ICCJ. Decizia nr. 1970/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1970/2011
Dosar nr. 4850/86/2009
Şedinţa publică din 4 martie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 247 din 2 februarie 2010, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a admis plângerea formulată de reclamanta F.M.E., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Suceava, prin Primar.
A anulat dispoziţia Municipiului Suceava, prin Primar, nr. 1486 din 11 mai 2009; a constatat că petenta este îndreptăţită la despăgubiri prin echivalent pentru imobilul casă şi suprafaţa de 250 mp teren, situate în municipiul Suceava, judeţul Suceava.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că, prin dispoziţia sus-menţionată, a fost respinsă notificarea de restituire în natură sau acordare de despăgubiri băneşti pentru imobilul clădire, în suprafaţă de 250 mp, situat în municipiul Suceava, judeţul Suceava, formulată de reclamantă, motivat de faptul că petenta a refuzat completarea dosarului, prin prezentarea unei declaraţii autentice cu privire la eventualele despăgubiri pe care le-ar fi încasat pentru imobil.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 663 din 17 februarie 1979, aceasta a dobândit proprietatea imobilului, casă şi construcţii cu anexe, situat pe o suprafaţă de 250 mp teren, aflat la adresa indicată mai sus, identic cu casa nr. 901 din C.F. 1103 a com.cad. Suceava, terenul făcând obiectul Legii nr. 58/1974.
Potrivit adresei nr. 3679 din 18 septembrie 1996 a R.A.U.C.L. Suceava, imobilul a făcut obiectul exproprierii prin Decretul nr. 149/1984, contravaloarea exproprierii nefiind ridicată de proprietar.
Prin sentinţa civilă nr. 2314 din 27 martie 1992 a Judecătoriei Suceava, irevocabilă, a fost admisă acţiunea în revendicare a reclamantei pentru construcţiile preluate abuziv şi nedemolate.
Cum, însă, corpul C, magazia şi bucătăria, identificate prin fişa imobilului la data exproprierii, potrivit aceleiaşi adrese a fostului R.A.U.C.L., au făcut obiectul demolării, în baza art. 11 din Legea nr. 10/2001, petenta este îndreptăţită la despăgubiri prin echivalent atât pentru construcţiile demolate, cât şi pentru terenul aferent acestora.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta şi pârâta, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 31 din 4 mai 2010, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta apelantă Primăria municipiului Suceava, prin Primar, şi a admis apelul declarat de reclamanta apelantă F.M.E. împotriva sentinţei indicate mai sus.
A schimbat, în parte, hotărârea, în sensul că a constatat că reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri prin echivalent pentru imobilele constând în corp C, magazie şi bucătărie şi suprafaţa de 81,10 mp teren, respectiv p.f. ar. 303/3, identificată în planul de situaţie de la fila 44 dosar nr.8503/1991 al Judecătoriei Suceava, imobile situate în municipiul Suceava, şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Prin acţiunea introductivă, reclamanta a solicitat desfiinţarea dispoziţiei nr. 1486 din 11 mai 2009 a Municipiului Suceava, prin Primar, şi, în consecinţă, acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru construcţiile nedemolate şi pentru terenul aferent acestora, imobile situate în municipiul Suceava, judeţul Suceava.
Prin contractul de vânzare cumpărare nr. 663 din 17 februarie 1979, reclamanta a dobândit proprietatea imobilului casă şi construcţii cu anexe, situate pe o suprafaţă de 250 mp teren, imobil situat la adresa sus-menţionată, identic cu casa nr. 901 din C.F. nr. 1103 a comunei cadastrale Suceava, terenul făcând obiectul Legii nr. 58/1974.
Aceste imobile au făcut obiectul exproprierii potrivit Decretului nr. 149/1984, astfel cum rezultă din anexa la decretul menţionat, precum şi din adeverinţa 3679 din 18 septembrie 1996 emisă de fostul R.A.U.C.L. Suceava, din care rezultă, de asemenea, că, din întreg imobilul construcţii expropriat, a fost demolată anexa gospodărească, corp C, constând în magazie şi bucătărie (identificate prin fişa imobilului întocmită la data exproprierii).
Prin sentinţa civilă pronunţată în dosarul nr. 8504/1991 al Judecătoriei Suceava a fost admisă acţiunea în revendicare a reclamantei din prezenta cauză pentru construcţiile preluate abuziv şi nedemolate, precum şi pentru suprafaţa de 185 mp teren aferentă acestor construcţii şi identică cu parcela de clădire nr. 303 din C.F. nr. 1103 a comunei cadastrale Suceava.
Prin sentinţa civilă pronunţată în dosarul nr. 8503/1991 al Judecătoriei Suceava, a fost admisă acţiunea în revendicare a reclamantei din prezenta cauză pentru suprafaţa totală de 940 mp teren, identică cu parcelele funciare nr. 335/1, 335/22, 335/24 din C.F. nr. 1103 a comunei cadastrale Suceava, precum şi pentru suprafaţa de 98 mp teren, identică cu parcela funciară nr. 335/20 din C.F. nr. 1505 a comunei cadastrale Suceava.
Prin raportul de expertiză, precum şi suplimentul la acesta, întocmite în dosarul menţionat, a fost identificată parcela de clădire nr. 303, în suprafaţă totală de 266 mp teren. S-a conchis, de către expert, că, din această parcelă, reclamanta deţine suprafaţa de 184,90 mp cu casa şi curtea, imobile care, de altfel, au şi fost obţinute prin hotărâre judecătorească de către aceasta. Diferenţa de 81,10 mp teren, identică cu parcela nr. 303/3, pe care s-au aflat construcţiile magazie şi bucătărie demolate, nu i-a fost, însă, restituită reclamantei.
Aşa fiind, se conchide că reclamanta, în baza dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, este îndreptăţită la despăgubiri prin echivalent pentru construcţiile demolate, respectiv corpul C, magazie şi bucătărie, precum şi pentru terenul aferent acestora, în suprafaţă de 81,10 mp, identic cu parcela nr. 303/3, imobile situate în municipiul Suceava, judeţul Suceava.
În consecinţă, apelul declarat de reclamantă a fost admis, în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ.
Referitor la apelul declarat de pârâtă s-a reţine că, potrivit art. 11.2. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007, „în cazul în care persoana îndreptăţită susţine că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat şi nici unitatea deţinătoare nu poate dovedi plata acestora, se va solicita persoanei îndreptăţite prezentarea unei declaraţii autentificate prin care aceasta declară pe propria răspundere că pentru imobilul respectiv nu s-au încasat despăgubiri şi totodată îşi asumă obligaţia rambursării acestora în cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constată şi se dovedeşte că totuşi s-au acordat despăgubiri".
Potrivit art. 23.1. lit. h) din actul normativ menţionat, prin „acte doveditoare ale dreptului de proprietate" se înţelege „declaraţii notariale date de persoana care se pretinde îndreptăţită, pe propria răspundere, şi care sunt solicitate de unitatea deţinătoare sau de entitatea învestită cu soluţionarea notificării în scopul fundamentării deciziei", acte doveditoare care, potrivit art. 23, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Termenul limită prevăzut de art. 23 pentru depunerea actelor doveditoare - data soluţionării notificării - este aplicabil pentru faza administrativă de soluţionare a cererilor de restituire în natură sau în echivalent a imobilelor ce intră în domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, etapă a cărei finalitate este marcată, conform art. 21 din aceeaşi lege, de emiterea unei decizii/dispoziţii motivate a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare a imobilului solicitat.
În absenţa unei reglementări distincte în legea specială, etapa jurisdicţională a contestaţiei, în cadrul căreia se realizează, de către instanţa de judecată, controlul legalităţii şi temeiniciei deciziei/dispoziţiei administrative, urmează, sub aspectul probaţiunii, regulile procesual civile de drept comun prevăzute de Codul de procedură civilă.
Prin urmare, nedepunerea, de către titularul notificării, a tuturor actelor doveditoare ale dreptului de proprietate până la data soluţionării notificării prin decizie/dispoziţie administrativă, atrage doar emiterea actului administrativ pe baza probatoriilor depuse în faţa comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, neavând nicio consecinţă asupra regulilor probaţiunii din faza jurisdicţională a contestaţiei. Astfel, în faza jurisdicţională, titularul notificării poate complini lipsa dovezilor din etapa administrativă, după regulile procesual civile ce guvernează probaţiunea în procesul civil.
Aşa fiind, cum în faţa primei instanţe, reclamantei i s-a luat declaraţie (fila 56 dosar fond) conform căreia, pentru suprafaţa de 250 mp teren şi construcţiile de pe acest teren, constând în anexe gospodăreşti, nu a primit nici un fel de despăgubiri la data exproprierii, aspect confirmat prin adeverinţa nr. 4198 din 15 mai 1991, Curtea a constatat complinită cerinţa impusă de dispoziţiile coroborate ale art. 11.2. şi art. 23.1. lit. h) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Suceava, prin Primar, criticând-o pentru următoarele motive:
Instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri prin echivalent pentru imobilele constând in corp C, magazie şi bucătărie, dar nu şi pentru suprafaţa de 81,10 mp teren identic cu pf 303/3, astfel cum a fost identificat într-un plan de situaţie întocmit in anul 1992. Critica hotărârii vizează doar aspectul constatării dreptului reclamantei pentru terenul identic cu parcela 303/3.
Printr-o altă cerere adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr. 4849/86/2009, reclamanta a solicitat anularea dispoziţiei Primarului nr. 1485 din 11 mai 2009, emisă in soluţionarea unei alte notificări, şi anume 746/2001.
Instanţa de judecată, prin sentinţa civilă nr. 689/2010, a constatat că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 739,42 mp teren, astfel cum a fost identificat in planul de situaţie efectuat de expert T.P.
În motivarea hotărârii judecătoreşti se arată că, prin raportul de expertiză efectuat, suprafaţa de 739,42 mp corespunde parcelelor 303/3, 335/21, 335/22, 335/25, 335/2.
Prin urmare, în cele două hotărâri judecătoreşti pronunţate, s-a consemnat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru parcela 303/3.
Recurentul a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea deciziei civile nr. 31/2010 a Curţii de Apel Suceava, în sensul celor arătate.
Analizând Decizia civilă atacată, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În esenţă, recurentul a susţinut că reclamanta nu are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 81,10 mp, aferent construcţiilor demolate, identificat în parcela nr. 303/3, deoarece aceasta ar mai fi beneficiat de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru acelaşi imobil, prin sentinţa civilă nr. 689 din 30 martie 2010 a Tribunalului Suceava, pronunţată în soluţionarea unei alte notificări, respectiv cea cu nr. 746/2001.
În primul rând, nu rezultă din înscrisurile depuse la dosar că terenul din prezentul litigiu a format obiect de judecată în dosarul soluţionat, în primă instanţă, prin sentinţa civilă sus-menţionată, deoarece, în cuprinsul deciziei civile nr. 46/2010 a Curţii de Apel Suceava, prin care s-a confirmat această hotărâre, precum şi al dispoziţiei nr. 1485 din 11 mai 2009 (singurele acte depuse la dosar în susţinerea recursului) nu se face vorbire decât despre suprafaţa globală de teren situată în Suceava, pentru care s-au solicitat şi obţinut măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv de 739,42 mp, fără indicarea nr. de parcelă. Or, reclamanta a avut mai multe terenuri situate la aceeaşi adresă, obţinând măsuri reparatorii în baza altor hotărâri judecătoreşti sau acte normative (de exemplu, sentinţele civile pronunţate în 1991 şi evocate în Decizia recurată în prezentul dosar; reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1125 mp conform Legii nr. 18/1991, după cum rezultă din considerentele deciziei nr. 46/2010, ceea ce a şi determinat renunţarea reclamantei la pretenţiile formulate în legătură cu acest teren potrivit Legii nr. 10/2001).
În plus, deşi anterioară pronunţării deciziei recurate în prezentul dosar, sentinţa civilă nr. 689 din 30 martie 2010 nu a fost invocată în apel, astfel încât nu se poate imputa Curţii că nu a ţinut seama de această hotărâre.
Totuşi, în cererea de recurs, făcându-se vorbire despre această hotărâre şi în faza procesuală a recursului fiind posibilă depunerea de înscrisuri noi, potrivit art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte va verifica în ce măsură existenţa acestei hotărâri prezintă relevanţă sub aspectul modificării deciziei recurate.
Într-adevăr, printr-o altă notificare decât cea care formează obiectul dosarului de faţă, respectiv cea cu nr. 746 din 30 octombrie 2001, s-au solicitat, de către reclamantă, despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 739,42 mp, situat în Suceava, cerere respinsă conform dispoziţiei nr. 1485 din 11 mai 2009 emisă de Primarul municipiului Suceava.
Împotriva acestei dispoziţii s-a formulat contestaţie de către reclamantă, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 689 din 30 martie 2010 a Tribunalului Suceava, în sensul admiterii şi constatării dreptului părţii menţionate la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 739,42 mp.
Această sentinţă a rămas definitivă prin Decizia nr. 46 din 7 iulie 2010 a Curţii de Apel Suceava (fila 15 dosar recurs), potrivit căreia s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta Primăria municipiului Suceava, hotărâre care a fost atacată, însă, de către pârâtă, cu recurs. Calea de atac exercitată are termen de judecată, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la data de 11 mai 2011, după cum rezultă din citaţia depusă, în fotocopie, la fila 17 din prezentul dosar, privind-o pe intimata reclamantă.
Prin urmare, şi dacă ar fi vorba, în litigiul respectiv, despre acelaşi teren cu cel ce formează obiectul procesului de faţă, în suprafaţă de 81,10 mp, acest aspect nu este relevant deoarece sentinţa nr. 689/2010, invocată de către pârât, ca temei al reparaţiei deja obţinute de reclamantă, în temeiul Legii nr. 10/2001, nu este irevocabilă.
Ca atare, fiind rămasă definitivă, dar nu şi irevocabilă, se bucură de putere de lucru judecat provizorie, în condiţiile art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 C. civ., urmând ca existenţa sau nu a dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul respectiv să se decidă în mod irevocabil în acel dosar, în urma soluţionării recursului declarat de pârâta Primăria municipiului Suceava.
Cum recursul promovat în celălalt litigiu are un termen ulterior soluţionării prezentei cauze şi aceasta din urmă se află în stare de judecată, soluţia dată pretenţiilor reclamantei, în dosarul de faţă, în legătură cu terenul în suprafaţă de 81,10 mp, va dobândi caracter irevocabil, în mod neîndoielnic, înaintea deciziei irevocabile ce se va pronunţa în celălalt litigiu.
În consecinţă, nu se poate vorbi, la momentul pronunţării prezentei decizii, despre existenţa unei hotărâri irevocabile anterioare, care să se impună cu putere de lucru judecat, ca prezumţie absolută irefragabilă, în condiţiile art. 1202 C. proc. civ., şi care să implice acordarea unei duble reparaţii reclamantei, pentru acelaşi bun.
Dimpotrivă, Decizia din prezentul dosar este relevantă (în ipoteza identităţii de imobile) în celălalt litigiu, înregistrat sub nr. 4849/86/2009 şi aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, din perspectiva caracterului său irevocabil, urmând să fie invocată, dacă este cazul, de partea interesată, în procesul respectiv.
În concluzie, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs, în mod corect, Curtea de Apel a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 81,10 mp, identificat în parcela nr. 303/3, situat în municipiul Suceava, aferent construcţiilor demolate.
Ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat, nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 din acelaşi cod.
Conform art. 316 cu referire la art. 298 şi art. 274 C. proc. civ., îl va obliga pe recurent, ca parte căzută în pretenţii, la plata sumei de 120 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă, reprezentând cheltuieli de transport potrivit biletului de călătorie de la fila 18 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul Municipiul Suceava, prin Primar, împotriva deciziei nr. 31 din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurentul Municipiul Suceava la plata sumei de 120 lei cheltuieli de judecată, în recurs, către intimata-reclamantă F.M.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1971/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1927/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
