ICCJ. Decizia nr. 2119/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2119/2011
Dosar nr.19820/3/2008
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 mai 2008, reclamanta L.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului, anularea deciziei nr. 1172 din 6 mai 2008 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia, în calitate de entitate implicată în privatizarea SC V. SA Panciu, să soluţioneze notificarea sa prin acordarea de despăgubiri pentru inventarul viticol confiscat în anul 1959.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că între mama sa, V.M., în calitate de proprietară şi GAS Panciu, a intervenit contractul de închiriere înregistrat sub nr. 5824 din 18 septembrie 1959, prin care s-a stabilit şi valoarea edecurilor închiriate, fără ca această unitate să achite vreodată chiria, ceea ce face ca, în realitate, acest contract de închiriere să reprezinte un inventar al bunurilor confiscate.
A mai învederat că prin notificarea adresată Primăriei Panciu a solicitat despăgubiri în temeiul legii speciale de reparaţie pentru inventarul viti-vinicol şi că, în urma litigiului finalizat prin Decizia nr. 415 din 6 noiembrie 2007, Curtea de Apel Galaţi a conchis în sensul că obligaţia de a propune despăgubiri revine pârâtei, ca instituţie implicată în privatizarea societăţii deţinătoare a bunurilor pretinse.
In acest context, în mod greşit prin dispoziţia contestată, pârâta i-a respins notificarea, motiv pentru care a solicitat admiterea acţiunii.
La 19 iunie 2008, reclamanta a completat acţiunea în sensul că, în subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la despăgubiri pe tărâmul dreptului comun (drept civil), în raport de efectele actului juridic menţionat (contract de închiriere).
Prin sentinţa nr. 948 din 30 iunie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei reţinând, în esenţă, că notificarea reclamantei pentru inventarul viti-vinicol pretins, a fost formulată după împlinirea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care Legea nr. 247/2005 de modificare şi completare a legii speciale de reparaţie, nu a operat vreo prorogare sau repunere de drept în termen.
Prin procesul finalizat prin Decizia nr. 415/2007 a Curţii de Apel Galaţi prin care pârâta a fost obligată să soluţioneze notificarea reclamantei, nu s-a invocat şi analizat tardivitatea depunerii notificării, astfel încât nu se poate susţine că Decizia atacată în prezenta procedură ar contraveni hotărârii judecătoreşti menţionate.
S-a reţinut astfel că actul administrativ atacat prin care a fost respinsă ca tardivă notificarea reclamantei este temeinic şi legal, motiv pentru care, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată.
Nu a fost primită nici cererea subsidiară astfel cum a fost precizată la data de 19 iunie 2008, respectiv la 16 octombrie 2008 (f. 29), întrucât, pe de o parte, obiectul cauzei nu poate fi încadrat ca unul de drept comun. iar pe de altă parte, soluţia pretinsă ar conduce la eludarea dispoziţiilor imperative prescrise de legea specială, cărora reclamanta nu li s-a conformat.
Prin Decizia nr. 378 A din 31 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantei, reţinând, în esenţă, că formulând notificarea la data de 15 septembrie 2005, reclamanta nu s-a conformat prescripţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, consecinţa fiind aceea prevăzută de dispoziţiile art. 22 alin. (5) din aceeaşi lege, de pierdere a dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii prin echivalent, corect reţinute de prima instanţă.
Prin Decizia nr. 415/2007 a Curţii de Apel Gajaţi nu a fost stabilită calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la restituire şi nici nu a fost analizată tardivitatea notificării.
Împotriva susmenţionatei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a susţinut că prin hotărârea Curţii de Apel Galaţi i-a fost recunoscută calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în temeiul legii speciale, însă în raport de neformularea notificării în termenul prevăzut de aceeaşi lege, a înţeles să-şi întemeieze cererea pe dispoziţiile dreptului comun – art. 1339, art. 998, art. 480, art. 481 şi art. 644 C. civ., în raport cu care instanţele nu s-au pronunţat şi nici nu i-au permis să-şi facă apărări.
Recursul nu este fondat.
Declanşat ca un litigiu întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamanta a înţeles să invoce şi dispoziţiile dreptului comun, sens în care, în recurs, a indicat dispoziţiile legale a fi incidente cauzei, aspect ce a fost analizat, contrar susţinerilor recursului, de instanţele fondului.
În acest sens, legal s-a conchis în sensul netemeiniciei pretenţiilor solicitate pe calea dreptului comun, întrucât fiind reglementate de dispoziţiile unui act normativ special, care prevede condiţiile valorificării dreptului subiectiv pretins pentru bunuri preluate abuziv de stat în perioada regimului comunist, precum şi procedurile de realizare a acestuia, reclamanta nu poate alege o altă cale decât aceea prescrisă de normele actului special de reparaţie, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
Or, prin neformularea notificării în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamanta este decăzută din dreptul de a mai solicita măsuri reparatorii în justiţie pentru bunurile pretinse (indicate a fi fost preluate abuziv de stat prin GAS Panciu), sancţiune corect aplicată de instanţe şi care, pentru considerentele sus enunţate nu-i permite părţii să aleagă o altă cale de valorificare a acestui drept, decât cu riscul încălcării principiului de drept evocat şi, în realitate, a eludării dispoziţiilor legii speciale.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta L.R. împotriva deciziei nr. 378/A din 31 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2134/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2122/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
