ICCJ. Decizia nr. 217/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 217/2011
Dosar nr. 8889/97/2006
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Hunedoara la 29 noiembrie 2006, reclamanta L.G. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Deva şi Primarul Municipiului Deva, solicitând desfiinţarea dispoziţiei din 16 octombrie 2006 şi obligarea pârâţilor de a emite o nouă dispoziţie prin care să dispună restituirea în natură a imobilului situat în Deva, înscris în CF Deva.
În motivarea contestaţiei, invocând dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 247/2005, reclamanta a arătat că imobilul respectiv, compus din două camere în suprafaţă de 40 mp. şi teren aferent, a aparţinut autorilor săi, S.B. şi S.G. fiind preluat de stat prin naţionalizare şi folosit ca grădiniţă cu program prelungit.
Intimaţii Consiliul Local al Municipiului Deva şi Primarul Municipiului Deva au formulat întâmpinare, invocând, în principal, lipsa calităţii procesuale pasive a Consiliului Local şi, în subsidiar, solicitând respingerea acţiunii ca inadmisibilă, întrucât asupra imobilului ce face obiectul contestaţiei nu s-a transmis o notificare în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, operând astfel sancţiunea decăderii.
Prin sentinţa civilă nr. 138 din 20 mai 2009, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Deva şi a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Deva.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin dispoziţia contestată s-a respins notificarea din 2006, transmisă prin BEJ B.E. din Deva, de către reclamanta L.G. pentru imobilul situat în Deva, prin considerentele acestei dispoziţii constatându-se că imobilul cu coordonatele topografice înscrise în CF Deva, a făcut obiectul Legii nr. 112/1995 şi al sentinţei civile nr. 56/2001 a Tribunalului Hunedoara, fiind restituit în natură şi acordându-se despăgubiri (pentru diferenţa de teren nerestituită) în baza Hotărârii nr. 14/1999, emisă în baza prevederilor Legii nr. 112/1995.
S-a considerat că, în cauză, a fost eludat termenul limită pentru formularea notificării, fapt ce atrage sancţiunea prevăzută de art. 21 alin. (5) – (22), respectiv pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru imobilele ce intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta L.G., solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru a se pronunţa asupra fondului cauzei.
Reclamanta a susţinut că, în mod eronat, contestaţia sa a fost respinsă ca inadmisibilă, încălcându-se dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. S-a motivat că atâta timp cât actul normativ menţionat a creat posibilitatea atacării dispoziţiilor sau deciziilor la secţia civilă a tribunalului şi nici nu face distincţie între notificările depuse în termen şi cele tardive, instanţa trebuia să se pronunţe pe fondul notificării şi nu să respingă ca inadmisibilă o cale de atac prevăzută de lege.
Prin motivele de apel s-a invocat, totodată, împrejurarea că, urmare a modificării dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, art. 16 a fost modificat, prevăzându-se posibilitatea restituirii în natură şi a imobilelor folosite ca unităţi de învăţământ, cu păstrarea afectaţiunii pe o perioadă de 5 ani.
Prin Decizia civilă nr. 195/A din 3 decembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a respins apelul reclamantei ca nefondat, constatând că dispoziţia din 2007 emisă de primarul Municipiului Deva, prin care a fost respinsă ca tardivă notificarea depusă la 13 iulie 2006 este dată cu respectarea legii, întrucât notificarea a fost formulată cu depăşirea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
S-a reţinut că, deşi contestaţia a fost analizată prin raportare la dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, din care rezultă cu claritate că instanţa de fond a considerat notificarea ca fiind tardivă, în mod eronat aceasta (contestaţia) a fost respinsă ca inadmisibilă, în realitate fiind nefondată.
În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la modificarea art. 16 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, în sensul că ar exista posibilitatea restituirii în natură a unităţilor de învăţământ, cu păstrarea afectaţiunii pe o perioadă de 5 ani, s-a considerat că aceste dispoziţii, legale nu au relevanţă sub aspectul termenului de depunere a notificării, termen ce nu a fost prelungit prin Legea nr. 247/2005.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta L.G., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a susţinut că a depus contestaţie împotriva dispoziţiei motivate de respingere a notificării, în termenul legal de 30 de zile de la comunicare, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel încât prima instanţă a procedat eronat respingând această cale de atac (a contestaţiei) ca inadmisibilă, în loc să se pronunţe pe fondul cauzei.
S-a arătat că, din analiza considerentelor hotărârii primei instanţe nu a rezultat motivul pentru care contestaţia a fost respinsă ca inadmisibilă, atâta timp cât s-au expus doar cele trei condiţii necesare pentru acordarea măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001, fără a se preciza care dintre acestea nu a fost îndeplinită.
Recurenta a invocat faptul că are calitatea de persoană îndreptăţită, imobilul ce a aparţinut autorilor săi, conform extrasului de carte funciară, a fost preluat abuziv de stat, iar notificarea a fost expediată prin executorul judecătoresc.
S-a susţinut că, în măsura în care s-ar reţine că notificarea a fost tardivă, nu trebuiau ignorate de către instanţele de fond şi apel dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 10/2001, context în care urma să se constate că termenul pentru depunerea notificării curgea de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii prin care a fost soluţionată acţiunea sa în revendicare de drept comun.
Critica formulată prin ultimul motiv de recurs a vizat greşita interpretare a dispoziţiilor art. 16 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, fără a fi coroborate cu prevederile art. 2 – art. 6 din Titlul I (al Legii nr. 247/2005), care nu au fost încorporate în textul republicat al Legii nr. 10/2001.
Intimatul Consiliul Local Deva a formulat întâmpinare, invocând, în principal, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi, în subsidiar, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În faza recursului s-a înaintat copia dosarului administrativ al notificării din 13 iulie 2006 depus de reclamanta L.G. şi soluţionat prin dispoziţia contestată.
Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Este de necontestat împrejurarea că, prin dispoziţia contestată, primarul Municipiului Deva a respins ca tardivă notificarea formulată de reclamantă la data de 13 iulie 2006, aceasta fiind depusă cu depăşirea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Într-adevăr, aşa cum susţine reclamanta prin motivele de recurs, reiterând criticile ce au constituit şi obiect al apelului, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede posibilitatea atacării dispoziţiei de respingere a notificării, indiferent de argumentele invocate prin considerentele acesteia, la secţia civilă a tribunalului în termen de 30 de zile de la comunicare.
Având în vedere dispoziţia legală menţionată, instanţa de apel a apreciat că, în mod greşit, prima instanţă a respins contestaţia ca inadmisibilă, criticile formulate sub acest aspect de reclamantă fiind întemeiate.
Curtea va reţine, însă, că, aşa cum a constatat şi instanţa de apel, în realitate, tribunalul a examinat pe fond contestaţia, considerând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, pe care le-a enumerat exhaustiv, pentru acordarea măsurilor reparatorii persoanelor îndreptăţite.
Deşi motivarea primei instanţe este criticabilă, aşa cum susţine recurenta, neindicându-se explicit care dintre condiţiile enumerate nu ar fi îndeplinită în speţă, din referirea la dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi reţinerea depăşirii termenului limită de depunere a notificării, rezultă că s-a respins contestaţia prin raportare la acest text de lege.
Este, astfel, evident, că de vreme ce prin considerentele sentinţei, prima instanţă a motivat respingerea contestaţiei reţinând tardivitatea notificării, nu poate fi vorba de o pronunţare pe excepţie, ci pe fondul cauzei.
În acest context, nu se impunea desfiinţarea sentinţei primei instanţe, şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru pronunţarea pe fondul contestaţiei, întrucât tribunalul cenzurase dispoziţia pe fondul său.
De vreme ce soluţia respingerii contestaţiei era oricum corectă, cauza fiind analizată pe fondul său şi nu pe excepţie, desfiinţarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare pentru greşita reţinere a inadmisibilităţii contestaţiei ar fi avut semnificaţia unei soluţii formale, care ar fi condus la tergiversarea nejustificată a judecării pricinii.
Critica recurentei în sensul că termenul de depunere a notificării ar fi trebuit calculat din anul 2008, când a fost soluţionată irevocabil acţiunea în revendicare de drept comun, invocând în acest sens art. 47 din Legea nr. 10/2001 este nefondată. Textul menţionat se referă la situaţia în care astfel de acţiuni au fost respinse prin hotărâri judecătoreşti rămase irevocabile până la data intrării în vigoare a legii, nefiind incident în speţă şi, de altfel, fiind declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1055/2008 a Curţii Constituţionale.
Critica formulată prin ultimul motiv de recurs vizând greşita interpretare a art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, este, de asemenea, neîntemeiată.
Instanţa de apel a reţinut corect că Legea nr. 247/2005 nu aduce nicio modificare în ceea ce priveşte termenul de depunere a notificării, respectiv prelungirea acestuia.
Într-adevăr, Legea nr. 247/2005 are prevederi speciale cu privire la imobilele în care funcţionează unităţi de învăţământ, respectiv art. 2 – art. 4 din Titlul I, care nu sunt încorporate în textul republicat al Legii nr. 10/2001 şi care se aplică ca dispoziţii proprii (ale Legii nr. 247/2005), cu referire la decizii sau dispoziţii având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, emise până la data intrării în vigoare a legii şi nevalorificate, dispoziţii ce pot fi atacate în termen de 12 luni (de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005).
Articolele menţionate nu sunt incidente în speţă, astfel că susţinerea recurentei în sensul că, în temeiul acestor texte de lege, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 ar fi început să curgă toate celelalte termene prevăzute pentru retrocedarea imobilelor la care se referă art. 16 din Legea nr. 10/2001, deci şi termenul de depunere a notificării, este nefondată.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va reţine că, prin completarea motivării hotărârii primei instanţe, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005, nefiind întrunit motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Celelalte motive de recurs formulate de reclamantă, respectiv cele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., nu vor fi analizate, fiind invocate formal, fără a fi dezvoltate.
În consecinţă, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să se respingă recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta L.G. împotriva deciziei nr. 195/A din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 219/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 18/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
