ICCJ. Decizia nr. 70/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 70/2010
Dosar nr. 8187/121/2008
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia civilă, sub nr. 8187/121 la 19 decembrie 2008, reclamantul I.N.E.P. din M.A.I. l-a chemat în judecată pe pârâtul L.T. solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie a acestuia, în Italia pe o perioadă de cel mult 3 ani, ca urmare a faptului că pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 14 decembrie 2008, în baza Decretului Prefecturii provinciei Palermo, datorită comportamentului de care acesta a dat dovadă pe perioada şederii sale şi s-a dispus măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul Italiei.
Reclamantul a arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 38 din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, conform cărora restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, întrucât, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 5 din acelaşi act normativ, pe perioada şederii lor în străinătate, cetăţenii români au obligaţia să respecte legislaţia României şi să nu desfăşoare activităţi de natură să compromită imaginea României ori, care să contravină obligaţiilor asumate de România prin documente internaţionale, să respecte legislaţia statului în care se află, precum şi scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condiţiile stabilite prin legislaţia acestuia sau prin documentele internaţionale încheiate cu România, întrucât dreptul la liberă circulaţie este în strânsă legătură cu respectarea legislaţiei statului român, precum şi a tratatelor şi convenţiilor pe care România le-a ratificat.
Tribunalul Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 5 din 06 ianuarie 2009 a a respins acţiunea, reţinând că libera circulaţie a persoanelor constituie una dintre libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, de esenţa acesteia fiind eliminarea discriminărilor între cetăţenii statului pe teritoriul căruia se află sau îşi desfăşoară activitatea şi cetăţenii celorlalte state membre ale U.E., prin realizarea unui regim nediscriminatoriu asigurându-se libera circulaţie în spaţiul comunitar.
S-au invocat prevederile art. 14 (17/A) din Tratatul de la Roma,ce stabilesc reglementări din piaţa internă,acesta incluzând libera circulaţie a persoanelor, art. 18 (8/A) din acelaşi Tratat, ce statuează dreptul cetăţenilor Uniunii de a circula şi de a rezida liber pe teritoriul statelor membre,art. 61 (731) şi următoarele din Tratat, cuprinse în Titlul nr. III "Vize, azil, imigraţie şi alte politici legale de liberă circulaţie a persoanelor".
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel reclamantul, susţinând că, „în conformitate cu prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, coroborate cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, I.N.E.P. are obligativitatea de a înainta către instanţa competentă dosarul de îndepărtare al cetăţenilor români expulzaţi din Italia."
În justificarea criticilor sale, reclamantul a arătat că, din documentele depuse în susţinerea acţiunii, rezultă că pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei, deoarece pe timpul şederii în Italia, acesta a avut un comportament antisocial, fiind arestat de autorităţile italiene pentru săvârşirea infracţiunilor de furt.
S-a evidenţiat în criticile expuse, că motivul pentru care a fost necesară expulzarea acestuia l-a constituit necesitatea menţinerii ordinii şi siguranţei publice, instanţa de fond ignorând situaţia de fapt, concretă cu referire la persoana pârâtului şi la dispoziţiile legale mai sus evocate.
Prin Decizia civilă nr. 193/A din 09 iunie 2009, Curtea de Apel Galaţi a respins apelul reclamantului, în justificarea soluţiei, reţinând următoarele:
H.G. nr. 1347/2007 cuprinde planul de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, prin dispoziţiile obiectivului 2 lit. d) prevăzându-se înaintarea către M.A.I., temeiul limitării dreptului la libera circulaţie a persoanei fiind reglementat de art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
S-a motivat de instanţa de apel, că deşi pârâtul a fost expulzat datorită reţinerii în sarcina sa a unui comportament necorespunzător, în realitate nu s-a dovedit ameninţarea ordinii şi siguranţei publice, cu îndeplinirea condiţiilor art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE referitoare la afectarea ordinii publice, siguranţei publice sau sănătăţii publice.
S-a reţinut că în legislaţia primară, art. 18.1 T.C.E. prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară,Directiva Consiliului nr. 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind libera circulaţie a cetăţenilor U.E. şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre,de modificare a Regulamentului (C.E.E.) nr. 1.612/68 şi de abrogare a Directivelor nr. 64/221/C.E.E., nr. 68/360/CEE,72/ nr. 194/CEE, nr. 73/148/C EE, nr. 75/34/CEE, nr. 75/35/CEE, nr. 90/364/CEE şi nr. 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al U.E. nr. L/158 din 30 aprilie 2004, stabilieste prin art. 27, că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, cu respectarea principiului proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe comportamentul personal.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs, reclamantul I.N.E.P., reiterând întocmai criticile din apel.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
După data de 1 ianuarie 2007, în baza art. 18 şi 39 T.C.E. (dispoziţii legale comunitare ce pot fi invocate şi reţinute ca aplicabile în cauză în virtutea principiului efectului direct al dreptului comunitar) libera circulaţie a persoanelor este asigurată în interiorul Comunităţii Europene, fiecare cetăţean al uniunii având dreptul de a circula şi de a domicilia în mod liber pe teritoriul statelor membre, fiind supus limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia.
Este de observat că Directiva nr. 64/221/1969 a Consiliului Europei detaliază motivele restrictive pentru libera circulaţie a persoanelor, iar măsurile atrase în consecinţă, trebuie să fie întemeiate exclusiv pe comportamentul individual al persoanei în cauză, pedepsele penale anterioare neputând constitui prin ele însele motive pentru luarea unor astfel de măsuri.
În concepţia Curţii Europene de Justiţie expresia „sub rezerva limitărilor justificate pe motive de ordine publică "priveşte nu numai prevederile legislative adoptate de fiecare stat membru spre a limita în cadrul teritoriului său libertatea de circulaţie şi de şedere pentru resortisanţii altor state membre, ci şi decizii individuale luate în aplicarea unor astfel de prevederi legislative".
Dar chiar aşa fiind, Curtea a considerat totuşi că măsurile de restrângere a dreptului de şedere, nu pot fi impuse de un alt stat membru, resortisanţilor altui stat membru care sunt supuşi prevederilor tratatului, cu excepţia cazurilor şi împrejurărilor în care astfel de măsuri pot fi aplicate resortisanţilor statului interesat.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, reprezentând o interdicţie temporară de a călători în anumite state ce se aplică cetăţenilor români, în condiţii expres prevăzute de lege, impune instanţei realizarea unei analize riguroase a îndeplinirii acestor cerinţe ce constituie o garanţie a respectării unui drept fundamental al cetăţenilor, consacrat ca atare de art. 25 din Constituţia României.
Pe de altă parte, cererea trebuie examinată prin prisma ansamblului normelor ce constituie ordinea juridică instituită la nivelul U.E. şi în acest sens, art. 234 din Tratatul Comunităţii Europene prevede că dispoziţiile acestuia nu aduc atingere drepturilor şi obligaţiilor care rezultă din convenţiile încheiate anterior intrării sale în vigoare încheiate de statele membre, dar în măsura în care aceste convenţii nu sunt compatibile cu tratatul, statele membre trebuie să recurgă la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina incompatibilităţile constatate.
De asemenea, art. 27 alin. (1) prevede că „statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, în paragraful al doilea precizându-se în acest sens, că măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranţă publică respectă principiul proportionalitătii şi se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză", iar „condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri".
În raport de efectul direct al directivei comunitare, s-a concluzionat că împrejurarea potrivit cu care autorităţile unui alt stat au dispus expulzarea pârâtului, nu este prin ea însăşi suficientă pentru a se interzice dreptul la liberă circulaţie a unui cetăţean român pe teritoriul acelui stat.
În plus, existenţa acordului bilateral de readmisie încheiat cu Statul Român impune acestuia din urmă, doar obligaţia de a readmite cetăţenii săi care au fost expulzaţi de către celălalt stat parte la acord, dar nu poate justifica, luarea unor măsuri de restrângere a libertăţii de circulaţie a persoanelor returnate din statul respectiv, ci numai statul ce a dispus expulzarea poate să interzică intrarea persoanei ce a încălcat ordinea publică pe teritoriul său.
Aşa fiind,recursul reclamantului urmează a fi respins,conform considerentele mai sus redate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul I.N.E.P. împotriva Deciziei nr. 193 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 674/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 71/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
