ICCJ. Decizia nr. 1324/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1324/2011
Dosar nr. 88/30/2009
Şedinţa publică din 17 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la 07 ianuarie 2009, reclamanţii V.M.C., R.M.M.C. şi E.M.C., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Timişoara, Primăria Timişoara, Consiliul Local Timişoara şi Municipiul Timişoara, au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâţilor la soluţionarea notificării nr. 599 din 09 noiembrie 2001, în sensul emiterii şi comunicării dispoziţiei cu privire la restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara, cu cheltuieli de judecată actualizate cu indicele de inflaţie de la data efectuării acestora şi până la achitarea lor. În motivarea acţiunii, reclamanţii, au arătat că au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat restituirea imobilului preluat în baza Decretului nr. 92/1950, însă cererea lor nu a fost soluţionată.
Prin sentinţa civilă nr. 1885 din 1 octombrie 2009, Tribunalul Timiş a respins acţiunea reclamanţilor, fiind respinsă şi cererea de intervenţie accesorie formulată de Biroul notarial S.N. Au fost obligaţi pârâţii sa plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată, câte 500 lei pentru fiecare reclamant, reprezentând onorariu de avocat, sumele fiind actualizate cu indicele de inflaţie, începând cu data pronunţării hotărârii, şi până la data plăţii efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că notificarea reclamanţilor a fost soluţionată prin dispoziţia nr. 547 din 3 martie 2009, în sensul respingerii acesteia, astfel că cererea introductivă de instanţă a rămas fără obiect. Întrucât pârâţii şi-au îndeplinit obligaţia de soluţionare a notificării după sesizarea instanţei, în temeiul art. 274 C. proc. civ., aceştia au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinţei pronunţate, au declarat apel pârâţii, invocând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia, din perspectiva dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., context în care au susţinut că, întârzierea procedurii cu privire la soluţionarea notificării s-a datorat culpei procesuale a reclamantelor, care nu au depus întreaga documentaţie necesară soluţionării notificării.
Prin Decizia civilă nr. 108 A din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, s-a admis apelul pârâţilor, fiind schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii reclamanţilor referitoare la actualizarea cheltuielilor de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că este evidentă culpa procesuală a pârâţilor, datorată nerespectării termenului de soluţionare a notificării, astfel că soluţia de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată, este legală. În ceea ce priveşte actualizarea cheltuielilor de judecată cu indicele de inflaţie, instanţa a reţinut că aceasta reprezintă o formă deghizată de daune cominatorii, interzise în materia obligaţiilor de a face, conform art. 5803 alin. ultim C. proc. civ.
Împotriva deciziei civile nr. 108 A din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, au declarat recurs pârâţii, arătând că soluţia instanţei de apel, în sensul obligării lor la plata cheltuielilor de judecată, este nelegală. Au arătat că este evidentă culpa procesuală a reclamantelor care, nedepunând actele doveditoare solicitate, a dus la nesoluţionarea notificării în termenul legal.
Analizând recursul pârâţilor din prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Ambele instanţe au reţinut că pârâţii sunt în culpă procesuală, întrucât nu au soluţionat notificarea depusă de reclamante, în baza Legii nr. 10/2001, ci doar ulterior demersului judiciar iniţiat la data de 7 ianuarie 2009.
Prin soluţia din apel s-au respectat dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Dispoziţia legală menţionată prevede o singură condiţie pentru obligarea uneia dintre părţile litigante la plata cheltuielilor avansate de cealaltă parte pe parcursul desfăşurării procesului, anume faptul ca aceasta să fi căzut în pretenţii, adică să fi pierdut procesul. Cu alte cuvinte, obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată se fundamentează, în mod exclusiv, pe ideea de culpă procesuală care aparţine acelei părţi care a ocazionat, în mod nelegal, declanşarea unei proceduri judiciare, iar faptul pierderii procesului se dovedeşte cu însăşi cuprinsul hotărârii judecătoreşti prin care acesta s-a finalizat.
Or, în cauză, pârâţii au încălcat dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, depăşind cu mult termenul prevăzut de acest text de lege, astfel că prin atitudinea lor, aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţia legală ce le revenea, ceea ce a dus la declanşarea acţiunii judiciare, fiind astfel dovedită culpa procesuală.
Pasivitatea recurenţilor în soluţionarea notificării şi depăşirea termenului rezonabil soluţionării oricărei cereri adresată autorităţilor reprezintă şi o încălcare a dreptului de proprietate al reclamantelor enunţat prin art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pe de altă, parte, nu există niciun temei legal pentru care, considerând că actele depuse de reclamante nu sunt adecvate sau suficiente, pârâţii să refuze sine die soluţionarea notificării şi eventualul control ulterior al instanţei de judecată.
Prin urmare, chiar în situaţia nedepunerii de către reclamante a tuturor actelor considerate necesare de către pârâţi, lipsa unui răspuns din partea societăţii notificate echivalează cu un refuz, inducând aşadar culpa procesuală corect reţinută de instanţele fondului.
Faţă de considerentele ce preced, care suplinesc, în parte, motivarea instanţei de apel, Înalta Curte apreciază că această instanţă a interpretat corect dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., coroborate cu art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Ca atare, recursul declarat în cauză se constată nefondat şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA împotriva deciziei civile nr. 108/A din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1327/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1323/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
