarie 2002) care nu făceau nici o referire la terenurile situate în extravilanul localităţilor, ci doar la terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991.
Având în vedere şi conţinutul adresei din 28 septembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului Bacău din care rezultă că reclamanţii nu au beneficiat de măsuri reparatorii pentru terenul în litigiu, instanţa de apel a admis apelul declarat şi, schimbând în tot sentinţa pronunţată de prima instanţă, a admis acţiunea reclamanţilor.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs pârâtul Consiliul Judeţean Bacău.
Prin motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.., se formulează următoarele critici de nelegalitate:
Singura dovadă adusă în susţinerea hotărârii recurate a fost răspunsul Primăriei Municipiului Bacău din 28 septembrie 2005. Instanţa a ignorat rezultatele raportului de expertiză tehnică şi celelalte adrese ale Primăriei Municipiului Bacău (din 25 martie 2009 şi din 02 iunie 2008), din conţinutul cărora reiese în mod indubitabil faptul că reclamanţii au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991. Această cerere fiind respinsă de Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, reclamanţii au formulat contestaţie, ce a fost, de asemenea respinsă de Comisia Judeţeană. Comisiile de aplicare a Legii fondului funciar şi-au întemeiat hotărârile adoptate pe împrejurarea că terenul în litigiu se afla în extravilanul localităţii şi nu în intravilan pentru a putea fi aplicabile prevederile art. 36 din Legea nr. 18/1991.
Prin urmare, susţine recurentul, instanţa de apel ar fi trebuit să constate că regimul juridic al terenului solicitat este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi să facă aplicarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Se susţine prin criticile cuprinse în acest recurs că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt excluse de la incidenţa acestei legi, terenurile ale căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată şi prin Legea nr. 1/2000.
Stabilirea regimului juridic al imobilului în litigiu - în funcţie de care devin aplicabile prevederile Legii nr. 18/1991 ori cele cuprinse în Legea nr. 10/2001 - este un aspect ce trebuie determinat şi justificat prin probele pe care instanţa le administrează pe parcursul soluţionării cauzei.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, în cuprinsul actelor de vânzare-cumpărare încheiate la data de 20 octombrie 1932 şi 30 august 1933 se menţionează că terenul dobândit este arabil.
Tot astfel, din înscrisurile existente la dosar, rezultă că, în temeiul Legii fondului funciar, reclamanţii au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de 2,5 ha, obţinând în acest sens hotărârea din 1992 pronunţată de Comisia Judeţeană pentru aplicarea legii fondului funciar.
Reclamanţii au uzat de căile de atac legale împotriva acestei hotărârii, iar în cuprinsul sentinţei civile nr. 3808 din 10 martie 1993 pronunţată de Judecătoria Bacău în soluţionarea cererii de revizuire formulate, se reţine că revizuentul V.C. a făcut dovada că în anul 1953, terenul în litigiu figura în registrul agricol şi că la nivelul anului 1990, terenul în suprafaţă de 1,5 ha, proprietatea revizuentului era deţinut de C.A.P. Mărgineni.
Făcând aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, Judecătoria Bacău, prin hotărârea menţionată, rămasă definitivă, admiţând cererea de reviuziure formulată de revizuentul V.C., a admis plângerea formulată de petiţionar şi a modificat hotărârea din 1992 pronunţată de Comisia Judeţeană pentru aplicarea legii fondului funciar în sensul că a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al petiţionarului pentru suprafaţa de 12.084 mp, teren situat în Municipiul Bacău. Ulterior, a fost emis titlul de proprietate din 12 decembrie 1993.
Prin hotărârea recurată, Curtea de Apel nu face nici o referire la aceste probe, neexistând argumente pentru care instanţa de apel le-a înlăturat din ansamblul dovezilor administrate, deşi învestită fiind prin motivele de apel formulate cu critica vizând greşita aplicare a art. 8 din Legea nr. 10/2001, avea obligaţia de a lămuri pe deplin natura juridică a ternului în litigiu prin interpretarea probelor administrate ori prin administrarea altor dovezi necesare în acest sens.
Or, instanţa de apel, prin considerentele deciziei recurate, a înlăturat concluziile raportului de expertiză cu motivarea că acestea nu sunt justificate şi a apreciat că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 ar fi aplicabile doar pentru că prin adresa din 28 septembrie 2005, Primăria Municipiului Bacău comunică că, pentru terenul în litigiu, reclamanţii nu au beneficiat de prevederile altor legi de reparaţie.
Prin urmare, concluzia instanţei de apel în sensul incidenţei în cauză a acestui act normativ se bazează în mod excluziv pe această probă, fără a exista în cuprinsul hotărârii o analiză a dovezilor administrate sub aspectul naturii juridice a terenului, relevantă sub aspectul determinării legislaţiei aplicabile.
Pentru a verifica corecta aplicare a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, este necesar ca regimul juridic al terenului să fie pe deplin stabilit prin probele administrate, motiv pentru care, Înalta Curte constată că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea şi analizarea dovezilor necesare stabilirii exacte a situaţiei de fapt în legătură cu acest imobil.
Prin urmare, apreciind că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită sub aspectul menţionat, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Cu ocazia rejudecării vor fi administrate şi interpretate probele necesare pentru stabilirea exactă a naturii terenului în litigiu, urmând ca în raport de aceasta să fie determinat regimul juridic aplicabil bunului respectiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul preşedintele Consiliului Judeţean Bacău împotriva Deciziei nr. 63 din 29 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 666/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 669/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
