ICCJ. Decizia nr. 669/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 669/2010
Dosar nr. 2087/36/2007
Şedinţa publică de la 4 februarie 2010
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 21 aprilie 2004, reclamanţii G.C., G.O. şi G.R. au formulat în contradictoriu cu Primarul Comunei Limanu contestaţie împotriva dispoziţiei din 23 martie 2005, solicitând anularea acesteia şi obligarea Comisiei de aplicarea Legii nr. 10/2001 să emită o nouă dispoziţie prin care să fie restituit terenul în suprafaţă de 1.092 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 617 din 20 aprilie 2005, Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că terenul ce formează obiectul contestaţiei a fost restituit autorului celor în cauză, G.P., conform titlului de proprietate din 994, din cuprinsul căruia rezultă cu evidenţă că reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 a vizat şi terenul intravilan în suprafaţă de 2.800 mp. S-a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în raport de faptul că terenul solicitat este cuprins în terenul de 2.800 mp, ce a format obiectul restituirii, în baza legii anterioare.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
S-a reţinut că regimul juridic al terenului în litigiu este reglementat prin Legea nr. 18/1991, în temeiul căreia a fost emis un titlu de proprietate pe numele autorului reclamanţilor. Prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat nulitatea parţială a actului de restituire, această dispoziţie vizând tocmai terenul ce formează obiectul notificării.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii, iar prin Decizia nr. 1451 din 15 februarie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamanţilor şi a casat decizia recurată, cauza fiind trimisă Curţii de Apel Constanţa spre rejudecare.
Pentru a pronunţa această decizie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că în mod greşit instanţele de fond şi apel, au considerat că în cauză, în privinţa terenului în suprafaţă de 1.092 mp, sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, în raport de care cererea reclamanţilor nu intră în cadrul de aplicare a Legii nr. 10/2001.
S-a mai reţinut că Legea nr. 10/2001 are caracter reparatoriu, de complinire a acelor situaţii neacoperite prin vechea reglementare, iar în condiţiile în care terenul este intravilan, şi nu a tăcut obiectul reconstituirii în temeiul Legii nr. 18/1991 - titlul emis conform acestei legi fiind anulat prin sentinţa civilă nr. 4860 din 31 martie 1998 a Judecătoriei Constanţa, definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi a recursului - reclamanţii au dreptul să beneficieze de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
După casare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 2087/36/2007.
Prin Decizia civilă nr. 27/C din 28 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul formulat de apelanţii reclamanţi G.C., G.O. şi G.R. împotriva sentinţei civile nr. 617 din 20 aprilie 2005 pronunţată de Tribunalul Constanţa, a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea şi a anulat dispoziţia din 23 martie 2004 emisă de Primarul Comunei Limanu.
A obligat pârâtul să emită dispoziţie cu propunere de acordare în compensare reclamanţilor alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv pentru terenul în suprafaţă de 1.092 mp, situat în comuna Limanu, identificat prin expertiza J.N. şi care nu poate fi restituit în natură.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa ce apel a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanţii s-au legitimat ca succesori legali ai defunctului G.P., fost proprietar al unui teren în suprafaţă de 2.800 mp, situat în intravilanul localităţii Limanu, pe malul Mării Negre, conform actului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, încheiat la 14 mai 1946.
Din probatoriul administrat şi faţă de considerentele cuprinse în Decizia civilă nr. 145/2007 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, rezultă că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001, pentru terenul de 1.092 mp, preluat abuziv de stat.
Acest teren a fost identificat prin expertiza efectuată în apel de ing. J.N., ca fiind situat în curtea pichetului de drumuri cu acces spre faleză şi este ocupat parţial de construcţii folosite de pichetul de drumuri şi poduri 2 Mai. Diferenţa de teren neafectată de construcţii este utilizată pentru accesul la diferitele clădiri existente pe teren şi pentru accesul în curtea imobilului. Conform raportului de expertiză, terenul este ocupat în totalitate de pichetul de drumuri şi poduri, motiv pentru care expertul a propus restituirea unei suprafeţe de 620 mp, în două parcele, care depăşesc curtea pichetului de drumuri şi poduri 2 Mai, dar şi vechiul amplasament al proprietăţii reclamanţilor - varianta II, parcelele 3 şi 4.
Pârâtul Primarul Comunei Limanu cu adresa din 16 ianuarie 2009 a comunicat instanţei că terenul în litigiu intră în categoria păşune, este proprietatea Comunei Limanu şi nu este de acord cu atribuirea în compensare a celor două parcele în suprafaţă de 620 mp, expertul depăşind obiectivele stabilite de instanţă, şi anume identificarea terenului şi stabilirea gradului de ocupare cu construcţii.
Instanţa a reţinut că, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că terenul notificat de reclamanţi se află situat în incinta pichetului de drumuri şi poduri 2 Mai şi este afectat parţial de construcţii, iar diferenţa reprezintă teren aferent acestor construcţii, care asigură accesul şi utilizarea normală în condiţii de siguranţă a acestor clădiri, între care se află şi un depozit de carburanţi, astfel încât restituirea în natură nu se poate dispune.
În aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001, Curtea de Apel a constatat că unitatea deţinătoare a imobilului notificat, şi care nu poate fi restituit în natură, nu a făcut nici o ofertă de compensare cu alte bunuri sau servicii reclamanţilor şi nici reclamanţii nu au făcut dovada că pârâta a refuzat, nemotivat, să le dea în compensare un anumit bun care era înscris în lista bunurilor disponibile.
Cum terenul indicat de expert în cele două parcele 3 şi 4 în suprafaţă totală de 620 mp nu este inclus în lista bunurilor disponibile întocmită conform art. 1 alin. (5) din legea modificată, iar pârâţii s-au opus la atribuirea acestuia în compensare reclamanţilor, în schimbul terenului în suprafaţă de 1092 m.p., ce nu poate fi restituit în natură, instanţa nu poate dispune atribuirea acestuia în compensare.
Prin urmare, instanţa a admis apelul reclamanţilor, a anulat dispoziţia din 23 martie 2004 emisă de Primarul Comunei Limanu şi a obligat pârâtul Primarul Comunei Limanu să emită dispoziţie cu propunere de acordare în compensare reclamanţilor alte bunuri sau servicii - de care dispune unitatea deţinătoare, şi sunt menţionate în tabelul bunurilor disponibile întocmit conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 - iar în ipoteza în care astfel de bunuri nu sunt identificate sau reclamanţii nu le acceptă, să propună acordare de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul în suprafaţă de 1.092 mp ce nu poate fi restituit în natură.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs pârâţii Primarul Comunei Limanu şi Consiliul Local Limanu.
Prin motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.., se formulează următoarele critici de nelegalitate:
1. În mod greşit a fost admis apelul in contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Limanu, întrucât acesta nu are capacitate procesuală faţă de dispoziţiile Legii nr. 215/2001.
2. Pe fond cauzei se susţine nelegalitatea deciziei recurate, arătându-se că reclamanţii nu au făcut dovada preluării abuzive a terenului în litigiu şi nici dovada dreptului lor de proprietate pentru cei 1092 mp., întrucât din suprafaţa totala de 2.800 mp dobândită în anul 1946, G.P. şi G.M. au vândut o suprafaţă de 2.044 mp celor doi fii, rămânând astfel un teren în suprafaţă de 756 mp.
În prezent, reclamanţii au în proprietate suprafaţa totală de 1.708 mp., în baza sentinţei civile nr. 4860 din 31 martie 1998 a Judecătoriei Constanţa. Titlul de proprietate din 16 august 1994 emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanţa a fost anulat parţial, pentru suprafaţa de 1.092 mp, pe care se aflau construcţii ale pichetului de drumuri şi poduri 2 Mai.
Faţă de prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, regimul juridic pentru întregul teren pentru care sa cerut reconstituirea dreptului de proprietate este acelaşi, şi anume Legea fondului funciar, impunându-se respingerea acţiunii formulate de reclamanţi.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
1. Aşa cum rezultă din cuprinsul considerentelor şi al dispozitivului deciziei recurate, instanţa de apel a stabilit în sarcina pârâtului Primarul Comunei Limanu obligaţia de a emite o nouă dispoziţie, în temeiul Legii nr. 10/2001, în condiţiile expuse în cuprinsul hotărârii pronunţate.
Prin urmare, întrucât prin decizia Curţii de Apel în sarcina recurentului-pârât Consiliul Local Limanu nu a fost stabilită vreo obligaţie, apare ca fiind lipsită de interes susţinerea formulată prin motivele de recurs, în sensul lipsei capacităţii procesuale a acestui recurent.
Numai în măsura în care, prin hotărârea pronunţată de instanţa de apel, ca efect al admiterii acţiunii formulate de reclamanţi, pârâtul Consiliul Local Limanu ar fi fost ţinut de îndeplinirea unei anume obligaţii, ar fi existat un interes, un folos practic justificat în solicitarea de a obţine modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii formulate de reclamanţi împotriva acestui pârât pentru lipsa capacităţii sale procesuale.
2. Prin Decizia civilă nr. 1451 din 15 februarie 2007, pronunţată în finalizarea primului ciclu procesual derulat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că regimul juridic al imobilului în suprafaţă de 1.092 mp (în privinţa căruia titlul de proprietate din 16 august 1994) este cel reglementat de Legea nr. 10/2001, în mod greşit instanţele anterioare făcând aplicarea prevederilor art. 8 din acest act normativ.
Dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
Faţă de conţinutul acestor prevederi legale, problemele de drept dezlegate prin decizia de casare vizând regimul juridic aplicabil imobilului în litigiu, întinderea terenului a cărui retrocedare se cere şi caracterul abuziv al preluării bunului de către stat, nu mai puteau fi reanalizate de instanţa de apel şi, pe cale de consecinţă, nu mai pot fi nici reiterate în cadrul motivelor de recurs formulate împotriva hotărârii pronunţate după rejudecarea pricinii.
Prin urmare, respectând dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., instanţa de apel a soluţionat pretenţiile reclamanţilor sub aspectul anulării dispoziţiei emise de Primarul Comunei Limanu şi al naturii măsurilor reparatorii ce li se cuvin, pornind de la dezlegările obligatorii cuprinse în decizia de casare pronunţată de instanţa de recurs care vizau aplicarea în cauză a regimului juridic reglementat de Legea nr. 10/2001, preluarea abuzivă a bunului de către stat şi întinderea suprafeţei de teren a cărei retrocedare se solicită.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
Controlul judiciar nu va fi efectuat din perspectiva art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., deoarece, deşi se indică aceste cazuri de modificare a hotărârii atacate, niciuna din criticile cuprinse în motivarea cererii de recurs nu poate fi încadrată în aceste prevederi legale, astfel încât Înalta Curte nu se consideră legal învestită cu analizarea legalităţii deciziei pronunţate de instanţa de apel în baza acestor dispoziţii legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Primarul Comunei Limanu şi Consiliul Local al Comunei Limanu împotriva Deciziei nr. 27/C din 28 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 668/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 674/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
