ICCJ. Decizia nr. 12/2011. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 12/2011
Dosar nr. 12275/302/2007
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 25/F din 23 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă, soluţionând un conflict negativ de competenţă ivit între Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, secţia a IV–a civilă, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în prima instanţă în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
În motivarea acestei soluţii, instanţa a constatat necompetenţa.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a fost sesizată la 14 august 2002 cu o cerere a reclamantului S.T., precizată ulterior prin care acesta a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, SC C. SA, D.A., D.E., D.M.C. şi S.A.A. pentru constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare – cumpărare din 1996 şi 1997 încheiate între pârâţi în temeiul Legii nr. 112/1995.
Printr-o cerere conexă din 15 august 2002 reclamanţii S.G.V. şi T.S.G. au chemat în judecată pe aceiaşi pârâţi precum şi pe pârâţii T.N. şi I.M. pentru anularea contractelor de vânzare – cumpărare încheiate de pârâţi din 196 și 1997, precum şi restituirea în natură a imobilelor.
Reclamanţii au cerut introducerea în cauză în calitate de reclamant şi a numitului S.E.M. care are aceleaşi drepturi cu ceilalţi reclamanţi.
Cauzele au fost conexate şi prin sentinţa civilă nr. 352 din 23 februarie 2004 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului S.F.T. în cererea principală, s-a respins excepţia pronunţată asupra cererii de revendicare din acţiunea conexă, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor din cererea conexă şi s-a disjuns cererea conexă fixându-se termen pentru continuarea judecăţii separate a acesteia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, prin Decizia nr. 1713 din 23 octombrie 2007 a casat hotărârile pronunţate anterior şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.
Această din urmă instanţă s-a considerat necompetentă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că valoarea comună a celor cinci apartamente ce au format obiectul cererilor de constatare a nulităţii contractelor de vânzare – cumpărare a acestora este de 2.481.492,9 RON, conform preţurilor menţionate în contracte şi reactualizate de instanţă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV–a civilă, şi-a declinat la rândul său competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă, reţinând că la stabilirea valorii litigiului trebuie avută în vedere valoarea fiecărui contract în parte şi nu cea globală, cu aplicarea dispoziţiilor art. 18 C. proc. civ.
Instanţa care a soluţionat regulatorul de competenţă stabilind competenţa Judecătoriei sectorului 5 în judecarea cauzei a avut ca argumente împrejurarea că cererile de chemare în judecată, deşi au fost formulate împotriva mai multor pârâţi au dat naştere la un litisconsorţiu singular final, permis în sistemul nostru procesual (pentru o mai bună administrare a justiţiei şi pentru evitarea pronunţării unor soluţii contradictorii în situaţii analoge) care însă nu era obligatoriu.
S-a mai reţinut că reclamanţii invocă drepturi distincte, în raport de titularii fiecărui contract în parte.
Valoarea determinantă pentru competenţa soluţionării litigiului este cea a fiecărui apartament în parte – la nivelul introducerii acţiunii fără ca instanţa să opereze o reactualizare.
Împotriva sentinţei dată în regulatorul de competenţă a formulat recurs pârâtul S.A.A. solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre susţinere în prima instanţă la Tribunalul Bucureşti.
Recursul a fost motivat în drept, pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În fapt, în esenţă, s-a criticat soluţia pentru greşita interpretare a actului dedus judecăţii, şi schimbarea înţelesului lămurit vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel s-a arătat că în mod greşit s-a apreciat că acţiunea vizează anularea unui contracte de vânzare – cumpărare încheiat de Municipiul Bucureşti în temeiul Legii nr. 112/1995, în realitate obiectul acţiunii fiind revendicarea de către reclamanţi a trei corpuri ale aceluiaşi imobil, situat în sector 5 Bucureşti, conform precizărilor de acţiune, anularea contractului fiind o consecinţă a revendicării.
S-a mai arătat că evaluarea făcută de parte la momentul introducerii acţiunii este supusă cenzurii instanţei pentru a nu se eluda principiile şi reglementările achitării taxei de timbru.
S-a mai considerat nelegală Decizia nr. 25/F care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Sectorului 5 care în realitate nu a intrat în soluţionarea fondului, pronunţându-se pe excepţii, obiectul trebuind a fi interpretat şi considerat în ansamblul imobilului şi nu distinct pe apartamentele sub forma în care a fost vândut.
S-a mai invocat greşita apreciere a dispoziţiilor art. 18 C. proc. civ. pentru că la data introducerii acţiunii la prima instanţă, competenţa în funcţie de valoare era tot a Tribunalului având în vedere valoarea unui singur apartament la care ar trebui să fie adăugată şi valoarea terenului aferent revendicat concomitent.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul reclamant S.G.V. a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu cheltuieli de judecată, instanţa apreciind corect valoarea fiecărui apartament în parte la momentul încheierii contractelor şi nu prin reactualizarea făcută nelegal de instanţă în anul 2008.
Intimaţii – reclamanţi S.C.F. şi respectiv S.T.G. au solicitat prin note scrise respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.
Intimatul reclamant S.T. a fost de acord cu admiterea recursului, considerând că este competent să judece cauza în primă instanţă Tribunalul pentru motivele invocate în recurs şi nu Judecătoria.
Recursul este nefondat şi se va respinge pentru următoarele considerente:
Acţiunile cu care a fost sesizată instanţa au fost corect apreciate de instanţa de regulator de competenţă ca fiind acţiuni în anularea contractelor de vânzare – cumpărare pe care Municipiul Bucureşti le-a încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 cu foştii chiriaşi, pârâţii din cauză.
Rapoartele juridice între reclamanţi pe de o parte şi pârâţi pe de altă parte îşi au sorgintea în contractele de vânzare – cumpărare privite în individualitatea lor şi nu prin asociere între ele.
Împrejurarea că aceste vânzări au privit apartamente situate în acelaşi imobil are relevanţă pentru soluţionarea cererii de conexare a cauzelor şi nu pentru stabilirea valorii obiectului cauzei.
Acţiunea cu care instanţele au fost sesizate este aceea de anulare a fiecărui contract în parte, fiecare vânzare privind apartamentul luat individual şi nu imobilul în ansamblul său fiind irelevantă, sub aspectul acestei acţiuni – anularea contractului de vânzare – cumpărare împrejurarea că reclamanţii au formulat cereri de revendicare a imobilului în ansamblul său.
În acţiunea instanţei – la 14 august 2002 – Decizia nr. 71/2/2002 a Judecătoriei Sectorului 5, temeiul este art. 948, art. 944, art. 950, art. 966.
Precizarea că s-a înaintat notificare pentru revendicarea bunului familiei T. pentru că şi imobilul nu schimbă în revendicare acţiunea chiar dacă aceasta este una din consecinţele constatării nulităţii cercetării în discuţie, consecinţă menţionată în mod expres în acţiunea conexă instanţa – la 15 august 2002 pe rolul aceleiaşi instanţe. În această din urmă acţiune, chiar dacă le identifică alături de art. 953, art. 954 şi art. 961 C. civ. şi Legea nr. 10/2001 ca temei de drept este de remarcat că instanţa de regulator a apreciat corect obiectul şi cauza şi acestei acţiuni, ea fiind de anulare a contractelor de vânzare – cumpărare şi nu revendicare în sensul Legii nr. 10/2001 având în vedere că dispoziţiile legii speciale îngăduie constatarea nulităţii contractelor – atât pe cale principală cât şi pe cale subsidiară.
Ca urmare în mod corect s-a avut în vedere valoarea fiecărui apartament în parte şi potrivit art. 18 C. proc. civ. valoarea la momentul formulării acţiunii de constatare a nulităţii 2002 şi nu cea din 2008.
Pentru considerentele arătate se constată că nu sunt întrunite în cauză motivele prevăzute de art. 504 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. invocate pentru a determina modificarea sentinţei atacate astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) se va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimaţii reclamanţi S.C.F., S.G.V. şi T.S.G., cu onorariul avocatului ales de aceştia conform art. nr. 258 din 11 ianuarie 2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S.A.A. împotriva sentinţei civile nr. 25/F din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă recurentul la 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi S.C.F., S.G.V. şi T.S.G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1199/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1189/2011. Civil. Succesiune. Recurs → |
|---|
