ICCJ. Decizia nr. 1034/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1034/2011
Dosar nr. 2610/87/2009
Şedinţa publică din 9 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia civilă, sub nr. 2610/87 din 30 iunie 2009, reclamanta Academia Română a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Roşiori de Vede şi Municipiul Roşiori de Vede, solicitând instanţei obligarea pârâţilor la restituirea în natură a imobilului compus din teren şi construcţie, situat în Roşiorii de Vede, Judeţ Teleorman şi lăsarea imobilului în deplină proprietate şi posesie. De asemenea, a solicitat să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită în sensul Legii 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 205 din 7 decembrie 2009, Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a respins ca nefondată excepţia tardivităţii formulării acţiunii, invocată de pârâta Primăria Municipiului Roşiorii de Vede şi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta Academia Română împotriva pârâţilor Primăria Roşiori de Vede şi Municipiul Roşiori de Vede - prin Primar.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin notificarea nr. 1129 din 12 decembrie 2005, reclamanta a solicitat, în condiţiile art. din 22 Legea 10/2001 rap. la art. 4 alin. (8) din Legea 752/2001, restituirea în natură a imobilului situat în Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman.
Prin dispoziţia nr. 759 din 15 decembrie 2005, pârâta Primăria Roşiori de Vede a respins, ca tardivă, notificarea nr. 1129 din 12 decembrie 2005.
Dispoziţia a fost comunicată reclamantei la data de 27 decembrie 2005, aşa cum rezultă din confirmarea de primire aflată la dosarul de fond.
Tribunalul a respins ca nefondată excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de pârâtă aceasta reţinând că, pe calea prezentei acţiuni reclamanta nu a contestat dispoziţia nr. 759 din 15 decembrie 2005, în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001.
Pe fondul pricinii, a reţinut prima instanţă, susţinerile reclamantei în sensul că pârâta nu a soluţionat notificarea nr. 1129 din 12 decembrie 2005, sunt nefondate, atâta timp cât dispoziţia nr. 759 din 15 decembrie 2005 a fost emisă tocmai urmare a soluţionării notificării.
Pe de altă parte, deşi dispoziţia a fost comunicată reclamantei la data de 28 decembrie 2005 aşa cum rezultă din confirmarea de primire (f.39), reclamanta nu a contestat-o conform art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001.
Ca atare, tribunalul a apreciat că nu poate proceda la analizarea pe fond a cererii de restituire în natură, în sensul Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atâta timp cât nu se poate reţine refuzul pârâtei în a soluţiona notificarea reclamantei şi nici nu poate verifica în ce măsură reclamanta este îndreptăţită la restituire, în condiţiile în care nu a contestat, în termen legal, dispoziţia nr. 759 din 15 decembrie 2005.
Prin Decizia nr. 5A din 14 aprilie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul reclamantei, reţinând în esenţă că excede obiectului cauzei critica privind necontestarea dispoziţiei,, în condiţiile în care la instanţa de fond apelanta a formulat o acţiune în sancţionarea refuzului soluţionării unei notificări formulată în baza Legii nr. 10/2001, de către unitatea deţinătoare.
Raportat la acest obiect al litigiului, instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că nu există un refuz de soluţionare a notificării, în condiţiile în care aceasta a fost soluţionată prin dispoziţia nr. 759/2005 necontestată de către persoana interesată.
Susţinerile apelantei referitoare la valabilitatea comunicării dispoziţiei emisă în baza Legii nr. 10/2001, vizează un aspect ce putea fi analizat eventual în cadrul unei cereri privind repunerea în termenul de contestare a deciziei, cerere pe care apelanta nu a formulat-o.
Împotriva susmenţionatei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a susţinut că în mod greşit curtea de apel a respins apelul său, întrucât, dispoziţia nefiindu-i comunicată în formele prescrise de lege (dovada de comunicare a dispoziţiei emisă în procedura legii speciale nu poartă ştampila instituţiei), nu se poate reţine că nu a formulat contestaţie împotriva acesteia, acţiunea sa de sancţionare a refuzului soluţionării notificării, fiind pe deplin admisibilă.
Recursul nu este fondat.
Deşi nu au fost întemeiate în drept, criticile recurentei pot fi încadrate, în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând recursul prin prisma motivului de recurs reţinut, se constată următoarele:
Reclamanta, în calitate de persoană îndreptăţită, a solicitat, în aplicarea dispoziţiilor deciziei XX din 19 martie 2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionarea pe fond a notificării adresate pârâtei, înregistrată sub nr. 1129 din 12 decembrie 2005.
O atare acţiune este însă admisibilă dar în lipsa răspunsului persoanei juridice deţinătoare ce ar putea fi considerat, urmare a nerespectării termenelor legale de soluţionare a notificării [art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001] drept un refuz de restituire a bunului, în considerarea dreptului de acces la instanţă consacrat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a plenitudinii de jurisdicţie a instanţelor în această materie.
Numai un atare refuz dă dreptul notificatorului să apeleze la justiţie pentru ca aceasta să hotărască în privinţa drepturilor sale cu caracter civil, în caz contrar, partea (persoana îndreptăţită) având la îndemână calea de atac (contestaţia), reglementată de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 pentru desfiinţarea actului administrativ pretins nelegal.
Or, în speţă, cum legal au reţinut ambele instanţe, reclamanta nu se află în situaţia invocată prin cererea de chemare în judecată, notificarea sa fiind soluţionată prin dispoziţia nr. 759 din 15 decembrie 2005 emisă de unitatea administrativ teritorială competentă, act administrativ necontestat.
Nu prezintă relevanţă, sub aspectul admisibilităţii cererii introductive de instanţă, comunicarea pretins defectuoasă a acestui act, atâta timp cât obiectul pretenţiilor îl constituie analiza fondului notificării consecinţă a nesoluţionării sale şi nu contestaţia reglementată de prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Academia Română împotriva deciziei nr. 5A din 14 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 104/2011. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 1030/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
