ICCJ. Decizia nr. 1741/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1741/2011
Dosar nr. 2745/98/2007
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 29 august 2007 reclamantul S.G. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 2348 din 15 septembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Slobozia.
În motivarea cererii s-a arătat că, imobilul casă de locuit şi terenul aferent a fost expropriat abuziv de la tatăl său S.A. şi s-au primit pentru el despăgubiri simbolice, mult sub valoarea imobilului.
Referitor la teren s-a arătat că a efectuat demersuri încă din anul 1994 pentru restituire, cererea nefiindu-i soluţionată niciodată.
Solicită reclamantul despăgubiri constând în diferenţa dintre valoarea reală a construcţiei şi suma primită, precum şi restituirea în natura, atât a suprafeţei de 1042 mp teren aferent, cât şi a suprafeţei de 0, 25 ha ce-i revenea din moştenirea din Vatra Mănăstirii.
Într-un prim ciclu procesual cauza a fost soluţionată de Tribunalul Ialomiţa prin sentinţa civilă nr. 826/2006 prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat însă, prin decizia civilă nr. 389/2007 a Curţii de Apel Bucureşti s-a admis apelul şi s-a trimis cauza spre rejudecare.
Rejudecând cauza Tribunalul Ialomiţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 1010 din 22 noiembrie 2007 prin care a admis contestaţia, a anulat dispoziţia nr. 2348 din 15 septembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Slobozia, a constatat că reclamantul, în calitate de fiu al defunctului S.A. este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 pentru imobilul casă de locuit şi teren aferent în suprafaţă de 1.042 mp care au fost situate în Slobozia, conform art. 10 din lege şi a obligat pârâtul Municipiului Slobozia prin Primar să emită decizie în sensul celor constate.
S-a respins cererea formulată de reclamant cu privire la restituirea în natură a suprafeţei de 2.500 mp situaţi în Vatra Mănăstirii ca neîntemeiată.
Tribunalul a reţinut în considerentele sentinţei că, din cuprinsul deciziei contestate rezultă că pârâta s-a considerat investită cu soluţionarea cererilor de acordare de despăgubiri pentru imobilul demolat şi cu restituirea în natură a suprafeţei de teren de 1042 mp teren situat în Slobozia, iar respingerea cererii s-a datorat faptului că imobilul a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 256/1985, construcţiile fiind demolate, terenul fiind ocupat funcţional de investiţia Parcul de Est al municipiului Slobozia.
S-a mai motivat şi că notificarea nu a fost comunicată prin executorul judecătoresc în condiţiile prevăzute de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a reţinut, referitor la problema formulării notificării, că aceasta tranşată de instanţa supremă prin decizia civilă nr. 2505 din 07 martie 2006, în sensul că pârâtul este obligat să răspundă acesteia.
În ceea ce priveşte termenul de formulare a contestaţiei s-a arătat că dispoziţia a fost emisă la 15 septembrie 2006 iar contestaţia a fost înregistrată la tribunal la data de 28 septembrie 2006, cu respectarea termenului de 30 de zile.
Pe fondul cauzei s-a arătat că din conţinutul actelor depuse de pârât rezultă că Decretul nr. 285/1986 a fost emis pentru exproprierea, în vederea realizării unei investiţii denumită Ansamblul de locuinţe cu 185 de apartamente în Slobozia.
S.A. şi M., părinţii reclamantului, au figurat ca proprietari ai imobilelor situate în Slobozia, constând în casă de locuit construită în anul 1950, prăvălie, 4 camere, 2 holuri, bucătărie, sală cu pivniţă, precum şi teren aferent acestora.
Pentru imobilele expropriate s-au avizat despăgubiri de 81.772 lei, astfel cum rezultă din documentele de plată (fila 24).
Faţă de această situaţie de fapt s-a reţinut că imobilele ce au aparţinut reclamantului au fost preluate cu titlu valabil, dar potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 sunt considerate ca imobile preluate în mod abuziv, fapt care dă dreptul reclamantului la despăgubiri.
Întrucât imobilele „casă de locuit şi prăvălie" au fost demolate, iar pe terenul aferent de 1042 mp s-a realizat o investiţie, nu este posibilă restituirea în natură, astfel încât reclamantului i se cuvin despăgubiri în condiţiile legii speciale.
În ceea ce priveşte restituirea în natură a suprafeţe de 0,25 ha, dobândit prin moştenire în Vatra Mănăstirii, tribunalul a reţinut că reclamantul nu şi-a susţinut cererea în mod constant, axându-se pe probatoriul privind imobilele - casă de locuit, prăvălie şi terenul aferent acestora, motiv pentru care acest capăt de cerere este nedovedit.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul S.G.
În motivele de apel s-a arătat că a notificat pârâtul şi pentru suprafaţa de teren din Vatra Mănăstirii, dar cererea sa a fost respinsă, solicitând judecarea în lipsă.
Prin decizia civilă nr. 609 din 08 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins apelul formulat de reclamantul S.G. împotriva sentinţei civile nr. 1010F din 22 noiembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Teleorman – secţia civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât Municipiul Slobozia prin Primar, ca nefondat.
În stanţa de apel a reţinut în esenţă că, în temeiul rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., Curtea a solicitat, atât apelantului cât şi intimatului - pârât, prin adresă să prezinte probe din care să rezulte situaţia juridică a imobilului.
Apelantul a precizat în scris la data de 11 martie 2008 că titlul său îl reprezintă actul de vânzare - cumpărare din 21 martie 1939 pentru 1 ha de teren arabil, dobândit de către tatăl său S.A.
A mai învederat apelantul că terenul a fost vândut de fraţii săi, când unul dintre ei mai era încă în viaţă, motiv pentru care în prezent solicită numai 2.000 mp şi nu 2.500 mp.
Deşi Curtea a efectuat mai multe adrese la Primăria mun. Slobozia, anexând şi actul invocat drept titlu de către apelant, pentru a se afla situaţia juridică a terenului, această intimată nu a dat curs solicitării instanţei, cu toate că a fost sancţionată conform art. 1081 C. proc. civ. Faţă de această împrejurare şi în condiţiile în care apelantul a solicitat judecarea în lipsă, Curtea a soluţionat cauza în raport de actele şi lucrările dosarului coroborate cu susţinerile părţilor.
Astfel, din actul de vânzare - cumpărare aflat la fila 4 dosar, rezultă că suprafaţa de 1 ha reprezintă teren arabil, ceea ce ar face inaplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
În lipsa unor probe contrare actului de vânzare - cumpărare depus de apelant, instanţa de apel nu a putut reţine o altă situaţie juridică a acestui imobil.
De asemenea, s-a mai reţinut şi faptul că din notele scrise formulate de apelant la 11 martie 2008 rezultă că terenul ce face obiectul actului din 21 martie 1939 a fost vândut de fraţii săi, astfel încât cererea de restituire apare ca nedovedită în condiţiile art. 1169 C. civ.
Împotriva deciziei nr. 209 din 08 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termen legal, a declarat recurs reclamantul S.G., criticând-o pentru nelegalitate, fără a indica în drept motivele de recurs.
Recurentul susţine că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că terenul în litigiu a fost vândut de fraţii săi, aspect nedovedit, menţionând că fiecare dintre fraţi şi-a înstrăinat cota parte ce i se cuvenea, iar cota parte a sa a rămas integrală.
Mai arată că, nu s-a dovedit că el şi-ar fi înstrăinat partea cuvenită din teren, sens în care nu există acte justificative.
Analizând criticile deduse judecăţii prin intermediul recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Reclamantul a formulat critici privind hotărârea pronunţată de instanţa de apel, referitoare la starea de fapt, negând împrejurarea că fraţii săi ar fi înstrăinat întreaga suprafaţă de teren, susţinând că a rămas neînstrăinată cota parte ce i se cuvine.
Susţine că, la dosarul cauzei nu există nici un act de vânzare-cumpărare care să justifice pretinsele înstrăinări.
Potrivit art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., recursul poate fi promovat numai pentru motivele prevăzute de acest text.
În speţă, în raport de considerentele de mai sus, se reţine că recurentul-reclamant nu critică hotărârea instanţei de apel pentru vreunul dintre motivele de recurs prev. de art. 304 C. proc. civ., criticile vizând aspecte de fapt ce exced acestor motive.
Faţă de împrejurarea că susţinerile recurentului nu pot fi încadrate în motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamant să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.G. împotriva deciziei nr. 609 din 8 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1824/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1654/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
