ICCJ. Decizia nr. 22/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 22/2011
Dosar nr. 3914/1/2010
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 448 din 6 aprilie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis recursul pârâtului D.S.D. împotriva deciziei nr. 395 din 9 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu reclamanţii P.N., O.M.A. şi R.D. şi cu intimata-pârâtă C.G.M.B., A.F.I., a fost modificată în parte Decizia recurată şi a fost respins apelul formulat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 1490 din 4 februarie 2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Împotriva acestei decizii reclamanţii au formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., solicitând anularea acesteia, ca fiind potrivnică deciziei civile nr. 1331 din 19 septembrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 3628/2004 (număr nou 29089/3/2007) de Curtea de Apel Bucureşti.
In motivarea cererii revizuenţii au susţinut că prin Decizia nr. 1331/2005 s-a stabilit că în cauză s-a făcut dovada dreptului de proprietate al defunctei M.A. asupra imobilului în litigiu, precum şi faptul că apelanţii-reclamanţi P.N., O.M.A. şi R.D. au făcut dovada calităţii lor de moştenitori ai autoarei M.A., aceste considerente intrând în puterea lucrului judecat. In aceste condiţii, Decizia nr. 448/2010 a încălcat autoritatea de lucru judecat cu privire la calitatea procesuală activă şi a lipsit de efecte Decizia nr. 1331, cu privire la restituirea în natură a imobilului. Revizuenţii au justificat îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii cu privire la identitatea de părţi prin aceea că intimatul D.S.D. a devenit parte în dosarul nr. 29089/3/2007 intervenind în interesul Primăriei municipiului Bucureşti, astfel încât hotărârea pronunţată în cauză îi este opozabilă, cu atât mai mult cu cât este succesorul cu titlu particular al Municipiului Bucureşti, în calitate de cumpărător al bunului litigios.
Ulterior, la 16 septembrie 2010, revizuenţii au depus o cerere precizatoare, prin care au arătat că Decizia cărei anulare o solicită este în contradicţie, ca efecte juridice, cu puterea de lucru judecat conferită de Decizia civilă nr. 1331, că probele noi nu mai puteau fi avute în vedere cu ocazia rejudecării, pentru a determina o nouă pronunţare pe excepţie în condiţiile în care îndrumările din Decizia de casare fuseseră în sensul de a judeca fondul cauzei.
Analizând cererea de revizuire din perspectiva condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită, urmând a fi respinsă ca inadmisibilă, pentru considerentele ce succed:
Cererea de revizuire formulată în condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: să existe două hotărâri definitive potrivnice, cele două hotărâri să fie date în aceeaşi pricină, dar în dosare diferite şi să existe identitate de părţi, de cauză şi de obiect, adică elementele lucrului judecat. De asemenea, este necesar ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei.
Analizând cele două hotărâri pretins contrare, Înalta Curte constată că nu există identitatea de părţi şi de obiect necesară pentru ca revizuirea să fie admisibilă.
Astfel, Decizia nr. 1331 din 19 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, priveşte pe reclamantul P.N. şi pe pârâţii Primarul General al municipiului Bucureşti şi Primăria municipiului Bucureşti. In dosarul nr. 16640/299/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 448 din 6 aprilie 2010 sunt părţi reclamanţii P.N., O.M.A. şi R.D. şi pârâţii D.S.D. şi C.G.M.B., A.F.I. Aşadar, D.S.D. nu a fost parte în pricina în care s-a pronunţat Decizia nr. 1331/2005.
Susţinerea revizuenţilor în sensul că acest intimat este succesorul cu titiu particular al Municipiului Bucureşti, de la care a cumpărat imobilul pe perioada procesului, astfel încât Decizia nr. 1331 îi este opozabilă, nu poate fi primită.
Doctrina a stabilit că au calitatea de parte şi dobânditorii cu titlu particular, însă numai în privinţa hotărârilor pronunţate în litigii în care a figurat autorul lor, anterior momentului transmiterii bunului. Dacă succesorul cu titlu particular a dobândit dreptul în timpul procesului în care a figurat autorul său, hotărârea nu-i va mai fi opozabilă, întrucât odată cu transmiterea dreptului, autorul său nu-l mai reprezintă.
Totodată, nu se poate reţine nici identitatea de obiect a celor două acţiuni soluţionate prin hotărârile pretins potrivnice. Aceasta deoarece în prima cauză obiectul cererii l-a constituit contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 2047 din 10 decembrie 2003 a Primarului General al municipiului Bucureşti, formulată în baza Legii nr. 10/2001, iar în cea de-a doua cauză s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 22 iunie 2004, având ca obiect apartamentul situat în Bucureşti.
Mai mult, în Decizia nr. 448/2010 a cărei anulare se solicită, s-a pus în discuţie autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1331, în practica fiind consemnate susţinerile părţilor în acest sens. De asemenea, în motivare Curtea stabileşte că nu pot fi opuse considerentele deciziei nr. 1331, cu autoritate de lucru judecat, în faţa instanţei învestite cu acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 22 iunie 2004, reţinând că această din urmă cerere este situată pe tărâmul relaţiilor dintre particulari, în care responsabilitatea statului constă în asigurarea unei proceduri echitabile pentru părţi, procedură în care este necesară administrarea tuturor probelor prin care recurentul să poată demonstra că părţile care tind să-i anuleze tidul de proprietate nu au legitimarea procesuală activă de a o face, pentru că nu se pot prevala de dreptul de proprietate al defunctei M.A. asupra apartamentului imobilului în litigiu. De aceea, instanţa a decis că în această procedură distinctă, ce nu se caracterizează prin triplă identitate de părţi, obiect şi cauză, instanţele trebuie să poată face propria analiză a calităţii procesuale active a reclamanţilor, iar pârâtului să nu i se poată opune constatările unei proceduri în care nu a fost parte şi nu s-a putut apăra .
Aşadar, nici condiţia neinvocării autorităţii lucrului judecat în cel de-al doilea proces, ori a omisiunii pronunţării asupra acesteia nu este îndeplinită.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru exercitarea căii de atac revizuirii în condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenţii P.N., O.M.A. şi R.D. împotriva deciziei civile nr. 448 din 6 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 220/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 219/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
