ICCJ. Decizia nr. 1824/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1824/2011
Dosar nr. 40060/3/2006
Şedinţa publică din 2 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 20 noiembrie 2006, reclamantul L.Ş. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale, anularea în parte a Ordinului nr. A 261 din 26 octombrie 2006 emis de pârât în soluţionarea notificării transmise în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi obligarea la restituirea în natură a întregului imobil situat în Turda, judeţul Cluj (cu destinaţia actuală Casa Armatei). S-a solicitat înlăturarea din conţinutul ordinului atacat a dispoziţiei privind plata de către reclamant a sumei de 103.709 lei, reprezentând contravaloarea construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor făcute de către stat.
Prin sentinţa civilă nr. 4 din 4 ianuarie 2008 Tribunalul Bucureşti a respins cererea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că potrivit ordinului de restituire nr. A 261 din 26 octombrie 2006 emis de pârât s-a restituit reclamantului, în natură, imobilul compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 2065 mp., situat în municipiul Turda, judeţul Cluj, înscris în C.F. nr. 823 Turda nr. topo 1948 şi nr. topo 1949 parţial. La art. 2 din ordin s-a menţionat că restituirea imobilului şi respectiv, predarea-preluarea efectivă se vor face condiţionat de achitarea sumei de 103.709 lei, calculată la 22 august 2006 (reprezentând contravaloarea construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor făcute de stat).
În fapt, s-a reţinut că din cuprinsul cărţii funciare a municipiului Turda a rezultat că s-a naţionalizat de la autorii reclamantului imobilul cu numere cadastrale 1948, 1949 şi 1362/1946, cu o suprafaţă totală de 2303 mp. şi că prin procesul verbal de predare primire încheiat la data de 18 decembrie 2006 s-a procedat la primirea imobilului, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 2065 mp.
Cu privire la diferenţa de teren, pârâtul s-a apărat arătând că a predat întregul imobil aflat în posesia sa, aspect necontestat de către reclamant, care a arătat că este posibil să se fi strecurat greşeli cu ocazia măsurătorilor efectuate în cadrul expertizei ce a stat la baza emiterii ordinului de restituire (reclamantul fiind decăzut de altfel, din proba cu expertiză încuviinţată pentru nedepunerea onorariului expertului).
Referitor la obligarea reclamantului prin ordinul contestat la plata unor despăgubiri, s-a reţinut că temeiul acesteia îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, iar nu cele ale art. 49, care au în vedere îmbunătăţirile necesare şi utile aduse de către chiriaşi.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia nr. 159/A din 3 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă.
În consecinţă, a fost schimbată sentinţa în sensul că a fost admisă în parte contestaţia şi modificat, în parte, ordinul atacat prin restituirea în natură şi a suprafeţei de 151,15 mp (identificată conform raportului de expertiză), stabilindu-se totodată cuantumul sumei ce urmează a fi achitată de către reclamant intimatului, la valoarea de 69.017 lei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că suprafaţa restituită, respectiv cea de 2065 mp., nu este suprafaţa totală notificată conform cărţii funciare nr. 823 Turda, adică suprafaţa de 2303 mp. Potrivit raportului de expertiză topo, suprafaţa lipsă a fost identificată astfel: a) suprafaţa lipsă ce aparţine nr. topo 1948 şi 1949 se regăseşte sub clădirea C2, fosta popicărie şi este în suprafaţă de 151,15 mp., fiind identificată actualmente cu număr topografic 1948/1, 1949/1 în suprafaţă înscrisă de 160 mp. (suprafaţa reală fiind de 151,15 mp.) şi b) suprafaţa ce aparţine numărului topo 7362/1946 identificată la vest de imobilul restituit, pe un teren viran, în suprafaţă de 86,26 mp. (menţionându-se că diferenţa dintre suprafaţa de 79 mp. şi 86,29 mp. apare datorită topografiei terenului în prezent faţă de cea din anii 1940). Această din urmă suprafaţă nu este deţinută de intimatul pârât, fiind teren viran.
De asemenea, conform expertizei tehnice în construcţii efectuată în cauză a rezultat că în anul 1970 pe terenul în litigiu s-a construit o popicărie, ce reprezintă un corp de construcţie separat de corpul principal (construit în 1940) şi care este dotat cu reţele şi utilităţi proprii ce provin din corpul principal. S-a concluzionat de către expert că valoarea de circulaţie a investiţiilor este de 69017 lei (sumă la plata căreia a fost obligat reclamantul).
Faţă de cele reţinute în concluziile rapoartelor de expertiză, Curtea a apreciat că în mod greşit s-a restituit numai suprafaţa de 2065 mp. teren întrucât trebuia restituită în natură şi suprafaţa de 151,15 mp. aflată sub popicărie iar suma la plata căreia trebuia obligat reclamantul este de 69017 lei.
Decizia a fost atacată cu recurs de către Ministerul Apărării Naţionale care a invocat motivele prev. de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat următoarele:
- În soluţionarea cauzei instanţa de apel nu a analizat toate probele administrate în cauză.
Astfel, pentru a se aprecia valoarea investiţiilor efectuate de stat asupra imobilului în litigiu, în cauză s-au administrat atât proba cu expertiză în specialitatea construcţii, cât şi proba cu înscrisuri, în considerentele deciziei reţinându-se însă „numai concluziile din raportul de expertiză, omiţându-se raportul de evaluare construcţii”.
Or, pentru a se pronunţa o hotărâre completă, instanţa trebuia să coroboreze cele două rapoarte.
În felul acesta ar fi observat că diferenţele de valoare care apar între acestea se datorează întocmirii acestora la o distanţă de 3 ani şi deprecierii, în timp, a costurilor de piaţă precum şi dispariţiei unor elemente de construcţie după data predării imobilului către reclamant.
- Ca urmare, avându-se în vedere că diferenţa dintre valoarea stabilită prin ordinul contestat şi cea dispusă de instanţa de apel este numai rezultatul curgerii timpului, este neîntemeiată modificarea ordinului în sensul diminuării sumei datorate cu titlu de contravaloare a investiţiilor efectuate de stat.
De altfel, la data predării imobilului, reclamantul a fost de acord cu suma menţionată întrucât a achitat-o.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând în principal, respingerea recursului ca inadmisibil în condiţiile în care nu se invocă prin intermediul acestuia aspecte de nelegalitate, ci faptul că nu au fost analizate toate probele administrate.
În subsidiar, s-a arătat că recursul este nefondat, că stabilirea contravalorii investiţiilor s-a realizat în mod corect conform probelor administrate, iar împrejurarea că a fost achitată suma stabilită iniţial prin ordinul pârâtului nu reprezintă o recunoaştere a acestui debit, câtă vreme pe ordinul de plată (nr. 1 din 1 decembrie 2006) există menţiunea „plată contestată”, achitarea sumei realizându-se doar pentru că intrarea în posesia imobilului era condiţionată de efectuarea respectivei plăţi.
Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:
Prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului pot fi valorificate numai aspecte de nelegalitate, circumscrise dispoziţiilor art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.
Ceea ce se supune judecăţii în recurs este legalitatea hotărârii, respectiv, aplicarea corectă a legii situaţiei de fapt stabilite de către instanţele fondului.
Contrar exigenţelor procedurale din materia recursului, prin motivele formulate pârâtul aduce în dezbaterea judiciară aspecte legate de probaţiune şi de stabilire a elementelor de fapt pe baza probelor administrate.
Astfel, ceea ce se critică este pretinsa omisiune din evaluarea realizată de către instanţa de apel a concluziilor raportului de expertiză întocmit la fond şi faptul că nu ar fi fost coroborate concluziile celor două rapoarte de expertiză întocmite la un interval de 3 ani.
Aceste împrejurări nu vizează, cum se susţine, cu referire la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aspecte legate de aplicarea greşită a legii, tinzându-se în fapt la o devoluare a fondului fie pe motiv de omisiune a cercetării unui mijloc de probă, fie pe considerente legate de modalitatea în care au fost coroborate probele administrate.
Aducând judecăţii în recurs asemenea aspecte, recurentul ignoră faptul că dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ. care ar fi permis o asemenea analiză au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000 (astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 219/2005).
În felul acesta, legiuitorul a subliniat, prin modalitatea reglementării motivelor de recurs şi limitarea criticilor de nelegalitate, caracterul de cale extraordinară de atac a recursului.
Tot astfel, prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul face referire, nu la un act juridic (în sens material, de negotium iuris) ale cărui clauze clare şi neechivoce să fi fost eronat interpretate, denaturându-li-se sensul (ipoteza textului menţionat), ci tot la raportul de expertiză ale cărui concluzii ar fi fost ignorate (sau necoroborate cu un alt raport de expertiză).
Rezultă că aspectele deduse judecăţii în recursul pârâtului nu pot fi încadrate în motivele invocate de acesta – prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. – pentru a face obiect de analiză în această fază procesuală.
În acelaşi timp, dezvoltarea argumentelor nu permite, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., încadrarea în alte motive din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru a fi supuse controlului de legalitate.
Sancţiunea în asemenea situaţii nu este – cum greşit se susţine prin întâmpinarea formulată în cauză – aceea a inadmisibilităţii, ci a nulităţii căii de atac exercitate în condiţii neprocedurale.
Astfel, potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor.
Cum asemenea motive de nelegalitate, în termenii reglementaţi de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., nu au fost indicate şi dezvoltate în cauză, urmează să se constate nulitatea recursului exercitat în condiţii de neregularitate procedurală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale în nume propriu şi pentru Unitatea Militară Bucureşti împotriva deciziei nr. 159/A din 3 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1842/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 1741/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
