ICCJ. Decizia nr. 1669/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1669/2011

Dosar nr. 14660/63/2008

Şedinţa publică din 24 februarie 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18 august 2008, reclamanta C.M. a chemat în judecată SC C.E. SA, solicitând instanţa ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta să înainteze Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor decizia pe care a emis-o având nr. 614 din 18 iulie 2008, în vederea acordării de despăgubiri la Fondul „Proprietatea”.

A mai solicitat reclamanta ca, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, pârâta să fie obligată la plata în favoarea sa a unor daune cominatorii în cu de 2000 de lei pe zi de întârziere, începând cu data rămânerii defini hotărârii judecătoreşti şi până la depunerea deciziei şi a documentaţiei aferente la Secretariatul Comisiei Centrale.

Pârâta SC C.E.C. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, motivând că împotriva sentinţei civile nr. 335 din 22 martie 2007 a formulat recurs, că a înaintat dosarul prin delegat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti cu procesul-verbal din 01 septembrie 2008, dar această instituţie a respins dosarul, deoarece nu ar fi fost depusă sentinţa, învestită cu formulă definitivă şi irevocabilă.

Pârâta a solicitat să fie obligată reclamanta la 3000 de lei pe zi de întârziere în favoarea unităţii de la data formulării acţiunii şi până la data la care Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor îi va primi dosarul, atunci când va fi în posesia tuturor documentelor legale şi, de asemenea, să fie obligată la plata cheltuielilor de deplasare în sumă de 250 de lei efectuate de către societate nejustificat ca urmare a formulării unei acţiuni neîntemeiate, cereri pe care instanţa le-a calificat ca având un caracter reconvenţional.

Prin sentinţa civilă nr. 383 din 8 decembrie 2008 a Tribunalului Dolj s-a admis acţiunea, a fost obligată pârâta să înainteze decizia nr. 614 din 18 iulie 2008, împreună cu documentaţia aferentă, Secretariatului Comisiei Centrale, în vederea acordării de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 sub sancţiunea obligării la daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data îndeplinirii obligaţiei principale.

S-a respins cererea reconvenţională formulată de pârât.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, motivând că este nelegală obligarea sa la plata daunelor cominatorii şi la înaintarea dosarului de către A.N.R.P., deoarece şi-a executata această obligaţie, la data de 2 septembrie 2008 dar dosarul a fost restituit dat fiind faptul că sentinţa nu a rămas irevocabilă. S-a arătat că pe rolul instanţei supreme se află recursul declarat împotriva deciziei nr. 85 din 27 februarie 2008 a Curţii de Apel Craiova iar la primul termen de judecată din 16 noiembrie 2008 reclamanta a solicitat acordarea unui nou termen. S-a menţinut cererea pentru obligarea reclamantei la plata de daune cominatorii începând cu data de 2 septembrie 2008. S-a solicitat, cu caracter subsidiar introducerea în cauză a A.N.P.R., cerere care a fost respinsă de instanţă, fiind inadmisibil ca în apel să se lărgească într-un astfel de mod cadrul procesual, în acest sens fiind dispoziţiile art. 294 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 83 din 12 martie 2009 s-a admis apelul declarat de pârâtul SC C.E. SA, cu sediul în Craiova, judeţul Dolj şi sediul secundar în localitatea Işalniţa, judeţul Dolj, împotriva sentinţei civile nr. 383 de la 08 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia civilă în dosar nr. 14660/63/2008, în contradictoriu cu intimata reclamantă C.M., cu domiciliul în comuna Işalniţa, judeţul Dolj.

A schimbat sentinţa civilă în dosar nr. 383 din 08 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj - secţia civilă în dosar nr. 14660/63/2008, în sensul că a respins acţiunea promovată de reclamanta C.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamanta C.M. împotriva deciziei nr. 83 din 12 martie 2009 a Curţii de Apel Craiova - secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1669/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs