ICCJ. Decizia nr. 2077/2011. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2077/2011
Dosar nr. 5970/1/2010
Şedinţa publică din 8 martie 2011
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 7 iulie 2010 a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie contestaţia în anulare formulată de reclamantul B.V. împotriva deciziei nr. 3038 din 17 mai 2010 a acestei instanţe, prin care a fost respins ca nefondat recursul său declarat împotriva deciziei nr. 75 A din 24 februarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Contestatorul îşi întemeiază contestaţia pe dispoziţiile art. 317 alin. (2) teza 2 C. proc. civ. şi art. 318, alin. (1) teza 2 C. proc. civ.
Se susţine că instanţa de recurs nu a soluţionat pct. 1, 2 şi 3 din motivele de recurs, nu s-a pronunţat asupra faptului că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut şi nici cu privire la faptul că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii.
S-a mai susţinut că s-a invocat ca motiv de recurs că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic, fapt preluat, arată contestatorul, de instanţa de recurs care a reţinut că termenul în cauză este de prescripţie conform art. 21, alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi art. 13, lit. a) Decret nr. 167/1958.
Contestatorul arată că a formulat notificare, Primăria Galaţi a format dosar, lăsat în nelucrare, deoarece reclamantul a fost bolnav, iar instanţa de recurs nu s-a pronunţat cu privire la acest aspect, limitându-se la analiza termenului instituit de Legea nr. 10/2001.
In recurs s-a depus adresa nr. 55179 din 25 ianuarie 2001, în care se arată că primăria a format dosar urmare notificării reclamantului. Primăria avea obligaţia să arate reclamantului toate condiţiile în care se introduce notificare, dar nu a făcut acest lucru şi dosarul format l-a lăsat în nelucrare vreme de 10 ani, profitând starea de boală a reclamantului.
Contestaţia în anulare este nefondată şi va fi respinsă pentru următoarele considerente.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare ce poate fi exercitată pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 - contestaţia în anulare propriu-zisă, posibil de formulat împotriva hotărârilor irevocabile (lipsă de procedură şi încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competenţă) şi alin. (2): „contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
Dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. reglementează contestaţia în anulare specială (greşeală materială şi omisiunea cercetării unui motiv de modificare sau casare). „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-1 numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Analizând criticile invocate se constată că sunt nefondate în raport de conţinutul art. 317 teza 2 C. proc. civ.
Instanţa de recurs a reţinut în mod corect că acţiunea reclamantului vizează repunerea în termenul de depunere a notificării, iar instanţa de apel, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 22 din Legea nr. 10/2001, a pronunţat o hotărâre legală în condiţiile în care termenul prevăzut de acest text este unul de decădere, nu de prescripţie.
De asemenea instanţa de recurs a reţinut că s-a depus actul înregistrat sub nr. 55179 din 25 octombrie 2001 la Consiliul local al municipiului Galaţi, privind cererea reclamantului de evaluare a imobilului expropriat, dar acest act, faţă de obiectul dedus judecăţii -repunerea în termenul de depunere a notificării - nu a putut constitui obiect al analizei şi examinării în faza procesuală a recursului, câtă vreme el nu a făcut obiect al analizei acţiunii.
Din această perspectivă Decizia contestată a reţinut că instanţa de apel a făcut o legală interpretare a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi nu s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe cale de consecinţă rămânând fără eficienţă cercetarea celorlalte critici invocate în recurs.
Criticile evocate nu intră nici sub incidenţa art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
In realitate contestatorul este nemulţumit de modul cum a fost soluţionat recursul, dar pe calea contestaţiei în anulare nu se pot valorifica eventualele greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale, contestaţia în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv. Instituind acest motiv de contestaţie în anulare legiuitorul a avut în vedere greşelile materiale cu caracter procedural pe care instanţa le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante. O asemenea eroare trebuie să fie evidentă şi să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, ceea ce, din verificarea deciziei contestate nu se constată în speţă.
Greşeala materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanţa ar fi înţeles să interpreteze un text de lege sau o probă, pentru că altfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.
Aşa fiind, contestaţia în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.V. împotriva deciziei civile nr. 3038 din 17 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, pronunţată în dosarul nr. 1218/121/2008.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2039/2011. Civil. Strămutare. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 2030/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
