ICCJ. Decizia nr. 223/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 223/2011
Dosar nr. 25960/3/2007
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Reclamantul N.V.M. a chemat în judecată pe pârâţii I.G., I.E. şi F.O.A., pentru ca, prin compararea titlurilor de proprietate ale părţilor, să se constate că titlul său este preferabil şi să fie obligaţi pârâţii să-i lase în deplină proprietate imobilul situat în Bucureşti, sectorul 1, acţiunea fiind întemeiată pe prevederile art. 480 şi art. 481 C. civ.
Prin sentinţa nr. 1770 din 10 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost respinsă acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost respinse acţiunile formulate de reclamant împotriva pârâţilor, prin care fusese solicitată constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare ale pârâţilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a pronunţat Decizia nr. 211/A din 22 martie 2010, prin care au fost respinse excepţiile tardivităţii apelului şi a autorităţii de lucru judecat şi a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului.
Confirmând soluţia primei instanţe, curtea de apel a reţinut că imobilul în litigiu a fost proprietatea autorilor reclamantului şi a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950; că apartamentele ocupate de pârâţi au fost cumpărate de aceştia; că acţiunile formulate de reclamant împotriva pârâţilor prin care solicitase constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare au fost respinse prin hotărâri judecătoreşti irevocabile şi că, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile deciziei nr. 33/2009 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că existenţa unui titlu valabil încheiat în baza Legii nr. 112/1995 nu echivalează cu existenţa unui bun în patrimoniul cumpărătorilor; că au fost greşit interpretate, Decizia nr. 33 din 9 iulie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi practica C.E.D.O.; că titlul său de proprietate este preferabil şi că se impune admiterea acţiunii.
Recursul este nefondat.
Prin Decizia nr. 2125 din 2 octombrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a rămas irevocabilă, urmare respingerii recursului, Decizia nr. 1103A din 20 mai 2003 a Tribunalului Bucureşti, prin care a fost respinsă ca nefondată acţiunea prin care reclamantul N.V.M. chemase în judecată pe pârâţii I.G. şi I.E., solicitând constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare din 6 ianuarie 1998 şi a actului adiţional la contract din 20 iunie 1999 având ca obiect apartamentul nr. 1 al imobilului situat în Bucureşti, sectorul 1.
Reclamantul a chemat în judecată şi pe pârâta I. (în prezent F.) O.A. solicitând să fie constatată nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 19 ianuarie 1999, privind apartamentul ocupat de aceasta, situat în acelaşi imobil, acţiune ce a fost de asemenea respinsă, prin sentinţa civilă nr. 2800 din 27 martie 2002, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, hotărâre rămasă irevocabilă.
C.E.D.O. a stabilit că exigenţele art. 1 din Protocolul 1 adiţional la C.E.D.O. şi principiul securităţii raporturilor juridice trebuie respectate, atât în cazul fostului proprietar, cât şi în cel al cumpărătorului de bună credinţă, că prin restituirea bunurilor preluate de către stat trebuie să fie evitată insecuritatea raporturilor juridice şi că în cazul în care restituirea în natură a bunului preluat abuziv de către stat nu mai este posibilă, când, spre exemplu, titlul subdobânditorului nu a fost anulat, urmează a-i fi plătite fostului proprietar despăgubiri.
Or, în prezenta cauză au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care au fost respinse, ca nefondate, acţiunile prin care reclamantul solicitase constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare ale pârâţilor, titlul de proprietate al acestora constituind un bun, în sensul art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Soluţia primei instanţe, confirmată de curtea de apel este în concordanţă şi cu jurisprudenţa C.E.D.O. (cauzele Raicu contra României, Pincova şi Pinc contra Republicii Cehe), conform căreia persoanele care au dobândit bunuri cu bună credinţă nu trebuie să ajungă a suporta povara răspunderii statului care, preluase abuziv, în trecut aceste bunuri.
În acelaşi sens, prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă această instanţă s-a statuat că în cazul în care există neconcordanţă între legea specială şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate, care poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N.V.M. împotriva deciziei nr. 211A din 22 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 225/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 221/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
