ICCJ. Decizia nr. 222/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.222/2011
Dosar nr. 2837/3/2009
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27 ianuarie 2009, reclamanta U.A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, solicitând anularea Dispoziţiei nr. 11006 din 19 decembrie 2008, emisă de pârâtă, arătând că este ilegală şi netemeinică, cu privire la cota parte din dreptul de proprietate asupra imobilului teren, şi că este îndreptăţită la masuri reparatorii pentru întreg imobil notificat.
In motivarea cererii, întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamanta a arătat că la data de 18 iulie 2001, a înaintat Primăriei Municipiului Bucureşti, notificarea nr. 1954, prin care a solicitat restituirea sub formă de masuri reparatorii prin echivalent a imobilului situat la adresa din Bucureşti, sector 1, compus din teren în suprafaţa de 350 mp şi construcţii demolate.
Prin Dispoziţia nr. 11006 din 19 decembrie 2008, Primăria Municipiului Bucureşti i-a recunoscut reclamantei dreptul de proprietate, în cota parte de 1/4, din imobilului revendicat şi în urma efectuării raportului de evaluare, a reţinut că valoarea imobilului din sector 1, Bucureşti este de 513.990 Euro.
Reclamanta a mai arătat că în mod eronat i s-a reţinut o cotă de 1/4 din imobil, deoarece era îndreptăţită la o cota de ½, ca urmare a faptului ca a moştenit pe părinţi ai săi – M.I. şi M., precum şi pe sora sa, M.M.(L.) şi a apreciat că este îndreptăţită şi la cota parte cuvenită moştenitorilor lui M.N., cu aplicarea prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea 10/2001 deoarece, acesta nu a formulat notificare.
Prin sentinţa civilă nr. 427 din 25 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a admis în parte contestaţia, a modificat în parte dispoziţia emisă de pârât, în sensul că a acordat contestatoarei măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 1/2 din terenul în suprafaţă de 276 mp, situat în Bucureşti, sector 1.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin notificarea nr. 1954 din 18 iulie 2001, comunicată Primăriei Municipiului Bucureşti prin intermediul executorului judecătoresc, reclamanta U.A. împreună cu M.N. au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 1, format din teren în suprafaţă de 308 mp şi construcţiile edificate pe acesta.
Prin Dispoziţia nr. 11006 din 19 decembrie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 69 mp, ce reprezintă cota de din suprafaţa totală de 276 mp, situată în Bucureşti, sector 1,contestatoarei U.A.
Prin aceeaşi dispoziţie a fost respinsă cererea formulată de reclamantă şi de numitul M.N. privind restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul din Bucureşti, sector 1, compus din teren în suprafaţă de 281 mp şi construcţie demolată, ca nedovedită.
Cu privire la imobil s-a reţinut că acesta este situat în Bucureşti, sector 1, compus din teren în suprafaţă de 350 mp şi construcţiile existente pe acesta, că a fost dobândit de autorii reclamantei, M.M. şi M.I., prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9275 din 10 martie 1998 de Tribunalul Ilfov - Secţia notariat, că prin Decretul de expropriere nr. 31 din 24 ianuarie 1962, a fost trecut în proprietatea statului, în anexa căruia la poziţia 86, figurează moştenitorii lui M.M. şi M.I., L.M., U.A. şi M.N. cu o suprafaţă de 276 mp.
Referitor la moştenitori, a reţinut că, M.M. a decedat la data de 26 iunie 1944, de pe urma sa rămânând ca moştenitori M.I., în calitate de soţ supravieţuitor şi reclamanta U.A., M.N. şi L.M., în calitate de descendenţi (fiu şi fiice), aşa cum rezultă din certificatul de calitate de moştenitor nr. 51 din 19 iulie 2001, eliberat de Biroul Notarului Public „T.E.M.". L.M. a decedat la data de 23 august 1971, potrivit certificatului de deces nr. 722695 eliberat de Primăria Sectorului 6 Bucureşti iar M.I. a decedat la data de 28 noiembrie 1975, de pe urma acestuia rămânând ca moştenitori reclamanta U.A. şi M.N., în calitate de descendenţi, conform certificatului de calitate de moştenitor nr. 326 din 28 octombrie 1998 eliberat de Biroul Notarului Public „S.I.".
Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) şi a art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite, iar de cotele moştenitorilor legali testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la capitolul III, profită moştenitorii persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.
In cauză, dintre moştenitorii foştilor proprietari ai imobilului au formulat notificare, reclamanta U.A. şi M.N., astfel că, aceştia profită şi de cota cuvenită surorii lor L.M., revenindu-le, astfel, fiecăruia, câte o cotă de 1/2 din imobil, compus din teren în suprafaţă de 276 mp - întrucât numai pentru terenul în suprafaţa menţionată s-a făcut dovada preluării abuzive de către stat.
Cât priveşte solicitarea reclamantei, în sensul că este îndreptăţită şi la cota de 1/2 cuvenită fratelui său M.N., aceasta nu poate fi reţinută, având în vedere faptul că moştenitorii acestuia au formulat notificare.
Astfel, prin convenţia legalizată sub nr. 3197 din 10 iulie 2001 de Biroul Notarului Public „T.E.L.", moştenitorii lui M.N., M.D. şi M.S.A., au împuternicit-o pe reclamantă să întreprindă demersurile necesare în vederea redobândirii proprietăţii şi posesiei asupra tuturor bunurilor imobile care au aparţinut autoarei lor comune, M.M., imobile care au fost naţionalizate sau expropriate.
Notificarea a fost formulată de reclamantă atât în nume propriu cât şi în calitate de mandatar al moştenitorilor fratelui său M.N., conform convenţiei mai sus menţionate iar împrejurarea că notificarea formulată de reclamantă în numele moştenitorilor fratelui său a fost respinsă, nu o îndreptăţeşte să beneficieze de cota cuvenită acestora, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, întrucât moştenitorii lui M.N. au urmat procedura prevăzută de acest act normativ.
Prin Decizia civilă nr. 143 A din 25 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au respins ca nefondate, apelurile declarate de contestatoarea U.A. şi de intimata Primăria municipiului Bucureşti prin primar General, pentru următoarele motive:
Cu privire la apelul reclamantei, prin care s-au formulat două critici, referitoare la faptului că, în mod nelegal, s-a reţinut că nu este îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru întreg imobilul şi că suprafaţa reală a terenului preluat abuziv este de 350 mp şi nu 276 mp, cât este menţionat în decretul de expropriere.
Cât priveşte prima critică formulată, aşa cum rezultă din conţinutul notificărilor depuse la dosar, acestea au fost formulate de apelanta-reclamantă şi de fratele său M.N.. Intre contestatoare şi M.S.A. şi M.D. (moştenitorii lui M.N.) a intervenit o convenţie, prin care aceştia îşi dădeau acordul pentru ca demersurile legale în vederea redobândirii proprietăţii şi posesiei bunurilor imobile ce au aparţinut autoarei lor M.M., să fie întreprinse de către apelanta-contestatoare. Din interpretarea clauzelor acestei convenţii, s-a apreciat că, acesta cuprinde un mandat din partea moştenitorilor lui M.N. dat contestatoarei, pentru ca aceasta să depună notificare în condiţiile dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 pentru a obţine retrocedarea imobilului preluat abuziv de la autoarea lor M.M., în perioada regimului comunist.
Pe cale de consecinţă, în virtutea şi în exercitarea acestui mandat, notificările depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 sunt formulate atât de reclamantă cât şi de moştenitorii fratelui său, M.N., în realitate, contestatoarea acţionând atât în nume propriu cât şi ca mandatară a moştenitorilor fratelui decedat.
Prin dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a consacrat un „drept de acrescământ" în favoarea moştenitorilor persoanei îndreptăţite care au urmat procedura Legii nr. 10/2001, care operează numai în privinţa cotelor cuvenite moştenitorilor nenotificatori.
Esenţial pentru a fi sub incidenţa dreptului de acrescământ este ca, o parte din moştenitori să nu fi formulat notificare, în sensul Legii nr. 10/2001, nici personal şi nici prin mandatar, situaţie premisă, care nu se regăseşte în speţă, dată fiind împuternicirea acordată de moştenitorii lui M.N., contestatoarei, pentru a face demersurile legale în vederea redobândirii proprietăţilor imobiliare, de care au fost deposedaţi abuziv.
Faptul că moştenitorii lui M.N. nu au formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 11006/2008 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, în condiţiile în care, „dreptul de acrescământ" recunoscut de prevederile legale, operează prin nedepunerea notificării în raport de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi nu prin neformularea contestaţiei împotriva dispoziţiei de soluţionare a notificării în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit dispoziţiilor art. 67 C. proc. civ., mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în instanţă pe mandant, dacă acest drept i-a fost confirmat în mod special. Faţă de aceste dispoziţii procedurale şi având în vedere că, în conţinutul convenţiei încheiate între părţi, se face vorbire la modul general de demersurile legale necesare pentru retrocedarea imobilelor preluate abuziv, Iară să se precizeze în mod concret şi dreptul contestatoarei de a-i reprezenta pe nepoţii săi în faţa instanţelor de judecată, s-a constatat că procura dată acesteia prin convenţia părţilor nu-i conferă şi dreptul de reprezentare în judecată, astfel că, prima instanţă a stabilit în mod corect cadrul judiciar sub aspectul părţilor implicate în proces.
Pe cale de consecinţă, prima instanţă a reţinut corect, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii ce rezultă din cota parte ce revine surorii sale L.M., din moştenirea autorilor săi M.I. şi M. (în calitate de părinţi) însă nu şi de cota parte ce aparţine moştenitorilor fratelui predecedat M.N.
Cu privire la întinderea suprafeţei terenului pentru care se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, s-a apreciat ca nefondată critica, având în vedere că din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă că suprafaţa totală a imobilului expropriat de la autoarea reclamantei este de 276 mp.
Astfel, prin adresa nr. 2462 din 17 septembrie 2008 emisă de SC R.V. SA şi adresa nr. 14765 din 08 septembrie 2003 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti cât şi adresa nr. 19153 din 09 ianuarie 2003 eliberată de Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 Bucureşti, rezultă că suprafaţa de teren deţinută în proprietate de autorii reclamantei şi cu care s-au înregistrat în evidenţele fiscale şi care a fost preluată abuziv prin expropriere este de 276 mp, în consecinţă, măsurile reparatorii prin echivalent ce urmează a fi acordate precum şi cota ce revine reclamantei se raportează la această suprafaţă de teren.
Analizând această critică şi din perspectiva dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., s-a constatat că susţinerile apelantei de reformare a sentinţei şi sub aspectul suprafeţei terenului pentru care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, are caracterul unei cereri noi, introduse direct în apel, ceea ce este imposibil, faţă de prevederile legale menţionate.
Prin Dispoziţie nr. 11006/2008 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, se arată că se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent aferente cotei de 1/4 din terenul în suprafaţă totală de 276 mp, preluat abuziv, iar prin contestaţie nu s-au formulat critici şi sub acest aspect, în sensul că suprafaţa corectă a imobilului ce formează obiectul măsurilor reparatorii este de fapt de 350 mp şi nu de 276 mp, cât s-a reţinut prin dispoziţia Primarului General.
In ceea ce priveşte apelul declarat de Primăria Municipiul Bucureşti s-a reţinut că acesta este nefondat, deoarece prin contestaţie nu s-au formulat critici cu privire la modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii şi nici cu privire la suprafaţa pe care o avea imobilul (teren şi construcţii) preluat abuziv.
La data de 27 aprilie 2010, contestatoarea a formulat recurs prin care a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului său, declarat împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi modificarea acesteia în sensul, acordării de măsuri reparatorii pentru întreg imobilul revendicat.
In motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. C. proc. civ. recurenta a susţinut că este îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru întreg imobilul deoarece beneficiază şi de cota fratelui său M.N., care nu a formulat notificare şi a arătat că, în cazul în care se va reţine calitatea sa de mandatară a moştenitorilor acestuia, atunci hotărârea este ilegală, deoarece a fost soluţionată cu necitarea acestora.
A mai susţinut şi că, măsurile reparatorii trebuiau stabilite pentru suprafaţa de 350 mp teren, rezultată din titlu de proprietate al autorilor săi şi nu pentru suprafaţa de 276 mp, cât reiese din actul de preluare abuzivă precum şi că prin această solicitare nu a fost încălcat caracterul devolutiv al apelului, deoarece aceasta nu reprezintă pretenţii noi formulate pentru prima dată în apel.
Recursul este nefondat.
Prin notificarea nr. 1954 din 18 iulie 2001 (fila 18,dosar apel) U.A. şi M.N. au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în sector 1, alcătuit din teren şi construcţie, în suprafaţă de 350 mp.
Prin convenţiile legalizate sub nr. 3197 din 10 iulie 2001 şi 23066 din 13 noiembrie 1988 (filele 10-13), moştenitorii lui M.N., respectiv M.S.A. şi M.D., şi-au dat acordul ca, toate demersurile necesare redobândirii proprietăţii şi posesiei bunurilor imobile deţinute de autoarea lor M.M., să fie făcute de contestatoarea U.A.
In baza acestor convenţii de reprezentare, recurenta a îndeplinit procedura prealabilă şi obligatorie impusă de Legea nr. 10/2001, deoarece la data introducerii notificării 18 iulie 2001, fratele acesteia era deja decedat (8 noiembrie 1996).
In aceste condiţii, în mod legal, instanţa de apel a reţinut că în cauză nu a operat dreptul de acrescământ, deoarece chiar dacă fratele recurentei era decedat la data introducerii notificării, acesta figurează în notificare, ceea ce înseamnă că moştenitorii săi, prin convenţiile încheiate au înţeles să valorifice cota deţinută de autorul lor din imobilul revendicat, sens în care au mandat-o pe mătuşa lor, să îndeplinească toate demersurile necesare pentru restituirea imobilului, motiv pentru care ambele convenţii sunt încheiate cu câteva zile înainte de depunerea notificării.
Or, pentru a beneficia de prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, pentru obţinerea efectului dreptului de acrescământ era necesar ca moştenitorii lui M.N., să nu formuleze notificare pentru restituirea imobilului.
Faptul că aceştia nu au înţeles să atace Decizia emisă în procedura administrativă, în instanţă sau că nu au desemnat-o pe recurentă să-i reprezinte şi în faza cercetării judecătoreşti nu o îndreptăţeşte pe recurentă să solicite aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţa, reţinând în mod legal cadrul judiciar cu privire la părţile implicate în proces.
Cu privire la suprafaţa de teren pentru care s-au acordat măsuri reparatorii şi depăşirea caracterului devolutiv al apelului.
Prin Decizia contestată s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 69,00 mp, reprezentând cota de % din suprafaţa de 276,99 mp, şi s-a respins cererea de restituire în natură a acestui imobil.
Prin contestaţia formulată în instanţă, recurenta a solicitat anularea acestei decizii, arătând că aceasta este ilegală şi netemeinică cu privire la cota parte deţinută din imobilul notificat, considerând că este îndreptăţită la întreg imobilul.
Apelul este o cale de atac reglementă în Titlul IV, Capitolele I şi II art. 282-298 C. proc. civ. şi reprezintă mijlocul procesual prin care partea nemulţumită de hotărârea primei instanţe solicită instanţei ierarhic superioare, reformarea hotărârii, fiind sub acest aspect o cale de atac ordinară, suspensivă, de reformare şi devolutivă.
In ceea ce priveşte "efectul devolutiv" al apelului, acesta constă în repunerea în discuţie a problemelor de fapt şi de drept, dezbătute în faţa instanţei de fond.
Reţinând că în apel nu se pot formula pretenţii noi, instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 294 C. proc. civ. deoarece prin contestaţie, instanţa de fond nu a fost investită şi cu cercetarea întinderii suprafeţei de teren restituită.
Faţă de cele arătate, hotărârea instanţei de apel se reţine ca fiind legală, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta U.A. împotriva deciziei nr. 143A din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 232/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 218/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
