ICCJ. Decizia nr. 1030/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1030/2011
Dosar nr. 36552/3/2007
Şedinţa publică din 9 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 24 octombrie 2007 a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 36552/3/2007, contestaţia formulată de reclamantul D.A. împotriva Dispoziţiei nr. 8801 din 25 septembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti prin care a fost respinsă notificarea nr. 3063/03 octombrie 2001 privind cererea contestatorului de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, proprietatea S.A.R.P.U., unde aceasta îşi avea sediul, justificat de faptul că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită conform Legii nr. 10/2001.
La data de 18 decembrie 2007, SC U.F.E.C. a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul intimatei solicitând respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, cu motivarea în esenţă că petentul D.A. nu a dovedit calitatea de succesor după M.C. care a deţinut 100 de acţiuni la S.A.R.P.U.
Interesul promovării cererii este justificat de dreptul de preemţiune conform art. 16 din Legea nr. 550/2001 pe care intervenienta îl are faţă de imobilul în care are calitatea de locatar.
Prin sentinţa civilă nr. 686 din 16 aprilie 2008, instanţa de fond a admis contestaţia şi a obligat Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General să plătească reclamantului despăgubiri conform art. 31 din Legea nr. 10/2001 pentru cele 100 de acţiuni deţinute de autorul său, M.C. la fosta S.A.R.P.U. fiind respinsă ca nefondată cererea de intervenţie accesorie.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin Dispoziţia nr. 8801 din 25 septembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General s-a respins notificarea formulată de D.A. înregistrată sub nr. 3063 din 04 octombrie 2001 privind restituirea imobilului situat în Bucureşti, cu motivarea că petentul nu a făcut dovada calităţii de moştenitor.
Analizând acest aspect, instanţa de fond a examinat coroborat actele care au stat la baza notificării nr. 3063 din 04 octombrie 2001, adresa nr. 653 din 13 februarie 2003 emisă de Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 precum şi procesul verbal din 20 iulie 1947 privind capitalul social al S.A.R.P.U.
S.A.R.P.U. a fost naţionalizată, astfel cum rezultă din lista anexă IV la legea de naţionalizare publicată la data de 11 iunie 1948.
Reclamantul este moştenitorul lui M.C. conform actelor de stare civilă şi a certificatelor de moştenitor depuse la dosar, fiind singurul care a formulat şi cerere de restituire întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
În consecinţă, s-a constatat a fi întemeiată contestaţia în raport de cerinţele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a), art. 4 alin. (2), art. 31 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001.
Întrucât autorul contestatorului a vândut imobilul anterior naţionalizării, reclamantul nu poate pretinde restituirea în natură, deoarece adevăratul proprietar al imobilului era persoana juridică la care autorul său avea calitatea de acţionar.
Au fost acordate despăgubiri corespunzătoare valorii celor 100 de acţiuni deţinute de autorul contestatorului la fosta S.A.P.U., ce vor fi calculate conform Legii nr. 10/2001 şi a Normelor Metodologice de aplicare aprobate prin HG nr. 250/2007.
Împotriva hotărârii au declarat apel reclamantul şi intimata Primăria Municipiului Bucureşti.
Prin Decizia nr. 176/A din 9 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondate apelurile, reţinând, în esenţă, că:
Reclamantul este unicul moştenitor al lui M.C. conform actelor de stare civilă şi a certificatelor de moştenitor depuse la instanţa de fond (filele 195-208).
Autorul contestatorului deţinea 100 de acţiuni la S.A.R.P.U., astfel cum rezultă din procesul verbal din 20 iulie 1947 ce atestă compunerea capitalului social format din 903.224 acţiuni corelat cu procesul verbal din 26 iulie 1947.
Bilanţul general al societăţii încheiat la data de 31 decembrie 1946 a evaluat acţiunile deţinute de M.C. la suma de 61.600.000 lei.
S-a constatat că potrivit art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 şi art. 22 din Normele date în aplicarea Legii nr. 10/2001, reclamantul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001.
S-a reţinut totodată că autorul nu a fost proprietarul imobilului, ci doar acţionar la S.A.R.P.U. care deţinea în proprietate imobilul având sediul în imobil.
Mai mult, din procesul verbal de intabulare din anul 1936, rezultă că imobilul a fost vândut de către T.T.S.M. în numele S.P.I. din Londra în baza unei procuri speciale, persoană care nu a vândut aşadar, în nume propriu.
Ca atare, cererea de restituire în natură nu este întemeiată constatându-se pe de altă parte, că prin Legea nr. 10/2001 şi a normelor sale metodologice de aplicare sunt stabilite condiţiile de acordare a despăgubirilor persoanelor îndreptăţite potrivit ipotezei în speţă.
Astfel, art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 dispune că măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute la alin. (1) se vor propune, după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor prin Decizia motivată a instituţiei publice implicate în privatizarea societăţii comerciale care a preluat patrimoniul persoanei juridice, sau după caz, prin Ordin al Ministrului Finanţelor Publice, în cazul în care societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate nu mai există, nu poate fi identificată, ori nu a existat o asemenea continuitate.
În alin. (4) al aceluiaşi articol este detaliat modul de recalculare a valorii acţiunilor.
S-a reţinut că reevaluarea acţiunilor la care este îndreptăţit reclamantul urmează să se facă cu respectarea dispoziţiilor legale enunţate, şi din această perspectivă, s-a constatat că hotărârea pronunţată la fond este temeinică şi legală, intimata Primăria Municipiului Bucureşti fiind obligată să plătească contestatorului despăgubiri conform art. 31 din Legea nr. 10/2001 pentru cele 100 de acţiuni deţinute de autorul său M.C. la fosta S.A.P.U.
Împotriva susmenţionatei hotărâri, a declarat recurs reclamantul D.A., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., a susţinut că pretenţia sa de restituire în natură a corpului A din imobilul situat în Bucureşti, îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001.
Valoarea actualizată a celor 100 de acţiuni ce au aparţinut antecesorului său acoperă valoarea bunului solicitat a-i fi atribuit ca echivalent al valorii acţiunilor deţinute la societatea naţionalizată.
Deşi instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru evaluarea acţiunilor pretinse, în mod greşit a considerat că nu este de competenţa sa să facă această operaţiune, pe motiv că dispoziţiile art. 31 alin. (3)din Legea nr. 10/2001 ar interzice o atare soluţie. Or dimpotrivă odată cu investirea prin cererea sa, instanţa are obligaţia să soluţioneze cauza sub toate aspectele şi să stabilească în mod concret cuantumul despăgubirilor şi persoana căreia îi revine obligaţia achitării acestora.
Recursul nu este fondat.
Textul art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 reglementează conţinutul noţiunii de persoană îndreptăţită în accepţiunea legii speciale de reparaţie, respectiv a „persoanelor fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţin imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv", cărora li se cuvin măsurile reparatorii prevăzute de această lege constând în restituire în natură sau prin echivalent (pentru toate ipotezele vizate de textul art. 3 din lege).
Categoria măsurilor reparatorii cuvenite asociaţilor, acţionari ai persoanei juridice naţionalizate este însă stabilită, astfel cum legal a reţinut curtea de apel, de dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care dispune că „persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Pentru această ipoteză, legea nu prevede ca măsură reparatorie restituirea în natură, ci doar măsuri reparatorii prin echivalent, corect reţinute a fi cuvenite reclamantului.
Cât priveşte critica constând în necesitatea cuantificării despăgubirilor, legal cu respectarea aceloraşi dispoziţii legale şi a celor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 ce reglementează procedura de stabilire şi acordare a acestor despăgubiri, instanţa de apel a reţinut necesitatea respectării acesteia (procedură în care are loc reevaluarea despăgubirilor cuvenite persoanei îndreptăţite după criterii precis determinate), aceasta fiind imperativă şi de imediată aplicare.
Existenţa posibilităţii declanşării unui alt proces deşi reală, în măsura în care partea ar fi nemulţumită de cuantumul despăgubirilor şi temporizarea procedurilor, face parte la rândul său dintr-o etapă prescrisă de lege, obligatorie, care nu poate fi nesocotită ori ocolită de parte sau de instanţa de judecată învestită cu judecata prezentei cereri, care s-a pronunţat în limitele învestirii şi în acord cu normele ce reglementează procedura supusă prezentei dezbateri.
Ca urmare, în raport de cele ce preced, constatând ca nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca şi critica încadrată în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ce nu a fost dezvoltată, constituindu-se astfel într-una exclusiv formală, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul D.A. împotriva deciziei nr. 176 A din 9 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1034/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1028/2011. Civil. Fond funciar. Revizuire -... → |
|---|
