ICCJ. Decizia nr. 975/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 975/2010

Dosar nr. 2456/1/2009

Şedinţa publică de la 16 februarie 2010

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:

1. Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia nr. 78/A din 21 octombrie 2008, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie. a admis apelul declarat de reclamanţii D.A. şi D.G. împotriva sentinţei civile nr. 361 din 25 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Mureş. A schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pe pârâta Primăria comunei Gheorghe Doja să predea reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul clădit situat în comuna Gheorghe Doja, Satu Nou, judeţ Mureş, compus din moară şi teren aferent precum şi utilajele existente în dotarea morii. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii. A fost obligată pârâta la 3.700 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a arătat că, referitor la concluziile expertizei care demonstrează existenţa utilajelor naţionalizate, pârâta trebuie obligată la restituirea acestora în natură. Valoarea utilajelor a fost stabilită prin expertiză.

Imobilul în litigiu poate fi restituit în natură întrucât prevalează principiul restituirii în natură a imobilelor naţionalizate abuziv de către stat.

2. Recursul

2.1. Motive

Primăria comunei Gheorghe Doja a declarat recurs, motivat în drept pe . dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici:

Se impune modificarea în parte a hotărârii în sensul obligării reclamanţilor la plata contravalorii investiţiilor efectuate în construcţii şi instalaţii de Statul Român.

Prin întâmpinarea formulată recurenta nu s-a opus în principiu admiterii acţiunii arătând însă că moara de la data preluării de către stat a suferit o serie de modificări, atât în construcţii cât şi prin înlocuirea instalaţiilor vechi şi uzate, fiind electrificată şi dotată cu linie completă de măcinat. De asemenea, a fost extinsă clădirea imobilului şi instalate două mori cu ciocănele care nu pot face obiectul restituirii în natură.

Din Decizia nr. 78/A/2008 nu rezultă că investiţiile efectuate în construcţii şi valoarea utilajelor ar fi făcut obiectul cercetării judecătoreşti în sensul că s-a acordat în favoarea intimaţilor reclamanţi şi ceea ce nu era proprietatea lor.

Se impune şi scutirea de plata cheltuielilor de judecată întrucât, potrivit art. 274 C. proc. civ., recurenta nu este în culpă procesuală din moment ce a recunoscut pe parcursul derulării procesului dreptul antecesorilor foştilor proprietari la restituirea în natură.

2.2. Întâmpinarea

Intimaţii reclamanţi au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, pretenţiile recurentei la despăgubiri pentru investiţiile făcute fiind cereri noi.

2.3. Analiza făcută de instanţa de recurs

Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

Solicitarea privitoare la obligarea reclamanţilor la plata contravalorii „îmbunătăţirilor aduse imobilului ce formează obiectul litigiului are natura „pretenţiilor în legătură cu cererea reclamantului" la care se referă art. 119 alin. (1) C. proc. civ.

Drept urmare, aceste pretenţii trebuiau să fie formulate printr-o cerere reconvenţională depusă în termenul prevăzut de art. 1141 alin. (2) C. proc. civ. la care se trimite art. 119 alin. (2) C. proc. civ.

În dosar nu există un asemenea act de procedură. împrejurarea că în etapa judecării apelului, la 16 octombrie 2003, Consiliul Local al comunei Gheorghe Doja a depus întâmpinare prin care a arătat că, urmare a investiţiilor făcute la imobilul în, litigiu, ne aflăm în prezenţa unui imobil nou, nu este de natură să justifice calificarea acestei apărări altfel decât a fost făcută de parte.

În egală măsură, faptul că la 9 ianuarie 2008, Primăria comunei Gheorghe Doja trimite la dosarul cauzei o adresă în care îşi exprimă opinia că, dacă instanţa va găsi că cererea de restituire în natură este admisibilă, pentru aplicarea corectă a legii s-ar impune ca restituirea să fie condiţionată de plata contravalorii investiţiilor efectuate de această parte, nu ar fi putut fi considerată decât ca o cerere nouă în apel, în sensul prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de apel pronunţându-se în limitele în care putea fi învestită.

Nu este întemeiată nici critica privitoare la faptul că recurenta nu a fost scutită de plata cheltuielilor de judecată.

Conform art. 275 C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

În procedura specială a Legii nr. 10/2001, câtă vreme instanţa de judecată dă o ;;altă rezolvare notificării cu care a fost sesizată unitatea deţinătoare - sau, chiar se pronunţă pentru prima dată asupra notificării, ca în speţă - nu se poate susţine că nu a operat punerea în întârziere a pârâtei, de natură să înlăture incidenţa prevederilor procedurale menţionate.

Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta Primăria comunei Gheorghe Doja împotriva Deciziei nr. 78/A din data de 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 975/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs