ICCJ. Decizia nr. 2072/2011. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2072/2011
Dosar nr.16437/3/2007
Şedinţa publică din 8 martie 2011
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, la data de 11 mai 2007, reclamanta P.A.R.D.S. a chemat în judecată pe pârâtele SC H.R. SRL şi SC E.P. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, acestea să fie obligate la plata sumei de 50.000 euro cu titlul de despăgubiri, reprezentând valoarea costurilor şi profitului obţinut prin comercializarea produselor purtând o marcă similară mărcii P.F., fapt ce a adus atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale reclamantei.
Reclamanta a arătat că, prin magazinele K. din Bucureşti aparţinând pârâtelor, s-a comercializat în anul 2004 un model de pantofi sport purtând o marcă similară mărcii P.F. a cărei titulară este reclamanta. Prin sentinţa civilă nr. 530F din 31 mai 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis acţiunea în contrafacere şi a constatat că mărfurile comercializate aduc atingere drepturilor exclusive ale reclamantei asupra mărcii. Astfel, arată reclamanta, există autoritate de lucru judecat cu privire la autorul faptei ilicite, la săvârşirea faptei şi la existenţa prejudiciului, rămânând de stabilit numai cuantumul daunelor. Acest cuantum urmează a se determina potrivit art. 14 alin. (2) lit. a) varianta 1 din OUG 100/2005 şi art. 13 alin. (1) din Directiva 48/2004, raportat la costurile, respectiv beneficiile realizate injust de pârâte.
La termenul din 5 septembrie 2007 a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive a pârâtei SC E.P. SRL, reţinându-se că cele două societăţi pârâte au fuzionat prin absorbţie, pârâta SC E.P. SRL fiind radiată la data de 25 septembrie 2006 din registrul comerţului, ulterior cealaltă pârâtă schimbându-şi denumirea în SC K. România SRL.
Prin încheierea de la termenul din 3 octombrie 2007 instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta SC K. România SRL cu privire la sentinţa nr. 530F/2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Pârâta a invocat excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, raportat la dispoziţiile art. 14 şi 2 din OUG 100/2005 potrivit cărora reclamanta trebuia să prezinte proba încălcării cu intenţie a drepturilor de proprietate intelectuală protejate şi pentru nerespectarea procedurii concilierii prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1141 din 21 octombrie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta SC E.P. SRL, societate radiată, pentru lipsa capacităţii procesuale pasive.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia prematurităţii invocată de pârâta SC K. România SRL privind obligarea sa la repararea prejudiciului material şi moral pentru comercializarea modelului de pantofi nr. 94005.
A fost admisă excepţia prematurităţii invocată de pârâta SC K. România SRL în ceea ce priveşte cererea având ca obiect repararea prejudiciului pentru comercializarea modelului de pantofi 940006 şi pentru comercializările ulterioare anului 2004.
A fost respinsă excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
A fost admisă în parte cererea reclamantei, dispunându-se obligarea pârâtei SC K. România SRL la plata către reclamantă a sumei de 18.462 RON, despăgubiri pentru daune materiale şi 36.924 RON despăgubiri pentru daune morale.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de majorare a onorariului formulată de expert.
S-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 22.783 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă că:
Reclamanta este titulara drepturilor de proprietate intelectuală exclusive asupra mărcii nr. 480708, marcă verbală, cu termen de validitate de la 30 septembrie 1983 până la 30 septembrie 2013 pentru clasele de produse şi servicii 18, 25 şi 28 şi asupra mărcii nr. R426712, marcă figurativă cu termen de validitate de la 12 noiembrie 1996 până la 12 noiembrie 2016 pentru clasa de produse şi servicii nr. 25, respectiv pantofi sport (astfel cum rezultă din certificatele Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale), cu protecţie extinsă şi pe teritoriul României.
Ca urmare a comercializării, în anul 2004, de către pârâtele iniţiale a unor produse similare, ce creau risc de confuzie cu mărcile protejate ale reclamantei, P.A.R.D.S. a formulat o acţiune în contrafacere, ce a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 530F pronunţată la data de 31 mai 2005 de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, rămasă definitivă.
S-a reţinut că această hotărâre are autoritate de lucru judecat cu privire la existenţa faptei şi vinovăţia pârâtei SC K. România SRL, căreia i s-a interzis să comercializeze sau să ofere spre vânzare pantofi sport individualizaţi în fotografiile depuse în acel dosar, pe care este aplicat un semn similar cu semnul P.F.S. protejat şi înregistrat ca marcă în România de către reclamantă prin certificatul de reînnoire a înregistrării nr. R 426719 din 19 noiembrie 1996 eliberat de O.M.P.I.
Pârâta SC K. România SRL a fost obligată să retragă de pe piaţă de îndată produsele individualizate şi să le distrugă, precum şi să transmită reclamantei informaţii privind provenienţa şi circuitele de distribuţie ale produselor respective, informaţii despre identitatea fabricantului, comerciantului, a cantităţii de marfă fabricată, livrată, primită sau comandată.
S-a reţinut că autoritatea de lucru judecat a hotărârii a fost invocată de către reclamantă în susţinerea cererii şi de către pârâtă în combaterea acesteia, pe considerentul că instanţele au stabilit că despăgubirile pentru neîndeplinirea obligaţiilor de a face şi de a nu face pot fi solicitate numai în conformitate cu dispoziţiile art. 5802 şi 5804 C. proc. civ.
Instanţa a mai reţinut, în ceea ce priveşte faptele din anul 2004, constatate în cadrul litigiului anterior, că există putere de lucru judecat. Fapta şi vinovăţia pârâtei nu mai pot face obiectul discuţiei litigioase dintre părţi. Singurul aspect ce rămâne obiect al cauzei, reţine instanţa, este determinarea cuantumului prejudiciului suferit de reclamantă prin aceste fapte.
Pentru faptele ulterioare celor deduse judecăţii în cadrul procesului anterior, la termenul de judecată din data de 3 octombrie 2007 a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat pentru lipsa identităţii de obiect.
Pentru faptele ulterioare anului 2004 (perioadă analizată în sentinţa 530F/2005 - Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă), instanţa a reţinut că deşi există o sentinţă definitivă şi obligatorie care se bucura de putere executorie, reclamanta nu a făcut niciun demers pentru executarea silită a obligaţiilor de a face stabilite. Din coroborarea acestui aspect cu restul probelor administrate în cauză (menţiunile raportului de expertiză) s-a constatat potrivit art. 1169 C. civ., că nu au mai existat fapte ulterioare de contrafacere care să reclame repararea prejudiciului ulterior faptelor din 2004.
Instanţa a reţinut că litigiul este de natură comercială şi sunt incidente dispoziţiile art. 3, pct. 2, art. 4 şi 56 C. com., procedura concilierii prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. fiind îndeplinită, doar pentru modelul de pantofi 940005 nu şi pentru 940006.
În baza expertizei contabile instanţa a stabilit obligaţia pârâtei SC K. România SRL la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 18.462 RON pentru comercializarea produsului 940005 în anul 2004.
În ce priveşte cuantumul prejudiciului moral, reţinând că fapta de contrafacere este de natură a aduce atingere imaginii reclamantei ca şi comerciant pe piaţa respectivă, s-a apreciat că se impune obligarea pârâtei la plata sumei de 36.924 RON (dublul sumei ce reprezintă prejudiciu material).
În ceea ce priveşte invocarea prescripţiei acţiunii instanţa a reţinut că aceasta nu este prescrisă raportat la data introducerii acţiunii şi la data soluţionării definitive a litigiului ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1210/2005.
În ceea ce priveşte susţinerea nulităţii cererii de chemare în judecată ca urmare a lipsei procedurii prealabile, s-a reţinut că sancţiunea pentru aceasta este respingerea ca prematură a cererii, iar nu anularea sa, excepţia fiind respinsă.
Cheltuielile de judecată au fost admise în parte, potrivit art. 274 şi urm. C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.
În motivare s-a arătat că:
1. Hotărârea pronunţată cuprinde motive contradictorii, respectiv instanţa pe de o parte a admis acţiunea şi a acordat daune pentru modelul 940005 considerând litigiul ca fiind unul civil faţă de notificarea nr. 375 din 2 noiembrie 2004, iar, pe de altă parte, nu a acordat daune pentru modelul 940006 considerând litigiul ca fiind unul comercial.
2. În ceea ce priveşte calificarea litigiului, arată apelanta că este vorba despre un litigiu civil în materia dreptului de proprietate intelectuală, atât în privinţa modelului 940005 cât şi a celui 940006.
Raţionamentul instanţei care a dus la calificarea cauzei ca fiind una comercială în cazul modelului 940006 este total greşit, obiectul cauzei fiind unul de natură civilă, o acţiune în daune pentru încălcarea dreptului de proprietate intelectuală.
Procedura prealabilă prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. fiind obligatorie numai în litigiile comerciale, nu-şi găseşte aplicarea în prezenta cauză. Este absurd a se considera că în privinţa modelului 940006 litigiul nu ar fi civil, ci comercial în condiţiile în care instanţa de judecată s-a pronunţat pentru un model, admiţând acţiunea.
3. Interpretarea greşită a notificării
Se susţine că instanţa de judecată a interpretat în mod greşit notificarea trimisă în 2004 pârâtei, în condiţiile în care deşi în aceasta apare inserată o fotografie cu un pantof sport modelul 940005, solicitările se refereau la oprirea imediată a utilizării mărcii similare F. şi luarea de către pârâtă a angajamentului că nu va mai folosi niciodată produse imprimate cu mărcile similare înregistrate sub numărul 2R237825 şi nr. 426712 ce aparţin reclamantei apelante.
În cuprinsul notificării a fost inserată fotografia cu modelul 940005 pentru că de acest model avea cunoştinţă apelanta reclamantă, dar documentul clarifică situaţia având în vedere că notificarea nu se referă la un anumit model de pantofi ci la toate produsele ce purtau fără drept semne identice/similare mărcii protejate.
4. Se mai susţine că hotărârea apelată contravine unei jurisprudenţe constante, încălcând dreptul de acces la justiţie.
Potrivit jurisprudenţei constante, în materia acordării daunelor, ca urmare a încălcării dreptului de proprietate intelectuală, nicio instanţa nu a condiţionat acordarea daunelor de procedură prealabilă a notificării părţii adverse.
5. Cuantumul daunelor morale pentru modelul 940006 este de 36.924 RON, dublul prejudiciului material.
Prin Decizia nr. 91 A din 8 aprilie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul reclamantei, a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi a trimis primei instanţe cauza spre rejudecarea capătului de cerere având ca obiect pretenţiile întemeiate pe utilizarea de către pârâtă a modelului de pantofi 940006, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că în mod eronat a apreciat instanţa fondului că în speţă ar fi aplicabile prevederile art. 7201 C. proc. civ. - care reglementează o procedură prealabilă de conciliere în materie comercială - în condiţiile în care litigiul priveşte angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei intimate pentru fapte (de contrafacere) ce intră în sfera de reglementare a unei legislaţii speciale, care priveşte materia drepturilor de creaţie intelectuală şi proprietate industrială.
Prin prevederile OUG 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 280/2005 - ordonanţă prin care s-a realizat transpunerea Directivei nr. 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului - drepturile ce intră în sfera de aplicare a acestei reglementări au o serie de particularităţi.
Din conţinutul art. 14 al OUG nr. 100/2005 rezultă că persoana ce se consideră vătămată într-un drept de proprietate industrială se poate adresa în mod direct instanţei judecătoreşti competente cu o cerere de dezdăunare împotriva persoanelor cărora le impută faptele ce au cauzat o atare vătămare, sesizarea instanţei nefiind astfel condiţionată de vreun demers/procedură prealabil(ă) din partea reclamantului.
Împotriva acestei decizi pârâta SC K. ROMÂNIA SRL a declarat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi art. 3, 4 şi 56 C. com.
Prin criticile structurate în conţinutul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se susţine că în mod eronat instanţa de apel a apreciat că în speţă nu se aplică art. 7201 C. proc. civ. care reglementează o procedură prealabilă de conciliere în materie comercială.
Activitatea pârâtei de comercializare a modelelor de încălţăminte, inclusiv a pantofilor cu număr de identificare în catalogul de prezentare a colecţiei de produse marca K. pe anul 2004, respectiv cele cu nr. 940005 şi 940006, în conformitate cu art. 3, 4 şi 56 C. com., are natură comercială, ceea ce obligă reclamanta ca înaintea promovării unei acţiuni în justiţie să efectueze procedura prealabilă a concilierii prevăzută de art. 7201C. proc. civ.
Deşi în mod repetat în faţa primei instanţe de judecată s-a învederat că SC K. ROMÂNIA SRL nu a mai comercializat produsul din anul 2004 prezentând documentele de finalizare a importului şi faptul că nu toată producţia a fost comercializată în România, importator fiind o societate din Cehia, prima instanţă a aplicat ca sancţiune plata întregului profit obţinut prin comercializare de către SC K. ROMÂNIA SRL din vânzarea tuturor articolelor de încălţăminte nu numai a celor care ar fi purtat acest însemn.
Societatea recurentă mai arată că a făcut dovada că din anul 2004 nu a mai fost fabricat şi comercializat niciun astfel de produs, nu a importat astfel de pantofi, cantitate de pantofi de orice tip importată în anul 2004 a fost vândută în toamna anului 2004, importul fiind închis în prima lună a anului 2005.
Hotărârea instanţei de apel mai este criticată sub aspectul incidenţei art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că greşit a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile OUG nr. 100/2005, iar, dacă aceste dispoziţii ar fi aplicabile, nu s-au administrat probe cu privire la faptul că pârâta a acţionat cu intenţie, potrivit dispoziţiilor art. 14 din ordonanţă, comercializând modelele de pantofi purtând însemne asemănătoare cu cele comercializate de reclamantă.
De asemenea, nu s-a făcut dovada în sensul că pârâta ar fi încălcat dispoziţiile instanţei de a nu mai comercializa modelele de pantofi din cauză.
În cauză, se mai susţine, nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 14 din OUG nr. 100/2005 deoarece recurenta nu a avut intenţia de a obţine profit din comercializarea unor modele contrafăcute de pantofi.
Modelele de pantofi sport comercializate de pârâtă nu au fost contrafăcute de aceasta, iar obligaţia de a plăti daune nu ar trebui să cadă în sarcina pârâtei.
Se mai susţine că instanţa de apel a reţinut greşit că pârâta nu a formulat obiecţiuni cu privire la raportul de expertiză, deşi prin notele scrise s-a învederat că este inclusă toată producţia de pantofi din anul 2004, fără a fi făcută vreo distincţie cu privire la modelele care au fost importate şi care să poarte însemnul apreciat a fi similar cu cel protejat de reclamantă.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Art. 304 pct. 8 C. proc. civ., statuează asupra împrejurărilor în care modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere: „când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia".
Aceasta înseamnă să ne aflăm în faţa unei schimbări a naturii actului juridic de aşa manieră încât să fie alterată în mod substanţial natura sa.
Or, analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor încadrate în conţinutul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. rezultă că acest text este invocat formal.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că speţa intră în sfera de reglementare a unei legislaţii speciale privind drepturile de creaţie intelectuală şi proprietate industrială, situaţie în care nu se aplică dispoziţiile art. 7201C. proc. civ.
Faptul că hotărârea instanţei de apel nu este favorabilă pârâtei nu înseamnă că s-a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii sau a fost schimbat înţelesul neîndoielnic al acestuia.
În fine, reanalizarea situaţiei de fapt nu este posibilă în recurs.
Cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În mod corect instanţa de apel a apreciat că în speţă nu se aplică art. 7201 C. proc. civ., care reglementează o procedură prealabilă de conciliere în materie comercială, deoarece prin acţiune se solicită despăgubiri urmare atingerii de către pârâta SC K. România SRL a drepturilor de proprietate intelectuală exclusive ale reclamantei asupra mărcii P.A.R.D.S., aspect intrând în sfera de reglementare a legislaţiei speciale privind drepturile de creaţie intelectuală şi proprietate industrială.
Se constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanta P.A.R.D.S. a solicitat obligarea pârâtelor SC H.R. SRL şi SC E.P. SRL la plata sumei de 50.000 euro cu titlul de despăgubiri, reprezentând valoarea costurilor şi profitului ce l-au obţinut prin comercializarea produselor purtând o marcă similară mărcii P.F., ceea ce a adus atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale reclamantei. Ulterior introducerii acţiunii cele două pârâte au fuzionat prin absorbţie, la data de 25 septembrie 2006 pârâta SC E.P. SRL a fost radiată din registrul comerţului, iar SC H.R. SRL şi-a schimbat denumirea în SC K. România SRL.
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată în mod corect instanţa de apel a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza primei instanţe pentru rejudecarea capătului de cerere având ca obiect pretenţiile întemeiate pe utilizarea de către pârâtă a modelului de pantofi 940006, căci cu privire la acest aspect instanţa de fond nu s-a pronunţat.
Obiectul pricinii, aşa cum este identificat în cererea de chemare în judecată, cât şi faţă de temeiul juridic invocat (art. 3, 4, 11 şi 14 alin. (2) lit. a) din OUG 100/2005, art. 13 din Directiva Europeană nr. 48/2004, art. 35 din Legea nr. 84/1998 şi „art. 112 şi urm." C. proc. civ.) îl reprezintă protecţia proprietăţii industriale. Reclamanta, ca parte vătămată, solicită o despăgubire urmare încălcării de către pârâtă a dreptului său de proprietate industrială protejat.
Faţă de definiţia proprietăţii intelectuale, aşa cum este redată în art. 2.viii) din Convenţia de la Stockholm din 1967 pentru constituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale („drepturile referitoare la operele literare, artistice şi ştiinţifice, interpretările artiştilor interpreţi şi execuţiile artiştilor executanţi, fonogramele şi emisiunile de radiodifuziune, invenţiile în toate domeniile activităţii umane, descoperirile ştiinţifice, desenele şi modelele industriale, mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu şi denumirile comerciale, protecţia împotriva concurenţei neloiale şi toate celelalte drepturi aferente activităţii intelectuale în domeniile industrial, ştiinţific, literar şi artistic") rezultă fără echivoc faptul că obiectul pricinii, îl reprezintă protecţia proprietăţii industriale.
Creaţiile ce fac obiect de protecţie în cadrul proprietăţii industriale sunt, ca şi creaţiile intelectuale, rezultat al gândirii şi cunoaşterii omului, dar, spre deosebire de acelea, în cadrul cărora sunt protejate creaţiile de fond şi de formă, în cadrul proprietăţii industriale sunt protejate creaţii intelectuale de fond, aplicabile în industrie.
Ele intră în sfera de reglementare a unei legislaţii speciale, având ca mijloc de apărare acţiunea în concurenţă neloială şi acţiunea în contrafacere.
În consecinţă, nu pot fi primite criticile prin care se susţine că dispoziţiile OUG nr. 100/2005 nu sunt aplicabile, instanţa de apel a aplicând corect dispoziţiile acestui act normativ.
OUG 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, aprobată prin Legea nr. 280/2005 reglementează măsurile, procedurile şi repararea daunelor în scopul asigurării respectării drepturilor de proprietate industrială şi prin acest act normativ s-a asigurat transpunerea Directivei nr. 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, referitoare la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Invocarea în prezentul recurs a faptului că nu s-au respectat de către instanţa de apel dispoziţiile art. 14 din OUG 100/2005 în sensul de a se analiza dacă pârâta a desfăşurat cu intenţie o activitate de contrafacere, invocarea criticilor constând în aceea că nu s-a făcut dovada în sensul încălcării dispoziţiilor instanţei de a nu mai comercializa modelele de pantofi în cauză, în aceea că recurenta nu a avut intenţia de a obţine profit şi că modelele de pantofi nu au fost contrafăcute de recurentă urmează a fi înlăturate în raport de împrejurarea că prin sentinţa civilă nr. 530 F din 31 mai 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, care se bucură de autoritate de lucru judecat, s-a stabilit existenţa faptei şi vinovăţia recurentei şi i s-a interzis să comercializeze sau să ofere spre vânzare pantofi sport cu semnul similar cu semnul P.F. protejat şi înregistrat ca marcă în România de către reclamantă.
Celelalte apărări ce tind la analiza situaţiei de fapt, rămân fără eficienţă deoarece reanalizarea situaţiei de fapt nu este posibilă în recurs.
În consecinţă în temeiul dispoziţiilor art. 312 pct. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC K. România SRL împotriva deciziei civile nr. 91 A din 8 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2073/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2023/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
