ICCJ. Decizia nr. 2275/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2275/2011
Dosar nr.890/63/2006
Şedinţa publică din 14 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 350 din 21 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a respins acţiunea formulată de reclamant.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că acţiunea este neîntemeiată şi a respins-o, pentru următoarele considerente:
Astfel, din actele depuse la dosar, instanţa a reţinut că reclamantul a avut în proprietate terenul situat în Craiova, în suprafaţă de 611 m.p. şi că imobilul a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 401/1983, reclamantul primind drept despăgubire pentru întregul imobil suma de 13.368,20 ROL.
S-a mai reţinut că reclamantul a formulat şi depus la Primăria Craiova, notificare pentru restituirea imobilului, în termenul şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar prin Dispoziţia nr. 10195 din 07 iunie 2006 emisă de Primarul mun. Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu motivaţia că imobilul este imposibil de restituit în natură, întrucât este afectat de bloc de locuinţe şi utilităţile acestuia, respectiv alee acces, parcare şi zona verde aferentă blocului.
Din procesul-verbal întocmit la faţa locului de Primăria Craiova Serviciul Gestiunea Localităţii şi Teritoriului, la 08 septembrie 2004, şi raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul S.S., instanţa a reţinut că terenul în suprafaţă de 611 m.p., ce a aparţinut reclamantului până în anul 1983, este afectat de utilităţile blocurilor, respectiv trotuare, alei betonate în jurul blocurilor şi spaţiu verde, spaţiu pe care se află în prezent amplasate garajele locatarilor din blocuri.
Prin urmare, restituirea în natură nu este posibilă, suprafaţa de teren solicitată fiind afectată unor servituţi legale şi amenajări de utilitate publică, situaţie în care măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent [art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001].
Prin urmare, instanţa a apreciat că aleile betonate şi spaţiile verzi identificate de expert constituie amenajări de utilitate publică, situaţie în care în mod corect s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent.
S-a reţinut astfel că este temeinică şi legală dispoziţia nr. 10195 din 07 iunie 2006 emisă de Primarului mun.Craiova, în sensul că nu se poate restitui în natură terenul în suprafaţă de 611 m.p. ce a aparţinut reclamantului, astfel încât acesta este îndreptăţit să primească despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel reclamantul, iar prin Decizia civilă nr. 31 din 4 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova s-a respins apelul, reţinându-se următoarele considerente:
În cauză, dat fiind obiectul cererii - de restituire în natură a unei suprafeţe de teren expropriată anterior anului 1989 - sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Potrivit art. 11 alin. (3) din Lege, în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate - cum este cazul în speţă - şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.
Potrivit art. 11 alin. (4) din aceeaşi Lege, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Din probele dosarului - acte, expertiză, cercetare locală - coroborate chiar cu susţinerea apelantului, în motivarea apelului, rezultă că terenul solicitat a se restitui în natură, este betonat, fiind folosit de locatarii blocurilor pentru depozitarea deşeurilor menajere şi pentru parcarea autoturismelor.
Din actele depuse de Primăria mun. Craiova între care, adresa nr. 50751/2009, anexele la HG nr. 141/2008, P.U.Z., actele care au stat la baza exproprierii - coroborate cu constatările instanţei, cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, rezultă că terenul în litigiu a fost prevăzut şi amenajat cu destinaţia de parcare auto pentru locatarii blocurilor, fiind însă folosită în mod curent - dată fiind şi poziţionarea acesteia, lângă Inspectoratul de Poliţie, unde accesul în zonă este permanent - neexistând alte posibilităţi de acces şi staţionare a autovehiculelor.
De asemenea, pe terenul în litigiu este amenajat şi un spaţiu de depozitare a gunoiului menajer, necesar pentru locatarii blocurilor din imediata vecinătate a terenului, neexistând alt teren disponibil, în acest scop.
În plus, pe teren se află şi conducta de canalizare ce leagă punctul de colectare a gunoiului de un cămin de canalizare amplasat în zona de spaţiu verde aferent blocului - spaţiu verde ce este despărţit de terenul în litigiu numai de un trotuar - precum şi un cămin de vizitare, a cărui destinaţie nu a putut fi stabilită.
Restituirea în natură a terenului, ar permite accesul spre intrarea din spate a blocurilor, numai cu piciorul, împiedicând accesul oricărui autovehicul pentru orice situaţii de urgenţă, fiind irelevant sub acest aspect faptul că intrarea în blocuri se face şi din str. A.S., în condiţiile în care blocurile sunt prevăzute cu intrări şi din str. V. - unde este situat terenul în litigiu - aşa încât, şi din acest punct de vedere, restituirea în natură a terenului nu se justifică.
Prin urmare, terenul solicitat de reclamant, a fi restituit în natură, nu este liber în sensul prevăzut de lege, ci este afectat de amenajări de utilitate publică, astfel încât, în raport de dispoziţiile legale menţionate, măsurile reparatorii ce se impun a fi acordate vor consta în despăgubiri cum de altfel s-a dispus prin dispoziţia atacată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.S. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului, şi pe cale de consecinţă a se dispune restituirea suprafeţei de 600 m.p., situată în intravilanul mun. Craiova pe vechiul amplasament.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel reclamantul a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, în condiţiile în care a dovedit că are calitate de persoană îndreptăţită, fiind incidente dispoziţiile art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât exproprierea nu ocupă funcţional întregul teren, şi de altfel nu există nicio probă privind lucrările efectuate în zonă.
În aceeaşi idee, reclamantul mai arată că au fost nesocotite dispoziţiile HG nr. 250/2007, cu atât mai mult cu cât terenul nu constituie o parcare vizată de lucrările aferente exproprierii şi nu este folosită de locatarii blocurilor învecinate, iar aceste blocuri au faptic ieşirea principală în str. A.S.
Se mai susţine de către reclamant că atestarea terenului său ca parcare auto amenajată în inventarul domeniului public s-a făcut după trimiterea notificării.
O altă critică vizează faptul că nu există amenajări subterane care să fie periclitate prin restituirea terenului în natură, nefiind incidentă sintagma „amenajări de utilitate publică".
Examinând hotărârea atacată prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Expertiza tehnică efectuată în cauză de ing. S.S., ca şi completarea depusă de acelaşi expert la dosarul instanţei de apel nu clarifică situaţia faptică reală a terenului din litigiu, cu atât mai mult cu cât aşa cum rezultă din adresa nr. 659 din 3 februarie 2010 a Regiei Autonome Termoficare Craiova pe terenul din litigiu nu s-au identificat reţele de agent termic secundar, iar căminul de vizitare evidenţiat în schiţa anexă la expertiză, nu aparţine Regiei Autonome Termoficare Craiova.
În aceeaşi idee este de reţinut că expertiza identifică o suprafaţă de 630 m.p., iar în acţiune restituirea în natură vizează 611 m.p., conform contractului de vânzare-cumpărare depus dosarul instanţei de fond.
Ca atare, expertiza efectuată în cauză nu clarifică situaţia faptică a terenului solicitat de reclamant prin notificare şi acţiune, cu atât mai mult cu cât nu este evidenţiată suprafaţa de teren liberă, şi posibilă a fi restituită în natură.
Susţinerea expertului că pentru a construi pe terenul solicitat reclamantul în viitor va avea nevoie de avizele de la regiile autonome de apă, canal, gaze, telefonie şi drum de acces, nu fac decât să evidenţieze faptul că nu a procedat la o identificare reală, a terenului posibil a fi restituit în natură, prin raportare şi la dispoziţiile HG nr. 250/2007.
Din perspectiva celor expuse, recursul reclamantului urmează a fi admis, a se casa hotărârea instanţei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., ocazie cu care instanţa de apel urmează a dispune administrarea tuturor probelor necesare pentru stabilirea adevărului obiectiv, raportat la situaţia faptică şi juridică a terenului solicitat de reclamant prin notificare şi acţiune, inclusiv efectuarea unei noi expertize care să identifice fără posibilitate de echivoc suprafaţa de teren solicitată, precum şi natura ei juridică în raport de dispoziţiile HG nr. 250/2007.
De asemenea, expertul urmează a stabili în administrarea cărei regii se află căminul şi conducta de canalizare, faţă de adresa nr. 659 din 3 martie 2010 a Regiei Autonome Termoficare Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul C.S. împotriva deciziei nr. 31 din 4 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2240/2011. Civil. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 2237/2011. Civil → |
|---|
