ICCJ. Decizia nr. 2716/2011. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009 și înregistrată la data de 24 noiembrie 2009 la Tribunalul Caraș-Severin reclamanții B.I.T. și B.M.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 Euro daune morale pentru luarea măsurilor administrative cu caracter politic constând în dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu în baza deciziei nr. 200/1951 a M.A.I.
Prin sentința civilă nr. 54 din 19 ianuarie 2010 Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 220.000 Euro cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că la data de 18 iunie 1951, tatăl reclamanților, împreună cu mai mulți membri ai familiei, a fost strămutat din Județul Caraș-Severin prin decizia nr. 200/1951 a M. A. I. în Câmpia Bărăganului, măsură ce a durat până pe data de 20 decembrie 1955.
Familiile strămutate au fost urcate în garniturile de tren din gara din Comorâște, câte două familii, cu puținul bagaj pe care au reușit să-1 adune și s-a pornit spre o destinație necunoscută, ținută în secret, fiind păziți pe tot parcursul drumului de către un militar.
După un drum de câteva zile, au fost lăsați în câmp, sub cerul liber, unde un țăruș reprezenta locul de domiciliu pentru fiecare familie.
Tatăl defunct al reclamanților a locuit împreună cu toți ceilalți membri familiei acolo aproape 5 ani, au înfruntat foamea, frigul, căldura, mizeria, lipsa apei și toate celelalte greutăți ale unui trai sub cerul liber.
S-a mai reținut că această măsură, a dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu dispusă în temeiul hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, se încadrează în disp. art. 5 din Legea nr. 221/2009, dispoziție legală conform căreia " orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul II inclusiv pot solicita instanței de judecată în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare ...".
Prin stabilirea unui domiciliu obligatoriu, instanța a apreciat că i-au fost cauzate familiei reclamanților prejudicii materiale și morale ale căror consecințe s-au repercutat asupra vieții ulterioare a membrilor familiei, fiindu-le știrbit dreptul personal nepatrimonial la libertate, precum și atributele ce țin de relațiile sociale, respectiv onoare și reputație. De asemenea, stabilirea unui domiciliu forțat și lipsirea de libertate a produs consecințe în planul vieții private a familiei reclamantului, inclusiv după momentul întoarcerii acasă, respectiv după 5 ani, când nu au mai găsit decât o casă complet distrusă, în locul gospodăriei prospere lăsate la plecare, precum și cu privire la sursele de venit, fiind astfel întrunite elementele răspunderii instituite de art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Cât privește cuantumul daunelor morale, instanța a apreciat că suma de 500.000 Euro solicitată este exagerată, întrucât criteriile de apreciere a prejudiciilor morale nu au la bază criterii exacte, științifice, deoarece există o incompatibilitate între caracterul moral nepatrimonial al daunelor și cuantumul bănesc patrimonial al despăgubirilor.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză apreciabilă de arbitrar, dar ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea ce compensează prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare, fiind necesar a se face o corelare între importanța prejudiciului moral față de importanța valorii morale lezate.
Față de cele mai sus expuse, respectiv atingerea adusă mai multor drepturi fundamentale ale familiei reclamanților, instanța a apreciat că o indemnizație echitabilă o reprezintă suma de 220.000 Euro.
Stabilirea acestui cuantum nu a presupus stabilirea "prețului"suferințelor fizice și psihice ale familiei reclamanților, care sunt inestimabile, ci a însemnat aprecierea multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și ale implicațiilor acestora pe toate planurile vieții sale sociale.
împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții cât și pârâtul.
Reclamanții apelanți B.I.T. și B.M.C. au solicitat schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată, respectiv acordarea sumei de 500.000 Euro.
In motivare, reclamanții apelanți au susținut că această sumă solicitată reprezintă o reparație echitabilă, avându-se în vedere lipsirea de libertate pe perioada de 1.645 zile cu consecințele suferite pe plan fizic, psihic, social și profesional, fiindu-le lezate libertatea individuală, demnitatea și onoarea.
Reclamanții apelanți au mai învederat că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere atât prejudiciile suferite în perioada de strămutare, cât și cele ulterioare și anume: dezumanizarea și umilințele la care au fost supuși, imposibilitatea continuării studiilor pentru că nu provin dintr-o familie "sănătoasă", defăimarea imaginii în fața comunității, discriminarea, umilirea și sfidarea continuă.
Pârâtul apelant Statul român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
In motivare s-a susținut că hotărârea este netemeinică și nelegală, reclamanții și familia lor au fost supuși unei măsuri administrative cu caracter politic și nu au suferit o condamnare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a primi despăgubiri, întrucât potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009, numai persoanele care au suferit o condamnare pot beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Totodată, pârâtul apelant a învederat că suma acordată, de 220.000 Euro, este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului, având în vedere că despăgubirea nu se poate transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei.
Prin decizia nr. 157 A din 19 mai 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 125.000 Euro cu titlu de despăgubiri reprezentând daune morale. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A respins apelul reclamanților.
Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut, cu privire la apelul pârâtului, că nu sunt întemeiate susținerile acestuia, potrivit cărora numai persoanele condamnate, nu și cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, pot beneficia de acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit.
Instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, potrivit cărora atât persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, cât și cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, pot să beneficieze de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit, s-a reținut că prin deportarea părinților și bunicilor reclamanților în Câmpia Bărăganului, pe o perioadă de peste 5 ani, au fost lezate libertatea, demnitatea și onoarea acestora, care sunt valori esențiale ale personalității umane, cu repercusiuni asupra vieții a membrilor familiei.
Cu toate acestea, acordarea despăgubirilor pentru daunele morale suferite nu trebuie să se transforme într-un mijloc de îmbogățire pentru victima prejudiciului.
Prin urmare, s-a reținut că suma de 125.000 Euro reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de aceste persoane.
împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâtul.
Reclamanții, indicând generic art. 304 C. proc. civ., critică decizia arătând că în mod greșit instanța de apel a redus valoarea despăgubirilor de la suma de 220.000 Euro la 125.000 Euro. Doar suma solicitată prin cererea de chemare în judecată de 500.000 Euro le poate oferi o satisfacție echitabilă.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie să aibă în vedere dezumanizarea și umilințele suferite pe perioada deportării, defăimarea imaginii și personalității tatălui, discriminarea și lipsirea de șanse egale cu ceilalți cetățeni, lipsirea părinților de posibilitatea de a-și apăra familia, umilința continuă, îngrădirea accesului la cultură și informație.
Lipsirea de libertate pe o perioadă de 1.645 zile, măsură nedreaptă, la care a fost supus tatăl reclamanților, a produs consecințe pe plan fizic, moral, psihic, social, profesional i-a afectat demnitatea, onoarea, libertatea ,viața familială, imaginea, sursele de venit, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege, creându-se un prejudiciu moral, care justifică acordarea unei despăgubiri.
Pe toată perioada strămutării - aproape 5 ani - tatăl a fost bătut, înfometat, umilit, lipsit de mijloace de subzistență, fiind nevoit să lucreze cu ziua. Măsurile luate au determinat un trai dezumanizant și au încălcat demnitatea tatălui reclamanților și a familiei.
Pârâtul critică decizia din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că este dată cu încălcarea, respectiv aplicarea greșită a legii.
Față de prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009, tatăl reclamanților nu a suferit o condamnare politică, ci a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, și, prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege pentru a primi despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Pe de altă parte, acordarea daunelor morale nu se justifică având în vedere faptul că drepturile prevăzute și acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au fost persecutate din motive politice,iar Legea nr. 221/2009 prevede posibilitatea de a se acorda daune morale persoanelor care au suferit o condamnare și nimeni nu poate adăuga la lege.
In susținerea celor de mai sus, s-au invocat dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009, care arată fără echivoc ce înseamnă condamnări cu caracter politic, și anume, cele dispuse printr-o hotărâre judecătorească.
S-a mai arătat, că suma acordată de instanță prin decizia recurată, în sumă de 125.000 Euro reprezentând daune morale, este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului suferit.
Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că recursurile sunt nefondate și vor fi respinse ca atare.
Cu privire la recursul reclamanților.
Prin criticile invocate se arată că în mod greșit instanța de apel a redus cuantumul daunelor morale de la suma de 220.000 Euro la 125.000 Euro pentru măsura administrativă a strămutării luată prin decizia nr. 200/1951 a M.A.L față de tatăl defunct și familia sa, față de consecințele acestei măsuri, care au constat în atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate.
Aceste critici vor fi înlăturate ca nefondate.
Tatăl reclamanților împreună cu familia au fost dislocați din localitatea de domiciliu situată în Județul Caraș-Severin și li s-a stabilit domiciliul obligatoriu în Câmpia Bărăganului, în baza Deciziei nr. 200/1951 MAI. (în perioada 18 iunie 1951-20 decembrie 1955).
Această măsură administrativă cu caracter politic a produs reclamantului și familiei un prejudiciu moral ce poate fi reparat în condițiile Legii nr. 221/2009, deoarece s-a adus atingere valorilor ce definesc personalitatea umană, urmând a fi avute în vedere și consecințele lipsirii de libertate ce s-a întins pe o perioadă de 1.645 zile.
In mod legal instanța de fond și de apel au stabilit că măsurile luate cu privire la tatăl reclamanților și la familia sa sunt susceptibile de a produce suferințe morale, de natură să lezeze demnitatea și onoarea - criterii care definesc persoana umană, dar stabilirea cuantumului despăgubirilor se face cu respectarea principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.
Daunele morale nu pot fi supuse unei cuantificări exacte datorită valorilor nepatrimoniale lezate.
In consecință, reducerea cuantumului despăgubirilor acordate de instanța de fond pentru repararea prejudiciului moral de la suma de 220.000 Euro la 125.000 Euro, față de atingerea adusă demnității și de suferințele fizice și psihice cauzate, respectă principiul proporționalității cu intensitatea și gravitatea suferințelor și al echității.
Referitor la recursul pârâtului.
Sub un prim aspect, criticile privind cuantumul daunelor morale, potrivit cărora la cuantificarea acestora instanța de judecată trebuia să țină seama, pe lângă criteriile referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, și de principiul echității, care trebuie să dea o apreciere rezonabilă și corespunzătoare prejudiciului real suferit, astfel că reclamanții nu sunt îndreptățiți la acordarea sumei de 125.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale, vor fi respinse.
Se reține că instanța de apel a redus valoarea despăgubirilor determinându-le corect, în echitate, tocmai cu aplicarea criteriului proporționalității invocat de pârât.
Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial are ca destinație să ușureze situația persoanei lezate, să-i acorde o satisfacție și nu poate fi refuzată datorită imposibilității de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului a cărui reparare este destinată să contribuie.
Referitor la celelalte critici se constată de asemenea că nu sunt fondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Prin recursul său, pârâtul Statul Român critică decizia pentru nelegalitate, ca fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009, întrucât acest text de lege arată, fără echivoc, ce înseamnă condamnare politică, și anume condamnări dispuse printr-o hotărâre judecătorească, însă, în speță, reclamantul a fost supus numai măsurii administrative a dislocării.
Or, în condițiile Legii nr. 221/2009, orice persoană poate beneficia de despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit, dacă a suferit o condamnare cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau dacă a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestora până la gradul al II-lea inclusiv, potrivit art. 5 (1) lit. a) din acest act normativ.
Tatăl reclamanților și familia au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, constând în dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu al acestora, măsură întemeiată pe Decizia nr. 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne, potrivit art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009.
Prin urmare, reclamantul beneficiază de dreptul de a obține despăgubiri morale de al stat, în condițiile Legii nr. 221/2009, conform art. 3 lit. e) și nu în condițiile art. 1 alin. (1) și (2) din același act normativ, cum greșit susține recurentul-pârât.
Pentru aceste motive de fapt și de drept în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1243/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3499/2011. Civil → |
|---|
