ICCJ. Decizia nr. 2232/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2232/2011
Dosar nr.34484/3/2008
Şedinţa publică din 11 martie 2011
Asupra cauzei civile de faţă;
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 septembrie 2008, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 34484/3/2008, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta SC SBS B.M. SRL, a formulat cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat:
- obligarea pârâtei la plata remuneraţiei reactualizate datorate artiştilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproduceri lor acestora de către postul de televiziune P. TV deţinut de pârâtă, începând cu 04 iulie 2007 până la data întocmirii raportului de expertiză contabilă;
- obligarea pârâtei la plata remuneraţiei reactualizate datorate artiştilor interpreţi sau executanţi pentru utilizarea repertoriului de prestaţii artistice din domeniul audiovizual de către postul de televiziune P. TV deţinut de pârâtă, începând cu perioada 01 iulie 2007 până la data întocmirii raportului de expertiză contabilă;
- să se dispună actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflaţie sau cu dobânda de scont a B.N.R., în funcţie de cerinţa actului normativ, de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plăţii efective;
- obligarea pârâtei să pună la dispoziţia CREDIDAM lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) şi lista tuturor prestaţiilor transmise în emisiuni (pentru prestaţiile artistice din domeniul audiovizual) pentru perioada iunie 2008 la zi, sub sancţiunea daunelor cominatorii pe zi de întârziere;
- obligarea pârâtei la publicarea integrală a sentinţei în mijloacele de comunicare în masă, respectiv în două ziare cu tiraj la nivelul naţional, pe cheltuiala sa, în temeiul art. 139 alin. (14) lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe cu modificări şi completări ulterioare;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 520 din 9 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, au fost admise excepţiile invocate. Au fost anulate pentru lipsa obiectului determinat, cererile de la punctele 1, 2 şi 3 formulate de reclamant. A fost respinsă cererea de la pct. 4 pentru lipsă de interes. A fost disjunsă cererea de la pct. 5 şi s-a acordat un nou termen pentru soluţionarea acesteia.
În motivare s-a reţinut că excepţiile invocate sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Oricare ar fi metodologia şi baza de calcul pentru stabilirea cuantumului remuneraţiilor pretinse, reclamantul are posibilitatea de a preciza, după susţinerile proprii, sumele cerute.
În condiţiile în care pârâta invocă excepţia nulităţii pentru acest motiv, reclamanta are posibilitatea să îi solicite acesteia prezentarea acelor date necesare efectuării calculelor. Expertiza va putea fi încuviinţată dacă există obiecţii, dacă sunt necesare calcule pe care instanţa nu le poate face.
Dar, până la momentul încuviinţării probei, faţă de dezacordul legitim al pârâtei, reclamantul are obligaţia de a preciza obiectul acţiunii, în temeiul art. 112 pct. 3 C. proc. civ., potrivit datelor ce pot fi cerute pârâtei.
Cererea de la pct. 3 depinzând în mod absolut de cererile de la punctele 1 şi 2, nule pentru motivele de mai sus - ce privesc lipsa obiectului determinat - a fost declarată nulă, în temeiul art. 133 alin. (1) C. proc. civ.
Aceasta dispoziţie legală urmăreşte să stabilească cadrul litigiului în care părţile îşi vor face apărări sau achiesări, în lipsa îndeplinirii acestor condiţii nefiind caz de încuviinţare a probei cu expertiză, cum a înţeles reclamantul să formuleze acţiunea.
Cât priveşte comunicarea rapoartelor pentru repartizarea remuneraţiilor, Tribunalul a reţinut că reclamanta a invocat neîndeplinirea obligaţiei de comunicare a listelor, pentru perioada trimestrului IV 2008, acţiunea fiind înregistrată în 17 septembrie 2008.
Nu s-a reţinut un interes legitim şi actual al reclamantei în formularea acestei cereri, de vreme ce pârâta a îndeplinit obligaţia, cu caracter succesiv, până la data înregistrării acţiunii. Este adevărat că până la soluţionarea acţiunii, pârâta va avea de îndeplinit obligaţia pentru perioada ulterioară datei de înregistrare a cererii, dar nu este de presupus că pârâta nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia decât în temeiul unei hotărâri judecătoreşti.
Prin Decizia civilă nr. 57/A din 18 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul formulat de către apelantul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi – CREDIDAM şi a desfiinţat sentinţa apelată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu privire la primul motiv de apel, legat de greşita admitere a excepţiei nulităţii capetelor de cerere nr. 1, 2 şi 3 pentru lipsa unui obiect determinat, Curtea a reţinut următoarele:
Este corect argumentul apelantei în sensul că nulitatea cererii de chemare în judecată nu intervine pentru considerente care ţin de valoarea obiectului „după preţuirea reclamantului", ci exclusiv pentru lipsa „obiectului ei".
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă.
Art. 133 alin. (1) C. proc. civ. prevede că cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.
Prin urmare, nu se confundă cerinţa de a exista un obiect al cererii cu cerinţa de a exista o preţuire a obiectului cererii.
Cererea de chemare în judecată precizează în mod concret obiectul, respectiv plata remuneraţiei datorate artiştilor interpreţi sau executanţi.
Cât priveşte cuantumul remuneraţiei solicitate, acesta este determinabil, în considerarea criteriilor de ordin tehnic specificate în cererea introductivă de instanţă.
Prin urmare, nici nu se poate vorbi despre o lipsă de evaluare completă, cât timp au fost indicate de reclamant criteriile de determinare prin indicarea perioadei, a procentului şi a altor elemente în raport de care se poate face calculul.
Dincolo de acest aspect, aşa cum în mod corect invocă apelantul, neprecizarea exactă a cuantumului pretenţiei - nepreţuirea valorii obiectului cererii - nu este sancţionată cu nulitatea, pentru că enumerarea din cuprinsul art. 133 este limitativă şi nu include şi acest element.
Cât priveşte motivul de apel legat de greşita admitere a excepţiei lipsei de interes referitoare la capătul nr. 4 din cerere, Curtea a reţinut că şi acesta este fondat.
Interesul promovării unei acţiuni în justiţie constă în folosul practic, imediat, pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare.
La dosar nu a fost depusă dovada comunicării acestor liste către reclamantă pentru perioada anterioară datei de iunie 2008, şi cu atât mai mult pentru perioada cuprinsă între data introducerii cererii de chemare în judecată şi data pronunţării sentinţei.
Cât priveşte aspectul invocat de intimata-pârâtă, în sensul că interesul promovării acţiunii nu este unul personal al reclamantului, întrucât folosul practic urmărit nu îi vizează în mod direct pe acesta ci pe titularii de drepturi conexe cărora urmează să le fie distribuite remuneraţiile cuvenite, s-a reţinut că reclamantul CREDIDAM este mandatar al artiştilor interpreţi sau executanţi şi în baza acestui mandat (mandat extins în cazul gestiunii colective obligatorii) are obligaţia de a reprezenta pe toţi titularii de drepturi conexe. Obligaţia organismului de gestiune colectivă de a solicita toate informaţiile necesare repartizării sumelor de bani încasate de la utilizatori este o obligaţie legală, imperativă, prevăzută de dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC SBS B.M. SRL, arătând că hotărârea recurată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1. Nelegalitatea hotărârii instanţei de apel cu privire la motivul de apel referitor la excepţia nulităţii capetelor de cerere 1, 2 şi 3.
Astfel cum în mod constant a stabilit doctrina de specialitate şi practica judiciară, obiectul cererii de chemare în judecată este pretenţia concretă a reclamantului, obiectul trebuind să fie licit şi posibil, determinat sau determinabil.
Este adevărat ca norma inclusă în art. 133 alin. (1) C. proc. civ. menţionează sancţiunea nulităţii cererii pentru lipsa obiectului, fără a face o referire expresă şi la valoarea lui, însă, raportat la cerinţa impusă de art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit căreia cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă obligatoriu „obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă", rezultă implicit că sancţiunea nulităţii operează pentru nerespectarea acestei cerinţe.
În măsura în care legiuitorul ar fi avut în vedere atunci când a reglementat conţinutul cererii de chemare în judecată, cerinţa obiectului cererii separat de cerinţa valorii acestuia, le-ar fi reglementat în mod expres prin două texte de lege distincte.
Inclusiv instanţa de apel reţine că în ceea ce priveşte „cuantumul" remuneraţiei solicitate, acesta este determinabil, în considerarea criteriilor de ordin tehnic specificate în cererea introductivă de instanţă.
Or, acest considerent nu poate fi apreciat decât în susţinerea excepţiei nulităţii cererii pentru lipsa obiectului şi valorii acestuia, având în vedere că existau suficiente criterii pentru precizarea valorii cererii, astfel încât acţiunea introductivă de instanţă să poată fi apreciată ca îndeplinind cerinţa prevăzută de art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
În speţa de faţă, întrucât acţiunea în pretenţii a fost formulată fără a indica în concret suma pe care intimata-apelantă a înţeles să o solicite cu titlu de remuneraţie reactualizată, aceasta echivalează cu lipsa obiectului determinat al cererii de chemare în judecată, cu atât mai mult cu cât îi şi comunicase play-list-urile care îi permiteau o evaluare provizorie a pretenţiilor.
De vreme ce valoarea obiectului cererii este una estimativă, intimata-apelantă putea face o evaluare provizorie a remuneraţiei pretinse cel puţin în raport de procentele sau ponderile ce s-ar aplica din punctul său de vedere.
2. Nelegalitatea hotărârii instanţei de apel cu privire la motivul de apel referitor la excepţia lipsei de interes a capătului 4 al cererii introductive de instanţă.
a. Apelul a fost admis sub acest aspect, în primul rând, motivat de împrejurarea că recurenta nu şi-ar fi îndeplinit o pretinsă obligaţie de comunicare a listelor solicitate anterior lunii iunie 2008, în condiţiile în care reclamanta nu a formulat o astfel de cerere.
Instanţa de fond s-a pronunţat în limitele învestirii, ştiut fiind faptul că era ţinută de cererea introductivă de instanţă, judecătorul neputând acorda mai mult decât s-a cerut. Or, în măsura în care excepţia lipsei de interes s-ar fi analizat prin prisma nedepunerii dovezilor de comunicare a play-list-urilor anterior lunii iunie 2008, în condiţiile în care nu a existat o astfel de cerere, sunt încălcate dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. conform cărora „toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".
b. Hotărârea recurată este nelegală şi în ceea ce priveşte motivarea în sensul ca nu s-a făcut dovada comunicării play-list-urilor nici pentru perioada cuprinsă între data introducerii cererii de chemare în judecată şi data pronunţării sentinţei.
Instanţa de apel nu a observat înscrisurile depuse în cadrul probei cu înscrisuri încuviinţată de instanţa de fond, respectiv e-mail-urile însoţite de situaţiile transmise în format electronic prin care a făcut dovada comunicării către intimata-reclamantă a play-list-urilor inclusiv pentru trimestrul IV 2008.
Dovada comunicării inclusiv a ultimei situaţii transmisă, respectiv cea aferentă trimestrului IV 2008, rezultă din chiar e-mailul părţii adverse din data de 13 februarie 2009, prin care se confirmă primirea documentelor şi totodată se solicitau unele clarificări.
c. Cel puţin două dintre cerinţele interesului nu au fost îndeplinite în formularea capătului 4 al cererii, acesta nefiind personal şi direct.
Prin interes personal şi direct se înţelege folosul practic urmărit prin declanşarea procedurii judiciare, iar acest folos practic trebuie să aparţină celui care recurge la acţiune.
De vreme ce intimatul-apelant a urmărit prin formularea acestui capăt de cerere distribuirea remuneraţiilor către titularii de drepturi conexe este evident că interesul promovării acţiunii nu era unul personal, întrucât folosul practic urmărit nu îl viza în mod direct pe acesta.
Dovada existenţei mandatului de reprezentare se impunea cu atât mai mult în cazul justificării interesului cu cât în speţa de faţă este cazul unei gestiuni facultative, pentru care legiuitorul a prevăzut în mod expres prin dispoziţiile art. 123 alin. (2) teza I din Legea nr. 8/1996 ca titularii drepturilor în vederea reprezentării lor de către CREDIDAM trebuie să acorde un mandat expres în acest sens.
Pentru a fi actual, interesul trebuie să existe atât în momentul în care este formulată cererea, cât şi pe tot parcursul procesului.
În condiţiile în care toate listele solicitate au fost comunicate intimatului-apelant, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, inclusiv pentru perioada de până la administrarea probelor încuviinţate, nu se mai poate vorbi de un interes actual.
Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate, ce se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate.
a. Cu privire la capetele de cerere nr. 1, 2 şi 3 pentru care sunt puse în discuţie lipsa obiectului şi caracterului determinant al acestuia.
După cum a reţinut şi instanţa de apel,
- art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. prevede că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă.
- art. 133 alin. (1) C. proc. civ. prevede că va fi declarată nulă cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele părţilor, obiectul ei sau semnătura.
Obiectul cererii, la care face referire art. 133 alin. (1) C. proc. civ., este reprezentat de pretenţia reclamantului, iar norma procedurală face trimitere numai la acest element, nu şi la valoarea lui.
Prin urmare, lipsa obiectului presupune lipsa pretenţiei concrete a reclamantului în cauza dedusă judecăţii – concretizată în speţă prin cele trei capete de cerere în discuţie şi nu valoarea acestuia, care reprezintă un aspect separat, necesar, de principiu, pentru stabilirea competenţei de soluţionare şi a taxei de timbru – acestea nediscutându-se în speţă datorită naturii litigiului şi competenţei speciale în materie.
În ceea ce priveşte cerinţa ca obiectul cererii să fie determinat/determinabil valoric, după cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, aceasta nu este de natură să atragă nulitatea cererii, faţă de cele arătate mai sus relativ la dispoziţiile art. 133 alin. (1) C. proc. civ.
b. Cu privire la cel de-al patrulea capăt de cerere, sunt vizate prin cererea de recurs cerinţele interesului de a fi personal şi actual.
În ceea ce priveşte interesul personal al reclamantei, nu trebuie omis faptul că aceasta acţionează în cauză în calitate de mandatar, cu referire la actele şi dispoziţiile legale care o îndreptăţesc în acest sens, iar solicitarea făcută sub acest capăt de cerere se circumscrie dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe - obligaţia sa de a cere utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informaţii privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizării acestora.
Eventuale neregularităţi privind mandatul de reprezentare a titularilor de drepturi ar pune în discuţie calitatea sa procesuală de reprezentant, aspect distinct de interes – ca element al cererii de chemare în judecată.
Instanţa de apel a reţinut ca situaţie de fapt ce nu mai poate fi reapreciată în recurs, că nu s-a făcut dovada comunicării listelor către reclamantă atât pentru perioada anterioară datei de iunie 2008, cât şi pentru perioada cuprins între data introducerii cererii de chemare în judecată – faţă de care s-a reţinut în mod corect că interesul în formularea solicitării este actual.
Perioada pentru care este făcută solicitarea prin acest capăt de cerere este fixată de reclamant, în lumina principiului disponibilităţii, urmând a fi avută în vedere de instanţă cu ocazia rejudecării.
În considerarea acestor argumente, Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC SBS B.M. SRL împotriva deciziei civile nr. 57/A din 18 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2237/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2223/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
