ICCJ. Decizia nr. 1027/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1027/2011
Dosar nr. 118/321/2007
Şedinţa publică din 8 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 18 decembrie 2006, M.N., prin reprezentanţi legali, a solicitat instanţei – în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanţelor Publice, R.N.P.R. Bucureşti şi D.S. Neamţ – să dispună, în favoarea sa, accesiunea C.N., compus din cabanele forestiere 1, 2, 3, 4, şi chioşcul de vară, situate pe terenul proprietatea reclamantei din satul M.N., comuna Vânători, judeţul Neamţ, cu plata valorii materialelor şi a preţului muncii, fără a se lua în considerare sporirea valorii construcţiilor ocazionată de reparaţiile efectuate, ca urmare a amortizării acestora, încă din anul 1974.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că prin sentinţa nr. 1890 din 1 noiembrie 2004 a Judecătoriei Târgu Neamţ, irevocabilă şi pusă în executare, s-a recunoscut proprietatea sa asupra terenului – de sub şi din jurul clădirilor în litigiu – în suprafaţă totală de 90.700 mp.
La 1 februarie 2007, pârâta R.N.P.R., a formulat cerere reconvenţională prin care a cerut instanţei să constate că are un drept real de superficie asupra terenului de sub clădirile denumite „C.N.", intervenit prin prescripţia achizitivă.
S-a mai solicitat totodată ca reclamanta să le permită trecerea pe terenul său, la calea publică.
În motivarea cererii, pârâta a arătat că asupra terenului de sub clădirile menţionate în acţiunea principală, a deţinut o posesie utilă şi neîntreruptă încă din anul 1974, situaţie în care, în acord cu prevederile art. 1890 C. civ., a cerut să se constate intervenită prescripţia achizitivă şi, pe cale de consecinţă, existenţa unui drept de superficie asupra terenului de sub clădirile „C.N.".
Tot astfel, se arată, cum reclamanta-pârâtă nu le permite trecerea pe terenul său, la calea publică, pârâta-reclamantă nu se poate folosi de clădirile ce alcătuiesc „C.N.", clădiri ce sunt în circuitul silvoturistic al R.N.P., prin care se îndeplineşte una din atribuţiile principale ale regiei, respectiv organizarea acţiunilor de silvoturism.
Sesizată în primă instanţă, Judecătoria Târgu-Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 2160 din 15 noiembrie 2007,a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat soluţionarea cauzei, în favoarea Tribunalului Neamţ, luând act că valoarea obiectului litigiului depăşeşte 500.000 lei.
Prin sentinţa nr. 803/C din 25 noiembrie 2008, Tribunalul Neamţ, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată în cauză de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Neamţ.
A respins excepţia autorităţii lucrului judecat, invocată de instanţă, din oficiu şi de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
A admis acţiunea principală şi în consecinţă a constatat dobândit, de către reclamantă, prin modul originar al accesiunii imobiliare artificiale, dreptul de proprietate asupra imobilelor construcţii care compun complexul N. – cabane şi chioşc de vară – identificate cu C 1, C 2, C 3, C 4 şi C 5 prin expertiza efectuată în cauză, situate pe suprafaţa de 4478,74 mp teren forestier, reconstituit în proprietatea reclamantei în vatra M.N.
A obligat pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, R.N.P.R. Bucureşti şi D.S. Neamţ să lase reclamantei M.N., în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilele construcţii menţionate.
A obligat-o pe reclamantă să plătească pârâţilor suma de 623.367 lei cu titlu de despăgubiri.
A respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă R.N.P.R. - D.S. Piatra Neamţ, având ca obiect constatarea dobândirii de către aceasta a unui drept de superficie asupra terenului de sub clădirile denumite „C.N." intervenit prin prescripţia achizitivă şi constituirea unui drept de servitute de trecere asupra terenului reclamantei, până la calea publică.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că prin sentinţa civilă nr. 23 din 9 ianuarie 2007, Judecătoria Târgu-Neamţ a admis plângerea formulată de M.N. împotriva hotărârii nr. 5217 din 6 noiembrie 2006 emisă de Comisia Judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, şi a obligat D.S. Neamţ să delimiteze şi să pună la dispoziţia intimatei Comisia locală Vânători Neamţ, suprafaţa de 4478,74 ha teren cu vegetaţie forestieră, obligând-o totodată pe aceasta din urmă să preia terenul şi clădirile aflate pe acesta, pentru a le preda petentei iar intimata Comisia judeţeană Neamţ a fost obligată să întocmească şi să elibereze titlul de proprietate.
Ca atare, se arată, urmare confirmării acestei sentinţe prin Decizia nr. 648/RC/2007 a Tribunalului Neamţ, dreptul de proprietate al reclamantei a fost recunoscut în mod irevocabil iar în ceea ce priveşte excepţia autorităţii lucrului judecat, aceasta a fost respinsă motivat de soluţionarea pe excepţia lipsei interesului, a litigiului anterior formulat între părţi, având acelaşi obiect.
În consecinţă, tribunalul a reţinut admisibilitatea în fond a acţiunii principale, în condiţiile în care, deşi prin sentinţa civilă nr. 1890 din 1 noiembrie 2004 a Judecătoriei Târgu-Neamţ, s-a constatat că pârâta D.S. Neamţ este proprietara construcţiilor, această hotărâre judecătorească nu are efect constitutiv de drepturi, consacrate jurisprudenţial în materia dreptului de superficie, neproducând efectul dobândirii acestuia, ci doar pe acelea necesare reţinerii calităţii de constructor de bună credinţă al pârâtei-reclamante, la momentul edificării imobilelor.
Cum, în cauză, s-a reţinut întrunirea condiţiilor valorificării dreptului de proprietate de către reclamanta-pârâtă M.N., prin modul originar al accesiunii imobiliare artificiale - art. 492 şi urm. C. civ. - s-a dispus obligarea proprietarului terenului de a plăti constructorului, conform opţiunii păstrării în patrimoniul său a imobilelor, a contravalorii materialelor şi preţului muncii, conform estimării realizată prin expertiza tehnică în construcţii administrată în cauză, pe cale de consecinţă cererile formulate de reclamanta reconvenţională, vizând constituirea în favoarea sa a unui drept de superficie şi a unui drept de servitute de trecere, fiind respinse ca neîntemeiate.
Apelurile formulate împotriva acestei sentinţe, de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale - D.S. Piatra-Neamţ şi M.M.B., pentru M.N., au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 75 din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă că totalul despăgubirilor la care reclamanta pârâtă a fost obligată prin sentinţă a fost determinat prin expertiza în construcţii B.E., efectuată în cauză, ale cărei concluzii nu au fost contestate.
Or, art. 212 alin. (2) C. proc. civ., instituie un termen în care eventualele obiecţiuni vor putea fi formulate, sub sancţiunea decăderii.
Tot astfel, se arată, cu privire la structura şi compunerea construcţiilor, reclamanta contrazice nu numai constatările expertizei, ci chiar propriile sale susţineri.
Cât priveşte apelul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale s-a reţinut că partea a fost încunoştiinţată, conform art. 208 C. proc. civ. de data când a început efectuarea expertizei, situaţie în care îi revenea obligaţia de a urmări desfăşurarea şi finalizarea lucrării.
Tot astfel, se mai reţine, cu referire la apelul pârâtei-reclamante R., că deşi motivarea tribunalului este deficitară prin nereferirea expresă la sentinţa nr. 1890/2004 a Judecătoriei Târgu-Neamţ, ca şi titlu al reclamantei-pârâte asupra terenului aferent construcţiilor ce formează C.N., această omisiune nu este însă de natură a modifica nici situaţia juridică a terenului şi nici soluţia dispusă, din moment ce reclamanta a fost pusă în posesie asupra nemişcătorului, intabulându-şi ulterior dreptul de proprietate.
În cauză, au declarat recurs în termen legal, atât M.M.B., în numele şi pentru M.N. cât şi R.N.P.R. - D.S. Neamţ.
În recursul său, reclamanta învederează instanţei că înţelege, în condiţiile art. 246 C. proc. civ., să renunţe la acţiune, întrucât aceasta a rămas fără obiect ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 23 din 9 ianuarie 2007 a Judecătoriei Târgu-Neamţ, rămasă irevocabilă, prin care D.S. Neamţ a fost obligată să predea M.N., ansamblul de clădiri „N." ce formează obiectul prezentului dosar, la data de 30 iulie 2009, această hotărâre fiind şi pusă în executare.
Invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă R.N.P.R. - D.S. Neamţ, critică hotărârea din apel pe considerentul greşitei respingeri a criticii vizând reactualizarea valorii despăgubirilor, întrucât, se arată, până la data formulării apelului piaţa financiară a evoluat în sens ascendent, ca şi cursul de schimb, iar prin menţinerea valorii în lei, din raportul de expertiză s-ar ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantei.
În cauză, se constată autoritatea de lucru judecat în raport de dispoziţiile sentinţei civile nr. 760 din 11 aprilie 2006, irevocabilă, dată de Judecătoriei Târgu-Neamţ, excepţie pusă în discuţia părţilor la termenul din 1 februarie 2011, urmare repunerii cauzei pe rol.
Aşa cum în mod constant s-a reţinut, atât în practica instanţelor, cât şi în doctrină, excepţia puterii lucrului judecat este destinată să asigure stabilitatea raporturilor juridice şi să dea eficienţă întregii activităţi judiciare.
De aceea, ea a fost considerată ca o excepţie de fond, peremtorie şi absolută iar normele care o consacră, ca având caracter imperativ.
Elementele lucrului judecat, care-i determină şi efectele, rezidă din dispoziţiile art. 1201 C. civ., text ce se referă la tripla identitate, de părţi (eadem conditio personarum) obiect (eadem res) şi cauză (eadem causa).
În speţă, în mod greşit instanţele nu au reţinut incidenţa textului mai sus citat şi respectiv întrunirea condiţiilor triplei identităţi cerută de lege, în raport cu cele ce s-au statuat, în dosarul nr. 649/2006 al Judecătoriei Târgu-Neamţ, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 760 din 11 aprilie 2006.
Astfel, cauza soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 414 din 14 mai 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, în care părţile au avut calităţi inversate, faţă de poziţia procesuală din prezentul litigiu, a avut ca obiect soluţionarea cererii formulată, pe cale principală, de reclamanta D.S. Piatra-Neamţ, vizând constatarea dreptului său de superficie asupra terenului de sub clădirile ce alcătuiesc „C.N." şi crearea unei servituţi de trecere la calea publică, precum şi a cererii reconvenţionale formulată de pârâta reclamantă M.N., prin care se solicita constatarea accesiunii C.N., la terenul proprietatea sa.
Prin sentinţa civilă nr. 760 din 11 aprilie 2006, Judecătoria Târgu-Neamţ a respins atât acţiunea principală cât şi cererea reconvenţională reţinând în esenţă că este nejustificată cererea reclamantei pentru crearea dreptului de superficie pentru terenul de sub C.N., clădirile putând fi folosite până la rămânerea definitivă a hotărârii Comisiei Comunale Vânători iar reclamanta are cale de trecere de la clădiri la drum, pe terenul ce îl mai are în administrare.
S-a reţinut deasemenea că, cererea pârâtei-reclamante de a se constata că este proprietara nemişcătoarelor nu poate fi admisă, întrucât acest petit a fost soluţionat definitiv prin sentinţa civilă nr. 1890/2004 a Judecătoriei Târgu-Neamţ, iar pârâta, în cadrul Legii nr. 247/2005, poate deveni şi proprietara construcţiilor.
Având spre soluţionare apelurile declarate de cele două părţi împotriva acestei sentinţe, Tribunalul Neamţ, secţia civilă, prin Decizia nr. 286/C din 2 octombrie 2007, le-a respins ca nefondate, reţinând că între data pronunţării hotărârii primei instanţe şi data soluţionării căii de atac, regimul juridic al construcţiilor cunoscute sub denumirea de „C.N." şi al terenului aferent acestora a suferit modificări ca urmare a recunoaşterii – pe cale separată, în procedura specială a legilor fondului funciar – dreptului de proprietate al pârâtei-reclamante M.N., asupra terenului în suprafaţă de 4478,74 ha situat pe raza comunei Vânători, judeţul Neamţ, şi a clădirilor existente pe acesta.
Acest drept, se arată, a fost recunoscut prin sentinţa civilă nr. 23 din 9 ianuarie 2007 a Judecătoriei Târgu-Neamţ, care a obligat D.S. Neamţ să delimiteze şi să pună la dispoziţia Comisiei Comunale Vânători, în favoarea reclamantei reconvenţionale, suprafaţa în discuţie, teren cu vegetaţie forestieră şi clădirile aflate pe acesta, printre care şi casa de protocol în litigiu.
Ca atare, s-a reţinut că atât acţiunea principală având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de superficie asupra terenului de sub clădirile denumite „C.N." şi obligarea pârâtei de a permite accesul la aceste construcţii, cât şi cererea reconvenţională formulată de M.N., având ca obiect dobândirea prin accesiune a dreptului de proprietate asupra clădirilor amplasate pe terenul proprietatea unităţii de cult, apar ca lipsite de interes.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, care, prin Decizia nr. 414 din 14 mai 2008 a respins recursurile formulate în cauză de reclamantă şi pârâta M.N.
De menţionat că, situaţia juridică creată urmare pronunţării sentinţei civile nr. 23 din 9 ianuarie 2007 a Judecătoriei Târgu-Neamţ, dată în procedura specială instituită prin legile fondului funciar, cu referire la regimul juridic al nemişcătoarelor în litigiu, era aplicabilă şi demersului iniţiat, la 18 decembrie 2006 (cauza de faţă) de M.N., cele două acţiuni, fondate pe dreptul comun, fiind introduse la date apropriate, singura deosebire constând în calităţile inversate ale părţilor (reclamant-pârât/pârât-reclamant).
Or, este unanim admis în doctrină şi în practica instanţelor că, pentru a exista autoritate de lucru judecat, nu este necesar ca obiectul să fie formulat în ambele acţiuni în acelaşi mod, sau calităţile părţilor să fie aceleaşi, fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte, este identic.
Se constată şi identitatea de cauză dintre cele două cereri deduse judecăţii de către reclamanta-pârâtă şi respectiv pârâta-reclamantă.
Astfel, cauza rezidă în fundamentul juridic al acţiunii şi se materializează practic în situaţia de fapt, calificată juridic.
Aşa cum judicios s-a statuat în doctrină, cauza reprezintă justificarea pretenţiei promovată în justiţie, fiind „raţiunea primă" sau „raţiunea imediată" a cererii.
De aceea, conceptul de cauză trebuie raportat nu doar la temeiul juridic al acţiunii ci şi la starea de fapt, calificată juridic, care – în speţă – devenise identică, prin efectul pronunţării sentinţei nr. 23 din 9 ianuarie 2007 a Judecătoriei Târgu-Neamţ pentru ambele acţiuni, fondate pe dreptul comun.
Aşa fiind în considerarea celor ce preced, recursul M.M.B., urmează a se admite cu consecinţa casării ambelor hotărâri date în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.M.B. în nume propriu şi pentru M.N.
Casează Decizia nr. 75 din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, precum şi sentinţa nr. 803/C din 25 noiembrie 2008 a Tribunalului Neamţ, secţia civilă.
Constată autoritatea lucrului judecat şi, pe cale de consecinţă, respinge acţiunea principală introdusă de reclamanta M.N. la 18 decembrie 2006, cât şi cererea reconvenţională formulată de pârâta R.N.P.R. - D.S. Neamţ.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R.N.P.R. - D.S. Neamţ împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1028/2011. Civil. Fond funciar. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 1020/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
