ICCJ. Decizia nr. 1440/2011. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1440/2011
Dosar nr. 5462/110/2008
Şedinţa publică din 18 februarie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată sub nr. 5462/110/2008 pe rolul Tribunalului Bacău, D.G. a solicitat anularea deciziei de pensionare nr. 190481 din 15 iulie 2008 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Bacău.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bacău, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 576/D din 7 aprilie 2009 a respins, ca nefondată, contestaţia astfel formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul D.G. , dosarul cauzei fiind înaintat Curţii de Apel Bacău în vederea soluţionării căii de atac.
La data de 18 ianuarie 2010 contestatorul D.G. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 34 din OUG nr. 49/2001 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale prin care se completează art. 77 din Legea nr. 19/2000 cu alin. (2) şi (3).
În opinia acestuia, textul de lege este neconstituţional deoarece încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţia revizuită, întrucât instituie o altă formulă de calcul pentru calcularea punctajului mediu anual în cazul asiguraţilor, prevăzute la art. 43, art. 44 şi art. 47 din Legea nr. 19/2000 care diferă de cea prevăzută pentru asiguraţii de la art. 41 din aceeaşi lege.
Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, prin încheierea de şedinţă din data de 25 ianuarie 2010 a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatorul D.G., ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că cererea de chemare în judecată nu a avut ca temei juridic şi dispoziţiile alin. (2) şi (3) ale art. 77 din Legea nr. 19/2000, iar contestatorul nu a invocat existenţa vreunei discriminări între asiguraţii de la art. 42 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 şi asiguraţii de la art. 43, art. 44 şi art. 47 din aceeaşi lege, în ceea ce priveşte stabilirea punctajului mediu anual.
Cum dispoziţiile punctului 34 din OUG nr. 49/2001 au fost invocate pentru prima dată în recurs, Curtea a apreciat că nu poate reţine, în raport de prevederile art. 292 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 29 alin. (6) din Legea nr. 46/1992, că ar avea legătură cu soluţionarea cauzei.
Împotriva încheierii prin care s-a respins sesizarea Curţii Constituţionale a declarat recurs contestatorul D.G., care a susţinut că în mod nelegal i-a fost respinsă, ca inadmisibilă, această cerere întrucât, în speţă, erau îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Recursul nu este fondat.
Criticile recurentului nu pot atrage nelegalitatea încheierii recurate prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece Curtea a interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Aceste dispoziţii prevăd că o excepţie de neconstituţionalitate, ridicată în faţa instanţei de judecată, poate fi adusă în faţa Curţii Constituţionale numai dacă sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege şi anume: să fie vorba de o excepţie invocată în faţa unei instanţe de judecată sau de arbitraj comercial, să se invoce neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe în vigoare, aceasta să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
În interpretarea şi aplicarea acestui text legal, într-o practică constantă, Curtea Constituţională a stabilit că sunt inadmisibile acele excepţii de neconstituţionalitate în motivarea cărora autorii lor formulează critici de neconstituţionalitate care în realitate se referă mai degrabă la modul de aplicare a legii, iar nu la conţinutul textelor de lege criticate.
Curtea de apel a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurent contravine prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în sensul că, nu se solicită Curţii Constituţionale să verifice constituţionalitatea unui text de lege în raport de prevederile Constituţiei, ci să se pronunţe cu privire la interpretarea şi aplicarea unor texte de lege.
Aspectele invocate de recurent nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial, care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate, ci sunt elemente de analiză a modului de interpretare şi aplicare a legii la cazul concret, de resortul exclusiv al instanţei judecătoreşti.
De aceea, respingând sesizarea Curţii Constituţionale pe motiv că ceea ce se pune în discuţie este o problemă de interpretare a normelor legislative privind competenţa în evoluţia lor temporală, instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia a procedat corect.
Aceasta întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, sesizarea Curţii Constituţionale nu poate fi dispusă pentru aspecte ce vizează interpretarea şi aplicarea legii în timp.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că s-a procedat la respectarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de către Curtea de Apel, respingându-se cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârât împotriva încheierii de şedinţă din 25 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze cu minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul D.G. împotriva încheierii de şedinţă din 25 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze cu minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1395/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1446/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
