ICCJ. Decizia nr. 2118/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2118/2011
Dosar nr. 1525/109/2008
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 170 din 14 octombrie 2009, Tribunalul Argeş, secţia civilă a admis contestaţia formulată de reclamantă, a dispus anularea dispoziţiei nr. 4542 din 10 septembrie 2007, emisă de Primarul Municipiului Piteşti şi a constatat că petenta este îndreptăţită la despăgubiri în cuantum de 2.677.500 RON pentru terenul de 750 m.p. situat în str. D.B. şi 128.709 RON pentru construcţii aferente. Au mai fost obligaţi pârâţii la 1.600 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
În temeiul Legii nr. 10/2001 petenta G.V.M. a notificat Primăria Municipiului Piteşti că în calitate de moştenitoare a lui C.N. (N.) şi a mamei sale C.I. (N.) să fie despăgubită în bani pentru imobilul situat în Piteşti, str. D.B., un corp de case de zid învelit cu tablă, compus dintr-o sală mare de restaurant, 2 camere, prăvălie şi magazie, bucătărie.
Prin dispoziţia nr. 4542 din 10 septembrie 2007 a fost respinsă notificarea pe motiv că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate.
Potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu Decretul de expropriere nr. 92/1950, de unde rezultă că mama sa C.I. (N.) a fost expropriată cu imobilul din str. D.B.
Şi din certificatul eliberat de Primăria Municipiului Piteşti-Serviciul constatare persoane fizice se atestă că imobilul din Piteşti str. D.B. unde autorul a deţinut un corp de case cu destinaţie restaurant - denumită C.B. - ce a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950, însă în realitate inventarierea şi preluarea de către stat a tuturor bunurilor şi a clădirii s-a făcut în data de 11 iunie 1948.
Din depoziţiile martorilor audiaţi a rezultat că restaurantul deţinut de autorul reclamantei era compus dintr-o clădire mare de restaurant, 2 camere, prăvălie, magazie, bucătărie şi grădina pe un teren aferent de 750 m.p.
Din expertiza topografică a rezultat că terenul aferent construcţiei a fost evaluat la 2.657.500 RON, valoare necontestată de Primăria Piteşti.
Evaluând construcţiile în raport de actele depuse şi de depoziţiile martorilor audiaţi rezultă o valoare de 128.709 RON.
Faţă de faptul că reclamanta şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilelor în temeiul Legii nr. 10/2001, tribunalul a admis contestaţia şi a dispus anularea dispoziţiei nr. 4542/2007 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, constatând că petenta este îndreptăţită la despăgubiri în cuantum de 2.677.500 RON pentru terenul de 750 m.p., situat în str. B. şi 128.709 RON, pentru construcţiile aferente.
La data de 15 octombrie 2009 R.G.C. a formulat o cerere prin care a solicitat completarea sentinţei civile nr. 170 din 14 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1525/109/2008, în sensul de a fi inclusă în hotărârea de mai sus şi petenta alături de reclamanta G.V.M., în contradictoriu cu Primăria Piteşti.
În motivarea cererii s-a arătat că mama sa C.I. este sora reclamantei, care a decedat la 7 februarie 2008, iar R.G.C. în calitate de succesoare are aceleaşi drepturi ca şi reclamanta G.V.
Prin sentinţa civilă nr. 25 din 3 februarie 2010, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de petentă, reţinând că petenta are dreptul la despăgubiri în valoare de 2.677.500 RON, pentru terenul de 750 m.p. şi de 128.700 RON, pentru construcţiile aferente.
Potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerea părţilor sau cele de calcul, precum orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Cererea de îndreptare a erorii materiale sau completarea hotărârii poate fi cerută numai de părţile care au fost prezente la proces, nu de alte părţi, aşa cum este petenta care nu a participat la soluţionarea cauzei.
Prin Decizia civilă nr. 83 din 4 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti s-a dispus admiterea apelului declarat de apelanţii – pârâţi Primăria Municipiului Piteşti şi Primarul Municipiului Piteşti împtriva sentinţei civile nr. 170 din 14 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 1525/109/2008.
A fost schimbată în parte sentinţa în sensul că despăgubirile pentru terenul de 750 m.p. situat în Piteşti, str. D.B. şi pentru construcţiile aferente, stabilite conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, vor fi înaintate către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
S-a dispus menţinerea în rest a sentinţei apelate.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de petenta R.G.C., împotriva sentinţei civile nr. 25 din 3 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 1525/109/2008.
S-a dispus respingerea cererii de intervenţie în interes propriu formulată de R.G.C.
Examinând actele şi lucrările dosarului şi prin prisma motivelor de apel invocate de apelanţii-pârâţi, respectiv Primăria şi Primarul Municipiului Piteşti, Curtea constată că apelul este fondat numai în ceea ce priveşte a doua critică.
Referitor la prima critică, Curtea constată că aceasta este nefondată şi anume aceea prin care se invocă faptul că intimata-reclamantă nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilele în litigiu. Curtea reţine că, în baza disp. art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a stabilit că, în absenţa unor prob contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă a deţine imobilul sub nume de proprietar.
Astfel, nu s-a contestat de către apelanţii-pârâţi că imobilele în litigiu au trecut în mod abuziv în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 în a cărui anexă, la poziţia nr. 72, este trecută autoarea reclamantei.
În plus, din certificatul de rol fiscal nr. 23100 din 7 noiembrie 2001, s-a arătat că în perioada anilor 1942-1950 figurau imobilele în litigiu pe str. D.B., respectiv un teren şi un corp de casă cu destinaţia unui restaurant denumit „La C.B.".
Nu în ultimul rând, în speţa dedusă judecăţii, au fost audiaţi şi martori care au lucrat la restaurantul ce a aparţinut autorilor comuni (C.N. şi C.I.), precizând existenţa imobilelor în litigiu înainte de data preluări abuzive de către stat.
A doua critică este însă fondată şi va fi admisă de către Curte pentru următoarele considerente.
Astfel, în mod greşit instanţa de fond a stabilit în mod concret cuantumul despăgubirilor, respectiv 2.677,500 RON pentru terenul de 750 m.p. şi 128,709 RON pentru construcţiile aferente.
În acest sens a fost ignorată Decizia nr. 52 din 04 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligatorie pentru instanţele judecătoreşti potrivit disp. art. 329 C. proc. civ. şi anume aceea care face referire la faptul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 instanţa de judecată nu mai are competenţa legală de a se pronunţa cu privire la cuantumul despăgubirilor în favoarea persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent, această competenţă revenind în exclusivitate Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 16 - Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
După stabilirea acestui cuantum, în situaţia în care intimata – reclamantă ar fi nemulţumită de cuantumul despăgubirilor, are posibilitatea legală să conteste dispoziţia respectivă la instanţa de contencios administrativ.
Ultima critică formulată de către apelanţii-pârâţi este nefondată şi anume aceea prin care se arată că în mod greşit apelanţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată, instanţa procedând legal, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de disp. art. 274 C. proc. civ. în sensul că apelanţii-pârâţi au avut culpă procesuală, atâta vreme cât dispoziţia nr. 4542 din 10 septembrie 2007 a fost anulată în parte de către instanţa de judecată.
Referitor la apelul declarat de petenta R.G.C. împotriva sentinţei civile nr. 25/2010, Curtea a constatat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente.
Prin sentinţa arătată mai sus a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de către apelanta - petentă prin care aceasta a solicitat sa fie inclusă în considerente şi dispozitivul sentinţei civile nr. 170 din 14 octombrie 2009 pronunţată de către aceeaşi instanţă, respectiv Tribunalul Argeş, în calitate de parte alături de reclamanta G.V.M. şi pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Curtea a reţinut că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală întrucât potrivit dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs.
Având în vedere faptul că apelanta - petentă nu a fost parte în procesul de fond şi nici nu avea cum să fie atâta vreme cât procesul a avut loc numai între apelanţii-pârâţi şi intimata-reclamantă, este evident că cererea formulată de către aceasta este inadmisibilă neîncadrându-se în dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ.
Legiuitorul a instituit în materia Legii nr. 10/2001 o procedură specială care derogă de la dreptul comun potrivit cu care Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, ale entităţii învestite cu soluţionarea notificării în termen de 30 zile de la comunicare.
Pe cale de consecinţă, doar persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii, în baza Legii nr. 10/2001, în favoarea căreia a fost emisă respectiva dispoziţie, poate ataca în instanţă, în condiţiile art. 26 alin. (3) acea dispoziţie, aşa cum de altfel a şi procedat intimata reclamantă în speţa dedusă judecăţii şi aşa cum de altfel s-a şi pronunţat instanţa de fond, respectând cu stricteţe cadrul procesual fixat.
Este evident ca ceea ce se urmăreşte de către apelanta-petentă este situaţia de a beneficia de măsurile reparatorii cuprinse în Legea nr. 10/2001 alături de intimata-reclamantă.
Este adevărat că Legea nr. 10/2001 s-a modificat în sensul că demersurile întreprinse de unul dintre coproprietari pentru restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat au caracterul unor acte de conservare a drepturilor celorlalţi coproprietari urmând ca, ulterior, coproprietarii să se desocotească între ei pe calea dreptului comun, respectiv a ieşirii din indiviziune, însă această situaţie excede cadrului procesual.
Referitor la cererea de intervenţie în interes propriu formulată de către intervenienta R.G.C., Curtea a respins-o nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 50 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâţii Primarul Municipiului Piteşti, Primăria Municipiului Piteşti şi intimata R.G.C.
Recursul pârâţilor Primarul Municipiului Piteşti şi Primăria Municipiului Piteşti vizează următoarele aspecte:
Greşit au reţinut instanţele că imobilul în litigiu a fost preluat în proprietatea statului prin naţionalizare în temeiul Decretului nr. 92/1950 la poziţia nr. 72 din anexă, pe numele C.S.
Astfel, din înscrisul depus în instanţă reprezentând matricola 2 privind clădirile, rezultă că în perioada 1942 – 1950 imobilul aflat la nr. cadastral 25 Str. D.B., se afla în proprietatea moştenitorilor defunctei E. şi Lt. Col. S.V., iar autorii reclamantei erau chiriaşi ai imobilelor în litigiu.
Prin urmare, menţiunea reţinută de instanţa de apel cu privire la faptul că în Decretul de naţionalizare nr. 92/1950 apare numele autorilor intimatei reclamante, nu duce la aplicarea art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece au dovedit cu probe că nu a existat un act translativ de proprietate pentru imobilele în litigiu de la moştenitorii lui S.V. către autorii reclamantei la data naţionalizării celor două imobile, autorii reclamantei figurând drept chiriaşi.
Din certificatul de atestare fiscală emis în anul 2001, nu reiese că autorul reclamantei era proprietar al imobilelor în litigiu ci că figurau cel mult la rolul fiscal în perioada 1942 – 1950, alături de moştenitorii lui S.V.
În mod greşit instanţa de apel a acordat despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru imobilul teren în suprafaţă de 720 m2 aflat în Piteşti, Str. D.B., din moment ce nici reclamanta nu a solicitat acest lucru, iar despăgubirile solicitate pentru imobilele construcţii nu erau întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Instanţa de apel a admis apelul vizând acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, constatând că nu pot fi solicitate despăgubirile băneşti care să fie calculate şi stabilite de instanţă şi în consecinţă trebuia să respingă contestaţia deoarece despăgubirile nefiind cerute în condiţiile Legii nr. 10/2001, potrivit deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie instanţele nu mai pot stabili cuantumul despăgubirilor în condiţiile Legii speciale.
Motivează în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ.
Solicită admiterea recursului, desfiinţarea în parte a deciziei, în sensul respingerii contestaţiei reclamantei şi înlăturarea obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin recursul intervenientei în nume propriu, R.G.C. a solicitat admiterea recursului şi constatarea calităţii sale de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii ca succesoare a S.C., moştenitoare a persoanelor N., Ni. şi C.C. a căror proprietate a fost naţionalizată, şi trimiterea cauzei pentru identificarea terenului de 956 m2 teren atribuite altei persoane decât celor îndreptăţiţi.
Motivele de recurs au fost indicate a aparţine art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Instanţele au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, înlăturând-o prin încălcarea legii de la patrimoniul bunicilor săi (N. şi I.C.) reţinând că nu are dreptul de a solicita îndreptarea hotărârii nr. 170 din 14 octombrie 2010.
Recurenta susţine că este îndeplinită condiţia de modificare a hotărârilor recurate deoarece instanţele nu au ţinut cont că mama sa S.C. era soră cu G.V.M., ambele fiice ale proprietarilor naţionalizaţi, fiind deci îndreptăţite la despăgubiri.
Procedura îndreptării hotărârilor judecătoreşti a fost reglementată în art. 281 C. proc. civ., text încălcat de instanţe împreună cu art. 13 din Legea nr. 18/1991, Legea nr. 10/2001, cu motivarea potrivit cu care nu ar fi fost parte în dosar, realizând astfel condiţia pct. 7 din art. 304 C. proc. civ. pentru a putea fi examinată în recurs, cererea sa fiind greşit calificată ca intervenţie în nume propriu din moment ce aceasta a fost făcută în interesul continuatorilor în viaţă, autori ai proprietăţii în litigiu.
Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motivele invocate sunt contradictorii, instanţa depăşind limitele puterii judecătoreşti.
Se impune trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru continuarea judecăţii în vederea stabilirii situaţiei juridice a suprafeţei de 956 m2 teren.
Intimata G.V. a formulat întâmpinare solicitând respingerea ambelor recursuri.
Examinând recursurile declarate de părţi instanţa reţine următoarele:
Recursul pronunţat de Primarul Municipiului Piteşti şi Primăria Municipiului Piteşti este neîntemeiat.
Astfel, critica privind nedovedirea dreptului de proprietate de către reclamanţi şi greşita aplicare de către instanţă a art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 pe care instanţa o va examina prin intermediul pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., este neîntemeiată.
În dovedirea calităţii sale de persoană îndreptăţită reclamanta a depus la dosarul cauzei copie de pe anexa la Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile cuprinzând tabelul imobilelor naţionalizate în judeţul Argeş privind pe antecesoarea reclamantei, C.S., care figurează la poziţia nr. 72 cu imobilul compus din 5 apartamente Piteşti, str. C., str. D.B.
În aceste condiţii, în mod corect instanţa a dat semnificaţia juridică corespunzătoare art. 24 din Legea nr. 10/2001, din moment ce foaia matricolă nr. 2 depusă de recurentă nu reprezintă o probă contrară. Aceasta vizează perioada de timp până în anul 1947 iar antecesorul reclamantei este inserat în titlu, în condiţiile în care naţionalizarea s-a făcut ulterior la 20 aprilie 1950 pe numele antecesoarei reclamantului şi în raport cu negaţiile autorităţilor referitoare la actele de proprietate privind imobilul în litigiu, ori la dovada calităţii de chiriaşi ai antecesorilor reclamantei pretinsă de recurenţi.
Faţă de cele reţinute instanţa apreciază că recurenţii nu au răsturnat prezumţia existenţei dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, care operează în favoarea reclamantei intimate.
Criticile vizând greşita acordare în condiţiile legii speciale, de despăgubiri pentru imobilul teren, în suprafaţă de 720 m2, pe motiv că nu ar fi fost solicitate prin cerere, şi în orice caz chiar despăgubirile pentru imobilele construcţii nu au fost solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001, nu vor fi examinate de instanţă deoarece au fost formulate pentru prima dată în recurs cu ocolirea examinării lor în apel.
Faţă de cele reţinute instanţa urmează a respinge recursul formulat de pârâţii, fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reţinând că indicarea pct. 6, 7, 8 din art. 304 C. proc. civ., nu au acoperire în criticile formulate, fiind exterioare cadrului juridic dedus judecăţii.
Recursul formulat de intervenienta R.G.C. este neîntemeiat.
Situaţia juridică a recurentei se prezintă astfel:
Fără a fi parte în sens procesual în litigiul purtat între reclamanta G.V.M. şi pârâţii Primăria Municipiului Piteşti şi Primarul Municipiului Piteşti, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 170 din 14 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Argeş, recurenta a solicitat completarea acestei sentinţe prin includerea sa ca petentă alături de reclamantă, cerere legal respinsă ca inadmisibilă, din moment ce art. 2812 C. proc. civ. a fost pus de legiuitor la dispoziţia părţilor care s-au judecat şi vizează greşelile ori omisiunile săvârşite în acel proces.
Prin urmare, corect a fost respinsă cererea formulată de recurentă ca inadmisibilă, deoarece este exclusă juridic completarea unei hotărâri judecătoreşti cu părţi care nu au figurat ca atare în procesul finalizat cu acea hotărâre judecătorească, neputându-se extinde cadrul procesual în afara condiţiilor şi limitelor impuse de lege.
De asemenea, în apel, recurenta a formulat o cerere de intervenţie calificată corect de instanţa de apel ca intervenţie în nume propriu atâta vreme cât aceasta urmăreşte realizarea unui drept propriu, cerere care a fost respinsă în condiţiile art. 50 C. proc. civ., deoarece în apel intervenţia putea fi făcută doar cu învoirea părţilor conform art. 50 alin. (3) C. proc. civ., exclus însă dată fiind poziţia reclamantei de neîncuviinţare a ei.
De altfel, cererea recurentei nici nu putea fi calificată juridic ca intervenţie în interesul uneia dintre părţi atâta vreme cât partea în favoarea căreia se pretinde că s-ar fi intervenit, nu a declarat ea însăşi apel iar cererea ar fi primit aceeaşi finalitate conform art. 56 C. proc. civ.
Recurenta critică nemotivarea cererii de disjungere pe care a formulat-o, însă din considerentele deciziei recurate ca şi din încheierea de şedinţă din 7 mai 2010 rezultă că hotărârea este motivată sub acest aspect, fiind de altfel fără relevanţă sub aspectul drepturilor procesuale ale părţii, dacă sunt judecate împreună sau separat, mai ales că apelul pârâţilor viza fondul cauzei în care au fost părţi, iar apelul recurentei viza încheierea prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea sa întemeiată pe dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ.
Faţă de cele reţinute, recursul intervenientei calificat de instanţă a aparţine pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. urmează a fi respins ca neîntemeiat, indicarea motivelor de recurs prevăzute de pct. 4, 7, 8 ale art. 304 C. proc. civ. neavând incidenţă în cauză în raport cu criticile circumscrise la obiectul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Piteşti, Primăria Municipiul Piteşti şi petenta R.G.C. împotriva deciziei nr. 83/A din 4 iunie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurările sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurenţii să plătească reclamantei G.V.M. suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2090/2011. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2074/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
