ICCJ. Decizia nr. 218/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 218/2011
Dosar nr. 956/117/2008
Şedinţa de la 18 ianuarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă formulată la data de 7 martie 2008, reclamanţii M.A. sen. şi M.S. au chemat în judecată pe pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, solicitând anularea Dispoziţiei nr. 709/2008 emisă de pârât şi obligarea acestuia la emiterea unei dispoziţii prin care să se dispună restituirea în natură a imobilului teren, în suprafaţă de 823 mp, situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. Cluj 24830, nr.top 15532/10/2/2/2.
În motivarea acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamanţii au arătat că, în mod ilegal prin dispoziţia contestată le-au fost acordate despăgubiri băneşti pentru terenul revendicat, deoarece primăria avea posibilitatea de a le acorda în compensare un alt teren.
Prin apărările făcute, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii, arătând că, prin Decizia civilă nr. 384/A/2006 pronunţată de Curtea de Apel Cluj-Napoca s-a stabilit în mod irevocabil, dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti pentru imobilul în litigiu şi că la momentul emiterii dispoziţiei contestate s-a avut în vedere obligaţia instituită prin hotărârea instanţei. În ceea ce priveşte acordarea de măsuri reparatorii prin compensare cu un alt teren, au arătat că, la nivelul Municipiului Cluj-Napoca nu au fost identificate asemenea terenuri, iar Decizia menţionată a intrat sub puterea lucrului judecat, astfel că, reclamanţii nu pot pretinde altceva pentru terenul în litigiu, care nu este liber pentru a fi restituit în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 672 din 27 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. 956/117/2008, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond, a reţinut următoarele:
Printr-o primă dispoziţie cu nr. 333/2006 emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca a fost respinsă notificarea formulată de reclamanţi, cu motivarea că părţile nu au depus, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă, prin care s-a anulat sau constatat nulitatea donaţiei imobilului către stat.
Soluţionând contestaţia formulată împotriva acestei decizii, Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr. 554/2006 a respins-o ca netemeinică şi nelegală, iar prin Decizia civilă nr. 384/A/2006 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, a fost admis apelul reclamanţilor, schimbată sentinţa apelată, în sensul admiterii contestaţiei, a anularii dispoziţia nr. 333/2006 şi a stabilirii dreptului reclamanţilor la despăgubiri băneşti, pentru parcela cu nr.top 15532/10/2/2/2 teren în suprafaţă de 823 mp, înscris în C.F. Cluj 24830. Decizia a rămas irevocabilă, iar reclamanţii au solicitat punerea în executare a acesteia. Dând curs solicitării reclamanţilor, pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca a emis Dispoziţia nr. 709/2008 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri băneşti în favoarea reclamanţilor pentru imobilul în litigiu şi care, face obiectul prezentei cauze.
Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 188 emisă la 15 aprilie 2008 s-a hotărât concesionarea unor terenuri aflate sub luciul lacului în favoarea SC I.M. Cluj SRL, reclamanţii susţinând că această hotărâre vizează şi o parte din terenul lor, deşi imobilul în litigiu nu figurează înscris în acest act.
Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, terenul cu nr.top. 15532/10/2/2/2 în suprafaţă de 823 mp este ocupat pe o suprafaţă de 83 mp de o alee betonată, diferenţa fiind aferentă Lacului Est din Gheorgheni. Prin urmare, s-a reţinut că terenul în litigiu, nu poate fi considerat liber, în accepţiunea Legii nr. 10/2001, fiind afectat unei utilităţi publice, respectiv pentru agrement şi cale de acces.
Faţă de dispoziţiile cuprinse în Decizia civilă nr. 384/A/2004 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, s-a reţinut că dispoziţia atacată este legală şi temeinică, în cauză producându-se efectele lucrul judecat.
Susţinerea reclamanţilor potrivit căreia între timp s-au schimbat dispoziţiile Legii nr. 10/2001, respectiv a fost adoptată HG nr. 250/2007, dispoziţii pe care instanţele nu le-au avut în vedere, la pronunţarea deciziei civile nr. 384/A/2006 este nereală, întrucât HG nr. 250/2007 reglementează normele de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, în vigoare la momentul pronunţării deciziei anterior amintite. S-a mai reţinut şi că, hotărârea CEDO Taub contra României a constituit unul dintre temeiurile care au stat la baza pronunţării acestei decizii.
În raport de precizarea expresă a reclamanţilor că nu doresc decât restituirea în natură, nu a mai fost analizată posibilitatea de acordare de bunuri sau servicii în compensare, această măsură neputând fi dispusă decât cu acordul persoanei îndreptăţite, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (10) din Legea nr. 10/2001, acord care în speţă nu există.
Prin Decizia civilă nr. 70/A din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi pentru următoarele considerente:
Prin prezenta acţiune, reclamanţii au susţinut că dispoziţia nr. 709 din 28 ianuarie 2008 nu este legală, deoarece terenul în suprafaţă de 823 mp este liber şi poate fi restituit în natură.
Din expertiza tehnică efectuată în cauză (fila 104-109,dosar fond) s-a reţinut că terenul revendicat de reclamanţi este afectat de detalii de sistematizare, că aparţine domeniului public, astfel că, nu poate fi restituit în natură.
Prin anularea dispoziţiei nr. 709/2008, se urmăreşte de fapt modificarea soluţiei definitive şi irevocabile pronunţate de instanţă, în soluţionarea primei contestaţii a reclamanţilor formulată împotriva dispoziţiei nr. 334/2006.
Principiul puterii de lucru judecat, reţinut de instanţa de fond împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea dintre două hotărâri judecătoreşti. Chiar fără o consacrare legală, acceptarea efectului pozitiv al lucrului judecat corespunde nevoii de a se evita pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti contradictorii cu privire la aceleaşi probleme de drept şi fapt. Or, în cauză, printr-o hotărâre irevocabilă s-a stabilit cu putere de lucru judecat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti, întrucât terenul în litigiu nu este liber.
Reclamanţii sunt în eroare atunci când susţin că excepţia reţinută de instanţa de fond le afectează dreptul de dispoziţie cu privire la a opta pentru măsurile reparatorii pe care legea le pune la dispoziţie. Instanţa de fond a respins acţiunea pentru considerentele reţinute, dar nu a negat nici un moment calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii. Faptul că nu se pot acorda măsurile reparatorii solicitate de reclamanţi, respectiv restituirea în natură, nu înlătură calitatea lor de persoane îndreptăţite la celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
La data de 27 aprilie 2010, reclamanţii au formulat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 1 şi 9 C. proc. civ. prin care au solicitat modificarea deciziei în sensul admiterii acţiunii principale şi obligarea pârâtei la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului.
În susţinerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. recurenţii au susţinut că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, deoarece completul de judecată care a pronunţat Decizia recurată a pronunţat şi Decizia nr. 384 A/2006, în raport de care s-a reţinut autoritatea de lucru judecat.
Cu privire la motivul doi de recurs, întemeiat pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenţii au arătat că în mod greşit s-a reţinut existenta autorităţii de lucru judecat cu privire la restituirea în natură a imobilului revendicat, că autoritatea de lucru judecat există faţă de sentinţa civilă nr. 4983/1995 pronunţată de Judecătoria Cluj, că terenul nu este de utilitate publică, că restituirea în natură nu afectează utilitatea lacului şi că despăgubirea acordată prin Decizia nr. 384/A/2006 a Curţii de Apel Cluj nu este realizabilă, în raport de prevederile HG nr. 128/2008, deoarece modalitatea de acordare a acestora reprezintă o reparaţie iluzorie.
Recursul nu este fondat.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct 1 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor acestui articol, constituie motiv de nelegalitate atunci când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.
Acest motiv vizează mai multe situaţii şi anume: când completul de judecată nu este format din numărul de judecători prevăzut de lege, când în completul de judecată s-au aflat judecători incompatibili şi când la judecată nu a participat procurorul deşi legea prevedea obligativitatea concluziilor sale.
Ipoteza a doua din text, vizează situaţia în care la soluţionarea cauzei au participat judecători incompatibili, conform art. 24 C. proc. civ.
Recurenţii au susţinut că judecătorii care au pronunţat Decizia, în raport de care s-a reţinut autoritatea de lucru judecat, au soluţionat şi Decizia recurată.
Pentru a verifica acest caz de incompatibilitate era necesar ca părţile interesate, respectiv reclamanţii-apelanţi, să formuleze cerere de recuzare a completului de judecată.
Or, recurenţii nu au formulat o astfel de cerere.
Normele procedurale privind incompatibilitatea sunt imperative, putând fi invocate de oricare dintre părţi şi chiar de instanţă din oficiu.
Recuzarea însă, este o facultate procesuală pentru partea interesată, de a solicita îndepărtarea unui judecător din completul de judecată.
De altfel, chiar şi în condiţiile neformulării cererii de recuzare, motivul de recurs nu poate fi reţinut, deoarece critica formulată nu constituie un caz de incompatibilitate, instanţa de apel nerejudecând în caz de casare, ci ca urmare a investirii cu o nouă pricină.
Cu privire la motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin care s-au formulat critici referitoare la greşita reţinere a autorităţii de lucru judecat, faţă de imposibilitatea restituirii în natură a imobilului.
Prin Decizia nr. 384/A/2006 a Curţii de Apel Cluj s-a reţinut în mod irevocabil că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv şi că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri băneşti.
Urmare acestei decizii, a fost emisă Dispoziţia nr. 709/2008 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri băneşti reclamanţilor pentru imobilul în litigiu iar contestaţia formulată împotriva acestei decizii formează obiectul prezentei cauze.
În raport de această situaţie de fapt, instanţa de apel, în mod legal a reţinut că modalitatea de reparaţie pentru imobilul revendicat a intrat sub puterea lucrului judecat, deoarece între cele două pricini există tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. cu privire la: părţi, obiect şi cauză.
Prin a doua cerere de chemare în judecată, aceiaşi reclamanţi au formulat acelaşi obiect, în baza aceleiaşi cauze, astfel că, identitatea de elemente cerută de text pentru invocarea acestei excepţii a fost verificată.
În considerentele Deciziei nr. 384/A/2006 a Curţii de Apel Cluj s-a reţinut că dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri băneşti se acordă ca urmare a faptului că terenul este imposibil de restituit, fiind afectat domeniului public, precum şi faptul că, au fost acordate despăgubiri băneşti reclamanţilor şi nu titluri de despăgubire deoarece Fondul Proprietatea nu funcţionează într-o manieră care să asigure o indemnizaţie efectivă, precum şi, în vederea respectării dreptului la bunul garantat prin art. 1 al Primului Protocol al CEDO.
Drept urmare, criticile referitoare la faptul că terenul nu este de utilitate publică, că restituirea în natură nu afectează utilitatea lacului şi că despăgubirea acordată prin Decizia nr. 384/A/2006 a Curţii de Apel Cluj nu este realizabilă, în raport de prevederile HG nr. 128/2008, deoarece modalitatea de acordare a acestora reprezintă o reparaţie iluzorie nu sunt fondate, instanţa de apel, reţinând în mod legal efectul lucrului judecat şi evitând astfel, adoptarea unei hotărâri judecătoreşti contradictorii.
Cât priveşte, simpla referire la faptul că există autoritate de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 4983/1995 pronunţată de Judecătoria Cluj, această critică a fost formulată pentru prima dată în recurs, astfel că, nefiind formulată şi în apel, nu poate fi analizată omissio medio direct în recurs.
Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 312 alin (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii M.S. şi M.A. senior împotriva deciziei nr. 70/A din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 222/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 20/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
