ICCJ. Decizia nr. 1329/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1329/2011
Dosar nr. 8258/2/2009
Şedinţa publică din 17 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 947 din 24 iunie 2009 pronunţată în dosarul nr. 44652/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis contestaţia formulată de B.G. şi P.R. împotriva deciziei nr. 387 din 15 noiembrie 2007 emisă de intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi în consecinţă s-a dispus anularea deciziei nr. 387 din 15 noiembrie 2007, s-a constatat că B.G. şi P.R. au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1.200 mp situat în Târgu Jiu, judeţul Gorj, identificat prin raportul de expertiză, întocmit de expert C.M.C.; a fost obligată intimata la plata sumei de 897 lei cheltuieli de judecată către contestatorul B.G.
Pentru a dispune în acest sens, în sinteză, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept.
Prin notificarea nr. 779/2001 adresată SC E.T. SA B.G. şi P.R. au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul teren în suprafaţă de 1.200 mp, situat în Târgu Jiu, judeţul Gorj.
Notificarea a fost transmisă de SC E.T. SA către Prefectura Gorj, iar aceasta din urmă a transmis-o către A.V.A.S.
Prin Decizia nr. 387 din 15 noiembrie 2007 A.V.A.S. a dispus declinarea competenţei în soluţionarea notificării către Primăria Municipiului Târgu Jiu, judeţul Gorj, motivând că terenul notificat a fost inclus în C.A.P. Pandurul, de unde a fost expropriat şi că astfel, nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Această decizie a făcut obiectul contestaţiei, contestatorii arătând că terenul este situat în intravilanul Municipiului Târgu Jiu şi nu a făcut obiectul de retrocedare pe Legea nr. 18/1991.
Din adresa nr. 33037 din 18 noiembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului Târgu Jiu rezultă că terenul în suprafaţă de 1200 mp este situat în intravilanul Municipiului Târgu Jiu, şi se află în proprietatea SC E.T. SA. Terenul a aparţinut numitei B.S., având ca moştenitori pe B.G. şi P.R. şi nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
S-a mai reţinut că prin raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. 3906/2002 al Curţii de Apel Bucureşti s-a constatat că terenul face parte din categoria intravilan.
Instanţa faţă de aceste probatorii şi de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 a stabilit că terenul notificat nu este în intravilan şi nu face obiectul Legii nr. 18/1991 astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, motive pentru care în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 a admis contestaţia şi a anulat Decizia nr. 387 din 15 noiembrie 2007 emisă de intimată.
Subsecvent, instanţa având în vedere Decizia nr. XX/2007 a I.C.C.J. a constatat că imobilul notificat a fost proprietatea lui B.S., raportându-se şi la prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001; a reţinut că B.G. şi P.R. au calitate de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 1.200 mp, situat în Târgu Jiu, judeţul Gorj, identificat de expert C.M.C.
S-a mai constatat că imobilul nu poate fi restituit în natură şi deci contestatorii nu pot primi decât despăgubiri. Cum competenţa de stabilire a cuantumului despăgubirilor aparţine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanţa a arătat că nu va stabili ea acest cuantum.
Împotriva sentinţei a formulat apel intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului iar contestatorii au depus atât o întâmpinare, cât şi un memoriu, prin acesta din urmă solicitând practic schimbarea sentinţei în ce priveşte acordarea de cheltuieli de judecată, respectiv să mai fie acordată şi suma de 296,75 lei, memoriu pe care instanţa l-a avut în vedere ca fiind de fapt un apel.
În motivarea cererii de apel A.V.A.S. a susţinut următoarele critici:
Printr-un prim motiv s-a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi dispoziţiile art. V alin. (1) şi (2), Titlul I al Legii nr. 247/2005.
În dezvoltarea motivului s-a arătat că terenul revendicat a fost inclus în CAP Pandurul de unde a fost expropriat şi deci nu intră sub incidenţa Legii reglementării dispoziţiilor Legii nr. 18/1991.
Printr-un al doilea motiv s-a arătat că în conformitate cu art. V alin. (1) şi (2) Titlul I din Legea nr. 247/2005 notificările nesoluţionate la data intrării în vigoare a acestor dispoziţii se vor înainta, în vederea soluţionării, în termen de 60 de zile, comisiilor potrivit Legii fondului funciar şi deci, terenul nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, Decizia emisă fiind legală.
Printr-un al treilea motiv s-a susţinut că nelegal a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care nu se poate reţine reaua-credinţă sau o comportare neglijentă a apelantei-intimate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă prin Decizia nr. 43 din 20 ianuarie 2010 a respins ca nefondat apelul intimatei şi ca tardiv apelul reclamanţilor.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că, din certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis pe numele SC E.T. SA şi din adresa nr. 1633 din 7 septembrie 2007 a Prefecturii judeţului Gorj, s-a constatat că la data notificării, anul 2001, terenul se încadra în categoria intravilan şi drept urmare nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, terenul intrând în patrimoniul unei persoane juridice integral privatizate. În ce priveşte apelul contestatorilor acesta a fost respins ca tardiv formulat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs toate părţile din proces, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 6, 8, 9 C. proc. civ..
Recurenţii reclamanţi, criticând hotărârea nr. 43 din 20 ianuarie 2001 susţin că în mod nelegal şi netemeinic a fost respins apelul ca tardiv formulat.
Recurenta-pârâtă A.V.A.S. critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- În raport cu situaţia de fapt s-a făcut o interpretare şi aplicare eronată a dispoziţiilor legale, respectiv dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată şi a dispoziţiilor art. V alin. (1) şi (2), Titlul I al Legii nr. 247/2005. În acest sens greşit s-a reţinut că soluţionarea notificării nr. 779/2001 revine A.V.A.S., deoarece terenul face obiectul Legii nr. 18/1991, astfel că sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (10.4) din Legea nr. 10/2001.
- Recurenta în mod corect a emis Decizia nr. 387 din 15 noiembrie 2007 prin care a declinat competenţa de soluţionare a notificării către Primăria Municipiului Târgu Jiu, întrucât s-a constatat că regimul juridic al imobilului – teren adus în CAP – conferă moştenitorilor fostului proprietar drepturile reglementate prin Legea nr. 18/1991.
- În mod nelegal s-a stabilit în sarcina A.V.A.S. obligaţia restituirii cheltuielilor de judecată în cuantum de 897 lei.
În şedinţa publică din 17 februarie 2011 s-a invocat din oficiu excepţia tardivităţii declarării recursului de către recurenţii-reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 43/2010.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepţia invocată.
Potrivit art. 301 C. proc. civ. „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".
Din reproducerea acestui text se poate trage concluzia că legiuitorul a adoptat un termen similar, ca durată şi ca punct de plecare, cu cel prevăzut în materia apelului.
Termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. constituie termenul de drept comun în materie de recurs.
În speţa supusă analizei hotărârea ce face obiectul recursului respectiv Decizia civilă nr. 43/2010 a fost comunicată recurenţilor-reclamanţi la data de 17 februarie 2001, aşa cum atestă dovada de comunicare aflată la fila 51 dosar apel.
Având în vedere, dispoziţiile art. 101 C. proc. civ. care dispun că „termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul", termenul de 15 zile se împlinea la 5 martie 2010.
Cererea de recurs împotriva deciziei civile nr. 43 din 20 ianuarie 2010 a fost înregistrată la 27 mai 2010, depăşind astfel cu mult termenul de recurs.
Termenul de recurs este un termen imperativ şi peremptoriu, astfel că nerespectarea lui atrage după sine decăderea pârâtei din dreptul de a mai exercita această cale de atac.
Prin urmare neexercitarea recursului în termenul legal face ca hotărârea să devină irevocabilă pe data expirării termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Aşadar, excepţia tardivităţii declarării recursului invocată în şedinţa publică din 17 februarie 2011 este fondată, motiv pentru care Înalta Curte va respinge ca tardiv formulat recursul declarat de recurenţi împotriva deciziei nr. 43/A din 20 ianuarie 2010.
Recurenţii-reclamanţi au declarat recurs şi împotriva deciziei nr. 283/A din 21 aprilie 2010 prin care s-a soluţionat cererea de completare a deciziei nr. 43/2010 în sensul că suma toată a cheltuielilor de judecată este în cuantum de 1120 lei.
În motivele de recurs se arată că în mod greşit s-a respins ca nefondată cererea privind completarea hotărârii nr. 43/2010, întrucât suma de 1120 lei reprezintă cheltuieli de judecată efectuate cu plata transportului pe distanţa Rovinari – Bucureşti.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate în conformitate cu cele ce succed.
1. Referitor la recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei nr. 283/A din 21 aprilie 2010.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul B.G. a învestit instanţa cu soluţionarea unei cereri de îndreptare eroare materială şi completare a deciziei nr. 43 din 20 ianuarie 2010 ce privea plata cheltuielilor de judecată efectuate la judecata fondului precum şi în calea de atac a apelului.
Soluţionând cererea de îndreptare eroare materială şi completare a deciziei nr. 43 din 20 ianuarie 2010, instanţa a pronunţat Decizia nr. 883/A din 21 aprilie 2010 prin care a respins ca nefondată cererea.
Prin criticile aduse acestei hotărâri, reclamantul invocă incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că s-au încălcat dispoziţiile legale ce reglementează plata cheltuielilor de judecată.
Contrar criticilor formulate, trebuie precizat mai întâi că, reclamantul a solicitat completarea deciziei nr. 43 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de instanţa de apel, cu cheltuieli de judecată efectuate, la instanţa fondului, „care prin omisiune nu au fost acordate".
Potrivit art. 2812 C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanţa a omis a se pronunţa asupra unui capăt de cerere principală sau accesoriu sau asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.
Or, în cauză, nu ne aflăm în niciuna din situaţiile reglementate de acest text şi care permite completarea hotărârii, întrucât o asemenea cerere trebuia formulată la instanţele fondului pentru că privea plata cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală.
Mai mult, asupra cererii reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanţa fondului s-a pronunţat, obligând pârâta către reclamant la plata sumei de 897 lei.
Faptul că instanţa a obligat-o pe pârâtă la plata unei sume mai mici decât cea solicitată de reclamant nu întruneşte condiţiile ipotezei prevăzute de art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., respectiv nepronunţarea de către instanţe asupra unui capăt de cerere, pentru a putea fi apreciată ca „omisiune" în sensul textului citat, întrucât instanţa a pronunţat o soluţie cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
În consecinţă, faţă de situaţia creată prin felul în care instanţa s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecată, partea nemulţumită de soluţie, privind acest capăt de cerere, nu avea deschisă calea completării hotărârii, ci calea de atac a apelului, aşa cum corect a fost calificat „Memoriul justificativ", dar, acesta a fost depus cu nerespectarea termenului procedural de 15 zile de la comunicarea hotărârii, nepermiţând astfel instanţei de apel să păşească la soluţionarea în fond a acestei cereri.
2. Referitor la recursul pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
În esenţă, criticile formulate în recurs, vizează interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, iar cel de-al doilea motiv de recurs face referire la plata cheltuielilor de judecată.
Contrar criticilor formulate, terenul în litigiu are o suprafaţă de 1200 mp, se află situat în intravilanul Municipiului Târgu Jiu, şi a aparţinut numiţilor B.G. şi P.R., moştenitori legali ai defunctei B.S. şi nu a făcut obiectul revendicării în baza Legii nr. 18/1991.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 – 1 din Legea nr. 10/2001 republicată nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată.
Cum, terenul în litigiu nu este situat în extravilanul localităţii şi deci nu face obiectul Legii nr. 18/1991 republicată, nu sunt aplicabile în speţă prevederile art. 8 – 1 din Legea nr. 10/2001 republicată.
În deplin acord cu acest argument este şi certificatul de atestare a dreptului de proprietate, eliberat pentru acest teren, al cărui conţinut confirmă că, terenul este de categoria intravilan.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs trebuie precizat că, dispoziţiile ce reglementează plata cheltuielilor de judecată au fost corect aplicate, recurenta-pârâtă fiind „partea căzută în pretenţii", trebuia obligată la restituirea cheltuielilor de judecată, conform art. 274 C. proc. civ.
Cuantumul cheltuielilor de judecată, reprezintă contravaloarea biletului de transport CFR şi, se află depus la dosarul cauzei.
Aşadar, în raport de cele reţinute, Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 43 din 20 ianuarie 2010 şi ca nefondat recursul declarat de aceştia împotriva deciziei civile nr. 8283 din 21 aprilie 2010.
De asemenea, se va respinge ca nefondată recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei civile nr. 43 din 20 ianuarie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanţii B.G. şi P.R. împotriva deciziei civile nr. 43 din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Respinge recursul reclamanţilor B.G. şi P.R. împotriva deciziei civile nr. 283 din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Respinge recursul pârâtei AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva deciziei civile nr. 43 din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1385/2011. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 1325/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
