ICCJ. Decizia nr. 990/2010. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 990/2010
Dosar nr. 9684/280/2007
Şedinţa publică de la 17 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 septembrie 2007, reclamanta Parohia Văleni Podgoria a chemat în judecată pe pârâţii M.I., G.V., G.R. şi SC P. SA, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de schimb autentificat din 5 februarie 2003, a contractului de donaţie autentificat din 6 februarie 2003 şi a actului adiţional înregistrat din 31 iulie 2003 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
În motivarea cererii, reclamanta a invocat nulitatea actului de schimb încheiat în frauda legii (prin depăşirea limitelor mandatului acordat persoanei ce a reprezentat biserica), dat şi pentru inexistenţa cauzei actului juridic astfel încheiat, cauze de nulitate absolute care atrag anularea actelor de transmisiune subsecvente primului.
Prin sentinţa nr. 847 din 11 februarie 2008, Judecătoria Piteşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, în raport de valoarea obiectului litigiului (32 miliarde lei) în considerarea dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Astfel învestit, prin sentinţa nr. 196 din 8 octombrie 2008, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a anulat cererea reclamantei ca insuficient timbrată şi a respins cererea aceleiaşi reclamante de reducere a onorariului avocaţial pretins de pârâţi.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că neîndeplinirea obligaţiei de achitare a taxelor judiciare de timbru aferente cererii dedusă judecăţii atrage în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din legea nr. 146/1997 sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată şi că onorariul de avocat pretins de pârâţi cu titlu de cheltuieli de judecată este corespunzător valorii obiectului litigiului, astfel cum a fost aceasta determinată de reclamantă.
Apelul declarat de reclamantă împotriva susmenţionatei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 38 A din 13 februarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
A fost obligată apelanta-reclamantă să plătească sumele de 1.190 lei pentru G.R. şi G.V., de 5950 lei pentru pârâta SC P. SA şi de 1.800 lei pentru pârâtul M.I., reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, inadmisibilitatea criticilor din apel vizând nelegalitatea dispoziţiilor primei instanţe privind stabilirea obligaţiei de timbraj în raport de valoarea obiectului litigiului, întrucât actul normativ în materie (Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru) reglementează o singură cale de atac împotriva dispoziţiei menţionate, care este cererea de reexaminare de care a uzat reclamanta şi care i-a fost respinsă de aceeaşi instanţă.
Nu au fost primite nici criticile privind aplicabilitatea dispoziţiilor art. 274 pct. 3 C. proc. civ., în raport de soluţionarea pricinii dedusă judecăţii pe excepţie, întrucât activitatea judiciară a fost declarată din culpa reclamante^ care astfel a căzut în pretenţii, dar şi pentru că sumele solicitate cu titlu de onorariu de avocat corespund celor prevăzute în totalul onorariilor minimale raportat la valoarea imobilului în concordanţă cu prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 51/1995 şi art. 132 din Statutul profesiei de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., a învederat că la momentul soluţionării cauzei în apel, erau în vigoare dispoziţiile O.U.G. nr. 212 din 12 decembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, act normativ nesocotit de instanţa de apel şi care instituia şi în favoarea persoanelor juridice posibilitatea acordării de ajutor public inclusiv în modalitatea reducerii, scutirii sau amânării plăţii taxelor judiciare de timbru.
Hotărârea este nelegală şi pentru că, în soluţionarea criticilor privind dispoziţia de obligare la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, instanţa de apel s-a raportat la alte norme legale (O.U.G. nr. 51/2005 şi art. 132 din Statutul profesiei de avocat) şi nu la cele invocate şi incidente raportului juridic litigios, art. 274 C. proc. civ., cu consecinţa îmbogăţirii pârâţilor fără justă cauză.
Recursul nu este fondat.
Legea cadru în materie - Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru prevede drept cale de atac împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cererea de reexaminare, cale de atac prevăzută de art. 18 alin. (2) din lege şi de care reclamanta a uzat.
Această cale de atac a fost soluţionată prin încheierea din 9 iulie 2008 pronunţată în Dosarul primei instanţe (nr. 9684/280/2007) în sensul respingerii sale, aşa încât, legal instanţa de apel nu a primit criticile vizând posibilitatea reevaluării judiciare a unei situaţii juridice irevocabil judecată.
Nu pot fi primite nici criticile constând în greşita aplicare a textului art. 274 C. proc. civ. şi omisiunea aplicării alin. (3) al textului legal enunţat, a cărui incidenţă, susţine partea, era justificată în cauză raportat la soluţia judecătorilor, întrucât norma legală enunţată, norma dispozitivă, instituie posibilitatea, iar nu obligativitatea diminuării cheltuielilor de judecată, atunci când acestea sunt nepotrivit de mari „faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".
Caracterul exagerat (nepotrivit de mare potrivit legii) se apreciază prin raportare la două coordonate precis reglementate de lege (valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat) conjuncţia „sau" semnificând caracterul lor alternativ.
Or, în speţă, legal s-a reţinut că în raport de una dintre cele două coordonate - valoarea pricinii - cheltuielile de judecată pretinse cu titlu de onorariu de avocat nu apar a fi exagerate, ci dimpotrivă concordante criteriului legal menţionat.
Analizând critica invocată din perspectiva celor două raporturi conexe cu instituţia menţionată (contractul de asistenţă juridică, ce statorniceşte regimul juridic civil dintre părţile acelui contract, respectiv prin raportare la textul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. ce reglementează aspectul procesual al raportului juridic intervenit între aceleaşi părţi contractante), instanţa de apel a făcut o verificare necesară, impusă de conţinutul complex al obligaţiei legale stipulate de norma cadru - art. 274 alin. (1) C. proc. civ. (rol de sancţiune procedurală, dar şi de despăgubire a părţii care a câştigat procesul şi care nu este vinovată de declanşarea activităţii judiciare).
Ca urmare, faţă de cele ce preced şi care vin să substituie parţial motivarea instanţei de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.
În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ. urmează a se dispune obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată (onorariu de avocat) în cuantum diminuat raportat la una din coordonatele textului menţionat pretinsă alternativ de text (munca îndeplinită de avocat) cu referire exclusiv la etapa procesuală dedusă judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parohia Văleni Podgoria împotriva Deciziei nr. 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 380 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC P. SA, 100 lei către intimatul-pârât M.I. şi 100 lei către intimaţii-pârâţi G.V. şi G.R., în raport de dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 986/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3731/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
