ICCJ. Decizia nr. 1704/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1704/2011
Dosar nr. 9398/101/2008
Şedinţa publică din 25 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Judecata în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată la 25 noiembrie 2008, V.R. a chemat în judecată pe pârâţii N.I.E., D.P.E., C.R.D. şi cotidianul „I.S.”, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să-i oblige pe pârâţi la plata sumei de 500.00 euro pentru încălcarea drepturilor prevăzute de art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin publicarea în cotidianul I.S. sub semnătura lui C.R. şi N.E. a unui articol intitulat „Purceaua cu cenuşă în cap”, alăturat unei fotografii a reclamantului şi a unei fotografii înfăţişând în prim plan un porc.
Prin sentinţa civilă nr. 274 din 6 octombrie 2009, Tribunalul Mehedinţi – secţia civilă a respins acţiunea ca nefondată, cu următoarea motivare:
Conform art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.
Curtea defineşte tratamentul inuman ca fiind acel tratament care provoacă cu intenţie suferinţe fizice sau mentale de o mare intensitate, iar tratamentul degradant ca fiind un tratament care înjoseşte individul în faţa lui însuşi sau a altor persoane ori care îl determină să acţioneze contra voinţei sau conştiinţei sale.
În cauzele Moldovan, Anghelescu Barbu contra României, Raninen contra Finlandei, Ilaşcu şi alţii contra Moldovei, Curtea a considerat ca fiind tratamente inumane sau degradante, de la caz la caz, aplicarea de lovituri, discriminarea pe motive rasiale, încătuşarea unei persoane şi expunerea sa în public, lipsirea de hrană, de lumină, coroborate cu condiţiile de detenţie.
În speţă, analizând şi declaraţiile martorilor audiaţi, tribunalul a reţinut că reclamantul a suferit un prejudiciu moral prin publicarea fotografiei sale alături de articolul incriminat, însă că acest prejudiciu este lipsit de intensitatea şi gravitatea necesară pentru a avea caracterul unui tratament inuman şi degradant astfel cum este definit în jurisprudenţa C.E.D.O.
A mai reţinut că la sfârşitul articolului se menţionează că orice asemănare între personajele pamfletului şi persoanele din fotografii este pur întâmplătoare şi că orice asemănare între întâmplările povestite şi faptele potenţial reale reprezintă o pură coincidenţă.
Judecata în apel
Prin decizia nr. 22 din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat sentinţa, a admis în parte acţiunea reclamantului şi i-a obligat pe pârâţi la plata sumei de 5.000 euro – echivalentul în lei la data plăţii, precum şi la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele:
Prima instanţă s-a raportat în pronunţarea soluţiei exclusiv la considerente teoretice privitoare la aplicabilitatea art. 3 din Convenţie, fără a se raporta şi la încălcarea art. 8 din C.E.D.O., ce reglementează dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, în condiţiile în care reclamantul invocase prin acţiunea sa încălcarea acestui drept, mai exact a componentei vieţii private a persoanei, ce cuprinde şi dreptul la imagine, susţinând că prin publicarea articolului şi a fotografiei sale imaginea sa a fost grav afectată.
Reanalizând probatoriul, curtea de apel a constatat că articolul conţine referiri lipsite de echivoc cu privire la persoana reclamantului, în partea de articol intitulată „Cetăţeanul rumeguş”, în care este descris ca „un biet politruc scrobit cu pretenţii de elevat, supranumit Lăutaru din Tenerife, care latră a pagubă, lipit de fel de fel de somităţi, afacerist de Pal, care a operat şmenuri în slujba administraţiei locale şi a dat tunuri în umbra unui biet moşneag legat de scaun”. Mai este numit „intelectual de casă al grohăitoarei „Purceaua cu cenuşă în cap”, cealaltă persoană vizată de articol, realizatoare de emisiuni TV, în care era invitat reclamantul”.
Textul conţine expresii insultătoare, jignitoare la adresa reclamantului şi a fost publicat în scopul de a-l umili şi înjosi pe reclamant.
În apărarea formulată, pârâţii nu au arătat în concret ce tipologii ori tare sociale au înfierat, iar articolul nu cuprinde judecăţi de valoare critice cu valabilitate demonstrată ori însoţite de argumentaţia logică a autorului, ci declaraţii factuale, a căror veridicitate trebuia dovedită.
În ceea ce priveşte jurisprudenţa C.E.D.O., s-a reţinut că în cele mai multe speţă, Curtea a analizat încălcarea art. 3 din Convenţie din perspectiva tratamentelor degradante pentru cazurile în care victimele se aflau într-o situaţie privativă de libertate, dar a statuat asupra încălcării art. 3 şi în cazul comportamentului unui particular faţă de altul, cum este cazul în speţă.
De asemenea, C.E.D.O. impune realizarea unui just echilibru între dreptul constatat de art. 10 din Convenţie, ce garantează dreptul la liberă exprimare şi dreptul la reputaţie al persoanei, ca element al vieţii private, protejat de art. 8 al Convenţiei.
Exercitarea libertăţii de exprimare a ziariştilor este condiţionată de acţionarea cu bună-credinţă, astfel încât aceştia să ofere informaţii exacte, demne de crezare, cu respectarea deontologiei profesionale.
În speţă, se are în vedere atitudinea subiectivă a pârâţilor, atât în raport cu adevărul celor afirmate, cât şi cu scopul demersului jurnalistic, respectiv dacă a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-şi astfel datoria de a difuza informaţii asupra unor subiecte de interes general sau au avut doar intenţia de a afecta în mod gratuit reputaţia reclamantului.
Afirmaţiile referitoare la fapte determinate, în absenţa oricăror dovezi care să le susţină, nu se bucură de protecţia art. 10 din C.E.D.O., astfel încât reclamantul are dreptul la despăgubiri pe care, în limita rezonabilă a unei marje de exprimare, Curtea le-a limitat la suma de 5.000 euro.
Judecata în recurs
Împotriva deciziei au declarat recurs atât reclamantul cât şi pârâţii N.I.E., D.P.E., C.R.D. şi SC T.S.S. SRL.
1. Recurentul reclamant îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi critică decizia sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate de instanţa de apel.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul susţine că, din moment ce pârâţii, cu excepţia lui C.R. nu s-au prezentat la interogatoriu, printr-o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ., aceştia trebuiau obligaţi la plata sumei integrale solicitată de reclamant respectiv 500.000 euro.
Lipsa la interogatoriu a pârâşilor trebuia socotită ca o mărturisire deplină cu privire la cuantumul despăgubirilor, conform textului de lege menţionat.
De asemenea, consideră că în acordarea sumei de 5.000 euro, curtea de apel a manifestat mai degrabă subiectivism, raportându-se la practica anterioară a instanţelor, fără a ţine seama de persoana reclamantului, de prejudiciul moral grav creat şi de obstacolele în evoluţia şi cariera personală şi politică.
Recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 500.000 euro, precum şi la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în cursul procesului.
2. Pârâţii, deşi au formulat cereri distincte, acestea au conţinut identic şi cuprind următoarele critici:
2.1. Interpretând greşit actul dedus judecăţii, curtea de apel a schimbat natura sau înţelesul vădit şi neîndoielnic al acestuia.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenţii susţin că, deşi s-a formulat o cerere în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ., curtea de apel a avut în vedere prevederile art. 3 din C.E.D.O., nu a dispus timbrajul la valoare şi nu s-a comportat ca o instanţă naţională, ci ca o instanţă europeană cu prerogativele C.E.D.O.
2.2. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Deşi recunoaşte că nu există probatoriu nici cu privire la rezultatul prejudiciabil şi nici cu privire la legătura de cauzalitate, curtea de apel sfârşeşte prin a prezuma existenţa acestora.
Instanţa de apel nu motivează cum ajunge să facă legătura dintre reclamant şi poza unui porc şi concluzionează în mod neîntemeiat că titlul pamfletului „Purceaua cu cenuşă în cap” face trimitere la apelant.
Instanţa de apel nu a observat nici că autorul articolului îşi asuma întreaga responsabilitate a acestuia, exonerând astfel pe celelalte persoane conceptate în cauză.
2.3. Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, deoarece nu există cele trei elemente ale răspunderii civile delictuale.
Aşa-zisul fapt ilicit îl reprezintă o creaţie artistică denumită pamflet, care nu are o adresabilitate expresă, iar rezultatul prejudiciabil constând în probleme psihiatrice şi familiale, reprezintă probleme personale, care ţin de personalitatea şi de starea de sănătate a reclamantului.
Recurenţii solicită admiterea recursului, modificarea deciziei şi menţinerea sentinţei, iar, în subsidiar, casarea ambelor hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Intimatul V.R. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâţi.
Înalta Curte, constatând că în cauză a declarat recurs SC T.S.S. SRL, care nu a figurat ca parte în dispozitivul deciziei, a dispus citarea acesteia, precum şi a celorlalţi recurenţi cu menţiunea clarificării acestei inadvertenţe.
Intimatul cotidianul „I.S.” a precizat, referitor la calitatea SC T.S.S. SRL că, din cauza unei erori materiale strecurate la dactilografie, figurează în cauză, cotidianul „I.S.” fiind ziarul editat de acest trust de presă.
Analizând recursurile, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
1. Contrar susţinerilor recurentului reclamant, întinderea cuantumului despăgubirii nu putea fi determinată în speţă prin aplicarea dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ., în raport de lipsa la interogatoriu a pârâţilor.
Potrivit textului de lege menţionat, dacă partea, fără motive temeinice refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau ca un început de dovadă în folosul părţii potrivnice.
Aceste text nu poate fi privit izolat de subsecţiunea 7, cuprinsă în secţiunea a III-a a Codului de procedură civilă, referitoare la proba cu interogatorii.
Potrivit art. 218 C. proc. civ., se va putea încuviinţa chemarea la interogatorii când este privitor la fapte personale care, fiind în legătură cu pricina, pot duce la dezlegarea ei.
Întinderea despăgubirii pentru prejudiciul moral nu reprezintă o faptă personală în înţelesul legii, care să poată fi determinată prin aplicarea sancţiunii prevăzută de art. 225 C. proc. civ.
Determinarea întinderii acestei despăgubiri reprezintă o chestiune de apreciere şi presupune luarea în considerare, de către instanţa de judecată, a tuturor împrejurărilor concrete ale cauzei.
În speţă, curtea de apel a avut în vedere diminuarea statutului social al reclamantului, afectarea reputaţiei şi imaginii acestuia, atât în raport cu publicul, cât şi în familie şi faţă de sine şi, în raport de toate aceste elemente, a considerat că suma de 500.000 euro solicitată de el este disproporţionată.
Simpla afirmaţie a recurentului, în sensul că această sumă nu poate fi consideră prea mare în raport cu prejudiciile cauzate de pârâţi, ce i-au afectat cariera profesională şi politică nu poate fi considerată o critică de nelegalitate care să se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa fiind, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.
2. Recursurile declarate de pârâţi sunt, de asemenea, nefondate.
2.1. Contrar susţinerilor recurenţilor, acţiunea reclamantului a fost fondată pe dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, cu indicarea expresă a prevederilor art. 2 şi 3 din aceasta, or, potrivit art. 15 lit. s) din Legea nr. 146/1997, o asemenea cerere este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Nu i se poate imputa instanţei de apel că ar fi soluţionat cererea cu schimbarea cauzei juridice a acesteia şi nici că, aşa cum susţin recurenţii, ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, în sensul avut în vedere de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
2.2. Decizia atacată conţine motivele pe care se sprijină, iar acestea nu sunt nici contradictorii şi nici străine de natura pricinii pentru a fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Faptul că instanţa de apel, analizând probele, a stabilit o legătură între articolul publicat în cotidianul „I.S.”, însoţit de fotografii, şi persoana reclamantului, reprezintă o chestiune ce ţine de situaţia de fapt, iar aceasta nu poate fi reapreciată în recurs în raport de exigenţele art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Critica potrivit căreia pârâtul C.R. şi-ar fi asumat în conţinutul publicaţiei întreaga responsabilitate nu este dezvoltată de o manieră care să permită încadrarea în prevederile art. 304 C. proc. civ. şi care să conducă, eventual, la exonerarea de răspundere a celorlalţi pârâţi.
2.3. La situaţia de fapt reţinută, curtea de apel a aplicat corect legea, nefiind incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, s-a reţinut că în articolul incriminat s-au făcut o serie de referiri factuale la persoana reclamantului, de natură a-l înjosi pe reclamant şi de a-i leza acestuia reputaţia, ca element al vieţii private.
De asemenea, s-a reţinut că demersul jurnalistic nu s-a încadrat în limitele exercitării dreptului la liberă exprimare, afirmaţiile factuale privitoare la reclamant nefiind în niciun fel susţinute de dovezi.
În atare situaţie, concluzia potrivit căreia reclamantul a suferit un prejudiciu, ca şi legătura de cauzalitate dintre fapta pârâţilor şi prejudiciul încercat de reclamant, sunt corect stabilite.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondate şi recursurile declarate de pârâţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul V.R. şi de pârâţii N.I.E., D.P.E., C.R.D., SC T.S.S. SRL împotriva deciziei nr. 22 din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1696/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1542/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
