ICCJ. Decizia nr. 898/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 898/2010
Dosar nr. 8259/118/2008
Şedinţa publică de la 12 februarie 2010
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, la data de 6 octombrie 2008 reclamanţii N.F.G., M.V., N.T., C.R., B.G., C.L.T., V.N.T., R.M., G.C.I., F.C.A.D., P.V.M., C.V., F.P., G.L., R.F., J.I.M., N.A., N.A., M.A., M.C., D.C., N.S., P.N., F.N., M.M.C., M.N., G.T., P.A., D.I., L.V., P.C., B.I., T.P.L., P.G., P.C.M., G.E., U.M., V.C., C.I., T.C., C.M.D., R.V., U.N., D.M., D.T., M.V. au chemat în jduecată pe pârâta SA P. SA - membru O.M.V. Grup, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea intimatei la plata către reclananţi a drepturilor salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă - iarnă, în cuantum de un salariu minim pe SA P. SA, conform art. 170 alin. (1) şi (2) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unităţi din industria petrolieră, pentru anii 2005, 2006 şi 2007, actualizate la data plăţii, şi cu dobânda legală.
În motivarea acţiunii, relcamanţii au arătat că au fost concediaţi în anii 2005 - 2008, ca urmare a desfiinţării posturilor lor; unitatea nu a respectat dispoziţiile art. 170 alin. (1) şli (2) din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unitate din industria petrolieră, care în ultimii trei ani prevedea că în luna octombrie ( pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariaţii vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale. Fiecare din suplimentările de mai sus, va avea un cuantum minim în valoare de un salariu minim pe agent economic, calculat la data evenimentului, conform contractului colectiv de muncă. Prejudiciul trebuie reparat integral, motiv pentru care se impune actualizarea sumelor prin aplicarea indicilor de inflaţie, art. 998 C. civ., iar pentru lipsa folosinţei, daunele interese dobânda legală, art. 1088 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1380 din 21 noiembrie 2008, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâta la plata către reclamanţi a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, în cuantum de cel puţin un salariu minim la nivel SC P. SA, pentru perioada 2005 - 2007, actualizate la data plăţii efective cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC P. SA - Membru O.M.V. Grup, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
La termenul din data de 14 aprilie 2009, pârâta - recurentă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2), ultima liniuţă, din Legea nr. 53/2003, raportat la prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 73 alin. (3) lit. p) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României.
În susţinerea excepţiei, s-a arătat că, pornind de la premisa că atât Legea nr. 168/1999 cât şi Legea nr. 53/2003 sunt legi organice, se pune problema dacă cea dintâi mai este sau nu în vigoare, faţă de textul atacat, apreciat de recurentă ca temei pentru o abrogare implicită pentru care nu mai există justificare legală după intrarea în vigoare a Legii nr. 27/2000, care prin art. 62 şi art. 63 impune, un caracter imperativ, abrogarea expresă directă.
Prin încheierea de şedinţă de la 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, dată în Dosarul nr. 8259/118/2008, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de pârâta SC P. SA - Membru O.M.V. - Grup Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că deşi invocată prin raportare la o serie de texte constituţionale, excepţia este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziţii cuprinse într-o altă lege, ceea ce în opinia autorului constituie sursa unei aplicări abuzive, prin exces de putere, de către judecători, a textului atacat, respectiv art. 298 alin. (2) ultima liniuţă.
Se mai susţine că în ceea ce priveşte, principiul „efectivităţii juridice” acesta nu este reglementat de vreunul din textele constituţionale de referinţă şi nici de vreo altă dispoziţie fundamentală, iar art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi exemplele din jurisprudenţa europeană, au fost invocate fie pentru a susţine obligaţia tuturor autorităţilor publice, inclusiv a Parlamentului, de a respecta o lege anterior edictată şi a adopta dispoziţii eficiente din punct de vedere al aplicabilităţii, fie pentru a întări dezideratul unei jurisprudenţe unitare.
Or, se mai arată, obligaţia Parlamentului de a respecta legile pe care el însuşi le-a edictat şi de a asigura coerenţa legislativă a actelor normative pe care le emite cât şi interpretarea şi aplicarea unitară de către instanţe a acestora, deşi reprezintă deziderate legitime şi obligaţii constituţionale, nu interesează şi nu pot constitui temeiul controlului de constituţionalitate exercitat de către Curtea Constituţională, în condiţiile art. 146 lit. d) din Constituţie şi art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, SC P. SA - Membru O.M.V. Grup, pârâta în caută care, criticând respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, reia în esenţă argumentele ce au stat la baza excepţiei de neconstituţionalitate şi conchide că din dispoziţiile art. 62 şi 63 ale Legii nr. 24/2000, rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, iar dispoziţiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile şi apoi cu celelalte acte normative, prin menţionarea tuturor datelor de identificare ale acestora.
Ca atare, se concluzionează, C. muncii, respectiv art. 298 alin. (2), ultima liniuţă, nu poate modifica implicit prevederile legale cuprinse în Legea nr. 168/1999, privind soluţionarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituţia României.
Recursul se constată ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Tort astfel, art. 2 alin. (3) din acelaşi act normativ, dispune că instanţa de contencios constituţional se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Printr-o bogată jurisprudenţă, Curtea Constituţională, evaluându-şi propriile competenţe, a statut că nu este abilitată de lege să emită decizii interpretative.
Or, indirect, excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 298 alin. (2), ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003, C. muncii ( potrivit cărora de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, orice alte dispoziţii contrare, se abrogă ) vizează modul de interpretare şi aplicare a acestor prevederi legale, precum şi corelarea lor cu dispoziţii cuprinse în alte acte normative, aspecte ce ţin de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.
Nici corelarea actelor normative şi nici coroborarea unor dispoziţii legale nu pot intra sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, care nu poate imixtiona în atribuţiile puterii legiuitoare sau a celei judecătoreşti.
Or, aşa cum corect a reţinut instanţa de control judiciar, autorul excepţiei îşi motivează susţinerile vizând neconstituţionalitatea textului atacat prin filtrul unei alte legi, punând în discuţie corelarea actelor normative invocate, între ele, încercând să inducă instanţei de contencios constituţional modalitatea de soluţionare a unui conflict al legii în timp şi respectiv interpretarea şi aplicarea legii la cazul dedus judecăţii, atribute ce aparţin exclusiv instanţei sesizate cu soluţionarea litigiului.
Aşa fiind, cum criticile îndreptate împotriva textului atacat, nu reprezintă veritabile argumente de neconstituţionalitate, se constată că în mod corect s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Ca atare recursul, urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA - O.M.V. - Membru O.M.V. Grup împotriva încheierii de şedinţă de la 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 899/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1467/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
