ICCJ. Decizia nr. 2369/2011. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2369/2011
Dosar nr. 2004/115/2009
Şedinţa din 15 martie 2011
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data de 29 iunie 2009, reclamanta M.I. a chemat în judecată Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Caras Severin - şi M.A.I. solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlul de daune pentru luarea măsurii administrative cu caracter politic privind dislocarea şi stabilirea domiciliului obligatoriu al reclamantei, în baza Deciziei nr. 200/1951, ca urmare a suferinţelor cauzate acesteia şi familiei, în perioada 18 iunie 1951 - 21 februarie 1956.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009, reclamanta a arătat că în perioada de referinţă, sus menţionată, ei şi familiei acesteia i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în localitatea Feteştii Noi, schimbarea condiţiilor de viaţă, frigul, lipsa hranei, distanţele foarte mari până la sursele de apă, traiul în condiţii improprii, afectând grav starea de sănătate a părinţilor şi bunicilor reclamantei, iar la înapoiere, ea şi familia acesteia nu au putut intra în locuinţa lor din Moldova Nouă şi pe timpul iernii au stat in casa vecinilor.
Reclamanta M.I. şi-a precizat acţiunea introductivă de instanţă, arătând că suma de 1.000.000 euro reprezintă daune morale, şi că înţelege să se judece în contradictoriu doar cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Caras-Severin, fiind din eroare chemat în judecată M.A.I.
Prin sentinţa civilă nr. 1300 din 17 noiembrie 2009, Tribunalul Caraş-Severin a admis în parte acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P., pe care l-a obligat la plata către reclamantă a sumei de 250.000 euro, echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că sunt incidente prevederile art. 3 din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe acte normative", evidenţiate la lit. a) - f) din textul arătat, în speţă măsura fiind aplicată prin Decizia nr. 200/1951 emisă de M.A.I. (lit. e)), fiind îndeplinite condiţiile stipulate de art. 5 alin. (1) lit. a) din această lege.
Astfel, reclamanta este îndrituită a solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, legiuitorul stabilind că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
„La stabilirea cuantumului despăgubirilor instanţa va ţine seama si de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză, în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989".
Instanţa de fond a apreciat că măsura dislocării şi stabilirii domiciliului obligatoriu a cauzat reclamantei şi familiei acesteia prejudicii morale, fiindu-le ştirbit dreptul nepatrimonial la libertate şi afectate valori ce ţin de onoare, demnitate, reputaţie, cu consecinţe nefaste în planul vieţii private a familiei reclamantei, inclusiv după momentul întoarcerii acasă, respectiv după aprox. 5 ani, când nu au mai găsit decât o casă complet distrusă, în locul gospodăriei prospere, lăsate anterior plecării, precum şi asupra surselor de venit, fiind astfel întrunite elementele ce atrag incidenţa prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Tribunalul a considerat că suma de 1.000.000 solicitată de reclamantă cu titlul de daune morale este însă, exagerat de mare şi că, deşi criteriile de acordare a daunelor morale au în esenţa lor, prin specificul acestor daune, un grad de subiectivitate în apreciere, atingerea adusă unor drepturi fundamentale ale reclamantei şi familiei sale este evidentă, chiar dacă stabilirea acestei sume nu poate fi cuantificată, ca un „preţ" al suferinţelor fizice şi psihice.
S-a reţinut generic că, deşi suferinţele sunt inestimabile, stabilirea cuantumului despăgubirilor la suma de 250.000 euro, a avut în vedere în aprecierea realizată de instanţă, perspectiva consecinţelor negative ale prejudiciului, ale implicaţiilor acestuia pe planul vieţii sociale ce a afectat viaţa reclamantei şi familiei acesteia precum şi importanţa valorilor morale lezate.
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel pârâtul Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Caras Severin, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei civile nr. 1300 din 17 noiembrie 2009 a Tribunalului Caraş-Severin ca netemeinică şi nelegală, iar pe fond respingere acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată. In motivarea căii ordinare de atac, pârâtul a adus critici referitoare la: -ignorarea acordării către reclamantă a unei indemnizaţii lunare de 934 lei, conform Decretului-Lege nr. 118/1990, începând cu data de 1 aprilie 1990 şi a stabilirii perioadei de referinţă ca reprezentând vechime neîntreruptă în muncă, conform Hotărârii nr. 1157 din 26 septembrie 1990 emisă de Comisia judeţeană Caraş-Severin de aplicare a Decretului-Lege nr. 118/1990;
- cuantumul despăgubirilor prea mari acordate reclamantei, în condiţiile în care instanţa de fond nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 care prevăd că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor se vor avea în vedere şi măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză, în temeiul acestui act normativ;
- intrepretarea greşită realizată de instanţa de fond, în sensul că reclamanta nu a suferit o condamnare, ci stabilirea domiciliului obligatoriu a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, nefiind îndeplinite condiţiile pentru a primi despăgubiri pentru prejudiciul moral, reclamanta şi familie sa, beneficiind în realitate de o „stare de semilibertate";
- nerespectarea principiului proporţionalitătii daunei în raport de cuantumul despăgubirii acordate;
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia nr. 78 din 14 aprilie 2010 a admis apelul pârâtului Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Caras Severin, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că l-a obligat pe pârât la plata sumei de 100.000 euro, sau echivalentul în lei la data plătii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că este întemeiată critica referitoare la despăgubirile acordate pentru determinarea prejudiciului moral, acestea fiind vădit prea mari, în raport de măsura cu caracter politic, constând în stabilirea domiciliului obligatoriu, iar stabilirea cuantumului acestora, deşi implică un grad de subiectivitate în apreciere, poate fi realizată respectând un echilibru între prejudiciul moral suferit de reclamantă şi familia sa şi despăgubirile acordate, astfel încât acest cuantum să permită o reparaţie, care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge la situaţia îmbogăţirii fără justă cauză.
Curtea de Apel Timişoara şi-a motivat soluţia de reducere a cuantumului daunelor morale, de la 250.000 euro la 100.00 euro pe criteriu echităţii, astfel cum acesta este reflectat şi în C.E.D.O., considerând că suma acordată de instanţa de fond reclamantei este nejustificat de mare, în raport cu prejudiciul moral suferit, având în vedere şi faptul că aceasta beneficiază de o indemnizaţie lunară de 934 lei, în baza Decretului-Lege nr. 118/1990, în acord cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Aceeaşi instanţă a respins însă, critica ce viza faptul că despăgubirile se acordă doar în cazul condamnărilor, fiind excluse de la beneficiul legii, persoanele cărora li s-au aplicat măsurile administrative cu caracter politic stabilite prin art. 3 din Legea nr. 221/2009, o interpretare corectă rezultând atât din conţinutul textului legal, cât şi din finalitatea legii, care stipulează expres, în dispoziţiile cuprinse la art. 5 alin. (1) că "orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic(.), poate solicita instanţei de judecată, obligarea statului la despăgubiri pentru prejudiciul moral".
Decizia pronunţată în apel a făcut obiectul criticilor formulate ]n recurs de pârâtul Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Caraş-Severin, acestea fiind încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ca atare, recurentul-pârât arată că la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate prin art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, instanţele nu au respectat cerinţele actului normativ de a se ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate, în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 şi susţine că familia reclamantei nu a suferit o condamnare, măsura administrativă cu caracter politic a stabilirii domiciliului obligatoriu, neputând fi asimilată unei condamnări, legea prevăzând posibilitatea de a acorda daune morale numai persoanelor care au suferit o condamnare.
Astfel, se arată de către recurentul-pârât că instanţa de judecată nu poate face distincţia şi nici asocierea unei condamnări, în sensul Legii nr. 221/2009, cu o altă măsură luată împotriva reclamantei, având în vedere principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, fiind invocate dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 2 din acest act normativ.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis în limita şi pentru considerentele ce succed, numai sub aspectul motivului referitor la supraevaluarea daunelor morale, în raport de măsura administrativă stabilită de dispoziţiile art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009.
Actul normative sus menţionat are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au fost subiectele unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora.
Cât priveşte critica recurentului-pârât privind cuantumul exagerat de mare al daunelor morale acordate, este de observat că, deşi instanţa de apel a avut în vedere beneficiul material stabilit reclamantei prin Decretul-Lege nr. 118/1990, conform Hotărârii nr. 1157 din 26 septembrie 1990, acesta fiind un criteriu ce a contribuit la schimbarea soluţiei în apel, în sensul reducerii cuantumului daunelor morale, instanţa nu a detaliat criteriile aplicabile în aprecierea întinderii daunelor morale, raportate la caracterul măsurii de condamnare, sau măsurii administrative asimilate acestora, diferenţiere care este obligatorie sub aspectul consecinţelor celor două categorii, ce fac obiectul de reglementare al Legii nr. 221/2009.
Este evident că, estimarea cuantumului daunelor morale se realizeză în raport de natura măsurii, de gravitatea acesteia, de durata acesteia, proporţional cu măsurile reparatorii deja acordate.
Problema diferenţierii cuantumului daunelor morale a constituit o preocupare a legiuitorului, atunci când prin Ordonanţa de urgenţă nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 au fost stabilite sume, de la 10.00 euro pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, la 5.000 euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I, la 2.500 euro pentru descendenţii de gradul al II-lea.
Fără a face referire la aspectul neconstituţionalităţii art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 (ce excede analizei recursului de faţă), în contextul necesităţii stabilirii unor măsuri pentru instituirea unui regim echitabil în acordarea despăgubirilor privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada de referinţă, diferenţierea cuantumului daunelor morale acordate de instanţă trebuie realizată şi în funcţie de criteriul bugetar, raportat la politica financiară şi la posibilitatea executării unor asemenea hotărâri de obligare a statului la plata daunelor morale, în fiecare caz în parte.
Astfel, stabilirea unor criterii de diferenţiere a cuantumului daunelor morale este imperios necesară, iar aplicarea unitară a acestora, fără diferenţieri semnificative în stabilirea întinderii prejudiciului moral este obligatorie sub aspectul unei practici unitare a instanţelor, prin raportare la : natura măsurii (condamnări cu caracter politic/măsurile administrative asimilate acestora), durata acestora, individualizarea aplicării acestora direct persoanelor, sotilor/soţiilor sau moştenitorilor acestora, consecinţele negative asupra drepturilor personal nepatrimoniale ale persoanei, lezarea unor valori ca demnitatea, onoarea, cinstea, reputaţia, criteriul proporţionalităţii daunei în raport de prejudiciul suferit, importanţa valorilor morale lezate, gradul în care a fost afectată, de la caz la caz, situaţia familială, profesională şi socială.
Caracterul subiectiv al aprecierii cuantumului daunelor morale, prin natura lor, greu de cuantificat, în absenţa unor criterii de referinţă, pentru fiecare caz în parte, nu trebuie să prevaleze unor criterii obiective, general aplicabile.
Sub acest aspect, motivarea instanţei de apel este lapidară, nefiind realizată o analiză temeinică a criteriilor legale care au determinat convingerea instanţei în a determina prejudiciul moral, singurele elemente de analiză fiind caracterul complementar al Legii nr. 221/2009 în raport de măsurile reparatorii, acordate deja în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, referirile sumare la criteriile proporţionalităţii daunei cu prejudiciul moral şi principiul echităţii, în stabilirea acestora.
Aşa fiind, constatând incident motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi apreciind că stabilirea unor criterii obligatorii pentru determinarea cuantumului daunelor morale reprezintă o chestiune de legalitate, în raport de considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza primă şi alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul.
Va modifica Decizia recurată, în sensul că va stabili cuantumul daunelor morale la suma de 50.000 euro.
Înalta Curte va înlătura însă, ca neîntemeiate, criticile privind neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, pentru a primi despăgubiri ca urmare a prejudiciul moral suferit, în accepţiunea interpretării recurentului-pârât Statul Român prin M.F.P., în sensul că persoanelor cărora li s-a aplicat măsura administrativă, nu beneficiază de prevederile Legii nr. 221/2009, deoarece aceste măsuri nu sunt considerate şi nici asimilate condamnărilor, pentru considerentele de mai jos:
Astfel, anterior adoptării Legii nr. 221/2009 au fost adoptate Decretul-Lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999 pentru repararea prejudiciilor morale şi materiale suferite în timpul regimului politic anterior, de categorii de persoane expres prevăzute în actele normative menţionate.
În contextul general al acestor reglementări este evident că Legea nr. 221/2009 are un caracter de complinire, astfel că nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare, având ca scop înlăturarea consecinţelor penale ale condamnărilor cu caracter politic, în perioada de referinţă, repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus, prin aceste condamnări, decăderea din drepturi sau degradarea militară, acordarea de despăgubiri morale, dacă reparaţiile obţinute prin efectul Decretului-Lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999, nu sunt suficiente.
Prin art. 1 şi 3 din Legea nr. 221/2009 se definesc două categorii de măsuri abuzive luate de regimul politic comunist, care pot fi reparate, şi anume :condamnările cu caracter politic, definite prin enumerare şi trimitere expresă la infracţiunile în baza cărora a fost pronunţată condamnarea şi măsurile administrative cu caracter politic.
Acestea din urmă sunt definite ca măsuri administrative având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate de legiuitor, pe de o parte, iar pe de altă parte, alte măsuri administrative.
Modalitatea practică de reparare a prejudiciului este stabilită de legiuitor prin art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Astfel, alin. (1) stabileşte că "orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, se poate adresa instanţei de judecată".
Litera a) din acest alineat prevede posibilitatea de a cere obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, iar lit. b) stabileşte acordarea de despăgubiri, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă a obţinut reparaţia în condiţiile legilor anterioare.
Cadrul general de reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din interpretarea logică şi teleologică a prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 priveşte toate persoanele, atât cele condamnate politic, cât şi cele care au făcut subiectul unor măsuri administrative politice în perioada de referinţă, care beneficiază de dreptul la despăgubiri morale şi/sau materiale.
Atât condamnările, cât şi măsurile administrative cu caracter politic sunt măsuri abuzive ale regimului comunist şi vizează persoanele care s-au împotrivit, sub diverse forme, regimului politic totalitar şi care au suferit prejudicii materiale şi morale.
A distinge între cele două categorii, sub aspectul daunelor materiale şi morale, ar însemna negarea raţiunii adoptării actului normativ şi crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele aflate în situaţii similare.
În aceste situaţii legea nu distinge, astfel că, în spiritul unei consecvenţe legislative trebuie să se facă o asimilare nu numai la nivel declarativ, ci şi la nivelul aplicării practice.
Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să excludă în mod categoric de la despăgubiri pentru prejudiciul moral, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri politice administrative, ar fi folosit ca tehnică legislativă, acelaşi procedeu utilizat în redactarea art. 5 alin. (1) lit. b) din lege, potrivit cu care, se acordă despăgubiri materiale pentru bunuri confiscate, dacă nu au fost restituire sau nu s-au obţinut anterior despăgubiri în echivalent, în scopul evitării unei duble reparaţii.
Faţă de aceste considerente, concluzia este aceea că sunt îndreptăţite la repararea prejudiciului moral şi persoanele care au fost victimele unor măsuri administrative cu caracter politic, care nu au fost satisfăcute adecvat prin legea veche.
Cum art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009 stabileşte că, printre măsurile administrative cu caracter politic se înscrie şi dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate şi pe Decizia 200/1951 a M.A.I., iar în cazul în speţă, reclamanta a fost subiectul unei astfel de măsuri administrative cu caracter politic, fiind dislocată de la domiciliul său, în perioada 18 iunie 1951 - 21 februarie 1956, împreună cu familia sa, aceasta poate solicita obligarea statului la acordarea de despăgubiri morale, fiind înlăturată critica privind împrejurarea că de acestea, beneficiază numai persoanele care au suferit condamnări.
Este de observat că, din chiar titlul Legii nr. 221/2009 rezultă că legiuitorul a stabilit expres îndrituirea persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic şi a celor cărora li s-au aplicat măsurile administrative asimilate acestora, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar în cuprinsul art. 5 alin. (1) al aceluiaşi act normativ, domeniul de aplicare al acestei legi vizează „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic", astfel că rezultă indubitabil caracterul de complinire, ce este susţinut şi de argumentul de text, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Cu aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul, doar sub aspectul motivului referitor la greşita apreciere a instanţei de apel cu privire la cuantumul exagerat de mare al daunelor morale acordate de instanţa de apel, în lipsa unor criterii obiective de apreciere, astfel că va stabili cuantumul acestora la suma de 50.000 euro, menţinând celelalte dispoziţii ale Deciziei nr. 78 din 14 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. (D.G.F.P. Caraş-Severin) împotriva Deciziei nr. 78 din 14 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Modifică în parte Decizia recurată, în sensul că stabileşte cuantumul daunelor morale la suma de 50.000 euro.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2373/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 228/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
