ICCJ. Decizia nr. 1330/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1330/2011
Dosar nr. 5233/1/2010
Şedinţa publică din 17 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1600 din 6 decembrie 2006 Tribunalul Dâmboviţa a admis contestaţia formulată de U.E. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Târgovişte constatând că petiţionara este îndreptăţită la restituirea terenului în suprafaţă de 247 mp, individualizat prin raportul de expertiză A.E.G.
A anulat dispoziţia nr. 2915 din 17 aprilie 2006 numai cu privire la modul de soluţionare a notificării în privinţa terenului şi a dispus ca Primăria să emită dispoziţie pentru suprafaţa de 247 mp teren.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut în esenţă că, terenul a cărui restituire în natură s-a solicitat în suprafaţă de 247 mp, nu este ocupat de construcţii şi reţele supra şi subterane, nu face parte din domeniul public, fiind posibilă restituirea în natură.
Apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Târgovişte împotriva sentinţei civile nr. 1600 din 6 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa a fost admis prin Decizia nr. 83 din 21 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, care a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul respingerii contestaţiei.
S-a reţinut în considerentele deciziei că, prin dispoziţia nr. 2915 din 17 aprilie 2006 a fost rezolvată favorabil notificarea petiţionarei U.E., care a solicitat despăgubiri potrivit legii speciale, pentru terenul în suprafaţă de 287 mp, pe care este amplasat un bloc de locuinţe şi pentru construcţia demolată.
A mai reţinut şi faptul că, intimata contestatoare nu a solicitat restituirea în natură a terenului pe calea notificării, acest teren fiind cerut pentru prima dată în faţa instanţei de fond.
Expertiza efectuată la fond a constatat că terenul în litigiu nu este liber, pe amplasamentul respectiv, aflându-se proprietatea numitei C.C., care la rândul său a înstrăinat imobilul numitei S.R.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs U.E. susţinând în esenţă că, instanţa a făcut o greşită aplicare a art. 7 din Legea nr. 10/2001, întrucât expertiza A.E.G. a constatat existenţa suprafeţei libere de teren de 247 mp, cu respectarea zonei de protecţie a blocului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 5211 din 6 mai 2009 a admis recursul declarat de reclamanta U.E. a casat Decizia nr. 83 din 21 februarie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Din considerentele deciziei de casare, rezultă că, instanţa de apel a adoptat fără rezerve faptul că terenul în suprafaţă de 247 mp, acordat reclamantei în compensare este revendicat de alte persoane îndreptăţite fără să se preocupe de identificarea amplasamentului cu adresa exactă a acestuia şi fără a verifica dacă notificările înregistrate şi dosarul nr. 4228/2006, vizează acest teren sau altul.
A mai reţinut, că deşi instanţa are în competenţă stabilirea naturii măsurilor reparatorii, ea nu poate proceda la acordarea imobilelor în compensare dacă nu au fost evidenţiate în lista afişată cu imobilele disponibile şi destinate acestui scop.
În limitele deciziei de casare conform art. 315 C. proc. civ., în rejudecare, instanţa a dispus administrarea probei cu expertiză topo având ca obiective: identificarea terenului în suprafaţă de 247 mp, ce a fost acordat contestatoarei în compensare şi dacă există identitate între acest teren şi cel care face obiectul notificărilor aflate în dosarul 4048/2006 al Tribunalului Dâmboviţa privind imobilele.
Pe linia considerentelor aceleiaşi decizii de casare, instanţa de apel, a dispus emiterea unei adrese către Primăria Municipiului Târgovişte pentru a comunica lista terenurilor disponibile care pot fi acordate în compensare, cu menţiunea dacă terenul de 247 mp este cuprins sau nu în această listă.
Prin Decizia nr. 80 din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Târgovişte împotriva sentinţei civile nr. 1600 din 6 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că, a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reţinut, în urma probatoriilor administrate că, terenul în suprafaţă de 247 mp, identificat în raportul de expertiză A.E.G., nu se află pe amplasamentul celui preluat în mod abuziv, nu poate fi acordat în compensare, întrucât din adresa nr. 18481 din 18 noiembrie 2009 emisă de Primăria Municipiului Târgovişte, rezultă că, nu au fost identificate terenuri disponibile care să fie acordate în compensare.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs contestatoarea U.E. invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut următoarele critici de nelegalitate.
În urma efectuării expertizei tehnice s-a concluzionat că, terenul în suprafaţă de 247 mp, ce a fost dat în compensare prin sentinţa civilă nr. 1600/2006 a Tribunalului Dâmboviţa, ocupă terenul liber identificat din expertiza dispusă de instanţa de apel, instanţă care s-a mărginit la răspunsul ce rezultă din adresa nr. 18481 din 18 noiembrie 2009 a Primăriei Târgovişte.
În aceste condiţii, curtea trebuia să se prevaleze de rolul său activ şi să solicite lămuriri suplimentare Primăriei Municipiului Târgovişte privind situaţia juridică reală a terenului în litigiu, cine este pus în posesie pe terenul respectiv sau care sunt litigiile în curs de desfăşurare cu privire la suprafaţa de 247 mp.
În raport cu cele arătate a solicitat admiterea recursului cu consecinţa casării deciziei nr. 80 din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte constată că, recursul declarat în cauză de reclamanta U.E. este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizie sau, după caz, dispoziţia motivată a unităţii învestite potrivit legii cu soluţionarea notificării.
Alin. (5) al aceluiaşi text de lege, dispune că, primarii sau, după caz, conducătorii unităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor au obligaţia să afişeze lunar, în cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârşitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile şi/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.
Întrucât această măsură echivalează cu un act de dispoziţie, persoana îndreptăţită nu are posibilitatea de a identifica şi a alege anumite bunuri aflate în patrimoniul unităţii deţinătoare şi să ceară instanţei de judecată să le declare a fi disponibile cu consecinţe obligării să i le atribuie în compensare.
În speţă, din adresa nr. 18481 din 18 noiembrie 2009 emisă de Primăria Municipiului Târgovişte, rezultă că nu au fost identificate terenuri disponibile care să fie acordate în compensare, iar din expertiza tehnică dispusă în apel rezultă că terenul în suprafaţă de 247 mp nu poate fi identificat ca fiind cel preluat abuziv de la recurentă.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta U.E. împotriva deciziei civile nr. 80 din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1332/2011. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1328/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
